Singapore, până în prezent, sună exotic pentru mulți dintre noi. Pentru moldoveanca noastră, Ana Ciochină, în schimb, de 15 ani este a doua ei casă. Țara aceasta a primit-o cu brațele deschise, pe atunci gravidă în luna a treia, oferindu-i stabilitatea și siguranța materială de care n-a avut parte în Moldova. Iar ulterior i-a deschis calea spre oportunități de dezvoltare personală și profesională în Social Media Marketing. E un articol despre mult curaj, despre ambiția de a răzbi, dar și despre specificul vieții în Singapore, nu din perspectiva unui expat, ci (deja) a unui localnic cu multă experiență.
Înainte de plecare
M-am născut în satul Tescureni, Ungheni, într-o familie cu trei copii. De când mă țin minte iubeam călătoriile și visam să descopăr lumea dincolo de hotarele satului meu. Eram pasionată de geografie și aveam dorința de aventură în sânge, de aceea în timpul studenției am plecat timp de două veri consecutiv în SUA prin programul pentru studenți „Work and Travel”. Nu-mi imaginam atunci că, oricât de fascinantă mi se părea lumea, viața avea să mă surprindă într-un fel pe care nu l-aș fi anticipat niciodată.
După absolvire am aplicat la mai multe joburi, printre care și Serviciul de Protecție și Pază de Stat, pentru poziția de operator, unde am și fost selectată. A fost o experiență interesantă. Direcționam apelurile de urgență către secțiile responsabile. Am lucrat acolo timp de doar câteva luni, dar a fost suficient ca să învăț abilități precum rapiditatea și organizarea în a reacționa rapid în situații de stres.
Curajul de a începe o viață nouă
Între timp am rămas însărcinată, dar lucrurile n-au mers cum mi-aș fi dorit, de aceea am luat decizia de a păstra sarcina și de a-mi crește singură copilul. Gravidă fiind am început să caut posturi de muncă peste hotare. Am aplicat pentru diferite joburi în Marea Britanie, în Federația Rusă, dar de fiecare dată ceva nu funcționa… până într-o zi, când am găsit un anunț online, în limba rusă, pentru o poziție de asistent manager într-un restaurant din Singapore. Eram în a treia lună de sarcină și cu toate astea m-am gândit să risc. Cine nu riscă… știți voi… chiar dacă Singapore era la capătul lumii.
Cum s-a derulat totul?
Foarte rapid. Eram la muncă atunci când am primit invitația pentru interviul de angajare. Am fost sunată pe Skype în timpul pauzei de masă. Agentul de recrutare mi-a cerut să-i trimit actele – diploma de licență și pașaportul. Înainte să i le trimit am verificat numele companiei și numărul de licență online, ca măsură de siguranță împotriva traficului de ființe umane. Ulterior, am aflat că acel agent a mai angajat o tânără din Republica Moldova, vorbitoare de rusă, motiv pentru care anunțul fusese scris anume în rusă.
La două săptămâni după ce am trimis actele, mi s-a spus „Welcome”! Viza fusese aprobată. Mi s-a cerut să fac un control medical, lucru pe care l-am făcut, dar am omis să spun că sunt însărcinată, de teamă să nu fiu refuzată.
Susținută de patronii mei, dar și familia rămasă acasă
Am ajuns în Singapore seara. Agentul de recrutare a venit să mă ia de la aeroport, ca să mă conducă la cazare. Abia în mașină, i-am spus că sunt gravidă. Când a auzit s-a schimbat la față, dar și-a revenit repede, a zâmbit și mi-a spus că-i plac copiii și că va găsi o soluție.
Primul meu job a fost într-un restaurant situat în estul Singapore-ului. Am lucrat acolo până aproape de naștere, după care am revenit în Moldova ca să nasc. Iuliana s-a născut în martie, iar în mai eram înapoi în Singapore. Părinții mei au acceptat situația și m-au susținut: „Ai grijă de tine, noi îți suntem alături.”
Am revenit la aceeași companie și am lucrat acolo timp de aproximativ patru ani. Patronii mei au fost printre primii oameni care m-au ajutat. Am fost susținută în toate modurile posibile – mi-au oferit un loc de muncă, m-au tratat cu multă atenție și grijă, mi-au pregătit haine și diferite cadouri pentru copilul încă nenăscut.
