Despre conceptul Indigo am auzit pentru prima dată acum aproape opt ani, pe vremea când lucram într-o redacție din Chișinău. Fusesem trimisă să scriu un articol despre un centru nou, care promitea mai mult decât rezultate bune la matematică. Aritmetica mentală, așa cum mi-a fost prezentată atunci, părea să modeleze nu doar minți rapide, ci copii mai siguri pe ei, mai concentrați și mai echilibrați. Articolul s-a scris, revista a apărut, însă noțiunea de „mai bun”, „mai performant” a rămas întipărită în minte. De aceea, ani mai târziu, m-am bucurat sincer să aflu că acest concept a prins rădăcini și în Germania, dus mai departe de „ai noștri”, mai exact de Elena Gaidaenco, or pentru ea, Indigo a venit inițial ca un răspuns firesc la propriile căutări de mamă, abia mai apoi de antreprenor.
Numele meu este Elena Gaidaenco (Ciobu) și, pe lângă faptul că fac parte din diasporă, sunt și antreprenoare. Dar, înainte de toate, sunt mamă. Iar drumul meu spre Indigo n-a început cu un plan de afaceri sau cu o strategie bine pusă la punct, ci cu întrebări personale, pe care și le pune orice părinte: ce pot face mai bine pentru copilul meu? cum îl pot ajuta să crească echilibrat, sigur pe el și pregătit pentru viață? Înainte să aflați cum am acționat eu, vă propun să mă cunoașteți puțin pe mine.
M-am născut în satul Tîrgul-Vertiujeni, din raionul Florești și am crescut într-o familie completă alături de un frate mai mare și o soră geamănă. Copilăria mea se încadrează perfect în categoria timpurilor cu părinți plecați peste hotare. Noi însă am avut fericirea, în ciuda greutăților, să rămânem împreună. Bine, tata a avut o tentativă de plecare, dar a revenit, la scurt timp acasă. În ce-o privește mama… a avut momente în care s-a învinovățit că „nu ne-a dat destul”, dar eu cred că ea ne-a dat tot de ce-am avut nevoie și chiar mai mult. De aceea, ani mai târziu, când soțul a emigrat de unul singur în Germania, am făcut tot posibilul ca la doar trei luni distanță să vin și eu, împreună cu Ignat, băiatul nostru mai mare, care avea pe atunci doar câteva luni.
Și ca să închei frumos capitolul legat de copilărie și anii petrecuți în casa părintească, pot spune că părinții îmi sunt până-n prezent călăuze. La fel și fratele mai mare care ne repeta des mie și surorii: „Învățați ca să vă fie mai ușor în viață”. L-am ascultat, astfel că-n 2003 am devenit studentă la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) și, cinci ani mai târziu, am absolvit cu succes Facultatea de Finanțe, specialitatea Fiscalitate și Administrare Financiară. N-am lucrat niciodată direct în domeniul fiscal, dar a fost o experiență tangentă, care m-a format profesional pentru mai târziu.
… vreau să creez ceva al meu…
Primul meu job a venit în ultimul an de facultate, într-o companie de marketing – Grupul Proiectelor Inteligente. Am ajuns să fiu parte dintr-o echipă tânără, dinamică, exact mediul în care am putut crește și unde am simțit gustul muncii în echipă, al deadline-urilor, dar și al proiectelor bine făcute. Tot acolo însă a apărut și conștientizarea că antreprenoriatul mă atrage mai mult decât statutul de angajat. Am înțeles că vreau să creez ceva al meu, să fiu propriul meu șef, să iau decizii și să scot ceva în lume care să mă reprezinte. Doar că între timp am mai bifat câteva joburi în direcția marketing, dar și o experiență de câțiva ani la bancă.
