De la Hâncești în Thailanda. Povestea Danielei Milentii și colțul ei de „Moldova” de la capătul lumii

Când am contactat-o și i-am propus să scriem un articol despre ea și despre cele trei restaurante pe care le administrează în Thailanda, mi-a spus sincer că este mega-ocupată. Atunci am aflat că perioada noiembrie – martie este cea mai aglomerată pentru cei din domeniul HoReCa în Thailanda. În timp ce ne scriam, ea decora unul din cele trei localuri pentru anul nou chinezesc, dar câteva clipe mai târziu a acceptat, lucru pentru care doresc să-i mulțumesc cu multă recunoștință.

Ne-am sunat a doua zi, la ora stabilită în prealabil, când avea cel mai mic flux de clienți, ora 12.00 ora Thailandei (ora șase ora Germaniei). Au urmat două ore de discuții despre ai noștri din celălalt capăt al lumii. Dintr-un colț de rai mai exact. Articolul de azi e despre Daniela Milentii, o moldoveancă stabilită de mai bine de un deceniu împreună cu familia în Thailanda. Familia Milentii de patru ani administrează trei restaurante, dintre care unul cu specific moldovenesc. Daniela știe să povestească cel mai bine cum s-au întâmplat toate.

M-am născut și am locuit în orașul Hâncești până la vârsta de 19 ani. Îmi greu să mă descriu, așa că obișnuiesc să-mi întreb prietenii cum mă văd ei, iar răspunsurile lor sunt mereu diferite. Cert e că toți recunosc să sunt o persoană introvertită, foarte concentrată pe muncă și extrem de responsabilă. Orice aș face, mă dedic 100%.

Cele mai frumoase amintiri din perioada trăită acasă sunt legate de bunicii mei, din ambele părți. Fiecare dintre ei a contribuit la ceea ce sunt astăzi, ca om. Petreceam verile la ei în localitatea Cărpineni, Hâncești. Toți au fost oameni gospodari, talentați în ceea ce făceau și pe ce puneau mâna. De la ei am învățat de toate.

După liceu am mers la facultate. Era sfârșitul anilor 90, când totul se rezuma la bani, dar care cronic lipseau. N-a fost o perioadă ușoară pentru mine, dar mai ales pentru părinții mei. Tatăl meu, fost anchetator, activa ca și avocat și mă vedea și pe mine în aceeași branșă. Doar că ăsta nu era drumul meu.

Am zburat la Istanbul, unde erau stabiliți mama și unchiul meu. Acolo, am început să lucrez într-un magazin de bijuterii din aur, iar mai târziu într-un boutique de bijuterii de lux din Grand Bazaar. Bijuteriile erau confecționate în Italia, de aceea am plecat deseori în călătorii de afaceri inclusiv în această regiune. Istanbulul a fost casa mea până în 2014.

Pe soțul meu, Alexandru, îl cunosc din copilărie. Suntem din aceeași localitate, părinții noștri fiind prieteni de familie. Când am crescut, drumurile noastre s-au despărțit. El a locuit mai întâi în Marea Britanie, apoi în Irlanda, iar eu, cum am zis, locuiam și munceam în Turcia. În 2014 am reluat legătura, iar el a început să vină la mine în vizită în weekend-uri. Relația noastră a evoluat rapid, astfel că atunci când fratele lui, care deținea două restaurante, l-a invitat în Thailanda, nu s-a pus în discuție dacă eu îl însoțesc sau nu. Am zburat împreună.

Prima impresie despre Thailanda… natură extraordinară, apă caldă anul împrejur, locuri pur și simplu mirifice, într-un cuvânt raiul pe pământ. În Thailanda am aflat că sunt însărcinată și, din acest motiv, am avut dificultăți în procesul de acomodare. Cu excepția faptului că aveam acces la mare, apă caldă și soare tot anul, insula Koh Phangan (unde locuiam noi) în sine era mică și nu oferea prea multe opțiuni pentru trai. Deși lucram în restaurant, îmi lipseau produsele alimentare cu care eram obișnuită acasă.

