Când am început să caut și să descopăr oameni valoroși din diasporă, mi-am propus ca platforma noastră să devină un spațiu în care experții din cele mai diverse domenii să-și găsească vocea. Proiectul acesta s-a născut din curiozitatea mea de a înțelege cum se reinventează ai noștri peste hotare, iar textul de astăzi deschide, de fapt, o serie întreagă de materiale dedicate celor care aduc bucurie în comunitățile noastre. Promit că vor urma și alte astfel de povești, fiindcă avem oameni extraordinari în culisele diasporei. Totuși, recunosc că n-am bănuit nicio clipă cât de mult mă va marca prima întâlnire din această serie, cea cu protagonistul de astăzi. Pe Ștefan Bărbăneagră lumea de la Paris îl cunoaște ca „DJ Staff”. Îl vezi în lumina reflectoarelor, stăpân pe butoane în fața a sute de oameni și ai impresia că succesul lui a fost o linie dreaptă, trasată fără efort. Dar nu e chiar așa…
Pasiunea pe care am descoperit-o în clasa a VI-a.
Sunt din Hrușova, Criuleni și m-am născut într-o familie cu patru copii – două fete și doi băieți. Din cauza situației economice din familie, dar și din țară, tata a fost nevoit să lucreze ani de zile în Federația Rusă. În schimb, mama a fost mereu cu noi acasă, dar și la muncă, activând la fabrica de mezeluri din localitate. Ce-mi mai amintesc din acei ani, pe lângă greutățile legate de bani? Că în casa noastră răsuna mereu muzică moldovenească. Probabil de aceea și astăzi sunt fan al acestui stil, deși acum mixez cu totul alt gen de muzică prin cluburile din Paris.
Și totuși, care a fost drumul de la acea copilărie cam chinuită până la pasiunea pentru ceea ce fac astăzi? Este o întrebare care mi s-a mai pus, iar de fiecare dată răspunsul mă duce în clasa a șasea, la data de 1 septembrie, la careul de la școala din Hrușova și-mi scoate în față imaginea unui bărbat care jongla cu butoanele în timp ce punea muzică. L-am urmărit cu o atenție pe care n-o mai acordasem nimănui până atunci, atât de mult m-a fascinat.
O lună mai târziu, la o altă sărbătoare școlară de Ziua Profesorului, responsabilul de muzică n-a mai venit. În schimb, tehnica era deja acolo instalată, doar că nu avea cine s-o folosească. Deși eram un copil extrem de timid, mi-am adunat tot curajul în pumn și am făcut un pas în față. Am ridicat butoanele, am pornit boxele și, când a explodat muzica din difuzoare, au tresărit nu doar copiii, ci și profesorii. Ce nu știam atunci era că nu pornești mai întâi volumul și apoi muzica. Ce am înțeles, în schimb, chiar în ziua aceea, a fost că activitatea asta îmi plăcea la nebunie.
Din momentul acela am început să fiu mai atent la orele de muzică, să mă țin mai pe lângă profesor când se organizau sărbători în școală și să pun muzică… anume să pun muzică. Nu, nu eram DJ. La capacitățile și cunoștințele mele de atunci, „DJ” era un termen mult prea mare. Iar când mă numea cineva așa, mi se părea straniu, fiindcă habar n-aveam ce înseamnă.
Profesorii au remarcat însă această pasiune. Sincer să fiu, învățam destul de slab, așa că toți au rămas uimiți că m-am „legat de ceva” și că acel „ceva” îmi place cu adevărat și chiar îmi reușește. Îmi mai aduc aminte că se organizau serate tematice la materii precum fizica sau chimia. Eu mă ocupam de partea muzicală, iar pentru asta primeam note. Ai mei de acasă au primit bine această pasiune a mea, în schimb, mulți copii făceau mișto de mine când mă vedeau punând muzică.
Așa sau altfel, până să termin cele nouă clase, devenisem oficial cel care punea muzică la toate evenimentele școlii. După clasa a noua, m-am întrebat ce să fac mai departe. Pentru că nu avusesem rezultate mari la învățătură, am plecat la Criuleni, la școala profesională, unde m-am înscris la specializarea de tencuitor.