Când stabilitatea nu e suficientă
Decizia de a emigra, asumată și bine cântărită, a venit mai târziu, când eram deja căsătorită și-l aveam pe primul nostru băiat. Am plecat în 2016, deși eram ambii bine încadrați în câmpul muncii acasă – eu la bancă, ca șefă de casă, iar soțul la Oficiul Poștal, în sediul central. Aveam, teoretic, joburi bune, stabile, dar în afară de casa părintească altceva nimic al nostru. Adevărul e că înainte de plecare am încercat să construim ceva propriu acasă, dar n-am reușit.
Inițial ne-am dorit să emigrăm în Canada, dar era prea departe, iar pentru mine – inadmisibil să rup legătura cu casa și părinții, așa că am ales Germania.
În august s-a născut Ignat. Noi ne-am mutat la țară, la părinți, și timp de câteva luni am așteptat ca soțul să facă primii pași în Germania, iar noi să-l urmăm cât mai repede pentru a fi împreună.
N-am avut frici înainte de plecare. Am pornit cu o doză bună de încredere în soțul meu, știind că împreună vom face ca lucrurile să meargă în direcția bună. Eram o familie tânără, cu un bebeluș de câteva luni și multe planuri de viitor, care a emigrat pentru a construi, nu pentru a încerca.
Am început să nu mă mai simt străină.
Primele luni în Germania au fost… interesante, un amestec dintre greu și ușor, din care zilnic am avut câte ceva de învățat. Ne-am stabilit într-o localitate nu foarte mare în care trăiau și alți moldoveni, de aceea adaptarea (cel puțin) din acest punct de vedere, a fost mai blândă, dar nu mereu liniară.
Primul moment în care am simțit că nu sunt acasă în Germania a fost la medic, apoi au urmat și alte instituții de stat, unde totul funcționa în baza programărilor. Eram obișnuită cu ordinea, dar aici totul era cumva altfel.
Ca să-mi „revin” am început să caut comunități nu doar de moldoveni, ci și de români sau ruși, adică orice îmi dădea senzația de familiar. Or, noi ca și popor, avem instinctul firesc de a ne trage unul lângă altul. Poate pentru că era totul nou, iar eu aveam nevoie de ceva al nostru.
La scurt timp am înțeles, însă, că dacă vreau să mă dezvolt, trebuie să învăț limba. Germana a fost cheia adaptării mele cu care am început să deschid uși și să nu mă mai simt străină. Și dacă la început, căutam cu disperare orice om care vorbea româna sau rusă, ulterior mi-am dat seama că asta e doar o soluție temporară. Dacă voiam să-mi construiesc o viață aici, trebuia să învăț limba și nu să fug pe poteci aleatorii. Deci, am mers să fac un curs de germană.
Am găsit apoi și o comunitate de mame cu copii — un grup care se întâlnea des, ieșeam împreună, comunicam. În anturajul lor am început să prind rădăcini. Deschisă și comunicabilă de felul meu, nu mă rușinam să adaug și eu ale mele două cuvinte în germană, chiar dacă nu erau perfecte, iar cei din jur apreciau asta. (Analizez de multe ori parcursul meu aici și înțeleg că țara asta m-a schimbat, m-a maturizat și m-a ajutat să mă descopăr. Și sunt recunoscătoare pentru asta.)
Job-uri care nu mi se potriveau
Primele job-uri pasagere au pornit, ca la mulți alții, de la curățenie. Spălam scările blocului în care locuiam, am făcut curat la privat, dar repede mi-am dat seama că asta nu e pentru mine. Vin din domeniul financiar-bancar și fiscal, așa că am încercat să găsesc ceva similar și aici. Și am găsit un loc într-o companie financiară și, deși experiența m-a învățat multe, oricum nu era ceea ce căutam. Eu sunt o persoană responsabilă, pentru care „dacă am spus ceva, așa trebuie să fie”, iar în jobul acela simțeam mereu o teamă că responsabilitățile depind prea mult de alții, nu de mine. Așa că, deși a fost o etapă importantă, nu a fost locul în care mi-am dorit să rămân.
