La câteva ore după publicarea articolului cu Tatiana Suer (https://portreteincuvinte.com/sfaturi-de-angajare-si-integrare-pentru-ainostri-in-germania-de-la-tatiana-suer-angajata-jobcenter/ ) am primit un mesaj în privat de la o altă moldoveancă de-a noastră, stabilită în Germania, care impresionată de istoriile atâtor moldoveni, și-a dorit să povestească propria poveste de integrare pentru a servi drept sursă de inspirație pentru alții. Tinerei îi spune Silvia Glod și este asistentă socială din partea Caritas, activând într-un Gymnasium din Osterburken (Schulsozialarbeiterin). Nu din auzite știu că mulți dintre ai noștri stabiliți în Germania au studii superioare în domeniul social și că poveștile de viață ale conaționalilor noștri le poate servi drept cea mai bună îndrumare în atingerea obiectivelor profesionale.
Mamă, soție, fiică, asistentă socială – acestea ar fi doar unele din rolurile mele actuale. Vin dintr-o familie de la nordul Republicii Moldova, mai exact din Ciuciulea raionul Glodeni. În 2008 am absolvit cu succes Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, după care am făcut masteratul la aceeași facultate.
Viața acasă mi-a fost plină. Cu frumos. Cu realizări profesionale care-mi aduceau satisfacție sufletească și oameni alături de care am crescut echilibrat. Ca om (mai întâi de toate). Încă din timpul studenției am realizat că-mi place să fiu implicată și mereu activă. Am început să fac voluntariat, ca să-mi câștig primii bani ca și promoter, apoi ca și angajată într-un magazin angro). Imediat după absolvire, m-am angajat în cadrul Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului din capitală. Au urmat și alte organizații nonguvernamentale internaționale în domeniul social, unde am activat și am acumulat experiență timp de cinci ani – Amici dei Bambi, Centrul de Servicii Sociale pentru Copil și Familie, Concordia, inițial în calitate de asistent social, apoi ca și coordonatoare de programe. Paralel, am activat ca și lector universitar la Universitatea de Stat din Moldova, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
Dar a venit emigrarea în 2016, după nașterea primului copil, urmându-l pe soțul. Sincer nu aveam mari planuri legate de această țară, mai ales că și integrarea a fost dificilă (ca în cazul multora). Or, eu, având un bebeluș de câteva luni, n-am reușit să fac cursuri de germană în țară, așa că la sosire nu știam decât „Hallo” și „Tschüs”, astfel marea barieră de care m-am ciocnit a fost cea de comunicare pentru mine, eu fiind o persoană extrem de sociabilă.
Abia în 2017 s-a ivit oportunitatea de a face un curs de germană. L-am făcut în paralel cu soțul, el de dimineață, iar eu după masă, pentru că unul dintre noi rămânea acasă cu copilul. După doi ani de stat acasă în concediul de îngrijire a copilului, activitatea asta îmi plăcea mult. Am susținut cu succes examenul și mă gândeam că trebuie neapărat să merg, la următorul nivel B2, dar planurile s-au schimbat. Fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil, următorul curs de germană s-a amânat cu aproape doi ani.
În 2019 obținusem un loc la creșă pentru cel mic care avea doar un an (adică trebuia să mai aștept minim un an), dar eu simțeam că trebuie să fac ceva. Nu mai puteam sta pe loc. Am hotărât să merg la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (Agentur für Arbeit) și să discut cu ei despre recunoașterea studiilor și planurile mele de viitor pe plan profesional. Având o profesie destul de căutată pe piața muncii (în domeniul social oricând și oriunde se găsește de muncă) aceștia au fost deschiși să-mi ofere sprijin atât financiar, cât și logistic pe parcursul întregului proces. Deși inițial replica doamnei consultant a fost că „timp mai este, până merge copilul la creșă” eu știind deja că lucrurile aici se mișcă foarte greu și birocratic, am insistat să începem imediat procesul. Nu m-am înșelat. Procesul chiar a fost unul îndelungat, birocratic și a costat mult – aproximativ 3000 euro. Din fericire, toate costurile au fost preluate de cei de la Agentur für Arbeit.
În noiembrie 2019 am început procesul de recunoaștere a studiilor, care a durat nici mai mult nici mai puțin de patru ani. Inițial am adunat și tradus toate actele care mi-au fost solicitate (diplomele de studii împreună cu anexele, plus caracteristică de la fiecare loc de muncă precedent), iar în paralel am început cursul de germană pentru nivelul B2, certificatul B2 fiind, de asemenea, o cerință. Și de data aceasta lucrurile s-au au mișcat încet. A durat cam șase luni până am depus cererea la Regierungspraesidium Stuttgart (instituție cu mai multe subdiviziuni, una dintre care responsabilă pentru echivalarea studiilor obținute în străinătate în landul Baden Württemberg). Din momentul depunerii cererii și până la primirea unui răspuns de la această instituție a durat exact un an și o lună. Între timp făcusem cursul B2, care nu a fost deloc ușor pentru mine și aici nu mă refer la conținutul cursului, ci la faptul c-am avut ghinionul să încep cursul cu exact trei săptămâni înainte de pandemie, respectiv inițial școala a fost închisă, apoi am încercat varianta on-line timp de trei luni, ca apoi să revenim la prezență fizică cu doar o lună înainte de examen. Acest du-te-vino a redus dramatic din eficiența cursului, respectiv a fost mult sub așteptările mele.
