Domnul Florin Zaheu a fost unul dintre primii care au reacționat la susținerea Convenției Moldo-Germane. Interviul de mai jos, care vine ca o parte componentă a colaborării noastre, m-a surprins mai mult decât plăcut. Protagonistul meu e genul de om pe care îl asculți cu carnețelul și pixul în mână. Pentru că în cazul dumnealui, integrarea nu se măsoară în ani, ci în fapte. Multe. Frumoase. A venit în Germania, ca toți noi, cu dorința de a-și construi un viitor, dar a ajuns să ridice o comunitate. Iar primul proverb german pe care l-a învățat l-a și făcut să zâmbească amar a fost: „Wer nichts wird, wird Wirt”, or de unde venea el, un om care avea un restaurant, o cârciumă era un exemplu de reușită, nu un eșec. Nu vă zgârciți să vă luați câteva minute pentru a savura acest interviu. E plin de înțelepciune.
Domnule Zaheu, am o mare onoare să discut azi cu dvs, pentru că v-am studiat parcursul de integrare și îl consider cu adevărat inspirațional. Dar, dacă ar fi să vă întoarceți în timp, la momentul în care ați pășit pentru prima dată pe pământ german, mai țineți minte ce gânduri purtați în suflet?
La 22 de ani nu aveam timp de gânduri. Eram foarte curios să descopăr cum funcționează Vestul: concerte, spectacole, festivaluri, muzee, biblioteci. M-am luat din start serios cu germana și, pentru primii ani, asta a fost gândul principal: trebuie să știu cât mai mult despre societatea în care va trebui să mă integrez cândva. Suntem oare compatibili?
M-a surprins că aici meșterii erau foarte îndrăgiți de restul populației. La prânz, când mergeam să ne cumpărăm de mâncare de la magazine, lumea care stătea la coadă ne trimitea să intrăm în față, că știau că avem o pauză limitată.
Am început să lucrez ca instalator de încălziri centrale și de gaze (ceea ce am învățat în România) pentru un antreprenor general care renova clădirile sociale din Stuttgart. Aici am văzut o altă fațetă a Germaniei anilor ’90. Mi-au plăcut enorm metodologia, planificarea, tehnica și tehnologiile germane în domeniu și am rămas 22 de ani în această firmă, până când ea s-a desființat.
În ultimii 15 ani m-am dezvoltat profesional într-un domeniu nou pentru mine: property management / facility management. Timp de 7 ani am fost tehnician la firma Wisag, unde am administrat Banca Națională – cel mai mare complex de clădiri din Baden-Württemberg. De 8 ani lucrez la firma Engie, unde administrez STEP – Stuttgart Engineering Park, un fel de „Silicon Valley” al orașului.
Primul proverb german învățat m-a surprins: „Wer nichtswird, wird Wirt”. De unde veneam eu, cine avea un restaurant sau chiar și un chelner „mai descurcăreț” era un om aranjat. Am tras, așadar, tare de mine să nu ajung un Wirt în Germania.
Și nu ați ajuns un Wirt. Mulți români și moldoveni odată stabiliți în Germania caută stabilitate. Dumneavoastră ați reușit nu doar să vă integrați, ci să deveniți un liant între oameni. Ce v-a făcut să ieșiți din zona personală și să vă implicați pentru ceilalți?
După vreo cinci ani de descoperit Vestul, am întâlnit mai multe asociații germane, ale altor naționalități sau multiculturale, care atunci aveau deja activități specifice sau erau la început, și mai toți erau în căutare de voluntari pentru a-și organiza evenimentele, mai mari, mai mici. M-a surprins determinarea și altruismul cu care se angajau în timpul lor liber, dar mai ales faptul că mergeau la diferite cursuri serale să se profesionalizeze în domeniul în care se angajau ca voluntari.
