Ideea scrierii și publicării acestui articol a pornit de la un story. O familie de moldoveni, povestea cu admirație despre experiența călătoriei lor din Vietnam. O veți găsi și voi în articol. Împinsă de curiozitate, i-am scris Svetlanei Cernei și așa am aflat că este stabilită în Franța și că, împreună cu soțul ei, gestionează propria agenție de arhitectură. Din vorbă-n vorbă, mi-a povestit, cu lux de amănunte, cum au pornit de la zero o afacere în Franța, ce provocări au întâmpinat de-a lungul anilor și cum reușesc să gestioneze clienți și proiecte într-un megapolis de peste 12,5 milioane de oameni. În plus, călătoriile exotice au devenit, parte din ritmul lor de viață, iar fiecare escapadă le-a adus lecții pe care au ales să le împărtășească cu generozitate, pentru cei care vor să descopere lumea prin ochii lor. Tare frumos și inspirant povestește Svetlana. Iar celor care vor să-și deschidă o agenție de arhitectură în Franța, acest articol este la țanc.
Am vrut să devin jurnalistă dar am ales arhitectura
M-am născut în Anenii Noi, dar am crescut în Dondușeni, iar după absolvirea liceului am venit în capitală să studiez arhitectura. Inițial îmi doream să devin jurnalist, pentru că-mi plăcea să scriu, dar am fost sfătuită să merg spre arhitectură, deoarece jurnalismul nu oferea siguranță din punct de vedere financiar. Așa că am făcut Facultatea de Arhitectură, în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, nu doar pentru c-am fost sfătuită, ci și pentru că-mi plăcea domeniu. După facultate, m-am angajat la o agenție de arhitectură. La care? Nu mai contează, pentru că oricum la ora actuală nu mai funcționează. Am activat acolo cam un an și jumătate, timp în care am înțeles că viața pe care o aveam la acel moment nu-mi plăcea și că vreau să emigrez. Nu mă simțeam sigură acasă, nici cultural, nici financiar și-mi era tot mai greu să rămân în acel mediu. Cred că era prin anii 2010–2011.
În loc de Montreal, am ajuns la Paris
Am ales să emigrez în Canada. Mi s-a părut că este cel mai ușor să ajung acolo, așa că am început să învăț franceza. Între timp însă, l-am cunoscut pe Andrei, actualul meu soț, care studiase arhitectura în Franța și, în loc de Montreal, am ajuns la Paris.
Odată ajunsă aici, pentru a mă integra în mediul arhitectural francez, am urmat un program postuniversitar la o școală de arhitectură – École Nationale Supérieure d’Architecture (ENSA). Am făcut un an de studiu și ar fi trebuit să continui în al doilea, însă am ales să nu merg mai departe, pentru că nu mă simțeam pregătită.
Nu m-am simțit emigrantă, dar nici de-a lor
Nu a fost o decizie critică față de sistem, ci mai degrabă o confruntare cu mine însămi. În Moldova învățasem să execut ideea cuiva, nu să o susțin pe a mea. În Franța trebuia să explic de ce iau anumite decizii, care este intenția mea, ce vreau să transmit prin proiect. Nu eram pregătită să îmi argumentez și să îmi apăr propria viziune, iar acest lucru a generat un blocaj în exprimare. Diferența de sistem era mare: în Moldova aveam patru proiecte pe an, cu un ritm intens, iar dacă nu reușeam, era responsabilitatea mea. În Franța se lucra un an întreg la un singur proiect, accentul fiind pus profund pe concept și pe claritatea ideii, nu doar pe prezentare. Anii de studii din Moldova mi s-au părut grei și solicitanți, dar adevărata provocare în Franța a fost exprimarea de sine. Tot aici am învățat că nu există idei proaste. Există doar idei care nu sunt bine explicate. Adică orice se poate explica și nimic nu este fără rost.
În anul următor am început să lucrez și am înțeles mai bine cum funcționează mediul profesional aici. A fost o perioadă în care m-am descoperit altfel – m-am văzut valorificată, implicată și împlinită. N-am trăit senzația de discriminare și nici nu m-am perceput ca emigrantă, însă eram conștientă că sunt primită ca un oaspete, nu ca „de-a lor”, adică ca cineva venit din afară, care trebuie să își găsească locul prin propriile forțe.
