Totul a pornit de la activitățile culturale din satul natal Hârbovăț, apoi au urmat de piesele jucate pe scena teatrului republican de păpuși „Licurici” din Chișinău. Iar odată cu emigrarea în Germania să ajungă la propriul proiect teatral „Kindertheater Glöckchen”, precum și să pună umărul la fondarea „Centrului Cultural de Artă” din Nürnberg. Acest articol e despre Natalia Glöckner, actriță, inclusiv actriță la teatru de păpuși și regizoare, care a schimbat Moldova pe Germania, nu și pasiunea de-o viață – teatrul. Acest articol este publicat cu o zi înainte de spectacolul ce urmează să fie jucat la Gemeinschaftshaus Langwasser Nürnberg, de aceea îi mulțumesc Nataliei pentru timpul acordat!
Pasiunea pentru teatru s-a născut în familie și a fost susținută de toți ai mei. Sunt fiica iubită și răsfățată a celor mai dragi părinți din lume – mama Tamara și tatăl Vasile. Am crescut într-o familie cu cinci membri – mama, tata, sora Svetlana, fratele Igor și eu. Încă de la vârsta de șase ani, am fost susținută de toți ai mei în dorința mea de a deveni actriță, dar cred că anume mama, o femeie blândă și iubitoare de poezie și teatru, a fost cea care mi-a transmis pasiunea pentru artă. Deși atunci nu înțelegeam pe deplin ce înseamnă acest cuvânt, îl explicam în felul meu – visam să vorbesc, să dansez și să recit poezii în fața oamenilor care m-ar fi ascultat.
Am fost mereu încurajată de ai mei să fiu activă în activitățile culturale, atât la grădinița rusă din Bender, cât și la școala și liceul „Ion Creangă” din Hîrbovăț. Memoram poezii în rusă și română dintr-o singură citire. În vacanțele de vară, bunicul Alexei îmi spunea povești și poezii populare, pe care le recitam cu intonație, dându-le viață prin roluri, iar la sărbători, urcam pe scaun și prezentam un program cu poezii, cântece și povești improvizate. Din clasa a V-a, am început să scriu propriile poezii, pe care le recitam la evenimentele școlare și locale. În timp ce tata îmi făcea decorurile pentru piese de teatru, mama mă ajuta cu vestimentația, și mă admira, cu lacrimi în ochi, când recitam poezii precum „Miorița” sau lucrări de Bacovia, Eminescu, Coșbuc, Blaga, Stănescu și alții.
La fel și profesorii de limbă și literatură română erau impresionați de felul în care recitam și transmiteam emoțiile. Aprecierea lor m-a motivat să învăț săptămânal poezii noi, pe care să le recit ulterior în fața celor dragi. Lucru care se și petrecea în serile lungi de iarnă, când ne strângeam în jurul mesei, la lumina lămpii și eu dădeam frâu liber imaginației, recitând și jucând diferite roluri.
Activitatea profesională – un carusel de experiențe și mentorat constant în carieră. În Republica Moldova, am absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea de Artă Dramatică și Management Artistic, specializându-mă în Actoriei teatru cu păpuși în anul 2006. În toamna aceluiași an, am fost angajată la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” ca actriță. Îmi amintesc c-am vizitat acest teatru pentru prima dată în clasa a patra, împreună cu colegii mei de clasă pentru a vedea spectacolul „Rățușca cea urâtă” în regia lui Titus Bogdan Jucov. Încă de atunci, am știut că într-o zi voi juca spectacole pe scena de acolo, lucru care s-a și întâmplat.
Pe lângă activitatea din cadrul teatrului, am predat la Liceul român-francez „Gheorghe Asachi” de la Chișinău la disciplinele – mișcare scenică, actorie și arta vorbirii, aceasta fiind o experiență de neuitat.
Am lucrat și la Teatrul „Arlechino” sub conducerea Danei Strungaru, regizoare din Republica Moldova și lector universitar la disciplina măiestria păpușărească. Ea mi-a fost o bună prietenă și mentor, de la care am învățat tehnica profesională a mânuirii păpușilor de toate tipurile!
Arta dramatică am învățat-o de la iubita mea profesoară, Nelly Cozaru, o actriță și o profesoară de excepție. Este o binecuvântare că i-am fost discipolă. De asemenea, am învățat actorie și de la regretatul profesor, regizor și maestru în artă, Titus Bogdan Jucov, care a fost conducătorul cursului nostru de actorie și directorul Teatrului Republican de Păpuși „Licurici”, un om cu un nume mare, de la care puteai să înveți și să „furi” meserie.