Așa ceva nu am cunoscut în România, era ceva nou pentru mine. Și dacă era ceva nou de învățat, era pentru mine… Am luat în piept și această materie grea a angajamentului civic profesionist și în 2 ani am absolvit toate cursurile serale create special la Volkshochschule pentru asociații și voluntarii lor; majoritatea erau gratuite sau costau simbolic 10 mărci.
Am observat repede că, de fapt, învățatul acestei bresle trebuie să fie o activitate continuă; multe legi se schimbă, situații, procente… Dacă vrei să ții pasul cu lumea asta, trebuie să participi permanent la astfel de cursuri și să le repeți la câțiva ani distanță.
Prin ’97 și ’98 am auzit de primele spectacole românești în zonă. M-am alăturat imediat organizatorilor cu experiența mea acumulată la alte asociații și în ’99 s-a vorbit serios de înființarea unei asociații culturale; în 2000 s-a realizat, cu toate actele în regulă.
M-a mirat tare faptul că o profesoară care trăia din ’78 în Stuttgart m-a întrebat dacă avem voie, ca români în Germania, să ne întâlnim, să ne organizăm, să facem spectacole și să tipărim afișe și foi volante doar în română, fără o traducere alăturată…
Ce v-a fost cel mai greu la început să depășiți — dorul, adaptarea sau nevoia de a fi înțeles într-o altă cultură?
Mergeam de Paște, vacanța de vară și de Crăciun acasă, deci doruri nu prea aveam. Nu am simțit că sunt neînțeles vreodată; suntem destul de pe aceeași planetă cu germanii. Îți faci bine treaba, asta contează. În timpul liber faci absolut ce dorești.
Atâta culanță și înțelegere pe care am văzut-o la colegii mei cu care am lucrat primii 20 de ani în Germania, nu cred că mai există azi. Am avut noroc. Omul potrivit la timpul și locul potrivit!
Da, omul potrivit la locul și timpul potrivit, sunt cuvinte de aur, valabile în orice timpuri și orice situație. De când am devenit și eu parte din diasporă, am învățat că oamenii plecați învață altfel ce înseamnă solidaritatea. Dumneavoastră când ați simțit pentru prima dată puterea comunității?
Târziu… Au fost mai multe episoade electorale, dar abia atunci când diaspora a putut să voteze civilizat, s-a văzut și în cifre și s-au răsturnat unele situații într-un mod benefic pentru țară.
Țin să precizez aici că „mișcarea maselor de oameni” nu m-a interesat niciodată. Am ținut morțiș să nu devin vreun erou sau guru, chiar dacă în unele momente am cam fost luat pe sus, am refuzat.
Mai bine lucrez intens și cu țeluri mici, eșalonate pe o lungă durată, la lucruri care să destindă și să dezamorseze conflictele și să nu se ajungă la mișcări de masă, proteste etc. Dacă se ajunge aici, ceva nu a funcționat bine în societate.
Din 2005 până în 2012, timp de șapte ani, am realizat emisiunile în limba română „Vocea comunității românești din Stuttgart” la un post local de radio, de fapt o asociație de pasionați de radio, de știri și muzică foarte de nișă, redacții internaționale și protestatari de profesie, numai de extremă stângă.
Aici am văzut și am învățat de la germanii care se angajau civic în proteste și manifestații cum se organizează bine așa ceva, care sunt regulile, ce ai dreptul să faci și ce este mai bine să nu faci. Am participat și eu să ajut la organizarea lor și am învățat o sumedenie de tactici și reguli, scrise și nescrise.
„Randale, Bambule, Frankfurter Schule” era un slogan scris mare deasupra ușii din studioul 1. M-am interesat imediat să înțeleg ce înseamnă asta și am descoperit și înțeles iar o altă Germanie. Vă recomand să citiți.
Foarte interesant. Apropo, există o persoană, un moment sau o întâmplare care v-a schimbat modul de a privi rolul fiecăruia în diasporă?
