De când am devenit parte din diasporă, urmăresc cu interes cum #ainostri fac rai din ce au, transformând orice colț de lume într-un „acasă”, construind comunități și păstrând legătura cu rădăcinile. Victoria Chiriac, stabilită în Finlanda de mai bine de zece ani, nu face excepție. Ea a pus bazele comunității Miedor.fi, aducând Moldova mai aproape de oameni aflați la mii de kilometri. Povestea ei m-a intrigat pentru că am vrut să aflu care sunt provocările celor stabiliți în Finlanda pentru a se integra, Victoria fiind prima moldoveancă care mi-a „deschis” ușa către Finlanda.
Sunt născută la capitală. Am fost și sunt copilul mezin, alintat și protejat de toți și toate din jur. Eminentă în clasele primare, îmi amintesc și acum cum puneam cravatele de pionier colegilor mei de clasă. De atunci eram mândria familiei, speranța pentru un viitor mai bun.
Am crescut într-o perioadă plină de contraste, fiind generația cea „norocoasă”: am învățat chirilica, am studiat cărți despre Lenin, am urmărit cum se destramă țara, am cumpărat pâine cu cupoane, am văzut magazine cu rafturi pline cu suc de mere și salam de sânge. Știam să stau ore în șir la coadă pentru lapte și zahăr. Am mers cu bișnița în România și chiar am dormit în mașină zile întregi. Nu-mi pot imagina cum părinții noștri reușeau să se descurce. Totuși, am rămas cu amintiri frumoase, pentru că eram mereu înconjurată de familie și prieteni iubitori.
De mică am fost curajoasă, sociabilă și creativă. La doar opt ani știam deja traseul troleibuzelor, iar orașul mi se părea o carte deschisă. Împreună cu prietena mea, am descoperit clădiri, cinematografe și cafenele. Iar înghețătoria „Pinguin” era unul dintre locurile noastre preferate. Doar cu o rublă, reușeam să călătorim prin tot orașul: transportul public gratuit, teatre, filme și ne mai rămânea și pentru o înghețată.
Din Moldova spre Finlanda – 10 ani de lecții și amintiri valoroase
Anii 2000 au fost plini de amintiri frumoase alături de prieteni, dar și de provocări care mi-au croit un drum deloc planificat. Cu două facultăți terminate – una în activitate bancară și cealaltă în contabilitate – și puțină experiență în ambele domenii, am decis să urmez trendul vremurilor și să plec din țară. Le numesc aventuri: drumurile făcute, țările vizitate, oamenii întâlniți. Parcă am fost trimisă la armată, să-mi călesc sufletul și orgoliul, să găsesc norocul oriunde m-aș fi aflat.
În perioada aventurilor am lucrat în domeniul hotelier, în real estate, în vânzări și chiar am încercat actoria. Am văzut munți, mări și țări; am învățat ce înseamnă culoarea pașaportului și cât de diferit te simți într-o țară unde limba și obiceiurile nu îți sunt familiare. Zece ani de lipsă de pe plaiul natal au lăsat o amprentă greu de ignorat. Am încercat să revin acasă, dar am găsit totul schimbat: prietenii risipiți, atmosferă apăsătoare, iar valorile mele – cu totul diferite.
În acei zece ani, am construit o familie și am născut două fiice, surse de mândrie și bucurii. Totuși, reveniți în Moldova, urma să descoperim că mediul în care ne doream să creștem copiii nu mai era nici pe departe perfect. Țara era marcată de corupție, oamenii păreau apăsați de grijile zilnice, iar zâmbetele dispăruseră de pe fețele lor. Am simțit că, acolo în Moldova plai natal, nu ne puteam regăsi și nu puteam oferi copiilor noștri viitorul pe care ni-l doream. De aceea, am decis să plecăm din nou.
Așa a început Finlanda…
2016 a fost anul în care am părăsit cuibul părintesc, de data aceasta cu multe bagaje și cu copiii noștri de mână. Plecarea nu a mai fost doar o provocare personală, ci și una pentru copii. Fiind atât de mici, copiii nu puteau înțelege de ce trebuia să ne despărțim de rude și prieteni, de ce anume lipsa celor dragi era, de fapt, pentru binele și viitorul lor. Privind în urmă, realizez cât de greu a fost acest pas și cred că nu aș mai avea curajul să-l fac din nou. Așa a început un alt capitol lung, plin de evenimente și învățături. Ani în care am continuat să învăț lucruri noi și tot mi se pare că sunt la început.
Țara lui Moș Crăciun adevărat, a lacurilor și iepurilor sălbatici…
Finlanda este o țară nordică, cu nopți polare iarna și zile lungi vara, cu zăpadă multă și pufoasă și cu un Moș Crăciun adevărat. Prima impresie a fost de „wow”: aer curat, multă verdeață, lacuri cristaline și animale sălbatice care se plimbă pe drumuri – iepuri, căprioare, vulpi, păsări și lebede care nu se feresc de oameni. Prietenia finlandezilor cu natura m-a impresionat profund.
