Provocările unei educatoare moldovence în Germania.

Acest articol nu este doar despre cum să devii educatoare într-o grădiniță din Germania, este despre integrare, despre perseverență și ambiție. Uneori mi se pare că încep să vorbesc și să scriu în clișee, dar de vreme ce primesc în privat feedback-uri de mulțumire și nume ale altor persoane care prin povestea lor pot  încuraja pe alții, continui să scriu. Azi este despre Cristina Godovanciuc, soție și mamă a trei copii care a venit acum șase ani în Germania. Aici și-a echivalat diploma de pedagog, aici activează în calitate de educatoare în cadrul unei grădinițe din Bayern, visul multor femei cu studii pedagogice, aici a deschis o asociație, aici se simte acasă. Cum ? Ea știe să povestească mai bine.  

„Primul pas. Primul șut. În Germania am venit în formula de 3+1, adică eu, soțul, fiul de nouă ani și încă unul nenăscut. Nu voi scrie prea multe banalități legate de primele zile de Germania, pentru că este un adevărat „montagnes russes” prin care trec toți, ci voi începe direct cu momentul când a trebuit să traduc prima scrisoare venită de la școala fiului. Mă uitam la ea și nu înțelegeam o iotă din ce scrie acolo. Pe atunci nu aveam nici televizor și nici internet instalat, doar un aparat de radio și un dicționar german-român în două volume. Mi-a luat ceva timp să traduc întreaga scrisoare de la primul până la ultimul cuvânt. Cred că bucățica ceea de hârtie a și fost primul „șut”…

De la A1 la C1. Am început Integrationskurs (cursul de limbă germană) de îndată ce mezinul a putut fi lăsat în grija unei bone (Tagesmutter). Până la prânz eram la lecții, iar temele pentru acasă le făceam în tren sau târziu după miezul nopții când ai casei dormeau. Germana până la nivel B1 nu mi s-a părut ceva complicat așa că m-am înscris la B2, iar ulterior la C1. Pedagog de profesie, dornică de carte și cu un background frumos în spate, la ultimul curs de limbă aveam un scop bine determinat și anume de a activa în domeniu. Nu m-a împiedicat nici faptul că însărcinată cu al treilea copil parcurgeam un drum destul de lung până la destinație – vreo 50 de minute, timp în care trebuia să schimb două trenuri, după care să parcurg alte 20 de minute cu transportul public. Rezultatul acelor sacrificii a meritat. Astăzi vorbesc fluent limba germană. La drept vorbind, nu știu ce mi s-a părut mai complicat – să învăț o limbă nouă sau să mă împart între un copil mic, un preadolescent și o graviditate. Dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Fără susținerea soțului azi nu vă povesteam toate astea.

• 

• 

Joi „la o cafea”. „Erzählcafe“ este un proiect minunat pe care l-am descoperit în momentul când băiatul mai mic a mers la grădiniță. Căutați și în zonele voastre, ar trebui să existe ceva similar. În cazul meu, el mi-a oferit posibilitatea de a mă întâlni cu alți părinți în fiecare zi de joi. Pe atunci frecventam cursul de germană B2 și a fost un moment minunat de a depăși frica de exprimare și de a exersa intensiv pentru examenul de germană. Sunt sigură că am obținut punctaj maxim datorită acelor întâlniri de joi „la o cafea“.

Tot în cadrul acelor întâlniri am sărbătorit zile de naștere, am primit și am oferit ajutor și chiar am avut ocazia să ne promovăm. În cazul nostru, am organizat o sărbătoare în curtea casei noastre pentru aproximativ 20 de adulți și cam tot atâția copii. Pe ei i-am servit cu bucate moldovenești (sarmale, mămăligă și plăcinte), iar noi doi (foști membri dansatori ai ansamblului de dans „Veselia“) am îmbrăcat costume naționale și le-am arătat cum se joacă hora și sârba moldovenească.

O sărbătoare similară am organizat câțiva ani mai târziu, când împreună cu soțul și fratele meu am lansat Asociația multiculturală „Acasă“. Scopul nostru este de a ajuta cât mai mulți moldoveni să se se integreze, dar și de a promova imaginea Moldovei. Am adus de acasă tot ce se poate de arătat – veselă, prosoape, costume naționale, cărți, ilustrate, fotografii, etc.