Cunosc și exemple pozitive, dar și negative. Viața este un teatru, fiecare trebuie să-și găsească rolul și rostul său. Este important să ne asumăm roluri și țeluri pe care le putem duce la bun sfârșit. Este rolul prea mare sau prea mic, sau nu există o asumare? Decizia este numai la noi.
Având deja o experiență solidă, cum s-a transformat, în timp, modul în care priviți România și comunitatea românească din afară?
Văd România cu mare încredere, că merge ireversibil pe calea europeană și asta este cel mai important; stabilitatea și justiția europeană sunt piloni importanți în dezvoltarea unei națiuni. Referitor la diaspora, există patru etape distincte în care diaspora s-a cristalizat și stabilit aici. Fiecare decadă/etapă trebuie disecată și analizată separat; ultimii 45 de ani de migrație nu se pot comasa în câteva rânduri, ar trebui un studiu solid aici.
Începând cu memoria exilului românesc, despre care există un studiu, și până în ziua de azi, când vedem o re-migrație europeană economică și benevolă, dar și multe repatrieri, aici încă nu s-a ocupat nimeni de vreun studiu, nici măcar un recensământ nu a fost inițiat. Deci, din patru decade, numai 1 este analizată științific de oameni care se pricep la așa ceva; eu sunt doar un martor de 35 de ani aici, dar nu am pe deplin competențele unui sociolog sau istoric. În schimb, mă ocup de mai mulți ani de recensămintele pe care le fac periodic oficialitățile locale din Stuttgart; am toate cifrele din 1965 până în prezent: români, sași, moldoveni.
Acum vreo 15 ani, am adunat și toate recensămintele locale din Germania pentru a afla cifre exacte despre numărul de conaționali. Dacă ești pasionat și înveți să citești aceste recensăminte, din ele citești nu numai cifre, vezi perioade de emigrare, de repatriere, situații și crize care s-au întâmplat la acele vremuri și care au generat aceste cifre.
Aici văd un subiect de un amplu interviu pe care am putea să-l planificăm pentru un viitor nu foarte îndepărtat. Dar până una alta vreau să vă întreb un pic despre altceva. În tot ceea ce faceți, se simte o combinație între seriozitate, modestie și deschidere. Ați venit cu aceste valori de acasă sau vi le-a modelat viața în Germania?
Vă mulțumesc pentru cuvintele de apreciere. Am plecat la 17 ani de acasă, iar primii șapte au fost decisivi pentru mine. Dintr-o familie cu patru copii nu poți să ieși decât modest și mereu dispus să-ți ajuți aproapele. Nimeni nu s-a născut om serios – asta se învață, mai ales din greșeli. Dacă vrei să reușești, în orice, trebuie să fii extrem de serios.
Desigur, trebuie să ai și o societate în care să-ți dezvolți aceste abnegații; Germania și diaspora de aici a fost pentru mine locul ideal. Nu știam asta la început, mi-am dat seama mai târziu, când am observat că multe lucruri se legau cumva singure și se potriveau de minune în eforturile mele.
Cuvinte de aur sunt faptul că „nimeni nu s-a născut om serios – asta se învață, mai ales din greșeli”. Și acum, ați găsit un echilibrul între muncă, familie, prieteni și misiunea de a uni oameni?
Trebuie să-ți găsești locul potrivit în toate aceste patru emisfere. Să înveți să-ți planifici bine timpul, să stăpânești bine tehnologiile care te ajută să-ți faci munca mai eficientă, în așa fel încât să câștigi cât mai mult timp pentru familie; familia este cea mai importantă. Deoarece familia te ajută cel mai mult să-ți realizezi bine și celelalte responsabilități.
Ce v-ar plăcea să știe despre dvs. cei care vă cunosc doar din activitatea publică?
Dețin cea mai sofisticată colecție de cântece de drumeție și de foc de tabără, adunate peste ani și ani de mers prin tabere și drumeții în tinerețe, la munte sau la mare, în România. Este una completabilă, așa că, dacă cineva are vreun cântec special sau caută un cântec din acest domeniu, îi stau la dispoziție.