Ziua tencuitor, noaptea DJ. Primii 200 de lei și lecțiile de pe YouTube
În primul an de școală, proprietara unui restaurant-club din raion a aflat despre mine și m-a invitat să pun muzică la o sărbătoare. După acel eveniment, mi-a propus să colaborăm constant, cu condiția să învăț să mixez, iar pentru asta îmi oferea 200 de lei pe seară. Îmi amintesc perfect de acel moment, pentru că am acceptat fără să stau mult pe gânduri.
A fost greu la început, fiindcă nu aveam mari posibilități și trebuia mereu să improvizez. Mergeam pe la internet-café-urile care se mai găseau prin raioane în acei ani, descărcam piese, iar în weekenduri încercam să le mixez. Acolo, în acel club-restaurant, am deprins practic bazele meseriei. Luam lecții de pe YouTube, în limba rusă, dar cel mai mult m-a format experiența directă din weekendurile de la restaurant. Tot acolo, în paralel cu tehnica, am învățat multe și despre psihologia clientului. Studiezi publicul, dar și trendul. Nu pui ce-ți place ție, ci pui ce preferă oamenii.
Tot în acea perioadă m-am ales și cu numele de scenă „Stefan DJStaff”, apărut dintr-un accident. Trebuia să merg în satul Doroțcaia, la clubul local, și m-am prezentat ca DJ Stef. Însă pe afiș am apărut scris ca DJ Staff și așa am rămas până astăzi.
Între timp am absolvit școala de tencuitori, iar în paralel am căpătat experiență nu doar ca DJ, ci uneori și ca ajutor de bucătar la evenimente. După trei ani la restaurant, am început să fac evenimente pe cont propriu – aniversări, botezuri, pornind astfel prin raioane: Orhei, Ungheni, Ștefan Vodă. Și acum îmi amintesc de o nuntă… Eu, rușinos de felul meu, îmi făceam de lucru cu tehnica. Vine doamna care filma spre mine și mă întreabă: „Tu ești prima dată?” La care eu: „De unde știți?” „Păi toți mănâncă, da tu stai.” Și azi mă amuz când îmi amintesc de asta, pentru că și eu, mergând des la evenimente, mă apropii uneori de câte un tinerel care prestează servicii și stă într-o parte, ca să-l întreb: „Tu ești prima dată?”
Visul cumpărat cu sudoare pe șantierele din Paris
În 2018, am venit pentru prima dată în Franța la sora mea, care era deja stabilită aici. Am venit cu intenția de a aduna bani pentru aparataj profesional – boxe, lumini, microfoane, adică tot de ce are nevoie un DJ ca să nu mai depindă de echipamentele altora.
Am lucrat la negru o jumătate de an în izolare termică, ca la final să mă pomenesc mințit și să nu mi se plătească. M-am întors în țară și m-am angajat în Orhei, la un club de noapte, unde mixam muzică în weekenduri. În restul săptămânii, lucram la demolări.
Peste un an, am cunoscut-o pe actuala mea soție și am decis să revenim în Franța, de data asta în doi, eu destul de hotărât să strâng bani pentru visul meu. Am mai îndurat un an de muncă la negru în construcții, dar într-un final am reușit să procur tehnică bună pentru ceea ce planificam să fac.
Doar că la o săptămână după ce le-am adus acasă, a lovit pandemia. Eu, ca să nu las boxele să prindă praf, puneam muzică pe balcon, pentru vecini. Un fel de DJ cu tehnică, dar fără ring de dans.
Biletul norocos de la petrecerea de Halloween și „afacerea” cu codurile QR
Imediat după pandemie, ne-am întors în Moldova, ne-am căsătorit, iar în octombrie 2021 am revenit pentru a treia oară la Paris, de data asta cu planul de a mă extinde în muzică, doar că habar nu aveam de unde s-o apuc într-o metropolă atât de mare. Norocul a venit de unde mă așteptam mai puțin.