O familie și două culturi. În calitate de soție, mă simt împlinită și norocoasă să am un soț extraordinar de înțelegător și susținător, care să mă sprijine în toate. Este un partener deschis și cu inimă caldă, care-mi oferă sprijin și dragoste. Împreună avem un băiețel de 11 ani, Alexander, un copil creativ și talentat, exact așa cum mi l-am dorit dintotdeauna. Sunt profund recunoscătoare pentru binecuvântarea de a fi mamă și pentru familia mea minunată pe care o am.
E o poveste lungă pe care nu o voi reda aici, dar soarta a făcut să-l cunosc prin intermediul unei rude de familie. Inițial el a venit în Republica Moldova, ulterior eu l-am urmat în Germania pentru a întemeia o familie! A fost greu pentru că niciodată nu mi-am dorit să plec din țară, mai ales că acolo era tot sensul vieții mele – familia, rudele, prietenii, activitatea care-mi împlinea viața. Toate astea rămâneau în trecut. Soțul meu este de etnie germană și el dorea să ne stabilim aici. Orice persoană care a trecut prin aceste tranziții știe cât e de complicat. La un moment dat voi aduce în scenă un monolog cu starea mea actuală dar și cele pe care le-am trăit în acea perioadă destul de dificilă pentru mine.
Ne-am stabilit în Germania, în zona Bayern definitiv în toamna anului 2018. Dar înainte de asta oscilam între Moldova și Germania. La insistența soțului l-am născut în 2013 pe Alexander, fiul nostru aici în Nürnberg. După două luni de la naștere, am revenit acasă cu gândul să nu mă mai întorc niciodată. Dar știi vorba cu niciodată… păi iată… La început țara asta, căreia azi îi spun acasă, mi-a părut frumoasă, dar străină. Totul era straniu pentru mine, iar bisericile chiar foarte înfricoșătoare.
M-am confruntat cu multe provocări, dar cea mai grea a fost să învăț să am răbdare, să înțeleg că lucrurile și problemele nu se rezolvă peste noapte. Adică dacă ai nevoie de o consultație la medic, sau la orice altă instituție privată sau de stat durează, că cuvântul „termin” e unul pe care-l auzi destul de frecvent. Azi îi mulțumesc sistemului german și soțului meu pentru răbdarea imensă de a mă învăța să am răbdare! La fel de provocatoare a fost și limba germană. Mi se părea limba extratereștrilor și că ei mereu se ceartă între ei…
Integrarea a fost un proces de durată, marcat constat de gândul întoarcerii acasă. La un moment dat a trebuit să fac o alegere – fie divorțez și plec definitiv cu copilul în țară, fie păstrez familia, înfrunt toate obstacolele și provocările vieții, încercând să renasc. Am ales să rămân, iar această renaștere însemna să accept un nume de familie nou, unul care îmi era destul de străin. Dar! Am luat-o de la capăt sub numele de Glöckner, păstrând totodată esența acelei „Nătălița” din mine. Nu am avut joburi de la început, pentru că am urmat cursul de integrare B1 și am făcut mult voluntariat în cadrul diferitor activități culturale din orășelul Nürnberg și împrejurimi. A fost o perioadă grea pe de o parte, interesantă pe de alta.
Primul spectacol și primele aplauze în Germania. La un moment dat, mi-a venit ideea de a face o prezentare în fața publicului german. Eram la cursul de integrare B1, profesorul meu de germană mi-a spus despre un casting la Teatrul de Stat din Nürnberg (Staatstheater Nürnberg) pentru un proiect teatral intitulat „Lieblings Ort” (Locul meu iubit), condus de Andra-Maria Jebelean, regizoare și profesoară de teatru. Anume această doamnă extraordinară a fost cea care m-a remarcat pentru talentul meu și m-a recomandat, susținut și îndrumat în multe alte proiecte teatrale de aici, fapt pentru care îi sunt profund recunoscătoare! Nu vorbeam suficient de bine germană, dar pe scenă urma să mă exprim prin mimică și pantomimă, așa că am dat curs provocării. Am fost impresionată de scena imensă, de atmosfera din culise, de decorurile spectaculoase, de tehnica sunetelor și a luminilor.