Vara finlandeză este o adevărată încântare, iar iarna, deși lungă și întunecată, aduce zăpadă abundentă și oportunități de jocuri și activități pentru întreaga familie. Pentru fetele noastre, tot ce au trăit aici a fost fascinant și diferit de orice cunoscuseră până atunci. Verile s-au umplut de plimbări cu bicicleta, picnicuri în parcuri, scăldat prin lacuri și marea Nordică, iar iarna a fost plină de săniuș, schiat și activități în interior — de la jocuri, ateliere și sporturi în săli special amenajate.
Nu, adaptarea la Finlanda nu a fost ușoară; a venit treptat, pe măsură ce am descoperit ritmul finlandez. Au fost și greutăți și lipsuri și multe dubii și lacrimi. O țară nouă e o nouă viață pe care o începi de la capăt. Sunt aspecte la care necesită timp — limba, clima, modul lor discret de a fi. Noi le-am luat pe rând, fără grabă și încă continuăm.
Educație fără stres, dragoste pentru carte și multă răbdare.
Pentru copii, adaptarea a fost mult mai ușoară. Grădinița a fost îndrăgită într-o săptămână, iar limba nu a fost un obstacol pentru a învăța sau a crea prietenii strânse. Grădinițele și școlile din Finlanda pun accent pe libertate și echilibru emoțional. Copiii petrec mult timp afară, indiferent de vreme. Nu există „școli bune” sau „școli rele” – fiecare copil, indiferent unde locuiește, are acces la aceleași resurse: bibliotecă, cantină, internet, sport și materiale didactice gratuite. Profesorii sunt respectați la fel ca medicii sau avocații. Ei singuri își aleg metodele de predare, manualele și ritmul orelor, iar relația lor cu elevii este una de egalitate: te ridici și mergi la baie când ai nevoie, te adresezi pe nume și ești ascultat.
Copiii învață să fie empatici și responsabili încă de mici: cei mai mari au grijă de colegii mai mici, iar conflictele sunt mediate între ei printr-un program numit „Verso”, care dezvoltă abilități sociale și rezolvarea pașnică a disputelor. În plus, „copacul prieteniei” sau Consiliul Ideilor – un fel de mini-parlament – îi învață să comunice, să negocieze și să participe activ la decizii.
Școala finlandeză nu se limitează la teorie: orele sunt interdisciplinare, cu experimente practice, lecții de muzică, sport, croitorie, prelucrare a lemnului sau educație civică în aer liber. Din clasa I, toți copiii fac înot, iar echipamentele sportive sunt oferite gratuit. Tehnologia este integrată armonios: tabletele sunt folosite pentru învățare, telefoanele sunt interzise la ore, iar comunicarea cu părinții se face online.
Totul este construit în jurul ideii că fiecare copil are valoare, dreptul de a-și exprima opinia și de a învăța în ritmul său. După ore, dacă părinții întârzie, copiii pot merge într-o „căsuță” de cartier, cu supraveghere și jocuri, unde nu se simt abandonați. Recompensele sunt creative și motivante, iar cea mai aspră pedeapsă – să stai 15 minute după lecții la director – este blândă și educativă.
Drumul meu spre contabilitate prin crize și războaie
Pentru o integrare mai rapidă și eficientă, am urmat un curs de limbă finlandeză, după care am urmat trei programe de studii, de la marketing și vânzări până la contabilitate. Fiecare curs a venit cu provocări și cunoștințe noi, dar cea mai mare provocare a fost și rămâne limba finlandeză.
Copiii încă râd de accentul meu și de modul în care încurc cuvintele, iar eu râd împreună cu ei, chiar dacă uneori îmi este rușine. În finlandeză, cuvintele se unesc, iar un singur cuvânt poate avea zeci de terminații.
Cel mai lung cuvânt finlandez are 61 de litere și este format din 8 elemente: „principaleestelentokonesuihkuturbiinimoottoriapumekaanikkoaliupseerioppilas”. Înseamnă: „elev subofițer mecanic auxiliar pentru motoare cu turbină cu reacție ale aeronavelor”.
Sfârșitul studiilor mele a fost marcat de pandemie, apoi de război, apoi de alte crize, una după alta. Finlanda a fost și ea puternic lovită: s-au închis hotarele, a crescut șomajul, au fost falimente și reduceri guvernamentale. Toate domeniile au avut de suferit, iar eu am simțit din plin această zdruncinare. A trebuit să ating fundul mării ca să mă pot împinge pentru un nou început.
Ce m-a ajutat a fost dragostea de a scrie. Am povestit despre Finlanda pe pagina de Facebook „Vreau să știu Finlanda”. Acolo am creat o adevărată școală – am împărtășit, am inspirat, am răspuns la întrebări, am ajutat oameni să găsească soluții. M-am conectat cu mulți oameni interesanți; am simțit că pot fi de folos.
Când am prins puțină încredere, am înființat propria mea companie de contabilitate. Astăzi ofer servicii în patru limbi, plus limba cifrelor, care rămâne aceeași peste tot. Contabilitatea mi-a umplut zilele de lucru, mi-a adus o rutină, dar nu și liniște sufletească. Încă simt că îmi doresc mai mult – un sens, o căldură, un leac pentru dor și goliciune.