DESPRE VIZIUNE ȘI MISIUNE
Bine de știut la cine putem apela pentru vreo piesă de colecție. Ați spus cândva că „faptele vorbesc mai tare decât cuvintele”. Ce înseamnă concret această filozofie pentru dvs.?
Puterea exemplului personal este una covârșitoare în munca cu angajații, dar și cu voluntarii. Muncești câțiva ani la un țel, realizezi ceva trainic, îl faci să meargă singur (ca pe un copil mic), apoi munca aceea va vorbi bine despre tine și te va ajuta mai departe. Dacă îmbraci în foiță de aur, sau cu anumite cuvinte mari, niște realizări ocazionale, sporadice, foița este subțire, nu rezistă mult, cuvintele mari se dezumflă cu timpul…
Sinceritatea, în primul rând cu tine însuți, îți aduce liniștea din care poți să te aduni tot și să mergi mai departe. Nu ești sincer cu tine, ești vulnerabil la multe. Ceva bine realizat trebuie arătat, prezentat, bine cuantificat cu cifre și cu o documentație solidă; ideal ar fi să-ți fure cineva ideea și să fie de folos și altora, fii mândru că ai reușit asta. Iertarea și uitarea sunt cele mai de apreciat calități ale omului; fără acestea, nu am mai fi existat de mult.
Ce vă motivează să continuați, chiar și atunci când apar obstacole sau neînțelegeri?
Da, am vrut să renunț de mai multe ori, dar asta nu din cauza obstacolelor, a lipsei fondurilor sau a situației, așa cum a fost pandemia. Am vrut să renunț mai mult datorită factorului uman, care este unul foarte imprevizibil. Au fost, desigur, neînțelegeri cu unii „oameni de bine”, dar m-am pregătit bine din timp, cunoșteam cum va decurge situația.
Există mai multe cursuri de a soluționa pe cale amiabilă conflictele și situațiile tensionate în colective și despre comunicarea nonviolentă. Le recomand tuturor care se confruntă cu astfel de situații; pe mine m-au ajutat mult, iar acestea prind bine și la serviciu, în familie, între prieteni etc.
„Reden ist Silber, Schweigen ist Gold”… dar nu întotdeauna; o tonă de argint este totuși mai valoroasă decât 100 de grame de aur. Avem două urechi și doar o gură, deci este clar că trebuie să ascultăm mai mult și să vorbim mai puțin.
În lumea asta în care fiecare trage de timp, bani și atenție, cum reușiți să mobilizați oameni în jurul unei idei comune?
Idea nu trebuie să o impui tu, trebuie să oferi o paletă largă de idei, să asculți oamenii care vor să realizeze ceva anume din ideile tale sau, mai bine, cele proprii; tu doar ajută-i să o facă bine și cât mai ușor, și ei vor continua să-ți stea aproape, fiind siguri că reușesc alături de tine.
Cu timpul, unii dintre ei, cei mai harnici, vor învăța foarte multe și vor deveni foarte independenți și te vor părăsi. Nu trebuie văzută asta ca pe o trădare, fii mândru că ai creat o capacitate care se descurcă singură.
Fiecare asociație din Germania a creat la rândul ei o altă și o altă asociație. Vezi pozitiv asta; da, doare pe moment, dar trece repede.
Concurența stimulează pozitiv activitatea unui antreprenor; acesta va căuta mereu noi și noi resurse pentru a se menține sus. Nu există concurență în zona ta? Uneori trebuie să ți-o creezi singur!
Și eu am trebuit să fac asta; am creat, însă, nu o concurență, ci o diversitate, să-i zicem așa, în comunitatea noastră. Sunt anumite activități, dar și unii oameni, unde trebuie să te oprești; nu se merită să-ți consumi energia, trebuie să înveți să delegi sau să externalizezi anumite activități, nu poți și nici nu trebuie să le controlezi chiar pe toate. Scapă de poveri, dacă vrei să zbori mai sus.
