Când crezi că nimic nu te mai miră, pentru că ai sute de articole scrise despre ai noștri din diasporă, vine Vladimir Palancica și te pune să-ți recalibrezi toate măsurile. Un băiat crescut într-o familie de profesori din Chișinău, care vindea prietenilor din ogradă jucăriile și dulciurile aduse de tata din deplasări, a deschis două gherete lângă patru instituții de învățământ, a plecat în Asia cu datorii la rude și prieteni și cu bani care nu-i ajungeau nici pentru biletul de întors. A început în Thailanda, împărțind broșuri turiștilor ruși în fața hotelurilor, iar în 2013 s-a mutat în Cambodgia, unde, spune el, are azi aproximativ cinci mii de angajați. Conduce Lotus Group, dezvoltă ansamblurile rezidențiale Time Square din Phnom Penh și a fost numit în 2026 președintele BRICS House Cambodia. Spune că își face afacerile „din plăcere”, iar pe listă i-a mai rămas un zbor în spațiu, pentru care a plătit deja. Restul poveștii vi-l spune chiar el, într-un monolog pe care, încă o dată, nu mi s-a dat mâna să-l tai.

Disciplinat, ambițios și cu spirit de învingător
M-am născut la Chișinău, într-o familie de intelectuali, din părinți și bunici profesori. Tata a fost vicedirector și director al unui colegiu din capitală timp de 46 de ani, iar mama – profesoară de limba română. Să cresc în familia a doi dascăli a însemnat, în primul rând, multă disciplină. Tata avea mii de studenți, la fel și mama, respectiv, nici cu copilul de acasă nu au existat excepții. „Învață, învață, învață!”, cam asta am auzit aproape zilnic în anii copilăriei. Da, a trebuit să cresc un copil disciplinat, să citesc multe cărți și să le dau des caietele și agenda la verificare. Iar dacă mi se spunea că trebuie să fac asta sau cealaltă, făceam, chiar dacă nu totdeauna eram de acord.
Tata, datorită funcției sale de vicedirector, avea des deplasări în țările vecine și-mi aducea jucării și dulciuri care nu se găseau în magazinele noastre de atunci. Ce făceam eu? Le vindeam prietenilor din ogradă și-mi făceam bani de buzunar. Spre deosebire de mine, părinții mei niciodată nu s-au ocupat cu bișnița, cum i se spunea pe atunci.
La îndemnul lor, am făcut timp de opt ani dansuri sportive la Codreanca și am devenit de șapte ori multiplu campion. Sigur, aș fi vrut să merg la vreun sport mai bărbătesc, cum ar fi lupte libere, judo sau box, dar pentru că eram ascultător, nu le-am ieșit din cuvânt. Am participat de multe ori la campionate împreună cu alte 200 de perechi și de fiecare dată m-am întors acasă cu locuri de frunte. Mi-am călit prin muncă spiritul de învingător, de a nu avea frică de scenă și de competiții, datorită antrenamentelor de câteva ori pe zi, a traumelor și disciplinei.
Am făcut inclusiv șah, înot și ore suplimentare de limbă engleză. Cu engleza, de fapt, a și început dezvoltarea mea extracurriculară, pe la vreo șase ani, pe vremea când asta nu era nici la modă și nici obligatorie.

La București, am remarcat că studenții se alimentau altfel decât ai noștri, pentru că exista o diversitate alimentară postsovietică.
După absolvirea Liceului Spiru Haret, am studiat la Colegiul de Informatică și Drept, după care am plecat în România. Acolo am făcut doi ani de științe politice și limbi moderne la Universitatea din București. Și tot acolo, la București, am remarcat că studenții se alimentau altfel decât ai noștri, pentru că exista o diversitate alimentară postsovietică. Întrucât doream să-mi deschid o afacere, am revenit după doi ani la Chișinău și, cu ajutorul părinților, mi-am înregistrat „Întreprinderea Individuală Vladimir Palancica”.
