Într-o lume plină de consumerism, reacționăm diferit când întâlnim oameni cu îndeletniciri, care par, la prima vedere, deosebite, inedite (să nu zic ciudate pentru unii). În cazul dat, la început a fost „Atelierul căsuțelor în miniatură”, apoi omul din spate. Iar omul din spate este Dănuț Ciobotaru, cel care a dat viață acestui atelier. Apropo, tot el este cel care mânuiește deopotrivă de bine și lemnul, dar și cuvântul. Povestește cu multă inspirație și imediat ce termeni să-i afli povestea, începi să-l cauți pentru a-i vizita pe viu atelierul.
…împreună cu verișorul meu ne-am construit propriul univers, la țară, pe uliță…
Veșnicia s-a născut la sat! Meșteșugăresc cu drag căsuțe în miniatură. Îmi place simplitatea satului de altădată și încerc să o transpun în realitate, doar că la o scară mult mai mică. Este un talent ce necesită multă imaginație, înmânare, răbdare, viziune în spațiu și mult simț estetic. Începuturile mele în arta miniaturistă sunt destul de timpurii. Eram copil de-o șchiopă, cum spuneau bunicii mei când, împreună cu verișorul meu ne-am construit propriul univers, la țară, pe uliță, în locul cel mai propice, pentru a crea. Atunci cu cât aveai mai puțin, cu atât creai mai mult. Cât era ziua de lungă, ne jucam, inventam, și construiam tot felul de lucruri năstrușnice, însă cel mai mult și cel mai mult ne plăcea să construim căsuțe. Adunam tot ce găseam de prin ogradă, lemne, crengi, paie, lut, pietre. Era un univers spectaculos, feeric, pe care doar copilăria la țară ți-l poate oferi. Mi-amintesc cu multă nostalgie, cum odată am construit o căsuță mai zdravănă, în care să ne adăpostim, eu și verișorul meu, în cazul în care ne-ar prinde o ploaie de vară. Aceasta era formată din patru stâlpi mai înalți decât noi, bineînțeles, pe care am prins cum am știut, un ciolofan furat de prin șopron, pe care l-am legat cu șfoară, sârmă, toate găsite prin lucrurile bunicilor. Am improvizat și o plită mică, funcțională, trebuie precizat, pe care am pus un ceaun cu lapte proaspăt de vacă. Spre uimirea noastră, am rămas teferi și nevătămați, atunci când ploaia a venit, ba chiar am savurat și laptele, cu o bucată de mămăligă bună (cum numai bunica știe să o facă), șterpelită de sub ștergar. Ce mai, frumoase vremuri, frumoase începuturi…
…deosebită și de poveste, voiam să fie și căsuța în care se introducea darul de nuntă…
Trecutul care a influențat prezentul! Între timp, după ani și ani, verișorul meu construiește case mari, adevărate, iar eu căsuțe mici. Această frumoasă îndeletnicire, și anume, talentul de a lucra în miniatură, a apărut în anul 2016, odată cu organizarea nunții, pe care eu și viitoarea mea soție, ne-o doream să fie memorabilă, cu specific tradițional românesc. Deosebită și de poveste, voiam să fie și căsuța în care se introducea darul de nuntă. A fost momentul când pasiunea mea pentru meșteșugărit în miniatură a prins viață. Chiar dacă până în acel moment nu mai realizasem niciodată așa ceva, o voce interioară îmi spunea că pot s-o fac. Am cumpărat materiale, unelte și am început. Pe zi ce trece, proiectul căpăta contur și devenea din ce în ce mai aparte. Eram fascinat de ceea ce puteam să realizez, și abia așteptam următoarea zi, pentru a trece la următoarea etapă. Până și eu eram surprins de ceea ce reușeam să creez. Rezultatul a fost pe măsura muncii depuse, unul frumos și apreciat. După aproximativ trei luni am reușit să dau viața primei căsuțe în miniatură. Doar că odată fnalizată, s-a activat în mine o dorință și mai mare de creație. Și uite așa, unul câte unul au apărut și restul de proiecte, perfecționându-mă tot mai mult și mai mult în arta meșteșugăritului.
…stil arhitectural tradițional românesc…
Perfecționearea continuă – cheia succesului. Am început să asimilez multe informații. Am urmat și un curs de sculptură populară, alături de doi meșteri populari deosebiți ai Țării Vrancei – Dorina Lupașc și Pavel Lupașc. Însă, cel mai mult și cel mai mult, în creațiile mele, mă inspiră propria imaginație. Am început cu pași mărunți, construind căsuțe pentru nuntă, având stil arhitectural tradițional românesc, dar am avut și proiecte mai inedite, care m-au scos oarecum din zona mea de confort.