Cum am gestionat situația? Simplu. Eram atentă la fiecare mimică și gest a celor care conversau cu mine, dând impresia că înțeleg și uite așa am ajuns să fac parte din acest minunat proiect teatral. Prima mea apariție la Teatrul de Stat a fost în ianuarie 2019, cu numărul meu de pantomimă „Paltonul”, pe care l-am prezentat anterior la examenul de stat în cadrul Academiei de Artă din Chișinău. Este o pantomimă realizată la disciplina Arta Actorului, în cadrul cursului de studii de la academie.
Am învățat un mic monolog în germană, dar mi se părea că mă încurc în cuvinte și că voi stârni râsul publicului. Dar nu a fost așa. Publicul a fost extrem de atent, s-a făcut liniște în sală și am putut să transmit și să primesc emoțiile din sală. La final, publicul a aplaudat în picioare și a strigat „Bravo!”, iar eu am rămas uimită și fericită, cu lacrimi în ochi. Soțul meu a fost cel mai încântat, fericit și mândru de realizarea mea. A fost o experiență care mi-a adus, în sfârșit, liniște sufletească. De atunci a pornit totul…
Din culisele teatrului de păpuși din Germania. Am început să particip la workshopuri pentru a compara și echivala arta teatrală de acasă cu cea de aici. În timpul cursului de integrare B2, am participat la un alt casting pentru practică la Teatrul de Păpuși privat „Salz und Pfeffer” din Nürnberg. Împreună cu o profesoară de teatru pe nume Maria, am mers la școli primare și gimnazii din orașul Nürnberg și împrejurimi, unde am susținut workshopuri teatrale de 90 de minute, invitând totodată copiii la noua premieră a spectacolului „Biene Königin” (Regina Albinelor) de Frații Grimm. Aveam un text pe care-l învățasem pe de rost și-mi luam cu mine păpușile personale – Albinuța Maia, Greierul Filip și Spiridușul Clopoțel. Îi învățam pe copii cum să manevreze corect păpușile și cum să găsească vocea potrivită pentru personajele din poveste. Copiii erau fascinați de păpușile colorate și de vocea mea, rugându-mă să tot vorbesc cu voce de păpușă.
A fost o experiență minunată, iar directoarea Wally Schmidt a rămas mulțumită de ceea ce-am făcut. Eu, la rândul meu, spuneam că nu am făcut nimic deosebit, asta fiind doar o mică parte din ceea ce știu să fac. Apoi am primit un alt proiect – de a realiza un workshop cu copiii și părinții de la Hort (program școlar prelungit). Deși aveam multe idei, provocarea era cum să le explic colegilor și directoarei astfel încât planurile mele să fie înțelese. Am scris ideile pe foaie, le-am tradus și le-am prezentat întregii echipe. Au fost foarte mult apreciate, doar că directoarea mi-a explicat că aici când lucrez cu copiii trebuie să le explic totul pe îndelete și să le arăt ce au ei de făcut, repetând totul de mai multe ori. Inițial, mi s-a părut o glumă, pentru că credeam că este plictisitor, dar am realizat că defapt acest lucru este esențial pentru a capta atenția copiilor și a le menține interesul. Eu credeam că, oriunde în lume, copiii sunt la fel și că metodele mele de lucru vor funcționa exact ca în Republica Moldova. Doar că m-am înșelat. Copiii noștri de acasă sunt mult mai familiarizați cu teatrul, în special cu teatrul de păpuși. Sunt mai receptivi, mai dinamici și reacționează rapid, interacționând cu noi, actorii, într-un mod natural. Se lucrează într-un alt ritm și totul decurge mai repede.
Aici, în Germania, lucrul se desfășoară mai încet, mai explicativ. Inițial mi-a părut plictisitor, dar am învățat să adaptez această abordare, combinând-o cu tehnici actoricești din școala lui Stanislavski. Rezultatul? Copiii sunt încântați. Eu la fel!
Nu a fost deloc ușor și a fost nevoie de multă răbdare. În Germania, copiii nu sunt foarte entuziasmați de teatru, cel puțin în zona în care locuiesc. Totuși, teatrul trebuie să existe, așa că se organizează diferite workshopuri pentru a le trezi interesul. De ce nu sunt atrași? Pentru că majoritatea spectacolelor sunt plictisitoare, cu prea mult dialog și prea puțină acțiune, iar muzica sau interacțiunea cu publicul aproape că lipsește, pe când copiii își doresc exact opusul.