Am deschis două gherete în sectorul Botanica al capitalei într-o zonă unde se aflau patru instituții de învățământ. Comercializam băuturi răcoritoare, hot-doguri, hamburgheri și multe altele, prin asta oferindu-le studenților posibilitatea de a mânca divers și nu doar la cantine.
Diploma de studii superioare mi-am luat-o în țară. Am făcut studii la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA). Nici de data asta nu am ales eu facultatea, ci părinții care visau să mă vadă diplomat. Am absolvit-o și, da, peste ani, chiar am devenit diplomat cu statut de ambasador al Ordinului Cavalerilor de Malta.
Eram sătul de nunți, cumetrii, zile de naștere, care nu se mai terminau… dar mai ales de datorii la rude și prieteni.
După absolvire, m-am aventurat în business. Doar că, fiind un tânăr fără experiență, am făcut și multe greșeli. Iar pe vremea aceea antreprenorii de teapa mea nu aveau parte de vreun ajutor din partea statului, a băncilor sau măcar de mentorat de la oameni de afaceri mai experimentați.
Într-un timp relativ scurt am reușit să mă căsătoresc, să devin tată de băiat, să divorțez și din dorința de a dezvolta businessul, să intru în datorii. Țin minte că era anul 2012, iar eu eram sătul de nunți, cumetrii, zile de naștere, care nu se mai terminau… dar mai ales de datorii la rude și prieteni, care mă sufocau și îmi dădeau un sentiment de rușine amestecată cu responsabilitate.
Așa că i-am lăsat fostei soții afacerea și am plecat în lumea mare. Am pornit spre Thailanda. M-am gândit că de vreme ce toți moldovenii emigrează spre Europa, iar mulți sunt încă în Federația Rusă, eu de ce să nu mă duc în direcția opusă?!
Am început în doi și, în doar opt luni, am ajuns la aproape 50 de oameni și 12 oficii.
M-am dus în Phuket, Thailanda, unde aveam niște cunoscuți. Nu știam foarte multe despre țara asta. Am citit câte ceva înainte de a urca în avion. Atât. Am pornit de acasă cu cinci mii de dolari. În prima săptămână mi-am făcut de cap prin restaurante și discoteci și am cheltuit cam trei mii, apoi m-am gândit că mi-au rămas vreo două mii, bani care nici pentru biletul de întors acasă nu-mi ajungeau.
A trebuit să mă pun pe treabă. Pornind de la ideea că, vorbesc fluent limba rusă, iar acolo erau mulți turiști ruși, am zis să-mi încerc norocul în domeniul turismului. M-am asociat cu un thailandez, pentru că în anumite domenii legea thailandeză impune ca majoritatea capitalului companiei să fie deținută de cetățeni thailandezi și am deschis o afacere în domeniu, pe care am numit-o Hot Vacations. Partenerul meu avea 51%, iar eu 49%.
Cu banii rămași, am închiriat un birou. Am plătit chiria pe trei luni în avans, am cumpărat mobilier și am tipărit broșuri. Cu ele ieșeam în fața hotelurilor și le dădeam turiștilor, invitându-i pentru a doua zi în excursii pe insule, în junglă, în temple sau în alte locuri pe care voiau să le descopere.
Am început în doi și, în doar opt luni, am ajuns la aproape 50 de oameni și 12 oficii. Am angajat tineri pe care i-am chemat din Ucraina, din Rusia și Belarus. Desigur și de acasă au venit la invitația mea vreo zece tineri. Creșterea a fost atât de rapidă, încât în opt luni ajunsesem să fim cea mai mare companie de turism din Thailanda pe segmentul turiștilor vorbitori de rusă. În doar jumătate de an mi-am achitat datoriile de acasă, pentru că afacerea începuse să producă bani foarte buni.

Ne-am îndreptat atenția către turiștii care vizitaseră deja zeci de țări și ajunseseră în punctul în care deschideau harta și căutau cu degetul locurile în care încă nu fuseseră. Cambodgia era unul dintre ele.
Succesul nu m-a oprit din dorința de a mă reloca opt luni mai târziu în Cambodgia, țara care, pur și simplu m-a cucerit. Totul a pornit de la dorința de a aduce turiști din Thailanda încoace. Am încercat singur traseul. Mai întâi cu avionul, apoi cu autocarul și… a fost dragoste la prima vedere.
