Nu mai țin minte exact în ce context ne-am cunoscut, dar mi se pare că ne știm de-o viață. Poate pentru că discuțiile noastre erau frecvente și erau despre pasiunea ei – deserturile vegane. Și da, am avut marea onoare să gust din bunătățile ei. La drept vorbind, pe atunci nici nu știam despre bilanțuri sau fiscalitate, pentru că protagonista acestui articol încă nu activa în domeniu. Știam doar că contabilitatea era o dorință a ei.
Mi-a promis atunci: „Daniela, va veni o zi când tu vei scrie despre mine, Elena Bujor, contabilă în Germania, un articol pe platforma ta.” Și uite că acea zi a venit.
De ce este valoros acest articol? Pentru că vorbește despre moldoveanca noastră care oferă servicii de contabilitate în Germania și, în același timp, încurajează pe cei cu studii în domeniu să nu se descurajeze, chiar dacă drumul nu pare ușor la început.
Nistru la o zvârlitură de băț și jocuri în mahala
De acasă sunt din Șerpeni, Anenii Noi, cu Nistru la o zvârlitură de băț și jocuri în mahala, cu mama care mă aștepta cu mâncare caldă după lecții și tata fredonând muzică populară la gura sobei.
Studiile superioare le-am făcut la Facultatea de Finanțe Publice și Fiscalitate, în cadrul Universității de Stat din Moldova. După, am continuat cu un masterat în aceeași branșă, pe care l-am combinat cu funcția de contabilă în cadrul universității timp de patru ani, ca ulterior să plec în sectorul privat. Și acolo și dincolo am avut noroc de oameni faini care m-au ajutat să cresc atât profesional cât și personal. Iar experiența pe care am acumulat-o în sectorul privat m-a încurajat să fac un pas în față, adică să încep să prestez privat servicii contabile pentru companiile mici. Astfel că la un moment dat, viitorul meu profesional îl vedeam cu impact și cu mulți bani. Visam să deschid o companie de prestări servicii contabile la Chișinău, construită pe profesionalism și încredere oferită antreprenorilor.
„…mă duc să văd cum e” și dus a fost.
Primul gând de plecare a apărut atunci când s-a născut prima noastră fetiță. Eu m-am dedicat sută la sută copilului, așa c-am pus pe pauză toate activitățile ce țineau de contabilitate. Evident, și bugetul familiei a scăzut considerabil.
Dar lucrurile s-au aranjat astfel încât la scurt timp soțul a primit o ofertă de muncă în Germania, pe care a acceptat-o cu replica: „mă duc să văd cum e” și dus a fost. Spre surprinderea tuturor, s-a integrat foarte ușor. Ba mai mult chiar, în trei luni și-a deschis propria firmă. Mi-am dat seama atunci că revenirea lui în Moldova nu se va întâmpla foarte curând și în acel moment, a venit decizia de reîntregire a familiei în Germania.
„Puteți lucra și la curățenie, principalul e să munciți”
Am plecat ușor, fără frici sau gânduri, pentru că dorul de soț era mult mai mare. Perioada de integrare a trecut destul de leger. Poate din motiv c-am plecat c-un scop bine definit și anume de a lucra ca și contabilă în Germania, scop care m-a ținut concentrată pe proces (nu pe obstacole) și anume – învățarea limbii germane, adaptarea, răbdarea și disciplina. Voi fi sinceră, am îndrăgit germana de la primele consoane. S’mă scuzați, dar nu glumesc deloc. Și da, m-am simțit în Germania ca acasă chiar din prima zi. Primele mele angajări au fost minijoburi: Warenaufräumen (aranjarea mărfii) la Rossman, curățenie într-un hotel, sortarea scrisorilor într-un depozit.