Tot în timpul sarcinii, m-am îmbolnăvit de Denghe, cauzată de o mușcătură de țânțar. M-am vindecat greu. Mi-a trebuit mai mult de o lună să mă recuperez, ca ulterior să rămân cu un sistem imunitar afectat pe viață. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc serios dacă merită să rămânem sau nu acolo. Totuși, am rămas, dar când fetița noastră s-a născut, am plecat în Moldova unde am locuit timp de doi ani și jumătate, răstimp în care s-a născut și cel de-al doilea copil al nostru. Apropo, în țară fiind, am încercat să deschidem o afacere, în speranța că ne stabilim acasă definitiv, dar n-a fost să fie, așa c-am revenit în Thailanda.

Bătălia dintre borșul ucrainean și cel rus este câștigată de borșul moldovenesc.

La întoarcere, lucrurile au evoluat un felul următor. Prietenul nostru thailandez, tot el primarul insulei Ko Phangan și proprietarul mai multor terenuri și hoteluri, ne-a oferit o locație pe care s-o putem administra. Locația respectivă, care se numea Apichada era un „view point”, adică un loc cu o panoramă frumoasă, unde se servea mâncare thailandeză, iar seară de seară venea un DJ care anima localul și așa mereu aglomerat. Doar că atunci când a început pandemia, turiștii au încetat să mai vină, respectiv, pe insulă au rămas doar localnicii și cei care n-au putut pleca.

În acel moment, am hotărât să gătim și altceva decât mâncare thailandeză. Am început să pregătesc ardei umpluți, borș, iar când aveam mai mulți turiști, făceam și plăcinte. Toate astea le-am învățat anume în Thailanda, iar procesul de perfecționare a durat aproape o lună. Dar s-a meritat. Impactul a fost atât de mare încât ne-a motivat să deschidem, în food court-ul de pe insula Koh Phangan, o cafenea care a inclus în meniu nu doar ardei umpluți, borș și plăcinte, ci și mici, colțunași cu carne, pește cu mămăligă, friptură de pui cu mămăligă și multe altele. Am primit multe review-uri excelente, iar unul din ele și azi mă face să zâmbesc. Un lituanian a scris că „bătălia dintre borșul ucrainean și cel rus este câștigată de borșul moldovenesc”.

Am început să coc și pâine, pentru că pâinea lor avea o calitate destul de proastă. Dar ca să le pot pe toate astea bifa, a trebuit să identific, pentru început, unde se vând produse de calitate. Nici măcar făina sau sarea de aici nu erau la fel ca cele de acasă. La fel de bune, mă refer. Am căutat ingredientele potrivite, ca în cele din urmă să găsesc de toate, până și bacterii pentru chefir, ca să putem face produse fermentate, cum ar fi castraveți murați și brânză. Aici până și laptele diferă de cel din Moldova. Am învățat să coc torturi, ca „Smântânel”, „Napoleon”, „Tort cu miere” și multe altele pe care le-am exersat până la perfecțiune. În meniu avem până și colțunași dulci, adică ar fi din cei cu vișină, dar din lipsă de vișină în Thailanda, ai noștri sunt cu umplutură de ananas. Da, fiecare dintre noi gătește, dar este important s-o faci în așa fel încât să-ți placă nu doar ție și celor din familia ta, ci și altora. Și când zic altora mă refer la alte nații. De ce?