Am ajuns inițial într-un orășel cu niște plaje excepțional de frumoase, aproape virgine, neatinse de turism. Am simțit foarte mult potențial, de aceea m-am întors în Thailanda și le-am spus băieților din echipă că vreau să mă relochez. O parte a echipei a decis să rămână și eu le-am vândut afacerea.
M-am mutat în orașul Sihanoukville, unde am dezvoltat o nouă companie de turism, numită Lotus Tours. Am contactat un jurist și, spre surprinderea mea, am aflat că în Cambodgia puteai deschide o afacere fără să fii obligat să ai un partener local.
Vreo zece oameni din echipa precedentă m-au urmat, dintre care aproximativ șase erau moldoveni. Apoi am mai adus rude și prieteni din țară și, cu o echipă de aproximativ 15 oameni, am început noua afacere. Am creat un alt site, am obținut licența de turism, am deschis un birou și am început „vânătoarea” de turiști.
Am înțeles destul de repede că, de data aceasta, nu voiam să lucrăm pe segmentul turismului de masă. Ne-am îndreptat atenția către turiștii care vizitaseră deja zeci de țări și ajunseseră în punctul în care deschideau harta și căutau cu degetul locurile în care încă nu fuseseră. Cambodgia era unul dintre ele.
Am început să publicăm pe internet cât mai multă informație despre Cambodgia, în engleză și în rusă. Internetul începea atunci să se dezvolte accelerat și, treptat, au început să ne contacteze atât turiști, cât și companii de turism care organizau călătorii exotice pentru oameni foarte bogați.
Nișa pe care o descoperisem era extraordinară, pentru că existau agenții care aveau clienți dispuși să plătească foarte bine pentru experiențe neobișnuite, dar care nu aveau cu cine să lucreze direct în Cambodgia. Noi eram acolo, la fața locului, și puteam să le organizăm totul, în special excursiile la Angkor Wat.
Rezultatele s-au văzut imediat. La numai trei săptămâni după ce am deschis compania, am primit primii turiști foarte bogați. Nu mai era turism de masă, ci turism de elită. În unele situații, un asemenea client valora cât o sută de turiști obișnuiți.
De-a lungul anilor, am avut printre clienți oameni bogați și foarte bogați: actori, antreprenori, lideri, politicieni, vedete de talie internațională și chiar oameni proveniți din medii despre care nu pot vorbi public. Au venit din toate țările europene, din Statele Unite, din Rusia și din China. Etica și confidențialitatea nu-mi permit să dau nume, dar cu mulți dintre ei am rămas prieten până astăzi.

Până la mine, nimeni din Moldova și, de fapt, din țările mai dezvoltate, nu venise aici și nu încercase să trăiască în astfel de condiții.
Sigur că au fost și foarte multe piedici. De exemplu, în Cambodgia, în anii aceia, electricitatea era disponibilă doar de trei ori pe zi, câte o oră. La 40 și ceva de grade, nopțile erau destul de greu de suportat. Toate acestea îți afectau atât capacitatea de muncă, cât și confortul personal. Din punct de vedere financiar, însă, eram deja foarte încrezut în forțele proprii. Celor care veniseră cu mine din Moldova și hotărâseră să rămână aici le spuneam: „Băieți și fete, am venit, am văzut, am cucerit.”
Până la mine, nimeni din Moldova și, de fapt, din țările mai dezvoltate, nu venise aici și nu încercase să trăiască în astfel de condiții. Trebuia să te descurci fără drumuri bune, fără multe dintre serviciile și produsele cu care eram obișnuit și, uneori, chiar fără posibilitatea de a comunica. Cred că toate acestea îi speriau pe mulți. Pe mine, însă, m-au provocat să rămân.

Quincom, complexul hotelier de cinci stele cu opt restaurante, magazine de suveniruri și o echipă de aproximativ 670 de angajați.