De Halloween, am mixat la un eveniment organizat într-un salon de frumusețe, unde m-a remarcat o doamnă care administra restaurantul Paradis. Mi-a propus pe loc să activez ca DJ la evenimentele lor și să lansăm seri de disco dedicate comunității de moldoveni.
Așa sau altfel, noi am fost printre primii care au avut curajul să facă asta în Paris și, de aceea, la începuturi, publicul se aduna mult mai greu. Ba mai mult, pe atunci accesul se făcea pe bază de cod QR sanitar, iar mulți tineri intrau cu rândul, împrumutând același cod de la alții.
De la petreceri clandestine, la antreprenor cu acte în regulă la Paris
Deși la început mulți râdeau pe seama activității mele, zicându-mi să mă ocup de lucruri serioase ca să fac bani, să merg, de exemplu, să lucrez în construcții, eu nu i-am ascultat și am ales să merg pe drumul meu. Și bine am făcut. Într-un singur an de activitate intensă, numele „DJ Staff” a început să fie pe buzele multora de aici, în diaspora noastră, din Paris și împrejurimi. Atunci am simțit că e momentul să trec la următorul nivel. M-am asociat cu un partener cu care am închiriat un club întreg pe noapte. În atribuțiile mele nu intra doar să mixez muzică, ci și să cumpăr băutură, să angajez barmani, pază, adică totul era organizat de mine și asociat, pe riscul nostru. Or, cine nu a organizat o noapte de club în Paris nu știe ce înseamnă stresul stocurilor de alcool, gestionarea conflictelor la intrare și presiunea de a umple sala ca să nu ieși în pierdere.
A funcționat excelent o perioadă, până când clubul s-a închis pentru că i-a expirat licența. Dar noi ne-am adaptat rapid și am trecut la altul. De un an de zile, sunt asociat cu un alt partener împreună cu care organizăm petreceri și seri de disco pentru comunitate la Club Casa din Paris, o locație cu o capacitate de 250 de persoane, unde acustica și izolarea fonică ne permit să ducem petrecerile până în zori.
Testul de foc la festivalul „Dor de Casă”
Cel mai mare eveniment la care am cântat până acum a fost festivalul Dor de Casă, primele două ediții, organizat de Ecaterina Costaș. Să te trezești pe scenă alături de nume ca Gabriel Nebunu, Frații Bivol sau Igor Cuciuc e o trecere bruscă de la club la o altă dimensiune. În curând urmează o colaborare cu Lupii lui Calancea în cadrul celei de-a treia ediții a acestui festival.
Pentru mine, acest festival a fost o probă de foc. Am învățat reglaje noi pe loc, direct pe scenă. Au apărut, ca de obicei la evenimentele mari, anumite chestii tehnice, dar am ținut fața și (sper eu) am trecut testul cu brio.
Pe lângă festival, am început să fiu solicitat ca DJ și la alte evenimente mari, cântând alături de Doinița Gherman, Cristian Ceauș, Aja Zasmenco sau Patric Hanganu. O altă experiență rămâne un eveniment de 8 martie, precum și un altul unde am mixat muzică într-o sală cu peste 300 de femei.
Regula celor 30 din 50
Stilul meu muzical de bază nu s-a schimbat din 2015. Am început în restaurant cu club house și continui cu același gen. Sigur că trendurile se schimbă odată la câțiva ani, ba apar manelele, ba revine muzica rusească din anii ’80–2000, ba explodează stilul afro care acum e peste tot. Eu nu mă bat cu trendurile, ci mă uit la public. Din 50 de oameni de pe ringul de dans, știi bine că nu-i poți mulțumi pe toți. Dar dacă reușești să faci măcar 30 dintre ei să danseze și să se simtă bine, înseamnă că ți-ai făcut treaba.
Trecerea de la „băiatul care pune muzică” la un DJ adevărat a venit în momentul în care am cumpărat o platină mai performantă. Abia atunci, când am pus mâna pe o tehnică serioasă, am văzut că pot face mult mai mult decât o simplă tranziție între piese. Am înțeles că pot mixa cu adevărat, că pot construi o atmosferă de la zero. Atunci s-a schimbat complet perspectiva.