HMONP – pragul către propria agenție
Am lucrat la o întreprindere, iar după aproximativ opt luni petrecute acolo, împreună cu Andrei, am decis să deschidem propria agenție de arhitectură, vis devenit realitate în 2014.
În Franța nu poți deschide așa pur și simplu o firmă de arhitectură, doar pentru că ai diplomă. Este nevoie de o formare suplimentară, care testează nu doar competențele creative, ci și maturitatea profesională. Andrei a urmat programul Habilitation à la Maîtrise d’Œuvre en Nom Propre (HMONP), o formare post‑diplomă care îi permite unui arhitect să practice oficial și autonom, să semneze proiecte și permise de construire, să se înscrie la Ordre des Architectes și să deschidă propria firmă.
Programul combină peste 150 de ore de cursuri teoretice despre responsabilități profesionale, economie a proiectului și legislație, cu minimum șase luni de „Mise en Situation Professionnelle” (MSP), adică o practică într-o agenție, sub coordonarea unui arhitect responsabil. La final, candidatul scrie un proiect și îl susține în fața unui juriu de profesioniști, care evaluează dacă poate gestiona responsabilitățile unui arhitect autonom. Este accesibil arhitecților cu Diplomă de Stat de Arhitect sau echivalent recunoscut, iar competențele dobândite includ gestionarea unei agenții, relația cu clienții, contractele și asigurările, managementul bugetelor și șantierelor și analiza economică a proiectului. Pe scurt, HMONP transformă un arhitect într-un profesionist complet, capabil să conducă un proiect și o firmă legal și responsabil.
Ne amintim des cu emoție momentul în care Andrei și-a susținut proiectul. Era tânăr, idealist, dar a reușit să convingă un juriu de profesioniști că prezentarea lui nu este doar arhitectură, ci și asumarea completă a acestui drum. Acea experiență a marcat pragul esențial pentru deschiderea și conducerea „MDLM Concept”, agenția noastră de arhitectură.
După obținerea autorizării, a urmat partea administrativă. Am creat statutul firmei (l-am făcut noi, dar se poate apela și la contabil), am stabilit sediul social, am deschis contul bancar și am depus capitalul social, în cazul nostru, 1000 de euro. Ulterior, ne-am înscris la Ordre des Architectes, unde am primit codul profesional și am plătit o cotizație anuală.
Începuturile MDLM Concept. Despre recomandări și primii clienți.
Pentru noi a fost complicat, ca străini, să ne creăm o rețea și o clientelă. Or, aceasta a fost cea mai mare provocare – să începi de la zero, fără experiență practică și fără clienți. Arhitectura e ceva ce funcționează prin recomandare, așa că am căutat toate oportunitățile posibile. Ne-am înscris într-o organizație care oferea consultații gratuite pentru coproprietari și am cotizat pentru a face parte din ea. Acolo am intrat în contact cu marile co-proprietăți și am stabilit legături cu sindicatele mari și cu administratorii de imobile, principala noastră clientelă ulterioară. Pe lângă aceste conexiuni, am oferit și consultanță gratuită, tocmai pentru a câștiga încrederea oamenilor și a ne face vizibili.
Totuși, primul nostru client a venit din online, pe „Pages Jaunes”, o platformă echivalentă cu Maklerul din Moldova, unde se caută specialiști în diverse domenii. Ca să fim vizibili acolo, am plătit un abonament și astfel a apărut prima oportunitate. Clientul dorea să deschidă o boulangerie și am fost contractați să facem proiectul și amenajarea pentru autorizația fațadei. Deși am luat un preț aproape simbolic pentru acest proiect, dacă nu greșesc vreo 500 de euro, pentru noi era o mică-mare victorie.
La început, proiectele erau mici și adaptate posibilităților noastre, iar pentru unele plata era mult sub media pieței, noi însă eram mulțumiți pentru că cu fiecare colaborare a venit experiența și încrederea. O altă experiență de care-mi aduc acum aminte a fost amenajarea spațiului de birouri într-o companie farmaceutică. Am reușit să planificăm un loc cochet și primitor, cu bucătărie, zone de odihnă și spații de depozitare, toate bine compartimentate.