Orice afacere trebuie să crească. Și eu am crescut odată cu ea. Pe măsură ce compania s-a dezvoltat, am început să avem un cash-flow important, am încheiat contracte tot mai mari, iar la un moment dat agențiile trimiteau avioane întregi cu turiști special pentru compania noastră.
Dar ca să crești, trebuie să investești. Dacă voiam să le oferim turiștilor condiții bune, trebuia să avem și unde să-i cazăm. Și atunci m-am întrebat de ce să nu deschidem un hotel? Dacă tot vin la noi, de ce să nu le oferim și un restaurant unde să poată mânca bine?
Așa am început să dezvoltăm o afacere care îi ducea pe turiști, practic, prin tot domeniul HoReCa. Am construit complexul hotelier Quincom, de cinci stele, în incinta căruia am proiectat opt restaurante, câteva magazine, inclusiv de suveniruri. Și am intrat și în domeniul bijuteriilor. Cambodgia are o tradiție importantă în ceea ce privește aurul și pietrele prețioase, respectiv, am deschis și un magazin de bijuterii tot pe teritoriul complexului. Pentru a susține toate aceste proiecte, echipa mea a crescut până la aproximativ 670 de angajați.
Compania a crescut și mai mult. Astăzi avem aproximativ 5.000 de angajați, dintre care aproape 4.500 sunt localnici.
Echipa a devenit, în timp, una dintre cele mai importante realizări ale mele. Din cei 670 de oameni pe care îi aveam la un moment dat, aproximativ 500 au crescut și s-au format alături de mine în cei peste zece ani. Îi știu pe nume și știu poveștile multora dintre ei.
Dar încrederea s-a construit în timp. Cambodgienii sunt un popor mai retras și nu te primesc din prima zi în casa lor. Când greșeau, nu îi certam și nu le tăiam din salariu. Vorbeam cu ei, explicându-le ce au făcut greșit și îi încurajam să învețe. Și eu, la rândul meu, am învățat foarte multe de la ei.
Sunt oameni buni, neconflictuali. Au trecut printr-o istorie foarte grea, cu un război civil care s-a întins decenii, genocid și multe alte greutăți. Poate tocmai de aceea apreciază atât de mult stabilitatea și posibilitatea de a munci și de a-și construi un viitor în țara lor. În timpul COVID-ului, deși pierdeam bani, nu mi-am permis să-i concediez.
Unii au început ca șoferi, bucătari, ospătari, vânzători sau în alte poziții și, treptat, au crescut împreună cu compania. Ei erau bucuroși să învețe, eu eram bucuros să le ofer această șansă.
Între timp, compania a crescut și mai mult. Astăzi avem aproximativ 5.000 de angajați, dintre care aproape 4.500 sunt localnici. Mulți dintre ei au familii numeroase (câte cinci-șase copii), iar prin locurile de muncă pe care le-am creat, compania a ajuns să susțină indirect mii și mii de oameni. Am ajuns să spun, în glumă, că am o mică armată.

Trecerea de la turism la imobiliare a venit în primul rând din cererile clienților.
Pe măsură ce Cambodgia se dezvolta, tot mai mulți turiști începeau să se gândească să rămână aici. Se construiau drumuri, apăreau centre comerciale, infrastructura se dezvolta, iar țara devenea din ce în ce mai atractivă pentru cei care își doreau un nou loc de trai. Problema era că nu existau suficiente spații de locuit de calitate pentru cetățenii străini, adică apartamente și vile construite la standardele cu care erau obișnuiți în țările lor.
De acolo a pornit ideea afacerii în domeniul construcțiilor, care activează deja de 12 ani. Am intrat treptat pe această piață și, pas cu pas, am ajuns să dezvolt una dintre cele mai mari companii de construcții din Cambodgia, numită Lotus Group.