A urmat o altă perioadă de căutare în încercam să-mi găsesc direcția. Mi se întâmpla să mă îmbolnăvesc des, ca și cum organismul îmi spunea: „Găsește altceva.” Era 2023 iar eu încă nu-mi găsisem…
Și atunci a apărut Indigo. A apărut prin sora mea, care m-a încurajat cu: „Lena, tu poți face asta.” Povestea Indigo Mental Club începe, de fapt, cu Ignat. Căutam o activitate care să-i îmbunătățească concentrația, iar sora mi-a sugerat să încercăm Aritmetica Mentală, pentru că nepoțelul meu făcea deja acest curs.
Am intrat în domeniu ca o mamă tare curioasă și am rămas pentru că metoda m-a captivat inclusiv pe mine din primele lecții. A fost suficient un curs ca să-mi dau seama că, pe lângă activitatea propriu-zisă pentru copii, Indigo este o lume întreagă care merită studiată de mine personal. Am început să explorez mai mult despre Indigo și iată ce-am aflat…
Programul care face diferența.
Indigo Mental Club este un program educațional modern destinat copiilor cu vârste între cinci și paisprezece ani, care își propune să dezvolte abilitățile cognitive prin metode interactive, cu rezultate validate la nivel internațional. Originea acestei metode se află în Asia, în țări precum Japonia, China și Singapore, de unde s-a extins ulterior în întreaga lume sub forma unor școli de aritmetică mentală și programe de stimulare a emisferelor cerebrale. Franciza Indigo a preluat acest concept și l-a adaptat pentru Europa și diaspora, combinând aritmetica mentală, antrenamentul cu abacul (soroban), jocurile logice, tehnicile de concentrare și memorie, precum și exercițiile de viteză mentală, cunoscute sub numele de speed training. Filosofia programului se bazează pe ideea că mintea copilului este precum un mușchi, care poate fi antrenat pentru a performa în toate ariile vieții.
Copiii care urmează lecțiile Indigo înregistrează îmbunătățiri vizibile în concentrarea lor, reușind să lucreze eficient fără a fi distrași de detalii neimportante, lucru de care m-am convins de nenumărate ori. De asemenea, memoria vizuală și auditivă, gândirea logică și analitică, viteza de calcul realizată fără ajutorul calculatorului, se dezvoltă considerabil. Programul contribuie la creșterea încrederii în sine, a disciplinei și organizării, dar și la gestionarea emoțiilor în situații de examen sau competiție. Rezultatele școlare, în special la matematică, dar și la alte materii care necesită atenție și logică, se îmbunătățesc semnificativ după doar câteva luni de practică, pentru că metoda Indigo stimulează un tip de gândire rapidă, ordonată și eficientă.
Lecțiile sunt concepute pentru a fi dinamice și interactive, cu o durată de 60 minute, desfășurându-se atât online, cât și offline. Copiii încep prin a folosi abacul, iar treptat ajung să efectueze calcule mentale cu o viteză impresionantă.
Indigo Mental Club se diferențiază de alte programe educaționale prin abordarea sa internațională și prin materialele profesionale puse la dispoziția elevilor și profesorilor. Acesta a fost punctul forte care m-a atras spre el. Cadrul pedagogic beneficiază de instruire continuă, iar copiii pot participa la competiții internaționale, inclusiv olimpiade organizate în Turcia, Spania sau Portugalia. Programul oferă totodată o comunitate globală de copii și părinți, ceea ce contribuie la creșterea vizibilă a încrederii celor mici.
Echilibrul dintre maternitate, carieră și pasiunea pentru educație
Chiar de la primele lecții, am observat cum Ignat avea momente în care parcă i se aprindea un beculeț, iar când îl vedeam rezolvând calcule cu viteza unui adult, fără să clipească, înțelegeam că această metodă e un instrument real de dezvoltare, atât pentru el, un copil în creștere și dezvoltare, cât și pentru mine – o mamă aflată în căutarea unei activități.