Răspunsul primit de la Regierungspräsidium Stuttgart era clar – îmi lipsea experiența practică în Germania și nu cunoșteam sistemului legislativ și social. Iar pentru asta, mi se solicita un stagiu de practică de un an cu norma întreagă (vollzeit). Mă bucurasem că primisem în sfârșit un răspuns. Pe deoparte eram încântată că nu trebuie să mai fac studii, dar pe de altă parte un stagiu practic de un an cu norma întreagă era practic imposibil, în perioada respectivă, deoarece copilul abia urma să meargă la grădiniță cu un program de doar șase ore pe zi. Dar nu m-am dat bătută. Am început să caut instituția care m-ar fi acceptat (aveam voie să-mi aleg singură instituția din domeniul social pentru un stagiu practic, cu excepția grădinițelor). Nu a fost deloc simplu, în primul rând, pentru că era un stagiu foarte lung și în al doilea rând, în Germania stagiul practic este remunerat cu doar 80%.
Am depus CV-ul la multe instituții în raza teritorială unde locuiesc, dar toate mă refuzau din motivul indicat mai sus. Până într-o zi când am fost sunată și invitată la un interviu de cei de la Caritas (organizaţie internaţională, prezentă în 165 de ţări din lume, care ajută anual milioane de persoane aflate în dificultate). Acolo mi s-a vorbit despre exact același motiv pentru care ei nu-mi pot oferi un stagiu practic, dar mi-au zis că ei ar avea o altă soluție și asta ar fi să mă angajez în calitate de asistent social, iar aceasta să fie calificată ca și stagiu practic. Evident exista și un „dar”! Cei de la Caritas aveau nevoie de aprobarea celor de la Kommunalen Verband für Jugend und Soziales Baden Württemberg(KVJS) deoarece nu aveam diploma de licență recunoscută, iar cea de master care era recunoscută, avea calificarea de științe sociale și nu de asistență socială, așa cum cereau ei. Dar șeful departamentului de asistență socială școlară de la Caritas (care este și actualul meu șef) m-a încurajat încă de la primul interviu că trebuie să merg mai departe și cu siguranță se va găsi soluția potrivită pentru mine. Și așa a fost! În două săptămîni am primit răspuns de la Caritas precum că cererea lor către KVJS a fost acceptată, respectiv au primit acordul de a mă angaja, iar postul disponibil la moment fiind cel de asistent social școlar la un Gymnasium (liceu). Urma doar să concretizez cu cei de la Stuttgart, dacă este în regulă și dacă îmi va fi luată în considerare experiența mea de muncă ca și stagiu practic pe care mi l-au solicitat. O dată ce am avut acceptul lor, am semnat contractul cu Caritas, astfel din octombrie 2021 sunt angajată în calitate de asistent social școlar din partea Caritas. Lucrul cu copiii este, prin definiție, activitatea mea profesională oriunde nu m-aș stabili.
Pe lângă multe alte servicii sociale oferite, Caritas prestează servicii de asistență socială în cadrul școlilor din regiunea în care activează. Respectiv, eu sunt angajată Caritas, dar locul meu de muncă este în cadrul școlii. Serviciul este destinat pentru toate treptele de învățământ (primar, secundar și liceal) eu activând în cadrul unui Gymnasium ce oferă program pentru toată ziua (Ganztagesschule).
Provocări au fost multe la început. Spun asta și retrăiesc iar și iar emoțiile zilei când am fost prezentată colegiului de profesori (peste 80 la număr) – domeniu nou, barieră de comunicare, problemele sociale diferite de cele cu care m-am ciocnit în timpul activității mele în Moldova… Asistența socială școlară a fost pentru mine un domeniu total nou, chiar dacă am lucrat în țară cu diferite categorii de copii – în plasament, adopție, în conflict cu legea etc. Dar am avut susținerea echipei și mai ales a actualului meu șef, el fiind primul care a crezut în mine și m-a încurajat. Și desigur, un mare suport a venit din partea echipei de asistenți sociali școlari de la Caritas, care mi-a oferit sfaturi practice de fiecare dată.
Asistența socială școlară este un serviciu oferit elevilor din școli, ce presupune suport și consiliere elevilor, părinților și chiar profesorilor, în funcție de situație. Asistentul social școlar promovează și oferă suport în dezvoltarea individuală, socială și academică. Pentru elevi, asistentul social este persoana neutră cu care se poate discuta despre griji, emoții, frici absolut confidențial.