Săptămâna unui DJ
Lumea vede doar sclipiciul, dar în spate e o rutină destul de strictă. Săptămâna mea începe abia marți, pentru că lunea e sfântă. Eu luni mă odihnesc după weekend. De marți intru în pregătiri. Dacă sâmbătă am zi de club, încep să caut și să scot muzică. Dacă vineri am un botez sau o aniversare, mă așez la laptop și analizez preferințele clientului sau ce piese noi au mai apărut. Apoi urmează verificarea sculelor. Boxe, lumini, microfoane – totul trebuie să meargă ca ceasul elvețian. Am investit până acum 16.000 de euro în aparatajul meu, așa că am grijă de el ca de ochii din cap.
Când am un eveniment în club, ajung acolo la ora 22:00 și plec la 6:00 dimineața. Când e un eveniment privat, ies din casă pe la două după-amiaza și mă întorc abia la două sau trei noaptea.
Se poate trăi din asta la Paris? Dacă ai constant în jur de șapte evenimente pe lună, da, e posibil. Totul depinde de tipul petrecerii.
Mesajul pentru puștiul de 18 ani: „Nu mai fi atât de timid și învață mai repede!”
Meseria asta m-a învățat cel mai important lucru, și anume că e greu să lucrezi cu oamenii. Trebuie să-i citești din priviri, să-i simți și să le dai exact ce vor în momentul potrivit. Pe mine personal, muzica m-a ajutat să dărâm bariera timidității. Eram un copil extrem de rușinos, nu mă apropiam de nimeni și a trebuit să învăț totul singur.
Dacă aș putea să mă întorc în timp și să-i spun ceva tinerelului de 18 ani care eram, i-aș zice: „Nu mai fi atât de timid. Și învață mai repede!”. Eu, de frică să nu deranjez pe cineva, am refuzat să cer ajutor și am făcut totul de unul singur, pe bâjbâite. Astăzi există cursuri peste tot, dar la nivelul la care am ajuns, eu nu mai am nevoie de școli de DJ. Dacă aș face o școală acum, ar fi una de sunetist. Asta e o meserie complet separată, care ține de reglajele fine de sunet și de calibrarea boxelor în spațiu. Eu acum fac totul după ureche, din experiență, dar un sunetist profesionist vede lucrurile profesional și practic.
Nu am un vis ascuns de a mixa pentru o anumită celebritate. Visul meu este să pun muzică în țări cât mai diferite, oriunde este nevoie de mine și de energia mea. Cu cât ești mai bun, cu atât ești mai căutat. Între timp, acasă, am un băiat de trei ani care pare să meargă deja pe calea muzicii. Mă rog lui Dumnezeu să învețe, să fie mai curajos decât am fost eu și să-și urmeze pasiunea, oriunde îl va duce ea.
Auto-entrepreneur în Franța. Ghid de antreprenoriat
Mulți cred că să fii DJ înseamnă doar să pui muzică, să te distrezi și să strângi banii la sfârșitul nopții. Realitatea, mai ales aici, în Franța, e alta. Ca să funcționezi pe cont propriu, să poți colabora cu cluburile mari din Paris și să nu ai probleme cu legea, trebuie să devii, cu acte în regulă, auto-entrepreneur. Din fericire, birocrația lor nu mai e un coșmar de care să te sperii. Totul s-a mutat online, pe un portal guvernamental numit Guichet Unique, gestionat de o instituție care se ocupă de proprietatea industrială, INPI. Nu mai mergi pe la ghișee, nu mai trimiți maldăre de hârtii prin poștă. Intri pe site, completezi un formular electronic pentru Entrepreneur Individuel, încarci o copie după pașaport sau titlul de sejur cu o formulă standard scrisă de mână prin care confirmi că e conform cu originalul, adaugi o factură de utilități ca justificare de domiciliu, o declarație pe propria răspundere că n-ai condamnări penale și dosarul e gata.