Pe atunci, Mark, mezinul nostru, avea trei ani, iar eu mi-am dorit să pot să lucrez de acasă, să mă adaptez și să rămân prezentă în toate rolurile – de mamă, soție și de ce nu, de profesionist!? Or, fiind în căutarea unei activități care să mă reprezinte cu adevărat, după o perioadă de câțiva ani în care am crescut mult și în care mi-am înțeles limitele mele, Indigo mi s-a părut soluția perfectă.
Am început să mă informez despre cum funcționează o franciză, ce înseamnă să o deții și, mai ales, să încerc să înțeleg dacă rezonez cu valorile ei. Pe de altă parte și la Indigo, procesul este selecție este unul destul de riguros. Parte din acest program, pot face doar cei care se potrivesc cu ideea de educație, disciplină și responsabilitate.
Ce înseamnă să-ți deschizi o franciză și cum am început eu Indigo în Germania
Dacă printre cititori se află persoane interesate de cum funcționează o franciză, vin cu explicații – franciza reprezintă un model de afacere în care o persoană, numită francizat, cumpără dreptul de a folosi numele, metoda, materialele și brandul unei companii deja existente, denumită francizor. Adică nu pornești de la zero, ci preiei o afacere verificată, cu un sistem deja construit și funcțional. În acest fel, în loc să experimentezi cu propriile structuri și proceduri, beneficiezi de un cadru testat, recunoscut și susținut de o rețea existentă.
Funcționarea presupune, în primul rând, plata unei taxe inițiale pentru a intra în sistem și semnarea unui contract care stabilește drepturile și obligațiile francizatului. Cu alte cuvinte, atunci când mi-am deschis businessul am folosit know-how-ul francizorului, primind instruire, manuale, materiale, platforme digitale, identitate vizuală și suport continuu. În schimb, eu ca și francizat m-am angajat să respect regulile brandului și să mențin calitatea serviciilor.
În cazul unei francize educaționale în Germania, cum este Indigo, procesul a implicat și deschiderea unei activități economice – adică a unui Gewerbe, care-mi oferă mână liberă în gestionarea grupelor de copii și adaptarea spațiului fizic sau online pentru desfășurarea lecțiilor. Este asemănător cu o Întreprindere Individuală (ÎI) din Moldova. Autoritățile te recunosc ca antreprenor, poți încheia contracte legale, primi plăți, plăti taxe și gestiona contabilitatea. Practic, este primul pas oficial înainte să începi să lucrezi legal și să construiești afacerea ta.
Aplicarea metodei se face exact așa cum a fost predată, iar rezultatele obținute de copii depind în mare măsură de implicarea francizatului, adică a mea. Francizorul mi-a oferit cadrul, instrucțiunile și resursele, dar construirea comunității și creșterea afacerii sunt responsabilitatea mea în totalitate.
După părerea mea, avantajele deschiderii unei francize sunt multe. În primul rând, francizatul începe cu un brand deja cunoscut, cu materiale și metode testate, fără să piardă timp cu structuri administrative sau proceduri interne. Suportul profesional constant reduce riscul de eșec și oferă încredere în consolidarea afacerii. Acest model se adresează în mod special celor care vor să lucreze pentru ei înșiși, părinților care caută flexibilitate, profesorilor și persoanelor cu spirit organizatoric și disciplină.
Dar nici responsabilitățile mele, în calitate de francizat, nu sunt minore. Calitatea orelor, comunicarea cu părinții, organizarea grupelor, gestionarea contabilității și a taxelor, promovarea locală, participarea copiilor la evenimente și menținerea reputației brandului sunt doar câteva dintre sarcinile care-mi revin. În esență, francizorul îmi oferă sistemul, dar eu, francizatul, îmi construiesc afacerea.
