Până acum o lună nu aveam nici cel mai mic habar despre ce presupune canoe. Nu din lipsă de interes, ci pentru că pur și simplu n-am avut vreodată tangență cu acest tip de sport. Dar m-a sunat într-o bună zi Sorin Bologan, un conațional de-al nostru din diasporă (lucru pentru care-i sunt recunoscătoare) ca să mă întrebe dacă, în țară fiind, nu doresc să trag o fugă până la Drochia, ca să-l cunosc pe moldoveanul nostru ce crește campioni și premianți la Dragon Boat și Canoe. De ce nu?
În drum spre destinație încercam să-mi închipui cine e omul pe care urma să-l cunosc în curând? Cum arată locul de antrenament al copiilor și tinerilor olimpici? Întâlnirea, însă, a depășit toate așteptările mele. Locul arăta cu totul diferit față de ce-mi imaginam eu… nimic nu părea luxos sau modern, ba chiar dimpotrivă, condițiile erau foarte rudimentare, construite cu mâinile antrenorului, dar și al copiilor (cum am aflat eu mai târziu). Unele lucruri păreau desprinse parcă din alte vremuri, poate chiar din secolul trecut, doar că în această simplitate se construiește ceva mare.
Pe Eduard Caramov, căci despre el este vorba, l-am văzut ca și pe omul contrastelor. Primitor pe de-o parte, sever pe de alta. Sever nu cu noi, ci cu copiii care mișunau în jurul lui și-i executau comenzile fără echivoc, în clipe numărate. Dar în privirea lui severă se citea atâta dragoste pentru acești copii.
Eduard Caramov este un nume cunoscut în branșa lui – fondatorul echipei „Vulturii”, care până în prezent a adus de la diferite campionate internaționale 101 medalii. Chiar în acest moment, în timp ce puneam la punct ultimele detalii legat de acest articol, am aflat că el se găsește în Belgrad, Serbia pentru a participa cu echipa sa formată din 28 sportivi tineri la campionat european pe cluburi la Dragon Boat.
Cu alte cuvinte, acest om care știe să fie și blând, și aspru, care cere disciplină, oferă, în schimb, copiilor șansa de a deveni campioni. Și tot de dragul lor, la moment, dorește să demareze un alt mare proiect. Despre ce este vorba ne-a spus chiar el!
Cine este Eduard Caramov?
Este un om simplu și modest, dar care atunci când se implică în ceva, depune tot efortul pentru ca rezultatul final să fie maxim, să-i aducă bucurie lui, dar mai ales celorlalți. Toți care mă cunosc știu c-am început cu puțin, cu ce am avut la îndemână, și am făcut tot ce-am știut mai bine de-a lungul anilor ca să ajung la rezultatele actuale.
Lacul Comsomolist, locul unde totul a început
Povestea mea legată de canoe a început acum mai bine de patru decenii, deși, dacă stau să mă gândesc, totul a prins rădăcini și mai devreme, odată cu apariția lacului „Comsomolist” din Drochia, care prin 1961 nu era decât o baltă. Dar când, în anul următor, oamenii din localitate au plantat copaci în zona parcului și i-au lărgit malurile, mica baltă s-a transformat treptat într-un lac mare, numit „Comsomolist”, pentru că majoritatea celor care l-au lucrat erau comsomoliști.
Pe acest lac, în 1984, am făcut primii mei pași în kaiac-canoe. Le-am testat pe ambele, dar foarte repede m-am regăsit în canoe și acolo am rămas.
Toată perioada cât am urmat studiile superioare în inginerie la Universitatea Tehnică din Moldova, la Chișinău, canoe mi-a lipsit. Inconștient, unul dintre motivele pentru care am revenit la Drochia a fost dorința de a-l repune pe harta locală, de a-l face accesibil copiilor din orașul natal, pentru că între timp acest sport dispăruse. Visul acesta a prins contur ceva ani mai târziu.
Între 2004 și 2014 am activat ca inginer de schimb la Moldovatransgaz, iar veniturile și stabilitatea jobului mi-au permis să sprijin activ sportul. Am ajutat personal sportivii să participe la competiții internaționale: la Poznań, în Polonia, în 2013 și 2014, și la Campionatul Mondial între studenți de la Minsk, în 2014. Tot în 2014, cu un premiu obținut de la locul de muncă, am reușit să susțin participarea sportivilor la campionatele din Portugalia.