Thailanda este o țară foarte multi-culti. Aici trăiesc mulți „expați” din diverse colțuri ale lumii. Unii vin doar pe timpul iernii, alții pentru tot anul sau chiar pentru toată viața. Deschid afaceri, lucrează online (noi îi numim nomazi digitali), sau organizează tot felul de retreaturi. Am prieteni care au venit pentru trei luni, și nu voiau să plece înapoi. De asemenea, am avut prieteni care, chiar dacă au avut niște dificultăți la început legate de intoxicații alimentare sau perioade de adaptare la mâncarea locală, nu doreau sub nici o formă să părăsească țara. Thailanda oferă libertate și simplificare. Dacă vrei liniște și relaxare, o găsești. Dacă vrei să trăiești viață de noapte, distracție și cluburi, și asta există. Este un loc diversificat, cu o atmosferă aparte. Cine știe, cunoaște. Totuși…

Până să deschidem prima afacere, am înțeles cât de specifici sunt oamenii acestei țări. Ei sunt un popor relaxat, cu un stil de viață „sabai-sabai” (calm, fără grabă). Majoritatea nu vorbesc engleză. Deși sunt prietenoși, există o diferență semnificativă dintre cei din nordul țării și cei din sud. Ultimii sunt mult mai concentrați pe turism, au prețuri duble sau triple pentru turiști. În parcurile de distracții, de exemplu, există un preț fix pentru thailandezi și un preț diferit pentru străini.

În 2020 am deschis primul restaurant. E vorba de restaurantul Moldova de pe insula Koh Phangan care a avut un succes răsunător. Nu mă așteptam la asta, mai ales că în perioada aceea nu era boom-ul clasic de turiști, insula fiind închisă. Erau doar localnicii și cei care nu au apucaseră să plece. Dar toți veneau la noi. De exemplu, italienii veneau în special pentru colțunași cu carne, iar un domn din Amsterdam venea mereu pentru borș. Îl vedeam seară de seară la restaurant. Gătim mâncare făcută doar din produse de calitate înaltă, folosim ulei de cocos sau măsline, nu margarină, nu frișcă vegetală, iar borșul chiar dacă nu se face la cuțit, până seara se termină. La fel și ardeii umpluți, și plăcintele și tot ce e în meniu. Se mânâncă până la ultima firimitură. Noi promovăm nu doar bucătăria moldovenească, dar din decembrie 2023 inclusiv și vinurile și vinul spumant Cricova care are un mare succes aici. Apropo de spumante, am reușit să-l furnizam unei companii de succes in Phuket, care deține trei restaurante renumite și un club de noapte. Ca și idee de viitor este să importăm vin și de la alte vinării din Moldova, precum și să deschidem un Wine Shop cu vinuri și gustări moldovenești. Pprimul moldovean care a venit la noi la „Moldova” și care a rămas până în prezent client fidel a fost un prieten stabilit pe insula Koh Pangan. Soția lui este thailandeză și ea îmi spune mereu că cea mai bună mâncare este cea moldovenească.

Pe vremea când ideea de a deschide un restaurant era doar în mintea mea, mi-am scris în notițe „Restaurantul Moldova”, de aceea atunci când acest lucru a devenit posibil nu s-a pus în discuție o altă denumire, pentru că am realizat că nimic altceva nu i s-ar potrivi. Folosim ca și logo-ul simbolul „Copacul Vieții”, iar pentru ca acest lucru să ne fie permis, am scris cerere la Ambasada Moldovei în Japonia, ce ne-a direcționat către doamna Irina Tolstousov, și care într-un final ne-a acordat această licență. Peste ceva timp am decis, însă, să ne mutăm pe insula Phuket, ceea ce a presupus să închidem restaurantul de pe Koh Phangan și să deschidem unul nou în 2021, în septembrie, cu aceeași denumire și același specific.

Un alt restaurant a fost deschis în 2023 pe insula Koh Phangan, într-un resort cu 25 de căsuțe. Este vorba de Phangan Cottages Restaurant. Acolo avem un șef-administrator care ne ajută, iar în perioadele mai puțin aglomerate ne implicăm și noi, chiar dacă distanța dintre restaurante e de șase ore. Eu mereu zic că este important să ai noroc la oameni, să-i găsești pe cei mai buni, cu experiență. Iar noi se pare că avem noroc să lucrăm doar cu echipe dedicate. La început am avut un bucătar din Rusia, dar după plecarea acestuia, echipa a fost înlocuită cu bucătari thailandezi. În meniu sunt atât bucate europene cât și asiatice.

