Acum câteva săptămâni, la Frankfurt, a fost organizat un eveniment de degustare a vinurilor moldovenești. Și acolo, denumiri cunoscute de crame: Domaine La Prut, Divus, Chateau Cristi, Aurelius… În Germania, toate se regăsesc sub logo-ul firmei Mahu Wein. Or, prin intermediul acestui eveniment l-am cunoscut pe Dorin Mahu, un tânăr de nici 30 de ani, (încă unul dintr-ai noștri), dar deja cu o afacere bine închegată în acest domeniu. La eveniment s-au putut degusta vinuri alese – „Trei Mândre”, „Floricica”, „Ice Wine” și multe altele. Curioasă să aflu cum e să deschizi și să gestionezi o astfel de afacere în Germania (ca și suport pentru alții care poate au același vise), am descoperit că Dorin nu se limitează doar la vinuri. De fapt, are două afaceri. A doua e în domeniul curieratului. Cum a început, ce pași a făcut și cum reușește să se descurce azi în două lumi complet diferite, a povestit el cu multe detalii.
Uneori, drumul către cine ești cu adevărat poate începe exact acolo unde ți se pare că visul se frânge.
M-am născut în satul Boșca, raionul Fălești și am copilărit acolo până în clasa a IX-a, într-o familie modestă, fără nicio legătură cu lumea antreprenoriatului. Am fost crescut în mare parte de mama, alături de cei doi frați ai mei, pentru că tata a muncit mult peste hotare, ca să ne asigure un trai mai bun.
Nu pot spune că am avut o copilărie ieșită din comun. Cea mai vie amintire din acea perioadă rămâne a fi mingea de fotbal. Idolul meu era Lionel Messi, așa că, în sat, toți mă strigau „Messi”, nu Dorin și nici Mahu. Pe atunci încă nu conștientizam că fotbalul e doar o etapă care mă învață ce înseamnă disciplina, cum e să cazi și, mai ales, cum e să te ridici și să mergi mai departe. Am înțeles asta mult mai târziu.
La 14 ani am plecat în România pentru a-mi continua studiile. Departe de părinți și frați, am început să trăiesc un fel de adolescență accelerată. Am ajuns în Câmpulung Muscel, județul Argeș și acolo am început să joc fotbal la nivel profesionist. Era în perioada 2012–2016.
În 2016 am suferit o accidentare serioasă. Luasem deja bacalaureatul, iar colegii mei de echipă începeau să primească oferte și să semneze contracte cu echipe importante. Am primit și eu câteva propuneri, însă nu de la cluburile la care visam. Așa că am refuzat și am rămas în așteptare.
În fotbal, dacă ratezi o fereastră de transfer, trebuie să te înarmezi cu răbdare. Următoarea șansă vine abia în iarnă sau vara următoare. Și vara aceea, în timp ce așteptam, simțeam cum îmi pierd direcția. Absolvisem liceul, eram accidentat și cu moralul la pământ.
Atunci a apărut o ofertă de muncă de vară la un restaurant din zonă. „Decât să stau degeaba, mai bine accept”, mi-am zis atunci. Și, să știi, că n-a fost o decizie proastă. Acolo, am descoperit ce înseamnă gastronomia, cum funcționează un restaurant, ce înseamnă munca în echipă și cum se servește corect un vin bun. A fost, cum spun mulți, „școala vieții”. Or, uneori, drumul către cine ești cu adevărat poate începe exact acolo unde ți se pare că visul se stinge.
Am lucrat la acel restaurant aproape un an. Fotbalul nu mai era o opțiune pentru mine, așa că, în 2017, am făcut o reconfigurare de traseu. În luna mai 2017 am plecat din România, iar pe 1 iunie adică ceva zile mai târziu am ajuns în Germania.
Antreprenoriatul care a început cu 35 de euro și cu un „să vedem ce iese”
Odată ajuns în Germania, m-am angajat la Deutsche Post, ca și curier. În paralel, continuam să joc fotbal la nivel amator, mai mult pentru plăcerea sufletului. Și dacă mi-ar fi spus cineva, cu doar câțiva ani înainte, că voi avea propria firmă de curierat, probabil n-aș fi crezut nici în ruptul capului. Nu pentru că ideea de antreprenoriat mi-ar fi fost străină, ci pentru că, sincer să fiu, nu aveam nicio idee despre ce presupune acest drum, pentru că n-am avut un plan bine pus la punct, sau vreo strategie.