Iar în 2015 am susținut masteratul în domeniul sportului la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport (USEFS) din Chișinău ca să pot activa în domeniul dat. Tot în 2015, am format o echipă de canotori și am participat la Campionatul European din Franța, unde echipa noastră a obținut locul doi.
„Dragon Boat” în Moldova
Mergeam des la Bălți în perioada 2011–2014, pentru că mă pregăteam să particip la Campionatul Mondial din Italia, la categoria Masters 40+. Acolo combinam sala de forță, fitness-ul, înotul și antrenamentele intense de canoe. Visul meu era să revin acasă cu rezultate care să inspire tinerii din Drochia.
În timp ce făceam naveta Drochia–Bălți, mi-a venit cumva firesc întrebarea: „da de ce să nu reînvii canoe și în orașul meu natal, chiar pe lacul Comsomolist?” În plus, în sala de forță am întâlnit un fost sportiv din Kiev, care practicase canoe și care mi-a vorbit despre „Dragon Boat”, un sport foarte dezvoltat în Asia, unde echipe de 10–12 persoane vâslesc împreună într-o barcă. Mi-a arătat imagini și mi-a spus că aș putea să aduc și în Moldova acest tip de sport.
În 2014, am mers cu câțiva tineri din Chișinău la Kiev, la competiția „Zolotoi Dragon”. Am ajuns cu o săptămână mai devreme, am învățat rapid tehnica, foarte asemănătoare cu cea de canoe, și am făcut antrenamente intense. Surprinzător, am luat locul 1 la proba de 5000 metri și locul 3 la sprintul de 200 metri, respectiv echipa noastră s-a clasat pe locul 2.
În 2015, am mers la Divonne-les-Bains, în Franța, la Campionatul European, la categoria „clasă deschisă” (17–35 ani). Acolo am obținut o medalie de argint și una de bronz. Impresionați, cei de la Federația Europeană ne-au oferit gratuit două bărci mari și 44 de vâsle. A fost însă o provocare să le aducem acasă. Pentru asta a trebuit să împrumut aproximativ 2000 de euro și, cu ajutorul unui tir, le-am transportat temporar în Polonia, iar trei luni mai târziu, am mers personal cu un microbuz închiriat și le-am adus în Moldova.
Construind de la zero Federația Dragon Boat
În 2016, am înființat Federația Moldovenească de Dragon Boat (MDBF) din dorința de a aduce acest sport aproape de copiii din Drochia. Inițial, nu am primit sprijin din partea autorităților sau a federației naționale existente. În acea perioadă, schimbările frecvente de legislație și reorganizările ministeriale îngreunau procesul de obținere a recunoașterii oficiale. Mulți ne sugerau să oferim „atenții” pentru a obține susținere, noi însă am ales să muncim mai mult și să căutăm soluții prin forțe proprii.
În ciuda acestor obstacole, am reușit să înființăm MDBF împreună cu antrenorul nostru din Bălți și alte trei persoane juridice. Am depus actele necesare și am obținut statutul legal de federație. Cu toate acestea, încă nu avem un contract stabil cu ministerul, ceea ce reprezintă o provocare continuă.
Situația s-a îmbunătățit odată cu recunoașterea dragon boat-ului ca sport neolimpic. Această recunoaștere a adus o mai mare vizibilitate și oportunități pentru sportivii noștri. Deși premiile financiare nu sunt la nivelul celor din sporturile olimpice, există posibilitatea de a obține contracte și susținere.
Am depus actele și statutul federației conform noii legi și, pe 15 iulie, am așteptat să primim documentele oficiale. Până acum, nu le-am primit și suntem în așteptare pentru a clarifica situația și a putea participa la următoarele etape oficiale.
Scopul nostru este ca succesele sportivilor să fie remunerate legal. Până acum, cei care au câștigat nu au primit premii. Eu pot să le ofer câte 1000 de lei fiecăruia dintre cei 21 de sportivi, dar acest lucru depinde de banii disponibili pe contul federației.
În ciuda dificultăților întâmpinate, am reușit să creăm un mediu în care copiii și tinerii din Drochia pot învăța valoarea muncii și a perseverenței. De la înființare, am înregistrat progrese semnificative, iar sportivii noștri au obținut rezultate remarcabile pe plan internațional.