O franciză nu este potrivită pentru oricine, asta e clar. Este nevoie de perseverență, disciplină, responsabilitate, abilități de comunicare și dorință reală de creștere. Nu este suficient să cumperi o franciză și să te aștepți ca afacerea să funcționeze de la sine, succesul depinde de implicarea concretă și de efortul zilnic al francizatului.
Primii pași care fie construiesc, fie distrug un proiect educațional în Germania
Când m-am gândit să deschid centrul Indigo în Germania, primul pas pe care a trebuit să-l fac a fost să înțeleg cu adevărat piața: cine sunt părinții, ce așteptări au, ce-și doresc de la educația copiilor, cum funcționează sistemul educațional, ce reguli trebuie respectate. Da, aceste etape există peste tot. Diferența este că în Germania nu poți să sari peste ele. Aici totul se cere de „pus pe policioare” — proceduri, documente, reguli etc., iar dacă nu înțelegi și nu respecți primii pași, proiectul pur și simplu nu poate merge mai departe.
Am început, m-am documentat, am făcut vizite în centre educaționale, am vorbit cu părinți și copii, am observat ce le lipsește, ce funcționează și ce nu. Apoi am început să adaptez metoda Indigo: platforma trebuia să fie în limba germană, să fie ușor de folosit și să aducă un plus real în educația copiilor.
Procesul de autorizare și adaptare a avut obstacole, pentru că în Germania totul cere multă răbdare și claritate – acte peste acte, verificări, aprobări. M-am simțit copleșită la un moment dat, dar în timp am învățat că răbdarea și lucrul pas cu pas sunt cheia. Am organizat fiecare etapă: întâi documentația legală și fiscală, apoi amenajarea spațiului, pregătirea mea ca educator și structurarea metodei, iar la final lansarea oficială.
Înc-un „copil” pe care-l cresc…
Am început cu lecții în living. Primele luni părea că nu funcționează, dar repede mi-am dat seama că totul era bine. Aveam nevoie de energie, de prezență și de un alt spațiu care să fie doar al nostru – adică al meu și al elevilor, așa am închiriat o sală în oraș și în felul acesta am început să lucrez offline, dar și online.
Cum am zis și mai sus, Indigo oferă materiale, manuale, prezentări și o platformă educațională, dar munca legată de organizarea grupurilor, comunicarea cu părinții și, mai ales, de calitatea orelor îmi aparțin mie. Iar eu am vrut ca părinții să simtă cu adevărat valoarea lecțiilor, nu doar în rezultate, ci și în procesul de învățare. Așa că am investit timp, energie, am învățat constant și am crescut odată cu fiecare grup.
Astăzi, după mai mult de doi ani de la deschidere, îmi permit să spun că Indigo s-a transformat dintr-un simplu proiect, în încă un „copil” pe care-l cresc cu multă asumare.
De fapt, felul în care predau s-a construit chiar din experiența mea de părinte. Când am început să predau Aritmetica Mentală, m-am bazat, inclusiv, pe lecțiile trăite acasă, la primele lecții ale lui Ignat. La început, acestea erau o provocare atât pentru el, cât și pentru mine, pentru că temele trebuiau făcute regulat, iar greșelile – corectate. Din acele momente s-a născut regula mea de aur, pe care o repet la fiecare lecție și pe care o aplic nu doar copiilor, ci și mie: „Avem voie să greșim, pentru că greșelile fac parte din procesul firesc de învățare.”
Olimpiadele care au dat aripi copiilor
Olimpiadele au venit ca o continuare a muncii noastre, o ocazie prin care copiii s-au putut vedea mai siguri pe ei și mai încrezători, decât un scop în sine.
Prima Olimpiadă Internațională care i-a dat lui Ignat atât de multă motivație și încredere în forțele proprii a fost, pentru noi, o adevărată aventură. Am trăit două experiențe memorabile, fiecare cu emoția și lecțiile ei.