E complicat să povestesc cum decurge o zi de muncă în cazul meu, pentru că mereu e diferit. Dar în linii generale arată cam așa – după ce-mi duc dimineața copiii la școală și grădiniță, la 8.15 ajung la birou. La ora respectivă, prima lecție este deja începută, respectiv eu dacă n-am nici o programare stabilită cu vreun elev sau profesor, îmi verific agenda, merg în Lehrerzimmer (cancelaria profesorilor), port discuții cu elevii pe care-i am în evidență dacă le merge bine și dacă e totul în ordine în clasele lor. După primele două lecții urmează pauza mare, timp în care fie am stabilite programări cu elevii ce vin cu diferite griji și probleme la mine, fie merg eu în curtea școlii unde se află toți elevii la pauză, pentru a socializa și interacționa cu ei, fie merg în cancelaria profesorilor cu același scop – de a comunica și împărtăși ce se întîmplă nou în școală, ce dificultăți sau alte provocări sunt pe moment. Uneori pot avea și câte trei – patru programări pe zi, alteori mai puține, astfel că-n timpul rămas, mă ocup de documentarea cazurilor și pregătirea materialelor, metodelor și instrumentelor de lucru pentru fiecare elev care mie s-a adresat.
Întrucât activitatea mea nu se bazează doar pe intervenție ci și pe prevenție, am zile în care pregătesc în colaborare cu alte instituții sau individual diferite workshopuri, traininguri pentru elevi pe diferite teme de interese, sau în baza problemelor pe care le identificăm împreună cu conducerea școlii, printre care sunt Sozialcompetenztraning (trainingul de dezvoltare a competențelor sociale,) prevenirea mobbingului (hărțuirii) etc.
Cu clasele din primele trepte a cincea – a șaptea o dată pe săptămână ne întâlnim la Klassenrat (sfatul clasei). Este o metodă extraordinară utilizată aici în școli, cu scopul de a dezvolta competențe și abilități de rezolvare a conflictelor, de a învăța ce este democrația, libertatea exprimării… Astfel așezați într-un cerc , soluționăm împreună probleme pe care elevii le identifică pe parcursul săptămânii, le scriu și le adună într-o cutie. Fiecare își poate exprima părerea cu privire la problema pusă în discuție și poate sugera soluții. La ora 13 se încheie ziua mea de muncă, din cauza faptului ca la 13.30 trebuie să îmi iau copilul de la grădiniță, respectiv nu am posibilitatea să muncesc mai mult decât 50%.
Problemele cu care se confruntă elevii sunt diverse, în funcție de vârstă: frică (în special după pandemie se atestă o creștere înaltă a fricii legat de lucrările de clasă și examene), hărțuire, pericolul online – utilizarea nesigură și excesivă a rețelelor de socializare, stări depresive, auto vătămarea corporală, incapacitatea de gestionare a emoțiilor și conflictelor, consumul de droguri și alcool etc.
Rolul meu e să ofer sprijin în identificarea soluțiilor potrivite, sau să fiu persoana de legătură cu alte rețele de servicii necesare sau specialiști cum ar fi psiholog, polițist, serviciul de protecție a copilului etc. Unele probleme sunt soluționate pe loc, altele necesită intervenție mai complexă împreună cu implicarea altor instituții și specialiști. Elevii au nevoie, de cele mai multe ori, să fie ascultați și înțeleși legat de grijile și problemele lor și atunci când un specialist, o persoană matură își face timp să-i asculte, să-i înțeleagă și să-i ajute la identificarea soluțiilor, ei primesc siguranța că nu sunt singuri, față-n față cu problemele și grijile lor, că au un specialist căruia i se pot adresa confidențial, în orice situație. Eu nu sunt profesor, nu dau note și asta e uneori primordial în comunicarea mea cu elevii.
Legat de meseria mea este și ceea ce fac deseori în timpul meu liber, și anume ajut familii de moldoveni, români și ucraineni în procesul de integrare. Sunt persoane cu care fie locuim într-o localitate, fie sunt contactată la recomandarea cuiva. De regulă, este vorba de suport la completarea formularelor pentru diferite prestații sociale, sau programări la diferite instituții. Fac acest lucru cu drag din timpul meu liber și acesta este deseori limitat. Cine știe pe viitor, poate schimb categoria de beneficiari… Îmi place ceea ce fac la moment, dar sunt deschisă spre noi oportunități și provocări.
Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi, dar câteva sugestii aș oferi. Să aveți curaj să vă realizați visele și dorințele. Germania este o țară ce oferă multe oportunități, dar în același timp birocratică, unde pe alocuri predomină discriminarea. Însă asta n-ar trebui să vă oprească din drumul vostru. Venind într-o țară străină, necunoscând limba, evident ne poziționăm automat pe o treaptă mai jos decât băștinașii. Ceea ce e relativ greșit, atâta timp cât depunem efort, învățăm limba, ne integrăm și participăm la viața comunității din care facem parte. Avem dreptul să ne simțim liberi și să cerem să fim apreciați pentru ceea ce suntem ca oameni, ca profesioniști dincolo de naționalitate, religie, orientare politică. Și da, noi avem specialiști extraordinari, dedicați care știu să-și facă munca la cel mai înalt nivel. Sigur, veți întâlni și persoane incompetente, rasiste pe alocuri ce stau la ghișee și n-au habar de job-ul pe care-l fac. Să nu vă demotiveze asta. Informați-vă și mergeți până la capăt pentru realizarea viselor și aspirațiilor pe care le aveți!
