Când i-am propus ideea scrierii acestui articol, a acceptat și a luat propunerea ca pe-o aventură… ca să recunoască tot ea, ceva mai târziu, că de fapt i-am dat un exercițiu de introspecție a propriei vieți și că niciodată nu s-a gândit că ceea ce-i păruse atât de simplu (muncă de-o noapte) s-a dovedit a fi lucru de câteva săptămâni.
Dar, când am cunoscut-o mai bine, i-am dat dreptate. Nu poți pune pe singură foaie de A4 o biografie atât de bogată, care se întinde pe două țări și mai multe arii de activitate.
Îi spune Snejana Rogozenco, pe care eu am cunoscut-o datorită faptului că este foarte implicată în rândul diasporei noastre din Norvegia. Are la activ mai multe regalii – pedagog în arte, designer și meșteșugar, artistă și ilustratoare, fondatoarea unei comunități destinate copiilor vorbitori de limba română din diasporă, voluntară activă etc., etc., și nu în ultimul rând soție și mamă.
Azi o găsești la Oslo, printre acuarele, cărți și copii curioși. Când a plecat din Moldova, a luat cu ea nu doar bagajele, ci și dorul de culori, tradiții și artă. Așa a ajuns să creeze, peste ani, un spațiu unde copiii noștri și norvegieni pot descoperi magia meșteșugurilor și frumusețea poveștilor pictate. Într-o țară unde iarna-și întră repede în drepturi, Snejana este asemeni unei pete de culoare care unește lumi și suflete și nu doar pentru #ainoștri, ci pentru toată lumea care o cunoaște.
„Cine e Snejana?
Este pedagog în arte, design și meșteșuguri, artistă și ilustratoare, mamă de băiat și voluntar activ. Locuiesc în inima Oslo-ului, iar diminețile mele încep cu aroma cafelei plimbate pe străzile orașului, alături de cățelul nostru, Umka. Aceasta este viața mea acum, dar povestea a început cu totul altfel.
Arta a fost mereu o parte din mine. În copilărie, am urmat școala de arte, iar pictura și desenul au fost mereu refugiul meu. Chiar dacă viața m-a purtat în direcții diferite, culorile, pensulele și inspirația nu m-au părăsit niciodată. Îmi amintesc serile lungi când îmi găseam liniștea în schițe și peisaje. Mai târziu, natura spectaculoasă a Norvegiei mi-a oferit o sursă nesfârșită de inspirație – fiordurile, munții, lumina nordului – toate au devenit părți din povestea mea pe pânză.
Acum zece ani, eram la Cahul, în ultimul trimestru la Colegiul de Medicină. Am făcut medicina pentru că vin dintr-o familie cu tradiție în acest domeniu. Bunelul a fost medic, mama – asistentă medicală, așa că, respectiv am pășit și eu pe urmele lor. Dar nu am profesat în țară. Mi-am pregătit actele și bagajele și m-am mutat definitiv în Norvegia. Mă căsătorisem de curând, iar soțul meu plecase înaintea mea pentru a pune lucrurile la punct. De ce Norvegia? Pentru mama. Așa cum multe mame din Moldova au plecat să-și sprijine familiile, și ea fusese plecată o mare parte din copilăria mea. Alegerea a fost simplă… să fiu mai aproape de ea. Totodată, îmi pregătisem actele pentru a intra la Universitatea din Drammen, la programul „Visuell kommunikasjon” un vis pe care l-am împlinit câțiva ani mai târziu și un pic într-o altă formă.
Când am ajuns în Norvegia, eram plini de speranțe, dar și de frici. Tineri căsătoriți fiind, ne-am confruntat cu provocări mari – primul an de emigrare, o iarnă norvegiană de opt luni, fără prieteni, fără cunoștințe de limba norvegiană și o sarcină extrem de complicată. Îmi amintesc bine primele mele cursuri de norvegiană, însoțite de stările de rău din primul trimestru de sarcină. Asociam limba cu acea perioadă grea, ceea ce mi-a făcut și mai dificil s-o învăț ulterior. Cu toate acestea, provocările ne-au întărit și ne-au învățat să lucrăm ca o echipă. După doi ani, ne-am mutat în propria casă. Dar după ceva timp am simțit că din nou e timpul să fac o schimbare – să ies din zona de freelance. Între timp începusem să ilustrez cărți pentru copii, să fac design publicitar și să mă implic mai activ în societate.