Sau un alt moment de care-mi amintesc cu drag a fost participarea noastră la o expoziție de profil, legată de îmbunătățirea confortului climatic. La eveniment au venit oameni din domeniu – furnizori de materiale pentru fațade, arhitecți, constructori – toți interesați de soluții pentru îmbunătățirea confortului climatic. Acolo am întâlnit primul nostru proiect major: un imobil de 12 etaje din Paris. Am fost foarte încântați. Chiar dacă am propus un preț mai mic pentru serviciile noastre, pentru noi era un proiect important, care ne-a oferit un plus de experiență și vizibilitate.
Pe lângă clienții din Franța, avem și comenzi de la moldoveni, în special pentru case private. În comunitate există, însă, și proiecte cu caracter benevol. De exemplu, am ajutat la proiectarea și obținerea autorizației pentru o biserică în Montreuil, iar apoi am urmărit lucrările pe șantier. Este o biserică foarte mare, construită integral din donații, și am participat ca arhitecți, coordonând organizarea șantierului împreună cu comunitatea moldovenilor.
Azi toate șantierele noastre sunt majoritar în Paris, iar de-a lungul acestei perioade, am finalizat peste 100 de proiecte de complexitate diferită.
Lecția financiară care a venit cu toate aceste colaborări a fost să învățăm să fim organizați, chiar și atunci când lucrurile merg prost. Am avut situații în care clienții nu și-a respectat obligațiile financiare și a trebuit să apelăm la lege, moment frustrant pentru noi. Știi momentul când mizezi să fii răsplătit pentru munca ta, mai ales când știi că i-ai oferit clientului un preț foarte bun, dar nu ești… Așa sau altfel, cu fiecare experiență am devenit mai riguroși și mai profesioniști.
Între timp, a început să se contureze o rețea solidă de contacte și contracte. Acum nu mai ducem lipsă de clienți, provocarea a devenit mai mult gestionarea volumului mare de solicitări și alegerea proiectelor potrivite.
Supraviețuirea primilor ani.
Dar în acei primi ani de agenție ani, evident că viața nu ne-a fost deloc roz. Nu aveam un venit stabil, așa că am fost nevoiți să găsim soluții creative pentru a supraviețui. Am reușit să închiriem un apartament în arondismentul 18 al Parisului, datorită unor prieteni, pentru că, legal, fără o stabilitate financiară, era aproape imposibil să reușim altfel. Locuința închiriată ne-a servit drept locuință și birou. Am trăit cât de poate de simplu, consumând doar strictul necesar, uneori cina noastră fiind alcătuită din conserve. Apartamentul nu avea încălzire centrală, respectiv iarna era cel mai dificil. Aveam un calorifer portabil pe care-l mutam dintr-un colț în altul pentru a ne încălzi. Spălam hainele la spălătorii publice și cumpăram haine second-hand doar la necesitate.
Ușor, am intrat în ritm și, în jurul anului 2018, am început să câștigăm, încât să ne permitem un birou separat. Am închiriat unul într-o locație împreună cu o firmă de construcții, coordonată de un moldovean. În 2022 am cumparat propriul local de birouri în 92000 Nanterre și de atunci ne aflam aici.
Deși exista o frică constantă legată de facturile de mâncare sau chirie, energia tinereții ne-a ajutat să trecem peste toate momentele dificile. Nu eram nefericiți și nici nu ne-am gândit să renunțăm. Acum, îmi dau seama că aveam multă credință și entuziasm. Astăzi poate nu aș mai avea aceeași energie, ca atunci când eram tineri și visători. E ca într-o relație – la început nu vezi obstacolele, ești plin de speranță… ca, până la urmă, lucrurile să iasă bine.
Pentru cei care vor să deschidă o afacere în Franța
Deschiderea și consolidarea unei afaceri aici nu depinde doar de cunoștințele tehnice sau de calificările profesionale. Comunicarea este cheia, pentru că trebuie să vorbești, să asculți și să te adaptezi la diferite contexte și persoane. Flexibilitatea și deschiderea sunt, la fel, esențiale, mai ales dacă nu faci parte din cultura franceză – nu poți transmite totul la fel cum o fac localnicii, așa că trebuie să găsești o soluție.