Întâmplări din viața de actor. Workshopul nostru teatral a început la primul Hort. O educatoare drăguță, cu părul blond aranjat (ceva rar întâlnit aici), ne-a servit cu ceai și dulciuri. Am făcut cunoștință și ne-a avertizat că, dacă niciun copil nu va rămâne până la sfârșitul workshopului de astăzi, să nu ne speriem. Este normal ca aceștia să iasă din sală rând pe rând, nefiind obligați să ne asculte sau să rămână pe tot parcursul activității. Vor rămâne doar cei interesați. Inițial, am chemat toți cei 48 de copii. Am rămas surprinsă și am întrebat colegii mei dacă am înțeles bine. Eram patru persoane – trei profesori de teatru și eu, actriță. Mi-au confirmat cele auzite. Nu am mai putut să mă bucur de ceaiul oferit. Nu mi se mai întâmplase așa ceva. Am încercat rapid să găsesc o soluție. Deoarece vorbeam o germană groaznică, nu puteam improviza cu cuvintele și dialogurile, așa că le-am rugat pe colegele mele să le explice copiilor ce trebuie să facă la anumite exerciții teatrale, în timp ce eu le arătam prin pantomimă. Am făcut exerciții de ritmică, improvizație și mimică. Ideea mea a fost să-i intrigăm de la început, pentru a evita plecarea în masă din sală!
Improvizația a fost nemaipomenită. Au rămas impresionați absolut toți – de la mic la mare și m-au întrebat cum am reușit și de unde știam atâtea. Copiii nu au ieșit din sală, pentru că intrigați fiind au rămas până la final. Am fost foarte mândră de mine! Dacă simți și ții tempo și ritmul oricărui spectacol sau oricărei alte activități cu copiii, cu siguranță niciun copil nu se va plictisi. Am primit laude și prima mea remunerare.
Apoi am fost încadrată într-un alt proiect din partea acestui teatru, dar, din păcate, a început pandemia și totul a fost anulat. Cu toate acestea, sunt recunoscătoare pentru răbdare, pentru marea oportunitate de a colabora și pentru experiența de neprețuit. Ulterior, am participat la alte workshop-uri pentru a cunoaște, a echivala, a compara și a învăța lucruri noi din sfera actoriei germane.
Kindertheater Glöckchen – de unde a pornit totul…? Încă de când am venit aici, mi-am dorit să fac teatru, să lucrez în teatru și voi continua s-o fac oriunde m-aș afla. Ideea a prins contur odată cu mutarea mea în Germania, dar a devenit decisivă atunci când am căutat un curs de teatru profesionist pentru copilul meu, Alex. Am găsit cel mai bun curs, dar și cel mai scump, care din păcate, s-a transformat într-un coșmar. Am semnat un contract care trebuia plătit în fiecare lună, indiferent dacă copilul este prezent la ore sau nu, indiferent dacă îi plăcea sau nu activitatea dată. Alex n-a mai vrut să meargă la curs după prima lecție, spunând că este plictisitor și tot mă ruga să nu-l mai duc. Am fost nevoită să găsesc un compromis cu băiatul meu pentru a încheia acest curs. Ceea ce am văzut la prezentarea finală m-a dezamăgit complet – de la partea artistică până la vestimentație…
Am fost întrebată de câteva mămici moldovence dacă nu deschid un curs de teatru, deoarece ar dori să-și aducă copiii la mine. Am decis să încerc. Așa a apărut cursul teatral „Kindertheater Glöckchen”, ceea ce în traducere înseamnă “Teatrul de Copii Clopoțel”. De ce “Clopoțel”? Pentru că derivă de la numele de familie Glöckner (Clopotarul). Mascota teatrului este un spiriduș micuț cu numele “Clopoțel”, care are clopoței pe căciuliță, mănuțe și papucei, sunând și adunând copilașii la o nouă poveste sau la o nouă prezentare de spectacol. Micuțul Clopoțel este foarte vesel, ghiduș, deștept și iubește nespus de mult copiii. Mai mult ca atât el știe foarte bine când este ziua de naștere a copiilor de la „Kindertheater Glöckchen” și vine neapărat cu o felicitare personalizată la adresa fiecărui copilaș în parte care își sărbătorește ziua de naștere!
Am debutat pe 13 aprilie 2022. Prima lecție de teatru a fost cu Alex, băiatul meu, și Cornel, un băiețel de șapte ani. Activitatea noastră a început într-o grădiniță privată mică, pe care o închiriam o dată pe săptămână, timp de două ore. După aproximativ două luni am primit acces la o locație mai bine amenajată și mai mare. Este vorba de „Gemeinschaftshaus Langwasser” din Nürnberg. În scurt timp, s-a format o grupă de copii frumoși, talentați și dornici de teatru, în cadrul căreia copii învață mișcare scenică, actorie, arta vorbirii, improvizație și, desigur, cum să construiască și să mânuiască profesionist o păpușă, dându-i viață, voce, mișcare.