Fiul nostru a început grădinița și tot în aceeași zi am început și eu primul meu job, la aceeași grădiniță. A urmat munca într-un spital pentru bătrâni, unde am înțeles că lucrurile începeau să se așeze. Aveam o familie împlinită, o casă frumoasă și un job stabil în baza profesiei, dar ceva totuși lipsea. Acela a fost și momentul când am înțeles că medicina este un drum posibil pentru mine, dar nu acum, nu în acest moment la vieții mele… poate mai târziu. Viața este mai interesantă pentru mine în mediul cultural și artistic. Așa că am decis să-mi urmez visul. Privind munții care se vedeau din fereastra băii mele, mi-am spus: „Dacă nu acum, atunci niciodată…”
Am renunțat la tot, ne-am mutat cu familia la Oslo, unde am început universitatea. Aici, pasiunea mea pentru artă și pedagogie s-a conturat clar. Am participat la nenumărate expoziții de artă printre care și în Stavern și Oslo Aker Brygge, am deschis studioul de artă „Oh My Art” chiar în inima orașului și am început să creez alături de copii. Am avut privilegiul de a lucra în școli din Oslo, unde nu doar că am predat, ci am învățat ce înseamnă să folosești educația ca un instrument pentru a modela viitorul. Abordarea scandinavă mi-a deschis ochii asupra importanței creativității ca metodă cu ajutorul căreia fiecare copil are posibilitatea să-și dezvolte potențialul propriu. Am descoperit că arta, în acest context, devine un limbaj universal, o cale prin care copiii pot exprima ceea ce nu pot spune în cuvinte.
Arta mi-a fost un refugiu inclusiv pentru mine în copilărie. Știi ce imagini îmi vin în minte când spun asta? E despre mine, fetița de altă dată, cu creioanele colorate desenând gazetele de perete, cu microfonul în mână, prezentând evenimente școlare, cu cărțile în mână pentru a învăța și a experimenta ceva nou. Acela era limbajul pe care îl stăpâneam la vârsta respectivă ca parte a unui univers interior în formare. Limbajul acesta îl posedă și această generație de copiii. Și sper eu că multe altele care vor veni după…
Am devenit foarte activă în comunitatea moldovenilor din Norvegia și acela a fost momentul când mi-am dat seama cât de mare este nevoia de a păstra vie legătura cu rădăcinile noastre. Așa s-au născut primele proiecte dedicate copiilor din diasporă – ateliere de mărțișoare, expozițiile de artă în Deichman Bjørvika, Festivalul de Ziua Copiilor și, cel mai recent, Matineul de Crăciun la Nordic Black Theatre. Apropo de ultimul eveniment, a fost ceva mai mult decât un spectacol, a fost un strigăt al identității noastre culturale. Țin minte cum stăteam în acel teatru vara, acum jumătate de an și-mi imaginam o scenă plină de copii recitând poezii și cântând colinde în limba română. Nu credeam că va fi posibil, dar administrația teatrului a spus „da”. În ziua spectacolului, sala era arhiplină, iar oamenii continuau să vină. Era clar că părinții și copiii aveau nevoie de astfel de inițiative – nu doar pentru a păstra tradițiile, ci și pentru a construi o comunitate unită, unde fiecare copil să se simtă văzut și valorizat. Toate aceste proiecte nu ar fi fost posibile fără oamenii extraordinari care mă înconjoară. Sunt mândră nu doar de echipa de voluntari cu care lucrăm umăr la umăr, dar și de părinții care, prin susținerea și încrederea lor, fac ca aceste inițiative să prindă viață. Comunitatea noastră este exemplul perfect al generozității. Până acum n-am avut sponsori sau granturi, dar fiecare eveniment a fost realizat „mână de la mână,” prin efortul și contribuția oamenilor mărinimoși. Privind în urmă la toate câte s-au petrecut în acest răstimp, am tot mai mult încrederea că putem construi lucruri mari împreună.
În timpul repetițiilor, părinții mă întrebau adesea ce alte evenimente vom organiza. Mulți mi-au sugerat să creez o asociație, un loc care să unească toate aceste inițiative. Așa s-a născut „Kunst og Kulturforening for Rumensktalende Barn” (Arta și cultura pentru copii vorbitori de limba română), o organizație care pune accent pe tradițiile și valorile noastre culturale, dar și pe educația modernă. Cred cu tărie că un popor fără tradiții este un popor fără rădăcini. Pentru copiii noștri, care cresc între două lumi, este vital să aibă dezvoltat acel simț al apartenenței și să învețe să fie mândri de moștenirea lor culturală. Asociația combină tradițiile cu abordările moderne scandinave, oferind copiilor un mediu unde pot crește, învăța și crea.
Astfel a apărut și grupul „Copii în Norvegia”, o platformă deschisă tuturor familiilor din diasporă, nu doar celor din Norvegia, unde discutăm despre educație, parenting, păstrarea limbii române și cum să găsim echilibrul între două culturi. În 2025, vom lansa proiectul „EduCrearea” pe Instagram și YouTube, menit să sprijine familiile bilingve prin resurse educaționale, idei creative și soluții pentru provocările unice ale vieții în diasporă.