Pentru un DJ care vine cu boxele și aparatajul propriu, activitatea este încadrată la prestații de servicii comerciale. După ce trimiți actele, statul francez are nevoie în medie de vreo două săptămâni ca să-ți valideze dosarul, deși în practică jumătate dintre dosare sunt procesate chiar și într-o singură zi. Odată aprobat, primești prin poștă documentul oficial de la INSEE cu numărul tău de identificare, celebrul SIRET. Din secunda aceea, ești oficial pe piață: poți tăia facturi legale pentru fiecare eveniment.
Partea cea mai frumoasă a acestui statut de microîntreprinzător este că înregistrarea inițială nu te costă aproape nimic. Procedura în sine este gratuită, așa că trebuie să fii atent la site-urile private care încearcă să-ți ceară sute de euro ca să facă asta în locul tău. „Partenerul” tău principal de drum devine apoi URSSAF, instituția de securitate socială unde îți declari veniturile lună de lună sau la fiecare trei luni, în funcție de cum alegi. Taxa pe care o plătești la stat este de 24,6% din tot ce încasezi. Regula de aur e simplă și corectă: dacă într-o lună nu ai evenimente și încasezi zero euro, plătești zero taxe, deși ești obligat să declari acea valoare zero pe site-ul lor ca să eviți penalitățile de întârziere.
Cât despre impozitul pe venit, poți alege o opțiune foarte convenabilă la început, numită versement libératoire, adică plata eliberatoare. În loc să aștepți sfârșitul anului și să te confrunți cu o declarație fiscală separată care poate aduce surprize, plătești impozitul direct la URSSAF, odată cu cotizațiile sociale, lună de lună sau trimestru de trimestru. Concret, la cei 24,6% cotizații sociale se adaugă doar 1,7% impozit, și gata — nicio altă obligație fiscală la final de an. Știi exact, de fiecare dată când încasezi un eveniment, cât rămâne în buzunar și cât merge la stat, fără calcule, fără estimări și fără surprize.
La început, pornești în regim de scutire de TVA, ceea ce înseamnă că pe facturile tale scrii prețul net și o mențiune legală standard, fără să le ceri clienților TVA și fără să o poți recupera din cumpărături. Lucrurile funcționează în două trepte: dacă într-un an depășești 37.500 de euro, din ianuarie următor ești obligat să facturezi TVA. Dacă însă depășești pragul majorat de 41.250 de euro chiar în cursul anului, TVA se aplică imediat, de la data exactă a depășirii. Plafonul maxim de încasări pe care îl poți avea pe acest tip de firmă rămâne de 83.600 de euro anual.
Pe lângă taxele la stat, mai sunt două aspecte financiare de care un DJ profesionist trebuie să țină cont. Primul este asigurarea de răspundere civilă profesională, o cheltuială de vreo 15 sau 30 de euro pe lună, dar care este pur și simplu obligatorie dacă vrei să lucrezi în cluburile serioase din Paris. Dacă un client se împiedică de cablurile tale în întuneric, dacă o boxă cade de pe stativ și rănește pe cineva sau dacă echipamentul tău provoacă un scurtcircuit și arde instalația localului, asigurarea asta acoperă daune care pot ajunge la mii de euro. Al doilea aspect este CFE, un fel de impozit local pe sediul firmei pe care îl stabilește primăria. În primul an de activitate ești scutit complet de el, iar din al doilea an, dacă treci de pragul de 5.000 de euro încasări, plătești o sumă modică, de obicei între 100 și 300 de euro pe an.
Există chiar și o facilitate pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă sau se încadrează în anumite criterii de vârstă: poți cere în primele 45 de zile un ajutor numit ACRE, care îți înjumătățește taxele către URSSAF pentru primele patru trimestre. Pentru mine, toată această procedură a fost practic ultima piesă de puzzle. A fost momentul în care am înțeles că băiatul timid din Hrușova, care cândva dădea cu barosul pe șantiere ca să strângă bani de boxe, a devenit definitiv un artist și un antreprenor cu acte în regulă, respectat pe deplin în capitala Franței.
Dacă doriți să luați legătura personal cu Ștefan pentru a avea parte de un eveniment minunat, îl puteți contacta la numărul de telefon +33605684559 sau îl puteți urmări și scrie pe paginile de instagram sau facebook