Trecerea de la turism la imobiliare a venit în primul rând din cererile clienților. Mă întrebau dacă îi pot ajuta să cumpere un teren, să construiască o vilă sau să deschidă un hotel ori un restaurant. Eu încercam să-i ajut și îi îndrumam cum să-și deschidă o companie și cum să înceapă o afacere în Cambodgia. Nu m-am temut niciodată de concurență. Din contră, le spuneam: „Mie îmi place concurența. Ea înseamnă progres. Înseamnă dezvoltare. Dacă voi veți face ceva frumos, eu voi învăța de la voi.” Când am început să primesc tot mai multe astfel de solicitări, mi-am dat seama că exista o oportunitate reală. Am plecat din orașul de la mare spre Phnom Penh și am intrat pe piața imobiliară.
Acolo am cunoscut o tânără din China, care încerca să-și dezvolte afacerea. Îi era greu să pornească, așa că am decis să o ajut. I-am adus aproximativ 30 de clienți, care au achitat întreaga sumă din prima, și ea a fost foarte impresionată. M-a invitat la cină și, de acolo, a început o poveste care, la fel, durează de 12 ani. Am construit împreună o familie, o afacere și creștem un copil.
12 proiecte imobiliare, dintre care unele sunt turnuri de aproximativ 40–50 de etaje.
Compania este pe piață de mai bine de un deceniu, iar astăzi avem dezvoltate 12 proiecte imobiliare, dintre care unele sunt turnuri de aproximativ 40–50 de etaje. O parte dintre proiecte sunt deja finalizate și date în exploatare, iar altele se află în diferite etape de dezvoltare. În total, vorbim despre mii de apartamente în Phnom Penh, în care locuiesc deja zeci de mii de oameni.
Anul trecut am început primul meu proiect la mare. Până atunci, drumul din capitală spre litoral era destul de dificil și dura mult. Între timp, s-a construit o autostradă foarte modernă, iar accesul către coastă s-a schimbat foarte mult.
Proiectul este amplasat la doar 50 de metri de mare și are 1.500 de apartamente. Le-am vândut pe toate în numai cinci luni, înainte să înceapă construcția. Este unul dintre proiectele cu care mă mândresc cel mai mult, pentru că spune foarte multe despre reputația pe care am construit-o și despre încrederea pe care oamenii o au atunci când aud numele companiei noastre.
Un alt lucru care mă bucură foarte mult este schimbarea profilului cumpărătorilor. Când am lansat proiectele sub brandul nostru, Times Square Cambodgia, apartamentele s-au vândut foarte repede. Dar în ce condiții?
Acum zece ani, cambodgienii reprezentau mai puțin de 23% dintre cumpărătorii de apartamente. Astăzi, procentul a trecut de 50%. Pentru mine, acesta este un semn că în Cambodgia începe să se formeze clasa medie care își permite să cumpere o locuință nouă. Avem apartamente de diferite dimensiuni, de la aproximativ 70 de metri pătrați până la 250 de metri pătrați. Prețul este, în medie, în jur de 1.500 de dolari pe metru pătrat. Cel mai mic apartament pe care l-am vândut, cu vedere la mare, a avut 40 de metri pătrați și a costat 50.000 de dolari.

Unde locuiește dezvoltatorul proiectelor Time Square?
Chiar dacă sunt dezvoltatorul proiectelor Time Square, am locuit timp de opt ani împreună cu soția într-un apartament cu un singur dormitor, de aproximativ 60 de metri pătrați. Casa mea este chiar în prima clădire pe care am construit-o. După nașterea copilului, însă, am avut nevoie de mai mult spațiu și am unit două apartamente.
Chiar și în aceste condiții, am rămas o persoană destul de modestă. Nu sunt genul de om care simte nevoia să cheltuiască mult pentru anumite plăceri nefondate. Mai bine, o parte importantă din banii câștigați îi investesc în proiecte de caritate și în alți oameni.
Mă uitam la tot, la fel cum sunt construite clădirile, în câte secunde vine ascensorul, până la ce etaj urcă, câte locuri de parcare sunt și cum este organizat întregul spațiu.
Pentru un antreprenor, provocările nu înseamnă doar să vinzi și să faci profit. Înseamnă, înainte de toate, să reușești să ții toate lucrurile sub control și să le faci la timp. Oamenii depind de tine, deci salariile trebuie plătite la timp, impozitele trebuie plătite la timp, iar produsul pe care îl vinzi trebuie să fie de calitate, pentru că fiecare client contribuie, într-un fel sau altul, la reputația companiei.