Vom continua cu ateliere de artă, unde copiii pot învăța să-și exprime creativitatea prin pictură, desen sau lucru manual, dar și să descopere simbolistica tradițională a culturii noastre. Am lansat anunțul despre un atelier special de poezie și artă dedicat „Zilei Dragostei”, unde copiii și părinții vor explora împreună legătura dintre emoții și creativitate. Și asta nu e tot. Planificăm evenimente de „Ziua Mărțișorului” și „Ziua Mamei”. De asemenea, ne propunem să-i ajutăm pe copii să învețe și să-și consolideze cunoștințele de limbă română. Astfel, prin activități precum povești, poezii, cântece și exerciții practice, dorim să facem învățarea limbii române accesibilă și plăcută. Scopul nostru este ca cei mici să-și dezvolte nu doar abilitățile de comunicare, ci și conexiunea cu rădăcinile lor culturale. Planificăm, de asemenea, o surpriză pentru Paști, cu activități interactive care să pună în valoare obiceiurile și tradițiile pascale din Moldova. Iar semestrul se va încheia cu cea de-a doua ediție a „Festivalului de Ziua Copiilor”, un eveniment frumos, menit să scoată în evidență munca și talentul fiecărui copil, dar și să consolideze comunitatea din diasporă.
În toți acești ani am înțeles că tradițiile moldovenești nu sunt doar despre covoare și țesături, ci și despre modul în care ne organizăm viața de zi cu zi. Eu personal, fiecărei luni îi dedic o tematică – februarie este despre iubire, martie despre Mărțișor, aprilie despre sărbătorile pascale și tot așa. Adaptez aceste tradiții la viața de aici, atât cu copiii din diasporă prin diferite ateliere tematice, cât și acasă prin activități de familie cu fiul meu.
Fiecare moldovean în diasporă poartă cu el dragostea pentru și dorul de țara sa. Când am fost desemnată ca voluntar în Oslo, m-am regăsit rapid în lucrul cu copiii. Fiecare succes al lor era și succesul meu. Momentul culminant a fost când am reușit să organizez o expoziție adevărată pentru ei. Fiecare copil a avut propriul panou, fiecare a fost parte a unui eveniment festiv, iar adulții au fost doar vizitatori. Cei mici au fost actorii principali ai acelei zile.
În prezent, sunt pedagog pentru clasele I-XII, fac un masterat și lucrez la universitatea unde mi-am făcut studiile. Decizia am luat-o în urma insight-ul pe care l-am avut la un moment dat – copilul l-am crescut, casa am cumparat-o, cariera am construit-o. Au fost trei ani frumoși în care m-am realizat ca pictoriță, mi-am împlinit visul și m-am liniștit. Știi cum îi asta…? Simți că ai potențial și conștientizezi că nu trebuie să rămână drept o posibilitate neexplorată. Nu vreau să trăiesc cu gândul că „aș fi putut, dar nu am făcut”. Azi am un alt obiectiv. Vreau să activez în educație. Oamenii de știință din domeniul educației din Norvegia sunt o inspirație pentru mine. Lucrez la tema mea de masterat și, fiind pedagog în arte, observ cum abilități estetice și practice, cândva subestimate, sunt acum reevaluate ca un element esențial. Se desfășoară multe proiecte de testare a noilor modele educaționale, adaptate copilului modern, or, competențele estetice și practice în școală sunt din nou pune în valoare.
Când mi-a fost dor ultima oară de Moldova? Hmm. Tot timpul, dar anul acesta mi-e dor în mod special, pentru că planificăm să ajungem acasă. Copiii născuți și crescuți într-o altă țară, văd Moldova ca pe o realitate abstractă – locul de unde vin pachetele, unde sunt bunei care vorbesc o altă limbă. Păstrarea limbii materne este esențială, în special pentru că pe la zece ani copiii încep să o piardă.
Lecția cea mai importantă pe care am învățat-o în perioada petrecută departe de casă a fost că „acasă” nu este neapărat despre un „loc”, ci despre o „stare”, e despre tine și oamenii oamenii pe care îi ai alături. Casa mea este acum acolo unde sunt familia și visurile mele, fie că vorbim de Norvegia, fie de Moldova. Și dacă aș întâlni-o pe Snejana de acum zece ani, i-aș spune să nu aștepte momentul perfect pentru a începe ceva ce-și dorește. Uneori, curajul de a acționa e tot de ce ai nevoie.”
Mai multe despre activitatea Snejanei pot fi văzute pe site-ul ei.