Cel mai dur moment a venit atunci când am cerut ajutorul celor de la Agentur für Arbeit (Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă). Datorită diplomelor mele de licență și master speram la un post de muncă în contabilitate. Răspunsul a venit scurt și tăios: „Sie können putzen gehen, Hauptsache arbeiten” (Puteți lucra și la curățenie, principalul e să munciți). Momentul cela m-a pus la pământ și mi-a stins aproape toate scânteile de speranță. Pentru prima dată am simțit că Germania, țara care mă primise atât de bine inițial, nu mă accepta ca specialist.
A urmat o perioadă grea. Atât de grea încât eram la un pas să revehim în Moldova. Totuși n-am făcut-o, pentru c-am decis să ne mai dăm o șansă. Am continuat să trimit Bewerbung-uri (CV-uri) cu credință-n suflet că totul va fi bine. Ca într-o bună zi să fiu invitată la un interviu pentru postul Sachbearbeiterin (funcționară administrativă).
Sămânța unui vis dulce, care n-a mai încolțit
Tu m-ai cunoscut nu ca și contabilă, ci ca și patiseră. La fel și alții. De aceea vreau să povestesc inclusiv despre acest capitol al vieții mele. Ideea afacerii cu deserturi bio a apărut în timpul concediului de îngrijire a copilului. A fost o perioadă în care, ca multe alte femei după naștere, îmi doream să slăbesc. Așa c-am urmat cursuri de deserturi vegane, ca într-un final să descopăr cât de mult îmi place să fac asta. Atunci a apărut pentru prima dată o sămânță de gând c-aș putea să transform pasiunea asta în business.
Dar până una alta, nu făceam deserturi pentru vânzare, poate uneori mai luam câte o comandă, dar asta nu mă făcea antreprenoare. Așa că am început să caut informații despre cum aș putea legaliza activitatea și la scurt timp am realizat cât de complicat era totul. Era nevoie de laborator, de numeroase autorizații, de costuri mari și de o birocrație care părea fără sfârșit.
Acela a fost momentul când am observat diferențele dintre landuri. În unele regiuni, persoanele care aveau deja astfel de afaceri trecuseră printr-un proces mult mai simplu. În landul în care locuiam eu, totul era mult mai rigid și birocratic. Nu știu, poate nu am fost suficient de insistentă, dar simțeam că ușile nu se deschid pentru mine. N-am reușit nici măcar să găsesc un laborator potrivit, deși am căutat mult. De multe ori îmi spun că, probabil, acel drum nu era menit pentru mine.
Peste o sută de CV-uri către zeci de companii și aproape un an de zile am așteptat un răspuns.
Perioada despre care vorbesc acum coincide cu cea de îngrijire a copilului (a celei de-a doua noastră fetițe). Și când acesta s-a încheiat, mi-am amintit de scopul cu care venisem inițial în Germania, or timp de trei ani, cât m-am concentrat pe deserturile vegane, uitasem de visul meu principal și anume de a deveni contabilă aici, în Germania. Iar faptul că proiectul cu deserturile nu se putea concretiza oficial, a însemnat că a venit momentul să mă întorc la visul meu inițial. Mi-am schimbat focusul și am început să mă concentrez pe contabilitate. Privind în urmă înțeleg că fiecare etapă din viața mea m-a pregătit, de fapt, pentru drumul pe care trebuia să-l parcurg.
Am uitat să specific că atunci când am venit în Germania, primul pas a fost echivalarea diplomei de licență și master în finanțe publice și fiscalitate, proces care n-a fost deloc liniar. Ca ulterior, deși diplomele trecute în CV, să întâmpin mari dificultăți de angajare. Am trimis, cred, peste o sută de CV-uri către zeci de companii și aproape un an de zile am așteptat un răspuns.
De la respinsă la apreciată
Într-un final, disperată m-am detașat de contabilitate așa c-am trimis un CV pentru un post de muncitor. Spre surprinderea mea, am fost invitată la interviu, iar discuția s-a dus în direcția contabilității. A fost un moment extrem de memorabil mie, pentru că oferta nu era pentru postul pentru care aplicasem, ci pentru contabilitate. Am acceptat provocarea și așa am început să lucrez în domeniul pentru care mă pregătisem ani de zile.