ONG Miedor.fi, o punte între Moldova și Finlanda
Socializarea a fost o altă provocare cu care m-am confruntat în Finlanda. Nu am reușit să leg o prietenie adevărată cu vreun finlandez. Ei sunt politicoși, amabili, corecți, dar greu de abordat cu adevărat. Am cunoscut mulți oameni, însă relațiile s-au oprit la stadiul de cunoștințe, fără să se transforme în prietenii profunde. În schimb, în comunitatea moldovenească de aici am găsit sprijin și înțelegere, iar legăturile s-au format firesc, din dorul de acasă, din limba vorbită și din nevoia de a aparține. Lipsa de comunicare constantă cu cei din jur m-a făcut să găsesc resurse să merg mai departe. Prin discuții am aflat că și alți moldoveni de aici simt la fel ca mine. Așa am hotărât să creăm ceva frumos împreună, ceva care să ne unească, să ne lege de rădăcini și să le ofere copiilor noștri șansa să nu uite cine sunt și de unde vin.
Ideea fondării organizației comunitare Miedor.fi a apărut ca o consecință firească a vremurilor pe care le-am trăit. Înainte de pandemie, făceam parte dintr-o mică comunitate unde ne întâlneam periodic noi, moldoveni. La pandemie, tot s-a oprit, iar singurătatea și dorința de a păstra legătura cu comunitatea au fost apăsătoare. Așa am creat ceva împreună – un spațiu de întâlnire, de schimb cultural și socializare. În 2024, la final de an, am sădit prima semință, ca doar într-un an să ne bucurăm de 6 evenimente comunitare și de o echipă de oameni dornici de a schimba și de a dărui.
Primul eveniment organizat a fost o sărbătoare de colinde de Crăciun pe stil vechi. Am savurat mâncarea tradițională moldovenească, plăcinte, sarmale, cozonac și am prezentat obiceiuri, cântece și multe dansuri. Copiii au venit cu colinde și au primit cadouri. A fost o experiență unică în care am reușit cu adevărat să ne conectăm unii cu alții.
Pentru mine, Miedor.fi înseamnă, astăzi, construirea unei punți vii între Moldova și Finlanda. Este modul prin care le arătăm finlandezilor și altor națiuni tradițiile, obiceiurile și gastronomia noastră, prin evenimente culturale, proiecte educaționale și informații care spun lumii cine suntem. Mulți finlandezi cunosc foarte puțin despre Moldova, iar noi ne dorim să o facem mai vizibilă, mai înțeleasă și mai apreciată.
În prezent, pregătim un eveniment cultural unic în Helsinki — cu defilare, muzică și tradiții românești — și ducem cultura noastră mai aproape de oameni. În următorii ani, ne dorim să ducem în Moldova unele dintre bunele practici finlandeze, iar comunitatea moldovenilor din Finlanda să continue să-și păstreze tradițiile frumoase, crescând organic și armonios. Vrem să construim un spațiu în care moldovenii și finlandezii se întâlnesc, colaborează și se descoperă unii despre alții. Nu pun punct acum; cred și vreau ca aventura mea să continue. Am un vis – o casă la țară pe meleagul natal, dar nu acum, acuși, încă un pic. Avem copii de crescut și multe planuri de împlinit… Pagina comunității noastre: https://www.facebook.com/groups/miedor/
Reflecții personale și visuri pentru viitor
Una dintre cele mai mari lecții de viață pe care le-am învățat aici este despre credința în propriile puteri – ceva ce finlandezii cultivă încă din copilărie. Într-o țară cunoscută pentru iernile lungi și întunecate, unde depresia sezonieră e o realitate, oamenii reușesc să rămână activi, să se ridice și să facă lucruri importante, chiar și atunci când condițiile par potrivnice. Am învățat să prețuiesc natura, să găsesc echilibru în viață și să nu renunț, indiferent cât de greu pare drumul. Prima iarnă a fost un spectacol – zăpada pufoasă, liniștea pădurilor, magia pe care abia o descopereai, dar și provocarea adaptării la frig și întuneric – toate m-au făcut să cresc și să apreciez lucrurile simple.
Dacă m-aș putea întoarce în timp, mi-aș da un singur sfat: să mă iubesc mai mult pe mine, să fiu mai blândă cu mine, mai răbdătoare și mai încrezătoare în propriile forțe.
Privind spre viitor, mă gândesc uneori și la o eventuală revenire în Moldova, însă cât timp copiii sunt mici, prioritățile noastre rămân aici, în Finlanda. Viitorul este imprevizibil, dar învățăm să trăim cu echilibru, să ne adaptăm și să profităm de fiecare oportunitate.
Visurile mele rămân simple și încăpătoare: să creștem frumos, să rămânem curioși, să ne păstrăm rădăcinile și să avem mereu curajul de a privi lumea cu ochi deschiși. Pentru mine și pentru copiii mei, asta înseamnă libertate. Asta înseamnă acasă, oriunde am fi.
Iar Finlanda mi-a lăsat un singur cuvânt de luat cu mine mai departe — Sisu. Un fel de „ai încredere, mergi înainte”. Și cu asta continui.