Cred că povestea mea i-a inspirat, și anume faptul că, deși eram mamă singură, am avut curajul să vin la capătul lumii pentru un viitor mai bun. Apropo, pe atunci, în 2009, mulți din Singapore nu auziseră de Moldova, așa că mă rugau să le arăt pe hartă unde se află țara asta.
De data aceasta plecarea a fost grea
A fost extrem de dificil să plec la doar două luni după naștere și să-mi las copilul. Când m-am întors în Singapore, trăiam cu un singur gând – tot ceea ce fac, o fac pentru binele ei. Îmi doream să-i ofer tot ce era mai bun. Iar ca să-mi sporesc motivația, mi-am aranjat un perete cu pozele ei. În fiecare dimineață și în fiecare seară, mă uitam la ele și îmi repetam că va veni ziua în care vom fi din nou împreună.
În 2012, am făcut o schimbare. Am intrat în domeniul recrutării, unde am lucrat până în 2020. Patronii mei au fost cei care mereu m-au încurajat s-o fac: „Ana, ești tânără, ai toată viața înainte. Dacă găsești un job mai calificat și mai bine plătit, fă pasul.”
Portița care mi s-a deschis
În 2014, am adus-o alături pe Iuliana. Inițial, mergeam acasă la fiecare șase luni, apoi, după ce mi-am schimbat jobul o făceam mai rar din cauza programului de muncă. Între timp, l-am cunoscut pe viitorul meu soț și m-am căsătorit. Anume căsătoria a fost portița care mi-a permis să-mi aduc copilul lângă mine.
Soțul meu, Inderjeet (sau Indy, cum îl numesc apropiații), s-a născut în Singapore și este indian Punjabi. Mama lui este din Malaezia. Tatăl său, originar din India, a migrat în Singapore la vârsta de 2 ani. Indy este Sikh (religie monoteistă cunoscută în țări precum India și Pakistan). Noi doi ne-am întâlnit în cadrul unei companii de restaurante și baruri, unde el era manager general. Prima dată am vorbit despre job, dar la scurt timp lucrurile au evoluat. Am început să ne vedem mai des și atunci i-am spus despre fiica mea. Reacția lui m-a surprins. A tratat situația cu o naturalețe incredibilă. Mai târziu, am înțeles și de ce. Îi crescuse pe copiii surorii sale, de la bebeluși până la vârsta de 12 ani, de aceea pentru el, fiica mea a fost un dar, nu o povară.
Am mers împreună în Moldova după nașterea băiețelului nostru Marius. Iuliana s-a atașat imediat de ei doi, iar soțul meu s-a îndrăgostit de Moldova – o țară perfectă pentru odihnă, cu oameni calzi și vin bun ca nicăieri în altă parte.
Restaurant, recrutări, SMM
Drumul meu profesional nu a fost unul liniar. Cum ziceam, am început muncind într-un restaurant, dar într-o zi, oportunitatea a venit către mine printr-un un agent de recrutare care m-a contactat, considerând c-aș fi potrivită pentru a deschide un program Work în Singapore, dedicat absolvenților de studii superioare din Republica Moldova, Ucraina, România, Belarus, Bulgaria, Federația Rusă. Am acceptat, astfel am început să colaborez cu agenții din Europa de Est. În acea perioadă, am simțit nevoia să am lângă mine oameni de-ai mei. Așa au ajuns să locuiască și să lucreze aici două tinere din satul meu de baștină, precum și o colegă de facultate. Astfel am pus bazele unei mici comunități, care în timp a mai crescut.
Între 2016 și 2020, am investit mult în dezvoltarea mea personală – am urmat cursuri despre business, marketing și gestionarea finanțelor. În paralel, am început să construiesc o comunitate pe Facebook, unde oferiam gratuit sfaturi despre Social Media Marketing. În acea perioadă, lucram part-time, respectiv am învățat multe despre marketing, din relația cu clienții.