Primul pas l-am făcut când am mers la Gewerbeamt (Biroul pentru înregistrarea activităților comerciale). Era în 2017, iar întreaga procedură m-a costat 35 de euro. Am ieșit de acolo cu sentimentul că „am făcut către ceva nou în viața mea” ca imediat să mă bulverseze întrebarea „ei bine și ce urmează acum?” Dar ulterior, zi după zi, am învățat ce presupune să pornești pe cont propriu – asigurări, evidență contabilă, tot felul de taxe, autorizații etc.
Până în 2022, am fost subcontractor
La început n-am lucrat direct cu giganții din domeniu, (Amazon sau Deutsche Post). Era imposibil. Așa că am început ca subcontractor, printr-o firmă intermediară. A fost o perioadă bună pentru că m-a ajutat să învăț sistemul, să înțeleg ce se cere și ce înseamnă să muncești indiferent de vreme, distanțe sau ore târzii.
Abia în 2022 am reușit să obțin contract direct cu Deutsche Post. Nici de data asta nu a fost ușor, dar m-a ajutat mult faptul că am avut o relație bună cu firma intermediară. Ei m-au recomandat mai departe, iar recomandarea, aici, valorează cât zece CV-uri.
Ce am învățat eu din toate astea? Că nu-i suficient să ai o firmă „în regulă” pe hârtie. Contează enorm cum lucrezi, cum te porți cu ceilalți, cum îți faci treaba zi de zi. Pentru că, într-un final, numele tău circulă printre ceilalți ca un pachet bine ambalat, ce ajunge la destinație dacă ai livrat corect. Tot în acea perioadă, m-am înscris la facultate în România la specializarea „Economie și Business”, în Câmpulung Muscel. Mi s-a părut important să înțeleg și partea academică a antreprenoriatului, nu doar practica.
Am vândut două mașini ca să-mi salvez afacerea
Afacerea asta, cu tot ce înseamnă ea – clienți, trasee, motoare pornite dimineața devreme, care nu sunt deloc o plimbare romantică, are suișuri, dar și mai multe coborâșuri care te pot pune în genunchi.
Țin minte că în pandemie, lucrurile au „explodat”. La propriu. Oamenii nu mai ieșeau din case, comanda online mergea în valuri, și noi curieri, împreună cu ambulanțele și polițiștii, eram aproape singurii care aveam voie „afară”. Într-un singur an, comenzile au crescut cu 300%. Nu-mi venea să cred.
Dar apoi a venit realitatea de după. Din 2022, a început să scadă profitabilitatea. Nu știu exact de ce. Poate nesiguranța oamenilor, poate inflația, poate situația pe plan mondial, poate alte criterii care nu țin de mine. Cert e că, din 2022, nu mai e cum era.
Ca să începi, ai nevoie de bani, clar. Prima mea mașină a costat 12.000 de euro — am luat un credit. Apoi am reinvestit tot rulajul în alte vehicule. Acum am zece. Iar pe lângă asta, vin asigurările (full casco, muncă, avocat), taxele la oraș, impozitele — toate trebuie luate în calcul.
Dar dacă ai cel puțin o mașină și seriozitate, după șase luni începi să vezi primele rezultate, iar după doi – trei ani, profitabilitatea poate fi sută la sută. Spun asta din proprie experiență.
Am adunat 48.000 de euro datorii peste noapte
Cel mai greu moment din toți acești ani? 2019. Nu o să-l uit niciodată. Firma contractantă, prin care lucram, ne-a reținut plățile timp de trei luni, apoi a dat faliment. Dar eu aveam angajați. Aveam facturi și n-aveam voie să mă opresc.
În scurt timp, am ajuns la datorii de 48.000 de euro. M-am împrumutat de la prieteni, am vândut două mașini, și am tras tare. Încă mă judec pentru o parte din acei bani.
E ușor să spui vreau o afacere. Dar să o ai cu adevărat, e altceva. Îi încurajez pe cei care lucrează deja ca șoferi și visează la pasul următor să fie foarte serioși și să iubească munca asta. Trebuie să fii calmi. Mereu. În trafic, în relația cu clienții, cu angajații. Pentru că în fiecare zi apare câte ceva neașteptat. Eu folosesc softuri speciale de la firma de curierat, care îmi organizează rutele în funcție de localizare. Dar totul pleacă de la cum te organizezi tu ca om și cât de atent ești la detalii.