Limba țării este un instrument vital: chiar dacă inițial te simți stânjenit sau exprimi limitat ceea ce vrei, e crucial să folosești limba cât mai mult și să rămâi deschis la dialog. Perseverența și răbdarea, combinate cu abilitatea de a te adapta și de a înțelege mentalitatea locală, sunt fundamentale pentru construirea unei firme stabile și a unei reputații solide.
În Franța, succesul unei afaceri vine din relații reale, din înțelegerea culturii locale și din capacitatea de a transforma provocările într-o experiență de învățare continuă.
Responsabilități și lecții în parteneriat
În cazul nostru, la început, nu era deloc clar cine și ce face în firmă. Atât eu cât și Andrei doream să ne implicăm în tot, de aceea ritmul era haotic. Dar încet‑încet, am găsit o structură care funcționează până azi. Andrei se ocupă, în principal, de comunicare și de partea tehnică a proiectelor, având studii în Franța și experiență solidă în domeniu, iar eu preiau contabilitatea, gestiunea și proiectele de design interior sau de amenajare a spațiilor. Astfel, ne-am împărțit sarcinile în funcție de competențe și punctele forte ale fiecăruia.
Lucrând în doi, ca parteneri de afaceri și de viață, am învățat multe despre echilibru și respect reciproc. Într-adevăr, este riscant să faci afaceri împreună cu partenerul de viață, dar dacă există un scop comun și un vector clar pentru business, totul devine posibil. La început, exista nevoie de afirmare și de a demonstra cine ce știe, dar cu timpul, spiritul se calmează și lucrurile devin mai clare. În familie nu este loc de competiție, că doar nu suntem la olimpiadă, iar ceea ce înveți acasă se reflectă și la muncă. Am învățat să ne completăm, să știm cine și ce poate și să nu demonstrăm nimic inutil, ci să luptăm împreună pentru obiectivele comune ale firmei.
Există echilibru între viața personală și cea profesională?
Pe lângă provocările profesionale, viața personală a avut propriile sale suișuri și coborâșuri. Eu am avut o primă căsătorie eșuată, iar a doua căsătorie, cu Andrei, a avut loc în 2013.
Încă de la început discutam despre dorința ambilor de a avea un copil. Dar băiatul nostru Ștefan s-a lăsat așteptat și a venit abia în 2019, la șase ani după căsătorie, după ce am întâmpinat dificultăți la concepție și după primul eșec.
Am înțeles ulterior că, deși îmi doream cu adevărat să devin mamă, frica mă ținea și abia după experiența primului eșec am realizat cu adevărat cât de mult mi-l doream.
Lecții despre locuri și oameni. Malaezia și Vietnam
După ce Ștefan a intrat în viața noastră, călătoriile au căpătat o nouă dimensiune. Am avut și anterior mai multe călătorii, dar aici voi vorbi despre ultimele în Malaezia și Vietnam, țări pe care le-am vizitat în 2025.
În Malaezia m-a șocat serviabilitatea oamenilor, adică faptul că ei sunt mereu în dăruire. De la ei am înțeles cum funcționează omul european, care pentru un serviciu te răsplătește în bani sau îți dă bacșiș. La ei nu e așa. Adevărata mulțumire vine din faptul că cineva pur și simplu a plecat capul în semn de respect pentru farfuria de supă pusă în față sau că și-a strâns bolul după ce a mâncat. Sau un alt moment care-mi vine acum în minte – masajul pe care-l fac ei costă infim de puțin, și eu am rămas atât de impresionată… pentru că felul în care am fost deservită… eu nici în familie nu am avut parte de așa ceva. Pentru câțiva cenți să ai parte de atâta dăruire… e incredibil.