În 2020, odată cu pandemia, comunitatea a crescut semnificativ. Am început să primesc tot mai multe întrebări despre cum să faci marketing online în vremuri de criză, iar experiența mea din vânzări directe mi-a fost de mare ajutor. Lumea a devenit tot mai interesată de povestea mea, respectiv am decis să creez un curs online despre marketing pe social media, care a avut un succes neașteptat de mare. Am continuat. Discutam și înțelegeam tot mai bine dificultățile clienților mei, după care cream programe de membership, unde ofeream idei de postări zilnice și strategii personalizate. Așa a luat naștere agenția mea de Social Media Management – „Offline to online cu Ana”. Astăzi, lucrez cu mici afaceri din SUA – notari, magazine de haine, coacheri, specialiști în beauty etc. E vorba de peste 20 de clienți activi.
Familia și viața personală
Viața de familie aici este destul de diferită față de ceea ce am trăit acasă. În Singapore, marea majoritate a familiilor (aproape 90%) trăiesc împreună cu părinții. Mai târziu am înțeles și de ce. Pentru că insula este foarte mică și, dacă toți cei care pleacă din familii la 18-19 ani ar dori să locuiască separat, nu ar fi loc pentru toată lumea. De asemenea, multe mame, după ce nasc, revin la muncă la doar două – patru luni, respectiv bunicii sunt cei care rămân să aibă grijă de nou-născut. Noi nu suntem o excepție. În prezent, locuim împreună cu socrii. Plus că și legea este astfel concepută încât să nu poți aplica pur și simplu la un apartament, ci trebuie să îndeplinești anumite condiții. Dacă vrei să locuiești singur, e foarte scump, iar când stai împreună, cheltuielile sunt împărțite. Aici majoritatea localnicilor sunt proprietari de locuințe. Spre exemplu în cazul meu, după nașterea lui Marius am stat acasă cam un an și jumătate. Chiar dacă am muncit online, soacra mi-a fost de mare ajutor. Mama lui Indy este profesoară de matematică, o femeie deșteaptă și foarte modernă. Nici ea și nici socrul nu m-au impus vreodată să urmez anumite tradiții de-ale lor. Avem religii/credințe diferite, dar suntem apropiați sufletește și ne respectăm reciproc.
Gătesc mâncare tradițională moldovenească de Paști și de Crăciun, pentru că am învățat de la părinții mei cât de important este să sărbătoresc aceste zile. Pe de altă parte și soțul meu împreună cu părinții lui au tradițiile lor pe care le sărbătorim în familie. Ei le acceptă cu deschidere pe ale mele, la fel cum și eu respect obiceiurile lor. De exemplu, au un fel de „An Nou” cu lumânări la ușă, sau „Sărbătoarea Luminilor ” (aici i se spune „Deepavali” sau “Diwali”) un alt moment foarte important pentru ei. Mâncărurile lor sunt delicioase, iar nunțile sunt un adevărat spectacol, ce durează o săptămână și cuprind obiceiuri pe care doar în filme le-am văzut. Azi pot spune cu certitudine că familia noastră este un mix de tradiții și culturi. Călătorim mult. Iar destinațiile precum Malaezia, Hong Kong, China, Indonezia, Thailanda și Australia, Bali sunt la ordinea zilei.
Singapore, văzut prin ochii expatului de cândva
Singapore este un amestec fascinant de culturi, dar și o societate extrem de diferită de cea din Moldova. Acum 15 ani când am venit pentru prima dată aici totul mi se părea curios și diferit – mâncarea, oamenii, valorile. În primul rând, mâncarea – foarte iute, iar bucătăriile diverse: coreeană, japoneză, chineză, indiană. Oamenii, în schimb, extrem de simpli – atât de felul cum se îmbrăcă, cât și în comportament. Calzi, deschiși, naturali.
În Singapore, există trei comunități etnice principale: malaezieni, chinezi și indieni. Deși practică religii diferite, trăiesc în armonie. Prietenia aceasta reală între culturi și conviețuirea firească a fost un alt șoc cultural pentru mine.
Alte șocuri culturale au fost tradițiile lor. De exemplu, Anul Nou Chinezesc este un eveniment foarte așteptat – orașul se umple cu oameni mascați în dragoni, care dansează pe străzi și vizitează casele oamenilor pentru a aduce noroc. O altă diferență majoră era modul în care privesc moartea. Pentru o bună parte din ei (vorbesc în special despre de cei pe care i-am cunoscut), moartea este mai degrabă o celebrare a vieții decât o tragedie. Da, există tristețe, dar moartea este văzută ca o parte firească a existenței umane.