Și actorie… și clounadă… Între timp, am urmat cursul C1 de germană, iar în paralel am avut și ocazia să particip la un workshopul „Nasul roșu” cu Sussane Carl, artistă și clovn. A fost o experiență unică, în care am avut ocazia să fac scenete de clovnerie la casele de bătrâni din Nürnberg. Am fost remarcată pentru profesionalismul meu teatral și la momentul actual fac parte din grupa de clovnerie din orașul Nürnberg! Proiect intitulat „Clown. Spiel. Raum”.
Am apelat la ajutorul unui consultant de la statul Nürnberg (AWO), vorbitor de limba rusă. I-am explicat dorința mea de a lucra în domeniul cultural, pentru a pune în practică ideile pe care le am și am întrebat unde ar trebui să mă adresez. Răspunsul a fost că, în domeniul culturii, situația este mai complicată, mai ales pentru profesia de actriță, care nu este foarte căutată. Spre exemplu, meseria de îngrijitoare este mai solicitată decât actoria.
Nu mi-am pierdut speranța. Am trimis diploma de studii pentru traducere la Bildungszentrum Nürnberg și am solicitat o programare la biroul de recunoaștere a diplomelor. Am primit lista actelor necesare pentru depunere: diploma, care nu necesita traducere deoarece era tradusă deja în limba engleză, curriculum vitae, buletinul de identitate, viză de reședință și o taxă de 202 euro. Peste trei luni, am primit recunoașterea diplomei. Apoi, am solicitat o programare la Amt für Kultur und Freizeit der Stadt Nürnberg. Am prezentat ideea și propunerea pentru o trupă teatrală, iar ei mi-au spus să revin peste aproximativ șase luni dacă activitatea va continua.
Am decis să devin freelancer (Freiberuflerin mit freiberuflichen Tätigkeiten). Am solicitat consultanță de la Finanzamt (Ministerul Finanzelor), unde am avut ocazia să ofer detalii legat de proiectele mele. Mi s-a solicitat să scriu ideea și să le prezint proiectul în scris. După un timp, m-am înregistrat ca freelancer, fapt ce mi-a permis să colaborez direct cu statul. Astfel, am primit diferite propuneri de proiecte și workshop-uri pentru copii și cu copii, finanțate de stat!
Pentru a învăța mai bine limba germană, m-am gândit să urmez cursuri de logopedie. Am frecventat școala timp de câteva luni, dar a fost foarte dificil, așa că am renunțat. Apoi, mi-a venit o altă idee pentru un proiect destinat grădinițelor și centrelor de zi (Hort). Acest proiect a necesitat studii în pedagogie și psihologie pentru copii. Astfel, am decis să urmez încă un an și opt luni de studii în pedagogie. A fost extrem de dificil, dar și foarte captivant. Am găsit informații de care aveam nevoie, am învățat multe despre cultura germană, literatură, povești, religie, muzică germană, sărbători și tradiții, reguli, norme și legi. Acum sunt aproape de finalul studiilor și urmează să termin și proiectul început acum doi ani. Aceasta este răbdarea despre care vorbeam la început. Acum știu să aștept și să obțin ceea ce-mi propun.
Am făcut trei luni de practică în grădinițe pentru a demonstra că acest proiect este binevenit pentru copiii cu vârste cuprinse între șase luni și zece ani. Din păcate, nu pot să fac poze pentru a arăta cât de impresionați erau copiii la prezentarea păpușilor mele, din motive legate de siguranța datelor.
Apropo între timp am participat și la un nou proiect intitulat „Poetenabend” – seara poeților. Aici mi-am tradus câteva din poeziile proprii în limba germană și le recitam cu expresivitate publicului. Este un proiect dedicat poeților din întreaga Germanie, întâlnirea fiind organizată de trei ori pe an în Nürnberg, iar eu am onoarea să fac parte din această minunată comunitate, unde sunt foarte mult așteptată și apreciată.