Am învățat constant. Mergeam împreună cu echipa la alte hoteluri și ne uitam la ceea ce făceau alții. Nu ne era rușine să învățăm de la cei care făceau lucrurile mai bine. De exemplu, am fost în foarte multe țări și am vizitat multe clădiri înainte să încep proiecte în compania de construcții. Mă uitam la tot: cum sunt construite clădirile, în câte secunde vine ascensorul, până la ce etaj urcă, câte locuri de parcare sunt și cum este organizat întregul spațiu.
La fel făceam și cu hotelurile. Mergeam în unele dintre cele mai scumpe hoteluri din lume – Hilton, Marriott, Hyatt și studiam fiecare detaliu. Mă uitam chiar și la lucrurile pe care turistul poate nu le observă conștient: cum miroase când intră în hotel, cum sunt alese culorile astfel încât să nu obosească ochiul, ce muzică se aude pe fundal, ce șampon sau hârtie igienică este la baie. Învățam și aplicam.
Fabrica de confecții din Vietnam, compania de IT din Vietnam, serviciile de consultanță și președintele BRICS House Cambodgia.
La un moment dat, am început să-mi îndrept privirea și către alte domenii. Am deschis o companie de consultanță și, ulterior, o fabrică de confecții în Vietnam. În perioada pandemiei, când foarte multe lucruri s-au schimbat în lume, am adaptat activitatea fabricii și am început să producem măști medicale. În business, ca și-n viață, trebuie să poți să te adaptezi foarte repede.
În 2021 am intrat și în domeniul IT. Împreună cu parteneri din Israel, China și Emiratele Arabe Unite, am deschis o companie în Dubai. Activitatea era orientată spre servicii IT, inclusiv, proiecte pentru piața chineză. A fost o experiență diferită de ceea ce făcusem până atunci și tocmai asta mi-a plăcut. Nu am vrut niciodată să rămân blocat într-un singur domeniu.
După ce am acumulat experiență în turism, construcții și dezvoltare de afaceri, am început să ofer și servicii de consultanță. Dacă la început îi ajutam pur și simplu pentru că îmi făcea plăcere, ulterior mi-am dat seama că această experiență pe care o acumulasem în atâția ani poate fi transformată într-un serviciu. Eu deja făcusem greșelile pe care mulți dintre cei care veneau aici urmau să le facă și puteam să-i ajut să le evite.
Iar în 2026 am început să mă implic și mai mult în dezvoltarea relațiilor economice și turistice dintre Cambodgia și Rusia, precum și cu țările din zona BRICS. În februarie, la Phnom Penh, a fost inaugurat BRICS House Cambodia, iar eu am fost numit președintele acestei structuri.

Ce înseamnă pentru mine un lider?
Pentru mine, un lider este, în primul rând, o persoană care crede foarte mult în ideile sale și reușește să-i molipsească și pe cei din jur cu această încredere. Acesta este însă un drum lung, pentru că o echipă puternică nu se construiește într-o zi. Printre cei cinci mii de angajați, sunt managerii și directorii companiei care mi s-au alăturat încă din tinerețe. Au crescut odată cu compania și au ajuns, în timp, să conducă departamente.
Desigur că au existat și greșeli. Cum fără ele…? Cea mai mare greșeală în antreprenoriat a fost că nu mi-am ales întotdeauna bine oamenii cu care să lucrez. Au fost persoane în care am crezut și pe care le-am luat ca parteneri. M-au mințit și am avut neplăceri din această cauză. Dar, până la urmă, timpul a arătat că ei nu au devenit mai bogați și nici eu nu am devenit mai sărac.
Să ajungi consilier al prim-ministrului Cambodgiei este mai simplu decât să devii cetățean al țării.