Cum definiți ideea de parteneriat între români și moldoveni în Germania — ce îi unește, ce îi deosebește și ce ar trebui consolidat?
Există studii, cum ar fi „Cartografierea diasporei moldovenești” (în câteva țări europene), realizat de Valeriu Moșneaga. Am încercat să găsesc paralele între emigranții moldoveni și emigranții români ai anilor ’90. Este o foarte mare diferență de mentalitate și mai ales de asumare a originilor culturale.
Este clar că integrarea europeană, din punct de vedere tehnic, este posibilă doar prin păstrarea unei identități proprii ca o națiune independentă, realitatea culturală și istorică este însă alta.
Deci sunt multe de făcut în acest domeniu și trebuie deschis și acest drum de societatea civilă, nu de mediul politic. O piramidă trainică se începe cu o bază cât mai mare, nu din vârf.
Cât de importantă este pentru dvs. colaborarea cu organizațiile din Republica Moldova și cum vedeți evoluția acesteia?
Am încercat câteva colaborări, dar aici, în sudul Germaniei, nu prea ai cu cine; Frankfurt, Berlin sunt departe.
Cetățenii moldoveni fac grupuri, grupuri pe lângă asociațiile existente românești, așa este și cazul nostru la Stuttgart, și încerc să creez anumite evenimente dedicate special acestora.
Prezența moldovenilor nu este încă una masivă, mai trebuie lucrat la asta, dar și pentru cei puțini trebuie făcut ceva. Mai ales pentru a ne cunoaște mai bine, noi între noi, este important să facem ceva; majoritatea românilor din Germania nu au fost niciodată în Republica Moldova, sunt curioși și vor să cunoască moldovenii de peste Prut.
Da, este un drum anevoios, luând în considerare rezoluțiile studiului de mai sus, dar trebuie început și cel puțin netezit pentru generațiile viitoare.
Programul de integrare în UE este în plină desfășurare, se cunosc datele și termenele fixate deja; până atunci, societatea civilă de pe ambele maluri ale Prutului trebuie să fie mereu cu un pas înaintea deciziilor politice.
În Germania nu avem nicio graniță între noi, de ce să nu ne cunoaștem, de ce să nu ne ajutăm reciproc, să facem proiecte comune? Vorbim aceeași limbă, avem același filon cultural și același țel european.
I-am cunoscut personal pe Eugen Doga și pe Grigore Vieru am vorbit despre această temă; concluziile au fost asemănătoare – unii sunt prea timizi, alții sunt prea exaltați, doar timpul le va rezolva pe toate. Au trecut mai bine de 17 ani de atunci.
Din perspectiva dvs., de ce are nevoie cel mai mult comunitatea noastră – mai multe resurse, mai multă încredere sau mai multă implicare?
Clar că resursele financiare sunt pe primul loc. Acestea trebuie, însă, să vină la timp și să te poți baza pe ele că vin, să-ți poți planifica și desfășura un program coerent.
Să știi la începutul anului pe ce te poți baza și ce resurse trebuie să mobilizezi în plus; trebuie o predictibilitate și multă seriozitate în gestionarea resurselor, mai ales când acestea sunt banii contribuabililor din țară, trebuie respectați în tocmai scopul și destinația lor.
În același timp, este foarte important și ce realizezi cu aceste fonduri. Dacă ceea ce faci interesează oamenii și le va folosi la păstrarea identității culturale, la dezvoltarea și integrarea lor în rândul societății germane, va exista și implicare și, cândva, și încredere. Aceasta din urmă se câștigă greu și se pierde repede.
Germanii nu cer nimănui să se asimileze până la pierderea rădăcinilor culturale; ei cer doar o integrare care este benefică atât pentru persoana în speță, cât și pentru societatea multiculturală de aici. De ce încearcă unii să se asimileze până la abandonarea identității culturale? Nu înțeleg asta. Nu le-a cerut nimeni așa ceva, dimpotrivă. Dacă toți am fi la fel în Germania, ar fi o monotonie grotescă. Fii tu, fii bun, fii prezent, fii activ!