Am învățat pe parcurs că firma mea nu înseamnă doar eu. Înseamnă și oamenii cu care lucrez. Am avut angajații care au plecat, dar și dintre cei care au rămas indiferent de circumstanțe. Recrutarea e grea, dar păstrarea e și mai grea. Pentru că dacă tratezi oamenii ca pe niște cifre, te vor părăsi.
Nu trebuie să fiu primul. Dar vreau să fiu pe podium.
Ce mă diferențiază de alte firme din zonă? Poate faptul că nu am visat niciodată să fiu cel mai mare. Ci doar printre cei mai buni.
Motto-ul meu e mereu actual: „Nu trebuie să fii primul, dar fii pe podium”. Și cred că exact asta fac. Ofer seriozitate, iar partenerii și clienții mei spun că se simt în siguranță când lucrează cu mine.
… așa s-a născut „Mahu Wein”
Acum doi ani, am prins curaj să deschid încă o afacere, care de altfel, a devenit mult mai rapid vizibilă printre ai noștri, pentru că este legată de vinurile noastre. Totul s-a petrecut to în 2023, când am mers împreună cu soția ca simpli vizitatori, la „ProWein”, cel mai mare târg de vinuri din Europa, organizat la Düsseldorf.
Aveam deja o idee în acest sens, dar era difuză. Nu exista un concept și nu știam în ce direcție s-o iau. Dar după ce am văzut ce înseamnă lumea vinului la nivel internațional, lucrurile parcă s-au mai „luminat” în mintea mea. M-a convins atât calitatea vinurilor noastre, cât mai ales m-au inspirat oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Apoi eu am convins-o pe Maria, soția mea cum că împreună putem crea ceva frumos, pentru că vinul nostru are un potențial uriaș pe piața germană. În cele două ore în drum spre casă, am discutat cum ar arăta un brand autentic de vin moldovenesc în Germania. Pentru ea, totul a devenit mult mai clar în momentul în care am strâns echipa. Când a văzut ce energie și entuziasm este în jurul proiectului, mi-a zis: „Wow, chiar are potențial!” A fost clipa în care am înțeles că, dacă și ea crede în asta, vom reuși. Așa s-a născut Mahu Wein.
Am început discuțiile cu producători din Moldova, de la care am învățat ce presupune logistic, legal, dar mai ales din punct de vedere uman, o astfel de afacere. Pașii legali și administrativi pe care i-am făcut pentru a începe această activitate nu au fost diferiți decât cei pe care i-am făcut atunci când am deschis prima afacere. Mi-am înregistrat compania ca distribuitor de vinuri la Gewerbeamt, adică am plătit taxa de înregistrare pentru a funcționa legal.
Colaborăm direct cu 11 crame mici și mijlocii din Moldova
Astăzi, Mahu Wine este un proiect destul de cunoscut în comunitatea moldovenilor din Frankfurt. Colaborăm direct cu 11 crame mici și mijlocii din Moldova, printre care Divus, Chateau Cristi, Aurelius, Domeniile La Prut, IM Vinaru și multe fiecare cu propria poveste ce merită să fie auzită. De exemplu, Tewa Winery este un proiect inițiat de două moldovence care au locuit în Noua Zeelandă, au învățat despre vinificație acolo, iar apoi s-au întors în Moldova și au creat propria cramă. Sau IM Winery, fondată de un moldovean și un italian care s-au cunoscut în Federația Rusă în 2018 și au văzut potențialul incredibil al Moldovei de a produce vinuri de calitate. Sau alta, Domaine La Prut – inițiată de un investitor austriac, dar echipa, de la oenolog până la personalul de producție, este din Republica Moldova. Istorii sunt multe și frumoase pentru cine are timp și răbdare să le cunoască.
La doi ani distanță pot spune că colaborarea cu vinificatorii din Moldova este una din cele mai frumoase părți ale afacerii. Învățăm unii de la alții. Discutăm despre stiluri de vinificare, despre branding, despre ce caută clientul din Germania. În 2024 am făcut și un curs de somelier la Chișinău. Cunoștințele dobândite m-au ajutat să explic mai bine clientului de aici de ce un vin moldovenesc merită încercat.