Primele săptămâni au fost pline de învățare, cu toate că diferențele între contabilitatea din Moldova și cea din Germania nu erau chiar atât de mari. Legislația diferă. M-am adaptat rapid, iar după doar trei luni, șefa secției de contabilitate mi-a spus că nu se aștepta să ajung atât de repede la nivelul cerut de ei.
Cel mai greu pas profesional? Sincer, nu-mi amintesc să fi fost vreo unul. Din contră, m-am simțit rapid în elementul meu. Tot ce a trebuit a fost răbdarea, disciplina și dorința de a învăța continuu, care m-au ajutat să trec peste momentul inițial dificil, când răspunsul primit de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă fusese atât de rece: „Puteți lucra și la curățenie, principalul e să munciți.”
„Am simțit că tu vei fi omul potrivit pentru echipa mea”
Știi de ce am reușit? Pentru că la interviu, am întâlnit omul care mi-a „deschis” ușa. Era șefa secției de contabilitate – Leiterin, cum i se spune în germană și care a pus un cuvânt pentru mine în fața conducerii companiei. Când am plecat ulterior din acea firmă, i-am spus că-i voi fi recunoscătoare toată viața. Îmi amintesc și azi răspunsul ei: „A fost un instinct. Am simțit că tu vei fi omul potrivit pentru echipa mea, chiar dacă nu aveai experiență în Germania.”
Greșeli? O daa, am făcut, ca orice om. Și din ele am învățat. Cred cu tărie că fiecare greșeală ne face mai buni și că nimeni nu ne taie capul pentru că asta. Nici nemții nu sunt perfecți. Fac și ei destule. Diferența este că ei tratează greșelile mult mai relaxat și nu se stresează atât de mult ca noi.
Universul a decis
Am deschis activitatea mea independentă în ianuarie 2025, în paralel cu jobul meu dintr-o Steuerkanzlei (birou de contabilitate și consultanță fiscală), unde eram angajată. La început, cele două se completau, dar spre finalul anului lucrurile au început să se schimbe. Tot mai mulți dintre ai noștri din diasporă au început să mă caute pentru servicii de contabilitate. Am devenit suprasolicitată și am realizat că așa nu mai merge, pentru că încercam să duc în spate și sarcinile de la job, și clienții mei privați, iar ritmul devenise greu de susținut.
Știam că va trebui, la un moment dat, să iau o decizie. Doar că decizia a venit mai repede decât mă așteptam, or, cum îmi place să spun, a fost luată de Univers. Contractul meu nu a mai fost prelungit, iar pe 31 decembrie s-a încheiat. Mi-am zis atunci: ok, e super fine. Am luat-o ca pe un semn că e momentul să merg mai departe pe drumul meu.
Astăzi, am parte de clienți mei români și moldoveni, oameni care au nevoie de sprijin în a-și gestiona corect afacerile în Germania și de cineva care să le ofere siguranță și predictibilitate financiară.
De ce contabilul nu este un lux în Germania?
Un pic despre contabilitate. Contabilul nu este un lux, ci o nevoie reală, pentru că da, Germania funcționează pe reguli destul de stricte. Multe declarații au termene precise, iar un contabil te protejează de greșeli costisitoare. Fără expertiza lui, multe deduceri fiscale (Kosten) pot fi pierdute, iar firmele se pot confrunta cu amenzi, penalități sau controale fiscale (Betriebsprüfung).