În Vietnam e diferit. Acolo oamenii iau bani pentru servicii, fiind și o țară turistică, dar de la ei am învățat că totul e în curgere. Vietnamezii sunt ca peștii – sunt în mișcare lentă, dar continuă, comparativ cu noi, care suntem obișnuiți să fim rapizi, să avem rezultate imediate, să bifăm planuri ca la vârsta X, să avem Y. La ei credința e că dacă te grăbești, te epuizezi. Îți faci singur ambuteiaje, te blochezi, pentru că nu doar tu răspunzi de ce se întâmplă în ambient.
Mi-a plăcut în Vietnam faptul că oamenii se roagă cerului de mai multe ori pe zi, au mereu la ei niște bețișoare mirositoare, că au statui cu Buddha la fiecare colț. Nu e fanatism religios, ci mai degrabă recunoștință pentru fiecare lucru. De exemplu, era un nene care aduna gunoi pe stradă cu bicicleta, iar pe ghidon avea niște floricele galbene, așezate lângă un mic Buddha. Atât de sincer și de simplu, de parcă dacă-l are pe Buddha, nu i se poate întâmpla nimic.
Am învățat multe din aceste călătorii, atât despre oameni, cât și despre natura din jur. În Malaezia nu știu exact locul pe hartă, dar când am mers noaptea cu grupul, am avut senzația că pășesc într-un fel de junglă. Am străbătut pajiști și cărări, sub lumina lunii, și mi se părea că însuși spiritul locului ne însoțea.
În Vietnam ne-a plăcut să mergem prin sate, departe de zonele turistice. De exemplu, vedeai scris pe o tăbliță „suc”, dar omul care vindea suc nu era acolo. Îl găseai acasă, iar înainte să-ți prepare sucul îți oferea un taburet, pe care luai loc. În timp ce el îți storcea sucul, apăreau și copiii lui, câțiva la număr, la început timizi, apoi intrau în contact cu noi, după care găseau puncte comune de joacă cu Ștefan.
Am avut și interacțiuni amuzante sau neașteptate cu localnicii, mai ales când ieșeam din zonele turistice. De exemplu, când ceream mâncare ceva rapid pentru Ștefan, rămâneam mereu surprinși. Noi întrebam dacă au exact ce cerem, iar ei afirmau din cap că da, dar, de fapt, ne aduceau altceva, sau exact opusul. Așa că niciodată nu știam ce urma să mâncăm – dacă ceea ce cerusem noi sau ceea ce considerau ei potrivit.
Am dormit mai puțin, de multe ori, mai puțin confortabil, și toate aceste experiențe ne-au pus într-un mediu neobișnuit, aproape sălbatic, care ne-au forțat să ne adaptăm și să înțelegem ritmul locului. Da, au fost niște călătorii frumoase din care am ieșit în câștig prin faptul că am învățat lecții subtile despre relația cu oamenii și cu lumea din jur. Am înțeles că mulțumirea nu este despre a da ceva cuiva, ci mai degrabă o stare, că recunoștința și respectul se manifestă prin gesturi, atenție și prezență. În Vietnam, de exemplu, am văzut cum toți oamenii sunt tratați egal. Nu contează statutul sau resursele materiale, experiență care m-a învățat să fiu mai fluidă, să nu-mi acord prea multă importanță și să nu mă grăbesc să judec sau să mă impun. Or, dacă îți dai prea multă importanță, pur și simplu ai de pierdut. Pentru a continua aceste experiențe de viață cred că următoarea destinație va fi Colombia.
Nu vreau să fac o concluzie lungă despre tot ce am trăit și povestit aici. De aceea voi fi succintă și voi mulțumi universului pentru fiecare proiect, fiecare călătorie, fiecare întâlnire care ne-a învățat să fim perseverenți, curioși și deschiși. Adevărata călătorie nu e doar prin lume, ci și prin noi înșine – și acolo descoperim ce contează cu adevărat.”
După mine, Svetlana a venit cu lucruri foarte interesante și utile care pot servi despre suport pentru #ainostri tineri ambițioși care vor să-și deschidă o afacere similară în Franța. Mai multe despre proiectele lor, puteți găsi pe site-ul lor.
Ți-a plăcut ce ai citit? Dacă da, atunci mă poți susține prin paypal portreteincuvinte@gmail.com ca să continui și cu alte articole captivante.