Am vrut să aduc canoe mai aproape de copiii din orașul meu natal și cred că acest lucru mi-a reușit
Am vrut să aduc canoe mai aproape de copiii din orașul meu natal, Drochia, pentru că opțiunile aici erau limitate și cred că acest lucru mi-a reușit. În 2016–2017 aveam doar o „butculiță mică” și aproximativ 50 de copii care făceau sport. Condițiile erau mult mai grele decât acum, dar am încercat să le ofer un mediu mai bun decât cel pe care l-am avut eu.
Nu am început prin reclame sau vizite în școli. Am pornit cu 5–6 copii și, treptat, au venit și alții, când au auzit că există un sport nou, legat de apă. Copiii sunt mereu în căutare de ceva nou și interesant, iar atunci când văd că aici se lucrează serios și cu multă disciplină, rămân interesați. Cei care nu erau motivați plecau după o lună, iar cei care rămâneau erau cei care puteau trece prin greutăți și înțelegeau valoarea efortului.
Disciplina și structura sistematică sunt întotdeauna în prim-plan. Astăzi avem aproximativ 30 de copii între 10 și 18 ani. Mulți vin chiar și în weekend, iar părinții, în special mamele, le sunt mereu alături. Am avut și avem inclusiv copii social vulnerabili, pe care i-am ajutat și îi ajutăm să devină sportivi și să învețe să lupte pentru rezultate.
Îmi amintesc primii copii care au avut încredere în mine și în visul meu – zece copii toți veniți din Țarigrad. În 2014 am închiriat o sală la Casa de Cultură, pe care am amenajat-o cu propriile resurse și pentru care am plătit arenda. Ei veneau la antrenamente și apoi alergau împreună înapoi spre casă. Acești copii au pus primele cărămizi la construirea clubului și au adus primele medalii din competițiile din Italia, în 2017. De atunci, fiecare dintre ei a continuat să aibă succese și să inspire generațiile care au urmat.
Vulturii Moldovei au cucerit Veneția
În 2017 am trăit unul dintre cele mai memorabile momente din viața mea de sportiv. Împreună cu echipa „Vulturii” am mers la Campionatul Mondial de „Dragon Boat” de la Veneția. Eram 24 de sportivi veniți din Drochia dar și din alte colțuri ale Moldovei și țin minte că cea mai mare dorință a noastră era să arătăm lumii cine suntem și ce putem.
Am concurat la mai multe probe – de la sprinturi de 200 de metri până la curse lungi de 2000, iar rezultatul a depășit toate așteptările. Am adus acasă șapte medalii de aur, una de argint și una de bronz. Nopțile nedormite, lipsurile, improvizațiile, momentele de iepuizare – toate s-au meritat.
Pentru acea performanță am fost înaintat la titlul de maestru al sportului, o recunoaștere la care nici nu visam când, cu câțiva ani mai devreme, încercam să aduc primele bărci de Dragon Boat în Moldova.
Viața printre viitorii sportivi – caractere în formare, oameni în devenire
Învăț zilnic să mă simt și eu o bucată de copil. Energia copiilor mă umple și mă inspiră în fiecare zi; nu mă simt niciodată prea bătrân atunci când îi antrenez.
La început, gestionarea momentelor în care voiau să renunțe sau se simțeau epuizați, ca pe o provocare. Am avut cazuri când am fost și dur din dorința de a-i forța să continue. Cu timpul însă, am învățat să am răbdare și să dezvolt imunitate emoțională. Lucrând cu copiii, trebuie să fii și pedagog și psiholog. Trebuie să înțelegi starea lor, situația de acasă, cum se descurcă la școală și ce îi frământă.
Când apare un astfel de caz, facem o pauză, discutăm cu copilul și cu părinții, analizăm situația și găsim împreună soluții. Costaș Cristian, de exemplu, a vrut să renunțe după un an. Vecinul lui i-a spus că, dacă nu va frecventa antrenamentele, va fi pedepsit – și asta l-a făcut să-și schimbe atitudinea. Astăzi, el este numărul 1 și face parte din lotul național de canoe.