De-a lungul timpului, mi-am făcut prieteni din toate culturile și am fost invitată în casele lor. M-a surprins simplitatea locuințelor. Fără excese. Doar strictul necesar.
Viața cotidiană
Singapore este atât un oraș, o insulă, dar și o țară (una dintre cele mai mici din lume). Și tot Singapore este un hub major pentru afaceri și finanțe, găzduind numeroase companii internaționale care își au sediul aici.
Sunt patru limbi oficiale: engleza, mandarina, malay și tamila. Engleza este vorbită cu un accent specific localnicilor, cunoscut sub numele de “Singlish,” care este o combinație între engleză și elemente din chineza locală.
Mulți văd Singapore ca pe un paradis al ordinii și al succesului economic. Din perspectiva unui expat, stilul de viață este unul „la care poți doar să visezi”, dar din punct de vedere al unui localnic, viața este foarte scumpă. Cheltuielile sunt foarte mari, sau cum ne place nouă să glumim, „aici doar aerul a rămas gratuit”.
Legile sunt stricte și dure, iar țara se află printre cele cu cea mai scăzută rată a criminalității din lume. Pedeapsa cu moartea încă există și se aplică pentru infracțiuni grave, precum traficul de droguri.
Dacă cineva din cei care citesc aceste rânduri și-ar dori să emigreze în Singapore azi, dincolo de pliantele turistice ar trebui să știe că emigrarea nu este deloc ușoară. Chiar și pentru a putea lucra într-un restaurant, trebuie să aibă diplomă de licență, iar integrarea este un proces extrem de complicat, pentru care trebuie să fii pregătit.
Prin comparație cu Moldova, stilul de viață aici este total diferit. Se muncește foarte mult. Sunt puține zile libere oficiale, iar concediile sunt mici ca și durată. Soțul meu, rămâne surprins de fiecare dată când vorbesc cu cei de acasă. Vorba lui „în Moldova este mereu un motiv de sărbătoare – fie e ziua de naștere a cuiva, fie e nuntă, cumetrie, vreo sărbătoare de stat sau una cu roșu în calendar”.
Dorul de Moldova. Încă mai doare?
Nu am fost în țară din 2019, la început din cauza pandemiei care a închis pentru doi ani ușile Singapore-ului. După care n-am putut pleca, pe motiv că soțul a solicitat adopția Iulianei, respectiv eram des verificați acasă. Dar am reușit să-mi aduc părinții pentru câteva săptămâni aici și dorul s-a mai atenuat un pic. Azi „acasă” pentru mine înseamnă țara unde se află familia mea. De Moldova îmi amintesc prietenii pe care am reușit să-i aduc aici și cu care am format o mică o mică comunitate cu ai noștri, dar cu care din păcate ne vedem foarte foarte rar din cauza programelor noastre de muncă. Respectiv, viața mea gravitează numai și numai în jurul propriei familii.
Da, au fost și momente de răscruce, momente când am fost cât pe ce să renunț și să mă întorc acasă. Mai ales după naștere. Dorul era insuportabil, dar am realizat că trebuie să rămân pentru binele meu și al viitorului meu. Îi sunt extrem de recunoscătoare familiei care m-a încurajat și m-a asigurat că Iuliana crește în dragoste și armonie.
Copiii mei văd Moldova în felul lor. Când erau mai mici, erau fascinați de lucruri simple. Marius, de exemplu, se minuna de felul cum cresc legumele pe sol și fructele în copaci, și că are acces direct la ele, de faptul că se poate juca cu puișorii și rățuștele. Iuliana, care a crescut în acest mediu timp de patru ani, ori de câte ori venea în Moldova se bucura să se întâlnească cu prietenele de grădiniță și se mirau toate de cât de mult au crescut de când nu s-au văzut.
Am „crescut” și eu în acești 15 ani, departe de Moldova, învățând să fiu mai puternică decât credeam. La început, mă întrebam de ce mi se întâmplă mie toate acestea, dar acum știu că totul are un sens. Dacă aș putea să-i scriu o scrisoare Anei de acum 15 ani, i-aș spune să meargă înainte, pentru că neapărat va răzbi. Privind înapoi cred că n-aș schimba nimic. Tot ce s-a întâmplat a fost pentru binele meu și creșterea mea ca persoană.