De multe ori, antreprenorii români sau moldoveni nu pun contabilului întrebările potrivite, ci încearcă să se descurce singuri și descoperă abia mai târziu că au pierdut timp și bani. Mulți n-au habar, fiind la început, cum să organizeze corect evidența de la bun început? Ce poate deduce fiscal – laptopul, telefonul mobil, biroul? Trebuie să plătească TVA și, dacă da, la ce prag? Care sunt termenele fiscale lunare, trimestriale sau anuale? Ce categorii de cheltuieli sunt acceptate în Germania? Și, dacă lucrează parțial în străinătate, cum raportează asta corect?
Sunt și câteva mituri despre taxe și firme care circulă frecvent, despre care nu pot să nu vorbesc în acest articol. Unul dintre ele spune că în Germania e mai simplu ca în România sau Moldova, ceea ce e un fals. Regulile sunt diferite și sunt aplicate rigid. Alt mit: „nu am treabă cu Finanzamt dacă sunt la început” – din nou fals! În Germania, obligațiile fiscale apar chiar înainte de prima vânzare. Și, poate cel mai periculos, unii cred că își pot calcula singuri taxele și nu au nevoie de contabil – deși teoretic e posibil, în practică un profesionist îți economisește timp și te protejează de greșeli costisitoare.
Lucrând corect de la început se pot economisi bani și timp, se pot evita penalitățile fiscale, se pot deduce mai multe cheltuieli legal, se poate păstra reputația fiscală impecabilă și crește șansele de a obține finanțări, credite sau colaborări.
Pentru cine vrea să înceapă o afacere mică, dar se teme de birocrație, sfatul meu este să nu se blocheze în frică. Totul se poate face pas cu pas: de la informare, la consultanță fiscală, înregistrare corectă, evidență și, într-un final, raportare la timp. Și ce nu recomand niciodată unui antreprenor aflat la început – să ignore finanțele sau să le lase „pe mai târziu”. Mai sunt și din cei care țin evidența pe hârtie sau improvizat, încep fără consultanță fiscală și amân plata taxelor declarate, ceea ce e din nou o strategie greșită.
Contabilitate pe înțelesul oamenilor
Ceea ce mă diferențiază față de alți colegi din domeniu este felul în care comunic. Nu vorbesc „ca pentru finanțe”, ci ca pentru oameni. Cunosc foarte bine realitatea migranților și a antreprenorilor aflați la început de drum, pentru că o trăiesc zilnic prin clienții mei. Explic fiscalitatea germană pe înțelesul tuturor, folosind exemple concrete. În plus, sunt accesibilă și mă implic 100% în fiecare situație.
Cea mai mare satisfacție profesională pentru mine este momentul în care un client îmi spune: „Acum dorm mai liniștit.” Să vezi cum, după luni de confuzie, oamenii capătă control asupra actelor și documentelor lor e ceva.
Valorile care mă definesc în meserie sunt claritatea, corectitudinea și responsabilitatea. Poate par naive, dar cred cu adevărat în relații bazate pe încredere. Fără încredere, cifrele nu valorează nimic. Știu cât de mult lipsește comunicarea dintre contabil și antreprenor aici, în Germania, și tocmai de aceea pun un accent primordial pe acest aspect. Sunt în contact permanent cu clienții mei și consider comunicarea o parte esențială a muncii mele. De aceea, îmi place să spun despre mine că, pe lângă mamă, soție, contabilă, antreprenoare, mai sunt și ghid pentru ai noștri din diasporă.
Acasă nu mai e un loc
În tot acest drum, familia mea a fost sprijinul meu principal. Soțul meu este cel care mă susține constant, iar atunci când simt că cad, știu că am un umăr pe care să mă sprijin. Cuvintele de încurajare vin exact atunci când pare că nimic nu merge, iar pentru toate acestea îi sunt recunoscătoare. Viața de familie aici m-a învățat cât de mult contează susținerea reciprocă între soț și soție. Când te susții reciproc, orice moment greu devine mai ușor de depășit.