Momentele memorabile sunt cele care te marchează pe viață. Când l-am văzut pe Cristian Costaș, la doar 15 ani, câștigând aurul internațional, am simțit o bucurie imensă, greu de pus în cuvinte. Și nu e vorba doar despre Costaș, ci de fiecare victorie internațională a echipelor care aduce același val de emoții, pentru că asta înseamnă bucuria lucrului bine făcut, și a efortului care dă roade. În spatele acestor succese stă autocunoașterea, mentalitatea, disciplina și atitudinea. Din 2014, când am pornit acest proiect, am înțeles că pentru a avea rezultate trebuie să-i învăț pe copii valoarea muncii și a vieții. Să înțeleagă pentru ce s-au născut, ce este cu adevărat important și cum să-și stabilească obiectivele pentru a le atinge.
Mai bine un teren de sport decât încă un loc pentru grătare
Acum stau la poarta unui nou început, a unui nou proiect! Este vorba despre un teren de sport, aici pe malul lacului. Am visat dintotdeauna la un loc unde copiii și tinerii din Drochia să aibă unde să se dezvolte, să se miște și să se bucure de timpul liber într-un mod sănătos, și cred că e timpul să-l demarez. Când ies după programul pe apă, copiii trebuie să aibă unde să alerge, să joace fotbal sau baschet și să-și consume energia într-un. mod constructiv. De aceea ne-am gândit la un teren universal, unde să poată juca fotbal, baschet, volei, să facă fitness sau alte activități recreative, ca să se dezvolte armonios, într-un mediu sigur. Într-o zonă unde deja există suficiente locuri unde se consumă alcool și oamenii deranjează comunitatea, am vrut să transformăm acest spațiu într-un loc sănătos, cu alte cuvinte, mai bine un teren de sport decât încă un loc pentru grătare.
În afară de copii, îmi doresc ca aici să-i văd venind pe toți – de la mic la mare: familii cu copii, adolescenți sau pensionari. Terenul să fie un spațiu al comunității, unde oamenii să se întâlnească, să facă mișcare și să se simtă bine, indiferent de vârstă.
Am luptat mult să obțin aprobarea consiliului orășenesc și să punem proiectul pe hârtie. Estimăm un buget de aproximativ 25.000 de euro, de aceea îndemnul meu este către toată lumea care dorește și poate să ne susțină. Orice ajutor contează – fie financiar, fie prin resurse materiale, fie prin voluntariat. Fiecare gest, oricât de mic, ne poate apropia de momentul în care terenul va prinde viață. Pentru că Moldova are un potențial mare în sporturile individuale, cum este kaiac – canoe. În perioada URSS, s-a pus un fundament solid pentru dezvoltarea acestui tip de sport, lucru care se vede și astăzi. Vorbim nu doar despre kaiac – canoe, ci și despre canotaj, judo, lupte libere, gimnastică acrobatică sau tenis de masă, unde copiii noștri au deja rezultate bune. E nevoie de investiții și dezvoltare. „Dragon Boat” de exemplu, ne aduce succes pe plan internațional, iar sportivii noștri pot concura și câștiga împotriva echipelor din UE.
Dacă ar exista un sprijin real și constant, prima prioritate ar fi construirea de terenuri, baze sportive și infrastructură adecvată pentru copii. Mulți tineri talentați nu au condiții optime pentru antrenamente, iar acest lucru limitează dezvoltarea lor. Cu resurse și suport real, proiectele planificate ar putea fi finalizate, oferind sportivilor șansa de a performa la standarde internaționale și de a aduce rezultate notabile pentru țară.
Nu aștept aplauze sau recunoaștere. Nu fac sport doar pentru rezultate sau pentru mulțumiri. Fac asta pentru că iubesc ceea ce fac și cred în ceea ce construiesc – în fiecare copil, în fiecare vis și în fiecare clipă de efort. Celor care ar putea susține proiectul, dar ezită, le-aș spune să privească lucrurile cu alți ochi. Viața e scurtă, iar fiecare dintre noi are șansa să lase o urmă de lumină. Sprijinind proiecte ca acesta, poți face o diferență reală, palpabilă. Iar copiilor mei sportivi le-aș spune să facă alegeri bune și să investească în ei înșiși. Nu contează dacă lumea îi va ține minte sau nu – ceea ce contează este să recunoască binele și răul și să transforme fiecare alegere într-o investiție în propria lor viață și viitor.