În Cambodgia, să ajungi consilier al prim-ministrului poate fi mai simplu decât să devii cetățean al țării. Eu l-am cunoscut pe Hun Manet, actualul prim-ministru, cu mai mulți ani în urmă, când încă nu ocupa această funcție. Am avut mai multe discuții private despre dezvoltarea Cambodgiei, despre economie și, în special, despre turism. El este o persoană relativ tânără, cu studii la mai multe universități cunoscute din lume și cu o viziune de dezvoltare a țării, astfel încât Cambodgia să devină mai prosperă și mai confortabilă pentru oameni.
În timp, experiența mea în turism, faptul că am creat mii de locuri de muncă, că sunt unul dintre marii contribuabili și că am dezvoltat proiecte importante în țară au făcut ca relația noastră să se aprofundeze. La un moment dat, mi-a propus să devin consilierul său.
Astăzi sunt consilier pe probleme economice și, în special, pe probleme legate de turism. Pentru mine, este o responsabilitate importantă, pentru că pot folosi experiența pe care am acumulat-o în toți acești ani pentru dezvoltarea turismului din Cambodgia.
Am primit cetățenia din mâna regelui.
În multe țări din Asia, poți trăi zeci de ani, te poți căsători, poți avea copii și poți construi o afacere, dar asta nu înseamnă automat că vei primi și cetățenia.
În cazul meu, lucrurile au stat un pic diferit. Pentru contribuțiile pe care le-am avut la dezvoltarea țării, pentru locurile de muncă create, pentru faptul că am angajat foarte mulți oameni locali și pentru contribuția mea la economia Cambodgiei, am primit cetățenia printr-un decret semnat de regele Cambodgiei, Norodom Sihamoni. Am primit, de asemenea, un titlu de onoare acordat pentru contribuțiile mele față de stat și față de poporul cambodgian.

Două aeroporturi
Contribuția mea la dezvoltarea turismului nu s-a limitat la compania pe care am construit-o.
Am creat o asociație a turoperatorilor din Cambodgia și am organizat numeroase expoziții și evenimente de promovare a țării în afara Cambodgiei. Am contribuit și la facilitarea unor zboruri directe din diferite țări către Cambodgia, pentru a face țara mai accesibilă turiștilor.
Am contribuit, de asemenea, la construcția a două aeroporturi, dintre care unul este Techo International Airport, noul aeroport al Phnom Penhului, inaugurat în 2025. Aeroportul se întinde pe aproximativ 2.600 de hectare și este unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume ca suprafață.
Omul Anului și Cavaler al Ordinului de Malta
Pe măsură ce am început să câștig mai mulți bani, m-am implicat tot mai mult în acte de caritate și în proiecte pentru comunitățile locale. Aceste activități mi-au adus, în timp, titlul de „Omul Anului” în mai multe țări, printre care Filipine, Japonia și Nepal. Am fost, de asemenea, onorat cu titlul de Cavaler al Ordinului de Malta și am fost numit Cavaler în Filipine, într-o ceremonie la care am purtat haine tradiționale moldovenești.
Pentru mine, însă, aceste distincții nu sunt titluri. Dacă am ajuns să fiu decorat, înseamnă că sunt un om nobil – nu în sensul nobilimii, ci în sensul de a avea dorința de a schimba în bine viața celor din jur.
În Nepal, de exemplu, am contribuit la construirea unor sisteme de alimentare cu apă și a școlilor în patru localități.
„Aveți cancer și probabil veți trăi doar o lună.”
2021 a fost un moment greu din viața mea. Când medicul îți spune „Aveți cancer și probabil veți mai trăi doar o lună”, pentru câteva clipe ți se taie respirația. Aveam cam 35 de ani și cancer la esofag. Prima întrebare care mi-a venit a fost: „De ce eu? Ce am făcut rău în lumea asta ca să ajung în situația asta la anii ăștia?” Până la urmă, lucrurile nu au fost atât de grave pe cât păreau la început. Am mers în Israel pentru tratament și problema s-a rezolvat relativ repede. Psihologic, însă, rămâne ceva în tine pentru totdeauna. Pentru prima dată am înțeles cu adevărat că viața poate fi scurtă și că nu ai nicio garanție că vei avea timp pentru toate lucrurile pe care ți le-ai propus.