În ianuarie 2024, am avut marele noroc să cunosc un păpușar adevărat, foarte talentat și dedicat profesiei sa – Konstantin Großman din Ucraina, refugiat în Germania din cauza războiului. Este actor păpușar și regizor, iar soarta a făcut să ne întâlnim aici la Nürnberg. El căuta de doi ani o actriță sau un actor păpușar pentru a participa la festivalul internațional al teatrelor de păpuși „Fidena” din Germania. Ne-am cunoscut pe rețelele de socializare și astfel a început colaborarea noastră teatrală. Konstantin a scris scenariul, s-a ocupat de regie și a creat păpușele minunate. Textul a fost tradus din ucraineană în germană, iar premiera a avut loc cu succes la Nürnberg în luna aprilie 2024. Apoi am jucat la Festivalul Internațional de Teatru de Păpuși „Fidena” din Bochum, Germania. În octombrie 2024, urmează să jucăm spectacolul la festivalul „Dialog Ost-West” din Aachen, Germania. De asemenea, pregătim premiera spectacolului „Degețica” de Hans Christian Andersen. În iunie 2024, am înființat „Centrul Cultural de Artă” la Nürnberg, eu fiind vicepreședinte. Inaugurarea va avea loc împreună cu premiera spectacolului „Degețica” în regia lui Konstantin Großman.
Am iubit mereu fiecare rol pe care l-am interpretat. Scot tot ce e mai bun și mai frumos din fiecare personaj, pentru a-l crea plin de culoare și cu multe nuanțe interesante. Iată câteva dintre rolurile jucate de mine:
- Fata babei din spectacolul „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă, regia Titus Bogdan Jucov
- Prințesa Caleroie și Cadîna din spectacolul „Șaherizada ”, regia Dana Strungaru
- Ploaia, Muntele, Mărul, Copilul din spectacolul „Planeta de Rouă” de Grigore Vieru, regia Dana Strungaru
- Căstănel din spectacolul „Aventurile lui Căstanel” de Gheorghe Urschi
- Omulețul de zăpadă din spectacolul „Omuleții de zăpadă” de Viorica Boldișor
- Zâna din spectacolul „Flautul Fermecat”
- Păsărelele, Pomul, Omida din spectacolul „Pomul lui Goriță”
- Bunicuța, Ștrengarul, Motanul din „Rostogol”
- Bucătarul din spectacolul „Sarea în bucate”
- Oița din spectacolul „Vârcolacii au furat luna”, regia Dana Strungaru
- Copilul și Polițistul din spectacolul „Salut copilărie”, regia Titus Bogdan Jucov
- Vulpea și Șoricelul din spectacolul „Mănușă”, regia Konstantin Großman
- Degețica și Broasca din spectacolul „Degețica” de Hans Christian Andersen, regia Konstantin GroßMan
Cu copiii de la „Kindertheater Glöckchen” am pus în scenă:
- „Vrăjitoarea cu Fantome” (octombrie 2022)
- „Omulețul de Zăpadă” (decembrie 2022)
- „Carnavalul copiilor” (februarie 2023)
- „Ziua mamei mele” (8 martie 2023)
- „Biene Maja Party” (iulie 2023)
- „Balada Miorița” (iulie 2023)
- „Crăciunei la târg” (decembrie 2023)
- „Povestea Crăciuneilor” (decembrie 2023)
- „Mama-vers nemuritor” cu poeta Elena Dreglea (martie 2024)
- „Fata babei și fata moșneagului” (iulie 2024)
- Am realizat Workshop-uri ,,Lass die Socken frei tanzen“ /Lasă ciorapi liberi să danseze(februarie 2024)
- Die kleine Hexe/Mica vrăjitoare/ martie 2024
- “Kind und Puppe” (bei AFI GmH)/Copilul și păpușa 2019
- Online Workshop für Kinder,,Wir spielen Theater“ (gefördert durch die Landsmannschaft der Deutschen aus Russland) 2022
- Workshop online „Noi jucăm teatru” sponsorizat de către Asociația oamenilor de etnie germană din Rusia!
Un citat de la mine: „Să nu te oprești niciodată din drumul tău, orice s-ar întâmpla, urmează-ți visul!
Momentan, sunt la un workshop „Würde-des Menschen Projekt”, cu Dominic Friedel regizor german ce activează atât în teatrul din Germania cât și în teatru din Viena Austria. Aici am inclus și copiii de la grupa mare a teatrului „Kindertheater Glöckchen”. Iarăși experiență, emoție și multe lucruri interesante îmi oferă aceasta colaborare frumoasă! Urmează să prezentăm acest mic spectacol pe 28 septembrie la Gemeinschaftshaus Langwasser Nürnberg.