Susținerea, respectul pentru oameni, importanța familiei, puterea credinței, valoarea muncii și bucuria de a trăi, pe care le trăim zi de zi în familie, sunt valorile pe care vreau să le transmitem fetițelor noastre. Le vreau femei puternice, dar blânde, sensibile, dar hotărâte.
Și dacă tot am trecut la subiectul familiei, țin să menționez pe scurt despre faptul că avem ritualurile noastre de familie, în special duminică, când mergem cu regularitate, la biserică. Îmi place să gătesc pentru ai mei friptură, mămăligă, sarmale. Din frigider nu lipsește niciodată borșul sau zeama. Așa-mi place mie să păstrăm legătura cu rădăcinile și cu emoția copilăriei.
Apropo, de tradiții – Crăciunul și Paștele, la fel, le sărbătorim în familie, uneori ne reușește să ne fie alături și părinții noștri. Toate astea fac parte din noi, oriunde-am pleca și nu le scoți din suflet.
Astăzi, „acasă” pentru mine înseamnă locul unde este familia mea. Unde sunt copiii mei, unde este liniște, unde mă simt în siguranță. Nu mai contează neapărat un loc geografic sau o țară, atâta timp cât mă simt bine acolo unde sunt, simt că aparțin acelui loc. Nu am sentimentul că aparțin neapărat Moldovei sau Germaniei, pur și simplu, m-am simțit bine aici și asta a fost mereu suficient pentru mine. Rădăcinile mele, însă, rămân intacte, chiar dacă trăiesc departe de Moldova.
„Lasă frica și foc la ghete!”
Dacă aș putea să vorbesc cu Elena de la începutul drumului, i-aș spune doar atât: „Draga mea, lasă frica și foc la ghete.” Îmi amintesc cât de mult am stagnat doar din frică de necunoscut. Mă întrebam mereu: Cum o să fie? O să mă descurc? O să reușesc? Și dacă n-o să reușesc? Toate astea mă făceau să simt c-am eșuat înainte să încerc. I-aș spune să acționeze, pentru că da, a meritat drumul. Fiecare pas a meritat și m-a adus pe drumul cel drept.
Același lucru i l-aș spune oricărei alte femei care se simte „prea mică” pentru a începe ceva: „Draga mea, prinde curaj! Frica este cea mai mare piedică. Ea ne șoptește că nu suntem suficiente, că nu știm destul, că nu e momentul potrivit. Dar nimic nu este imposibil. Când îți dorești ceva cu adevărat, apar oportunitățile, poate nu imediat, poate nu exact cum ți le-ai imaginat, dar ele apar. Tot ce trebuie să faci este să fii atentă și să ai curajul să le vezi.”
Curajul vine după primul pas
Visele mele, profesional și personal, continuă să crească. Sunt la etapa de creare a unei echipe, ca ulterior să ajung la cât mai mulți dintre ai noștri din diasporă, cărora să le ofer servicii de contabilitate profesioniste. Simt că aici este locul meu și că aici pot aduce valoare reală.
Poate m-aș lansa în vreo afacere, dacă aceasta mi-ar aduce plăcere și ar avea sens pentru mine. Dar până una alta, cea mai mare bogăție a mea astăzi este, în primul rând, familia mea, iar în al doilea rând, sunt eu, omul care de astăzi. Faptul că pot aduce valoare aici, în diasporă, și că pot ajuta alți oameni prin ceea ce știu și fac, este cea mai mare satisfacție.
Dacă viața mea ar fi o poveste, titlul ei ar fi: „Curajul vine după primul pas.” Iar ultimul gând înainte de încheiere pe care vreau să-l las cititorilor… „dacă ești bun și simți că ai potențial să te dezvolți într-un domeniu, acționează. Nu lăsa fricile să te manipuleze. Frica va exista mereu, dar nu trebuie să decidă în locul tău.
Elena povestește lucruri foarte interesante din domeniul fiscal german pe pagina sa se instagram. Pentru cei interesați, o puteți găsi acolo.