Din acel moment, multe lucruri s-au schimbat, dar nu neapărat în felul în care s-ar fi așteptat cineva. Am continuat să fac acte de caritate, însă am început să înțeleg altfel și timpul pe care îl am la dispoziție. Lucrurile care înainte mi se păreau foarte importante au început să conteze mai puțin. În schimb, am început să acord mai multă atenție oamenilor importanți din viața mea: să-mi văd mai des familia, să petrec timp cu cei dragi și să-mi fac timp și pentru mine.

Când joci șah, îți creezi o calitate a gândirii.
Cum ziceam la începutul articolului, am fost și campion la șah, iar șahul m-a învățat să mă gândesc la următorii pași. La fel am gândit și în business. Am în continuare planuri de dezvoltare și proiecte noi. În octombrie–noiembrie se va lansa un proiect imobiliar foarte mare, cu 3.000 de apartamente, un centru comercial, o școală internațională și o plajă privată. Este un proiect important pentru mine și cred că va schimba mult și fața orașului Sihanoukville.
Când mă uit în urmă, sunt câteva lucruri pe care le regret. Regret că nu am învățat mai multe limbi străine, că nu am plecat mai devreme din Moldova și, mai ales, că nu am petrecut mai mult timp cu bunicii mei. În rest, însă, nu regret nimic. Fiecare etapă, inclusiv cele dificile, m-a adus în locul în care sunt astăzi.
Fac business din plăcere.
Eu fac business din plăcere. De multe ori m-am gândit că poate este timpul să mă opresc, că poate mi-a ajuns și ar trebui să încep altceva. Dar de fiecare dată apare ceva nou. Fac și diplomație, reprezint Cambodgia și sunt implicat în activități care ajută imaginea țării și turismul internațional. Mâine plec în Hong Kong, la un forum internațional, unde voi reprezenta guvernul Cambodgiei. Continui să fac și acte de caritate, iar acum am început să mă gândesc și la un proiect agricol. M-am născut în Chișinău, dar am petrecut mult timp la țară, la bunici, și cred că de acolo mi-a rămas această legătură cu pământul. În paralel, încerc să petrec cât mai mult timp cu băiatul meu cel mic.
Mai am și un obiectiv personal: vreau să vizitez toate țările lumii. Până acum am ajuns în 80 de țări. Îmi place să văd lumea, să înțeleg cum trăiesc oamenii, cum construiesc și cum gândesc. Probabil că și această curiozitate m-a ajutat foarte mult în business.
De când am început să achit salarii și taxe și am văzut că lucrurile merg bine, banii nu au mai fost principala mea motivație. Cred că dacă cineva face business doar pentru cifre, este greu să ajungă la cifre cu adevărat mari. La un moment dat, după ce depășești câteva milioane de dolari, începi să vezi afacerea altfel. Nu o mai vezi doar în bani, ci în dezvoltare, în confort, în oamenii care lucrează cu tine și cresc împreună cu tine, în brandul pe care îl construiești și în ceea ce lași în urmă. Începi să înțelegi că o afacere nu este doar despre cât câștigi tu, ci și despre câți oameni pot câștiga datorită ei, câte familii pot avea un venit stabil și câți oameni pot învăța o meserie și pot crește odată cu tine.
Am și câteva dorințe personale care nu au legătură cu businessul. Una dintre ele este să ajung în spațiu. Sunt înscris într-un program spațial și am achitat deja pentru această experiență, însă încă nu mi-a venit rândul să zbor. Deci, povestea continuă…
Faptul că acest articol a fost scris și publicat se datorează în mare parte unei alte protagoniste care ne-a făcut conexiunea. Îi spune Daniela Milenti și este proprietară de restaurante în Thailanda. Articolul despre ea îl găsiți aici
Portrete în Cuvinte există pentru că fiecare moldovean plecat departe are ceva de spus. Dacă tu sau cineva drag are o poveste asemănătoare — despe curaj, eșecuri, reconstrucție și drum găsit departe de casă — scrie-mi. S-ar putea ca următorul portret de pe această platformă să fie chiar al tău.