Într-o Europă în continuă schimbare, cum credeți că putem păstra identitatea românească vie, dar deschisă spre lume?
Ne păstrăm identitatea dacă o practicăm în fiecare zi, 24/24, dacă o prezentăm în lumea largă la nivelul la care ea o merită.
Cu cât suntem mai interesați să cunoaștem alte culturi, cu atât vom descoperi asemănări cu propria noastră cultură și nu vom mai fi atât de diferiți pe cât ni se pare nouă, uneori, că suntem.
Societatea și cultura europeană au foarte multe lucruri comune; acestea trebuie doar descoperite și dezvoltate.
Ce rol ar trebui să joace comunitățile din diaspora în promovarea unei imagini moderne și autentice despre România?
România este destul de bine prezentată în UE. Din 2003 până în 2007, diaspora din toată Europa a muncit enorm de mult la imaginea României pentru aderarea ei în UE.
Am fost invitat să particip la semnarea tratatului din 25.04.2005 de la Luxemburg; m-am întâlnit acolo cu mai mulți colegi din diaspora care au participat de-a lungul anilor la procesul de integrare.
Diaspora moldovenească poate învăța din experiența diasporei românești, care a trecut prin acest proces de susținere a integrării. Au trecut 18 ani de atunci, dar cine a participat activ știe ce trebuie făcut.
Felicitări pentru acest succes! Ce v-ați dori să rămână în urma muncii dvs. — un proiect, o generație de tineri implicați sau o mentalitate mai deschisă?
Tinerii sunt deschiși, trăiesc într-o societate multiculturală; poate de niște programe de anti-asimilare au nevoie.
Încerc să dezvolt o comunitate unită și diversificată, care să se poată întreține și dezvolta singură. Pregătesc câțiva oameni pentru viitor, ca să am la cine să predau ștafeta.
Oricum, este clar că nu mai pleacă nimeni de la zero acum, bazele sunt solide; necesar este din ce în ce mai multă nevoie.
Prin 2010 glumeam că scopul nostru este să integrăm atât de mulți români, încât să nu mai fie nevoie de noi și să ne desființăm. Dar se termină un val, peste 5 ani venea altul, noi am rămas aici, un fel de stânci.
DESPRE ASOCIAȚIA PE CARE O CONDUCEȚI
Cum a luat naștere Deutsch-Rumänisches Forum & AgeroStuttgart și care a fost ideea din spatele acestei inițiative?
În 2000 am participat la înființarea AGERO, o asociație culturală; în 2005 am inițiat Forumul German-Român Stuttgart; în 2015 ne-am unit forțele și de atunci am preluat și activitatea AGERO.
Ce v-a motivat să transformați o simplă comunitate într-o asociație organizată, recunoscută oficial în Germania?
Este clar invers: asociația a coagulat pe lângă ea comunitatea. Și este la fel de clar că o comunitate nu este una simplă, este deosebit de complexă și trebuie să găsești soluții pentru toate necesitățile ei.
Fără o formă de organizare înregistrată oficial în registrul asociațiilor, dar și recunoscută de statul german ca fiind o asociație de interes obștesc, nu poți accesa fonduri și nu poți beneficia de spații comunale și de reduceri la diverse servicii.
Este foarte important ca inițiativele cetățenești să se transforme în asociații obștești cu un statut bine definit de legile germane. Acestea sunt periodic controlate fiscal, iar certificatul de scutire de impozite dovedește, practic, activitatea altruistă a asociației.
Care sunt principalele direcții de activitate ale asociației: cultură, educație, integrare, parteneriate internaționale?
Pe scurt… pe an organizăm 5 evenimente mari de divertisment, cu muzică și dans, meniuri tradiționale, vinuri și prăjituri românești. Un stand gastronomic românesc la festivalul intercultural de vară, timp de 6 zile, în piața primăriei din Stuttgart.