În 2024, am restaurat, iar la opt luni distanță am redeschis un al treilea restaurant, cu o capacitate de peste o sută de persoane. Este vorba de „Baan Suan Layan”, un local renumit în zonă, cu istorie, care a devenit rapid un loc de referință. Are un teritoriu de 8000 m² și două iazuri. Și aici am avut oaspeți din toate colțurile lumii, inclusiv familii cu copii mici, dar și tineri, care au trecut pragul acestui restaurant cu ani în urmă. Și aici avem doi șefi de bucătărie: unul thailandez și altul rus. Bucătarul rus a lucrat anterior în unul din restaurantele lui Arcady Novikov, un renumit restaurator ce deține o rețea de restaurante de succes în lume.

Provocările legale și administrative în Thailanda sunt multe și diferite. Ar fi subiect de un alt articol aici, dar voi povesti în mare parte despre cele cu care ne-am ciocnit noi. Spre exemplu, în Thailanda, străinii nu pot deține în mod direct terenuri. Însă există modalități indirecte de a controla proprietatea, cum ar fi leasingul pe termen lung (până la 90 de ani) sau structura corporativă care respectă cerința de 51% proprietate thailandeză.

Ce ține de angajarea străinilor, angajatorul trebuie el însăși să dețină un permis de muncă, iar jobul respectiv trebuie să fie în conformitate cu lista aprobată de guvern pentru posturile de muncă accesibile străinilor. Spre exemplu, dacă e să vorbesc de domeniul turismului, doar cei care dețin acte cu permis de muncă au dreptul să spele vasele și să facă curat, iar bani de la clienți au dreptul să ia doar thailandezii. Respectiv, au fost situații când au lipsit câțiva angajați în aceeași zi (din diverse motive) și a fost o adevărată anarhie atât la bucătărie cât și în sală pentru că cei care lucrau în acea zi pur și simplu nu reușeau să facă față sarcinilor.

De asemenea, este necesar să se respecte regulamentul privind raportul angajați thailandezi-străini de patru la unu. Adică la un străin angajat în restaurant, trebuie să existe alți patru thailandezi. Ce ține de permisele de muncă, acestea sunt acordate pentru poziții care necesită calificări sau expertiză pe care localnicii nu le pot oferi.

Dacă e să vorbesc la general, spre exemplu, există domenii de muncă interzise pentru străini, cum ar fi beauty sau alte servicii personale. Domeniile care implică o interacțiune directă cu publicul sau abilitățile care sunt percepute ca fiind tradiționale pentru Thailanda (cum ar fi masajul thailandez) sunt închise străinilor. Străinii, de asemenea, nu pot deține sau lucra ca șoferi comerciali în Thailanda, domeniu rezervat exclusiv cetățenilor thailandezi. În domeniul medical, numai cetățenii thailandezi pot profesa ca medici, asistente sau dentiști, pentru a proteja profesiile naționale.

Thailandezii au o abordare specifică față de tot în viață. De exemplu, conceptul de „sanuk,” pune accent pe a face lucrurile cu bucurie, concept care poate intra în conflict cu așteptările sau standardele occidentale, iar asta devine de multe ori o provocare pentru noi, străinii.

Rata mare de fluctuație a personalului (turnover) în Thailanda este o problemă bine-cunoscută, în special într-un domeniu precum al nostru. În ciuda provocărilor, turismul aduce o sursă constantă de venituri și impozitele nu sunt atât de drastice. Însă, cu toate că există un flux mare de turiști, nu toate restaurantele și afacerile sunt sustenabile pe termen lung. Sunt multe afaceri care se închid din cauza competiției mari și a faptului că nu reușesc să se mențină pe piață.