Românii caută Chateau Cristi, pentru că interpretul român Smiley este ambasadorul acestui vin
E greu să te faci remarcat pe o piață saturată cum este cea din Germania. Chiar foarte greu aș zice. Dacă vorbești doar online despre vin, fără degustare, impactul e aproape zero. Vinul trebuie gustat. Abia atunci când omul simte aroma, textura, când deschide sticla și spune “Wow, n-am mai băut așa ceva”, abia atunci îl cucerești. Asta e cheia – contactul direct și experiența personală. De aceea, promovarea e o altă direcție în care investim.
Clienții noștri sunt diverși – moldoveni, români, germani etc., etc. Românii caută Chateau Cristi, pentru că interpretul român Smiley este ambasadorul acestui vin. Nemții sunt impresionații de vinurile de la Crama Divus – Viorica, Floricica și Trei Mândre. Sunt vinuri aromate, proaspete, chiar și de cei care nu sunt băutori de vin. Iar Ice Wine-ul nostru este o bijuterie aparte, pe care-l caută aproape toți.
În Frankfurt livrăm gratuit, indiferent de cantitate. Și da, prefer să merg eu personal – pentru că prețuiesc întâlnirea directă, reacția sinceră a omului care gustă un vin moldovenesc pentru prima dată și spune: „Wow, ce-i asta?”
Am cumpărat o dubiță în Germania și am trimis-o în Moldova pentru a fi transformată într-un wein bar mobil
În 2024 am avut primul nostru eveniment public la Frankfurt. Așa a apărut ideea de vinotecă – un spațiu fix, unde oamenii să poată veni, degusta, afla povestea fiecărui vin. În prezent, avem un proiect special. Am cumpărat o dubiță în Germania și am trimis-o în Moldova pentru a fi transformată într-un wein bar mobil. Vom merge cu ea la târguri, festivaluri și evenimente, pentru a aduce vinul moldovenesc direct în mijlocul oamenilor.
Afacerea asta îmi aduce liniște. Chiar dacă sună ciudat, pentru mine vinul e echilibru. Fac ceea ce-mi place. Iar faptul că e un proiect flexibil mă ajută să mă ocup și de familie. Sigur că au fost și momente grele, pauze, îndoieli, dar nu am renunțat, pentru că cred prea mult în ce facem.
Primul meu sfat pe care l-aș da unui entuziast care crede la fel de mult ca și mine într-o astfel de afacere este următorul: dacă nu-ți place vinul cu adevărat, nu te apuca de asta. Și dacă nu-ți place să vorbești cu oamenii, la fel – nu e pentru tine. E o muncă care presupune nu doar despre a vinde vinuri, ci și despre a comunica și a crea relații. Oamenii nu cumpără doar vin, ei cumpără și din experiența pe care le-o oferi.
Planificăm să înființăm o echipă de fotbal cu numele Mahu Wein
Mulți se întreabă cum le reușesc pe toate. Programul meu e destul de bine structurat. Mă trezesc în fiecare zi la ora șapte. Dacă-mi permite programul zilei, fac inclusiv și puțin sport, cam 15-20 de minute. Apoi plec la prima mea activitate, la curierat, unde lucrez până pe la ora 12.00 și unde am diferite task-uri, inclusiv, legate de clienții nemulțumiți.
După prânz, încep ziua de lucru pentru Mahu Wein. De pe la ora 13:00, merg la depozit, mă ocup de comenzi, discut cu noii distribuitori, coordonez partea logistică și de comunicare. În funcție de cum decurge ziua, îmi închei programul pe la 17:00-18:00.
Apropo, nu am renunțat niciodată definitiv la fotbal și, de curând, am început să lucrăm la un proiect nou. Planificăm să înființăm o echipă de fotbal cu numele Mahu Wein, cu care vom participa pe 7 iunie la Frankfurt la un campionat alcătuit din mai multe echipe ce vor veni din Moldova.”
Printr-o frumoasă coincidență, Dorin Mahu este al doilea moldovean despre care scriu – (după Julieta Hüchtemann) care reușește să gestioneze simultan două activități în domenii complet diferite. Se pare că, oriunde în lume s-ar afla, ai noștri știu să fie nu doar harnici, ci și responsabili, adaptabili și dornici să transforme provocările vieții într-o poveste de reușită.