Avem peste 200 de membri, plătitori de cotizație (numai 20€ pe an). Cu banii încasați din aceste surse profitabile, finanțăm 6 spectacole de teatru duble: prima piesă pentru copii, a doua piesă pentru părinți.
Pe larg… Dezvoltăm de câțiva ani o strategie culturală susținută în landul nostru, în 4 orașe reprezentative: Stuttgart, Ulm, Karlsruhe și Heidelberg.
Împreună cu asociațiile locale, organizăm și ne susținem reciproc în organizarea de evenimente culturale, cum ar fi spectacole de teatru pentru copii și adulți, evenimente de divertisment.
Spre exemplu, pentru această strategie, în anul 2024 am accesat 90.000€ printr-un proiect implementat la DRRP; cu încasările de la evenimentele noastre, standul gastronomic de la festival, cotizația membrilor, am ajuns la circa 220.000€ cifră de afaceri.
Deci statul român ne susține cu 90.000€, noi încasăm din diferite surse proprii 130.000€ și astfel asigurăm un program susținut pentru cetățenii originari din România din Stuttgart și Baden-Württemberg.
Practic, în fiecare lună un eveniment de calitate; această frecvență și calitatea actului artistic coagulează comunitatea pe lângă forum și atrage an de an noi membri și voluntari.
Evenimentele mari au devenit deja tradiționale: Balul celor originari din România a ajuns la ediția a 27-a, evenimente despre tradiții și obiceiuri, organizarea zilei naționale, participarea timp de 6 zile la Sommerfestival der Kulturen în Stuttgart, toate au rolul lor bine definit în strategie.
Finanțarea sediului, a bibliotecii, a sălii de repetiții a ansamblului folcloric, care este format din peste 50 de dansatori și dansatoare. Emisiunile radio în limba română la un post de radio local.
Pagina web și 4 pagini de Facebook cu diferite activități ne ajută la mediatizarea evenimentelor și contactul direct cu membrii și publicul.
Implicarea în alte evenimente interculturale și participarea noastră activă în: Forum der Kulturen Stuttgart e.V. și Landesverband (post-)migrantischer Organisationen Baden-Württemberg e.V. – două organizații de referință în Germania și landul nostru.
O altă strategie este că nu avem angajați; ne dezvoltăm toată activitatea pe baza de voluntariat. Avem un staff de circa 40 de persoane care, prin rotație, ne ajută la organizarea evenimentelor.
Proiectele și partea de birocrație este realizată de președinte și secretara (soția); mai mult nu este nevoie.
Care este cel mai drag proiect dintre toate cele realizate până acum?
Taberele pentru copii și tineret, „Pe urmele străbunilor”, în sudul Germaniei și Alsacia/Franța: izvorul Dunării, cel turistic, dar și la cel hidrologic, statuia lui A.I. Cuza din Heidelberg, cimitirul ostașilor români din Primul Război Mondial de la Soultzmatt-Alsacia.
Cum reușiți să atrageți și să mențineți interesul voluntarilor și al colaboratorilor într-un mediu tot mai aglomerat de inițiative?
Chiar așa de mulți oameni și inițiative serioase nu există în Germania.
Voluntarii vin să ajute și unii dintre ei au și ei nevoie de ajutor în diferite probleme: un sfat, o informație; aceștia trebuie ajutați și integrați în societate sau în rândul comunității; oamenii știu să aprecieze și astfel se realizează și prietenii adevărate.
Trebuie să asiguri o bună planificare și organizare, o structură clară a desfășurării evenimentului, tehnică modernă și eficace. Dacă activitatea este ușoară și predictibilă, oamenii se simt bine și vin cu drag și la alte evenimente.
Nu există fonduri suficiente? Le aduci de acasă (poate le recuperezi cândva). Voluntarii trebuie să aibă tot ce-i mai bun la îndemână.
Ce planuri aveți pentru dezvoltarea asociației în următorii ani?