…căsuțele mele sunt construite din lemn, crengi, pietre, mușchi natural…
Zona de confort – demult depășită. Am lucrat doar la comandă, iar ceea ce reușeam să am pe stoc, le dădeam destul de repede. În total, am realizat 17 căsuțe în miniatură mai mici sau mai mari, căsuțe pentru dar de nuntă sau botez, căsuțe monument istoric, căsuța bunicilor sau pur și simplu…casa visurilor în miniatură. Printre căsuțe s-au strecurat și linguri sculptate, tiparnițe pentru caș sau chiar diorame. De-a lungul anilor, am primit multe comenzi pe care, din păcate, le-am refuzat, din lipsă de timp. Am fost rugat să realizez și mănăstiri, fapt care mi-a stârnit interesul și abia aștept să pună în practică astfel de creații. Căsuțele mele sunt construite din lemn, crengi, pietre, mușchi natural, mă folosesc de tot ce-mi oferă natura. De fiecare dată, atunci când mergem într-o excursie la munte, nu mă las până nu adun o sacoșă plină cu mușchi verde de pădure, sau să merg pur și simplu pe marginea albiei râului, până când ajung să umplu o pungă cu pietricele, alese și întoarse pe toate părțile. Cel mai mult iubesc să merg la pas prin pădure căutând diferite feluri de lemn, pe care le consider eu folositoare în vreun proiect.
…dați-mi timp, că răbdare am eu…
Timpul de execuție este foarte diferit de la o căsuță la alta…pot lucra la o căsuță aproximativ o lună de zile, cum pot lucra și 2-3 luni la un proiect mai complex. Spre exemplu, anul trecut am acceptat o comandă cu totul și cu totul deosebită. Am realizat un bungalow de prin regiunile turistice ale Indoneziei. Proiectul l-am început prin luna octombrie și l-am terminat prin decembrie. Sau dacă comanda pe care o solicită clientul, presupune construcția unei case tradiționale românești realizate din bârne, timpul alocat este de aproximativ două luni. Asta deoarece, la fel ca în realitate, numai că la un nivel miniaturist, folosesc același principiu de tăiere și de îmbinare a bârnelor. Este o muncă frumoasă și migăloasă, care necesită mult timp. Indiferent de efortul pe care îl depun la oricare dintre creațiile mele, atunci când meșteresc prin atelier, simt că timpul se oprește în loc, iar la finalul zilei mă declar un om mulțumit și fericit. Durează mult, și pentru că pe lângă această pasiune, am o muncă stabilă, în cadrul Muzeului Vrancei, de unde am o sursă de venit sigură. Iar acum, odată cu venirea primului bebe în familia noastră, timpul este și mai limitat. Am auzit la un moment dat o vorbă frumoasă cu care mă identific: dați-mi timp, că răbdare am eu!
…ea mă ajută cu pictura, cu amestecul de culori, cu tonurile, cu nuanțe…
Omul de lângă! În toate aceste proiecte, ajutorul cel mai mare l-am avut de la soția mea, care mă încurajează și susține, mă apreciază și îmi dă încredere. Din când în când, în funcție de proiectul pe care îl am, ea mă ajută cu pictura, cu amestecul de culori, cu tonurile, cu nuanțele. E foarte talentată la desen și are un simț artistic bine dezvoltat. De asemenea, este și cel mai aspru critic al meu, mereu mă îndrumă spre mai bine.
…Casa Memorială a lui Moș Ion Roată…
Viitorul? Viitorul pentru păstrarea patrimoniului (în miniatură) sună bine. Îmi doresc mult să realizez astfel cât mai multe căsuțe de patrimoniu. Am început acest proiect, cu una dintre cele mai importante case memoriale din județul Vrancea și anume Casa Memorială a lui Moș Ion Roată. Ion Roată este o figură marcantă a țării, fiind reprezentantul țărănimii putnene, în cadrul divanului ad-hoc al Moldovei. În continuare aș putea să vă enumer și alte case la care-mi stă gândul: Casa Memorială a lui Ion Creangă de la Humulești, Casa Memorială a Ecaterinei Teodoroiu, Casa Memorială a lui M. Eminescu din Ipotești, bojdeuca lui Ion Creangă, și multe altele. Visez cu ochii deschiși la realizarea unei machete cu Muzeul Satului din județul de baștină și anume Vrancea, sau Țara Vrancei cum era numită pe vremuri. Mă gândesc la o dioramă, care să conțină: căsuțele din ex-poziția de bază a muzeului, cu morile de apă, de vânt, cu aleile pietonale, cu toată vegetația și copaci, cu gardurile căsuțelor, toate elementele care sunt întâlnite și în realitate. De asemenea, îmi doresc să realizez și o colecție proprie, cu care pe viitor să particip prin țară la cât mai multe expoziții cu tematică tradițională.
Cu toate că sunt deschis la orice provocare, rămân fidel stilului tradițional românesc. Nu știu, dar căsuțele de altădată au ceva deosebit, parcă au viață, fiind construite preponderent din elemente din natură…blocurile, zidurile, transmit o răceală și asta nu-mi place. Abia aștept să pun în practică toate ideile pe care le am, și pe această cale, vă rog să mă urmăriți pe pagina pe care o administrez, Atelierul căsuțelor în miniatură.”
Dragilor, dacă v-au făcut cu ochiul măcar vreo una din aceste minunății vă invit să-i vizitați pagina https://www.facebook.com/Atelier.Miniaturi și să comandați.
Portrete în cuvinte 
Lasă un răspuns