Prima Olimpiadă a fost în 2023, în Moldova. Ignat participa la competiție, iar, în paralele semnam contractul de franciză. Totul se întâmpla în paralel, ca și cum viața personală și Indigo se împleteau, încă o dată, într-un mod firesc.
În 2024, în Turcia, lucrurile au devenit și mai intense. Au mers patru copii – doi ai mei și doi din școală. A fost o experiență încărcată cu multă energie, dar și cu multă muncă, și nu doar despre calcule. I-am pregătit de acasă inclusiv cum deschid foile, cum țin pixul, cum respiră ca să gestioneze emoțiile în timpul probei. Ne-am întors cu un campion și trei locuri I și cu patru copii care au prins încredere și curaj.
În 2025, în Spania, totul a fost diferit, mai liniștit cumva. Copiii au mers să bifeze încă o experiență de succes. Aveam locuri limitate, am pregătit zece copii – și fiecare din ei a avut o experiență de neuitat. Una dintre cele mai mari provocări la această olimpiadă a fost să cer cinci locuri suplimentare. Le-am achitat înainte să știu dacă voi găsi copii interesați. A fost un risc, un efort financiar, dar am reușit să acopăr cu succes toate locurile. Anul acesta sper să ajungem în Portugalia, cu și mai mulți participanți.
Pentru mine, însă, cele mai importante confirmări nu vin neapărat din diplome sau clasamente, ci din interacțiuni cu elevii și părinții. Am copii care-mi spun des că „vin la școală doar pentru mine”. Iar recent, o mămică mi-a povestit că fetița ei obține constant nota 1 la matematică (nota maximă în Germania) și că ei fac direct legătura cu Aritmetica Mentală. Or, Germania are un sistem educațional stabil, structurat și extrem de bine organizat. Așa că provocarea mea nu a fost doar să aduc un concept nou, ci să aduc unul care completează, nu concurează.
Familia – echipă, pilon și energie
Soțul și cei trei băieți ai noștri sunt implicați în toate proiectele mele. Ignat și Philipp lucrează zilnic, iar Mark este interesat și, în curând, va intra și el în ritm. Da, soțul e cel mai mare susținător, dar și el are nevoie de rezultate ca să vadă direcția.
Una dintre cele mai frumoase experiențe a fost un mini eveniment de premiere: aveam copii offline, copii online, părinți în sală și participanți conectați pe Zoom. Soțul s-a ocupat de partea tehnică, prietenii au ajutat la organizare, iar noi toți am sărbătorit împreună.
Vara trecută am organizat chiar și un Abschluss Party cu aproape 40 de copii – jocuri, tombolă, film și multe zâmbete.
În prezent, am peste 45 de copii activi și peste 90 care au trecut prin Indigo în acești doi ani. În viitorul apropiat, îmi doresc să-mi extind echipa. Îmi place să predau, dar simt nevoia să deleg partea administrativă, pentru a putea crește și mai armonios.
Valorile care mă ghidează
Dacă există un motto care mă însoțește și pe care îl repet adesea copiilor, atunci e acesta: „Disciplina te duce acolo unde talentul, singur, nu poate.”
Tot aici vreau să las și un mesaj femeilor din diaspora care își doresc să înceapă ceva pe cont propriu, dar sunt mânate de frici: „Curajul contează mai mult decât inteligența.” Poți fi foarte bună, dar dacă îți este frică, rămâi pe loc. Dă-ți timp și dă-ți o șansă. Curajul și disciplina sunt resursele reale.
De ce Convenția Moldo-Germană?
Pentru că de mult timp visam la un eveniment în care să ne unim, să ne cunoaștem și să ne promovăm. Iar atunci când te întâlnești cu oameni de valoare, care gândesc și simt la fel, îți confirmi drumul, îți lărgești perspectiva și capeți curajul să ieși din propria „cutie”.