Menținerea și dezvoltarea strategiei culturale în cele 4 orașe din landul nostru ne este foarte importantă. Menținerea frecvenței și a calității evenimentelor este un deziderat foarte important.
La evenimentele noastre beneficiază de intrare gratuită copiii și tinerii până la vârsta de 22 de ani, la fel și pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități + un însoțitor. Și această caracteristică socială ne este foarte importantă și facem eforturi deosebite să o putem acoperi din finanțările externe.
DESPRE CONVENȚIA MOLDO-GERMANĂ 2025
Ce v-a determinat să deveniți unul din sponsorii Convenției Moldo-Germane 2025?
Am înființat în 2002 Liga Asociațiilor Germano-Române în Germania, am organizat mai multe congrese naționale, congrese interculturale; știu cum este la început de drum, fiecare mic ajutor este important pentru țelul propus.
Cum ați perceput acest proiect — mai mult ca pe o investiție în oameni sau ca pe o datorie morală față de comunitate?
Este un subiect care mă interesează din mai multe puncte de vedere; în primul rând mă interesează să descopăr comunitatea activă: inițiative, firme, politicieni, consulate etc., artiști, oameni.
Am avut și noi, romanii, pe 25.10, un eveniment similar în Berlin, „Netzwerktreffen Deutsch-Rumänischer Vereine”; sunt curios dacă există și participanți din cadrul convenției.
Ce v-a impresionat cel mai mult în discuțiile cu organizatorii convenției?
Din păcate, nu am discutat prea multe, nu am avut când.
Sper să reușiți s-o faceți. Ce așteptări aveți de la această ediție și ce v-ar plăcea să se întâmple concret în urma ei?
Să ne cunoaștem, în primul rând, și să existe un schimb de opinii despre cum trebuie să mergem mai departe împreună.
În opinia dvs., care este cel mai mare câștig pe care îl poate aduce Convenția Moldo-Germană pentru diaspora?
Să formeze o structură clară și transparentă a inițiativelor, asociațiilor și a mediului de afaceri în Germania.
ÎNTREBĂRI DE SUFLET
Ce vă inspiră cel mai mult la oamenii din diaspora românească și moldovenească?
Dorința de a-și menține tradițiile și obiceiurile, limba maternă, și șansa reală de a ne regăsi și a ne uni aici, în Germania, chiar dacă încă mai sunt hotare trasate pe hartă.
Când priviți în urmă, care este momentul în care ați simțit că tot efortul a meritat?
După 25 de ani de activitate, asociația pe care o conduc a fost decorată cu Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social”. Accesul la cultură este un drept constituțional. Aici se dă bătălia esențială: pentru accesul la cultură, pentru menținerea tradițiilor și a rădăcinilorculturale, pentru evitarea asimilării în societatea germană.
Ce mesaj le transmiteți celor care cred că nu pot schimba nimic prin implicare sau printr-un gest de sprijin?
În Germania este posibil orice, doar să vrei să faci și să te implici personal.
Trebuie să știi că dacă faci ceva pe lângă slujba ta, în asociație, pentru comunitate, nu faci pentru alții, ci faci doar pentru tine și pentru dezvoltarea ta profesională și, implicit, pentru personalitatea ta.
Alții plătesc bani să facă tot felul de cursuri și școlarizări; în asociație le poți pune direct în practică și poți să-ți verifici aptitudinile și granițele pe viu și în direct.
Nu este o tragedie dacă ceva nu reușește din prima; înveți din greșeli și cândva vei reuși.
Multe din abilitățile și competențele dobândite în mediul asociativ sunt compatibile și le poți implementa ușor în cariera ta personală. „Ehrenamt”-ul este o competență foarte bine văzută în CV-ul tău atunci când îți cauți de muncă într-o echipă, indiferent de domeniul de activitate.
Dacă ar fi să descrieți într-o frază ceea ce vă definește ca om, care ar fi aceea?
Dacă nu eu, cine? Dacă nu acum, când?