Între timp am fost aleasă membră a comitetului părintesc la grădiniță. Acest angajament a presupus multă comunicare, implicare în activitățile sociale ale grădiniței și organizare a diferitor evenimente, unul din ele – lansarea evenimentului Frühlingskaffee, în cadrul căruia am reușit împreună cu alte câteva mămici să meșterim diferite articole de decor cu tematică pascală. Au fost vândute toate decorațiile, iar banii acumulați folosiți pentru reamenajarea spațiului de joacă. După o activitate de doi ani în calitate de membru al comitetului părintesc, am devenit prin vot unanim președinta acestui comitet. Pe de o parte – o responsabilitate enormă, pe de alta – onoare și mândrie.

Echivalarea studiilor! Cu Diploma de C1, am mers la Caritas, o organizație care oferă gratuit un spectru larg de consultații pentru emigranți, refugiați și chiar pentru nemți. Acolo am fost îndrumată pas cu pas la depunerea dosarului în scopul echivalării studiilor obținute în Moldova. Mi s-a cerut traducerea diplomei precum și a suplimentului la diplomă (situația academică). Mi s-a sugerat ca traducerea s-o fac obligatoriu în Germania de un traducător autentificat, iar copiile traducerilor să le autentific la un notar în Germania, copia simplă a diplomei de bacalaureat/diplomei de studii medii nu a trebuit tradusă, la fel nici copia buletinului de identitate sau a pașaportului. În cazul în care în diploma de studii superioare nu este indicată forma de studii (secția zi sau fără frecvență) este nevoie de copia unui certificat sau unei adeverințe de la instituția unde au fost făcute studiile. Eu am obținut această adeverință din arhiva Universității de Stat din Moldova. Mi s-au cerut inclusiv copii simple ale altor diplome de studii superioare, precum și copia certificatului de căsătorie, pentru că eu între timp m-am căsătorit. Mai multe detalii puteți găsi aici. https://www.kmk.org/zab/zentralstelle-fuer-auslaendisches-bildungswesen/zeugnisbewertung-fuer-auslaendische-hochschulqualifikationen/einzureichende-dokumente/moldau.html

Am expediat dosarul prin poștă la adresa Zentralstelle für ausländisches Bildungswesen (ZAB) în Bonn. Graurheindorfer Str. 157. 53117 Bonn. Telefon: +49 (0) 228 501-0 | +49 (0) 228 501 – 664 (bei Fragen an die ZAB). Timpul de așteptare variază între una și trei luni. În cazul meu a durat ceva mai mult din cauza unor acte. Costurile s-au ridicat la aproximativ 500 euro, dintre care 200 pentru depunere și alte 300 euro pentru traducerea diplomelor.

Continuă perfecționare. În timp ce pregăteam dosarul cu acte, am primit de la Caritas o invitație la un curs de câteva luni. Cursul se numea „Multiplikatoren-Schulung“ și avea drept obiectiv instruirea participanților pentru o integrare mai ușoară în Germania. Acolo am învățat ce trebuie să conțină un contract de muncă, unul de chirie, care sunt drepturile unei femei, în special unei femei însărcinate, am învățat cum trebuie să arate și ce trebuie să conțină un dosar pentru un concurs de angajare etc. A fost un curs nu doar instructiv, ci și interactiv, noi fiind puși în situații de a juca diferite roluri – de angajator, de potențial angajat, de aplicant la un concurs etc. Nivelul de limbă germană și cunoștințele acumulate în cadrul acelui curs m-au motivat să încep căutările unui post de muncă pe măsura calificării mele de acasă. Apropo, în Germania e foarte important să fii determinat și să privești cu cel puțin cinci ani înainte.

În sfârșit educatoare! Inițial am studiat piața muncii ca să pot înțelege unde am șanse mai mari de angajare și m-am oprit la grădinițe. Am depus dosarul la două dintre ele. Pregătită moral de refuzuri și de o perioadă lungă de așteptare, spre surprinderea mea, la scurt timp după depunere am fost invitată la interviu. Interviul de angajare în cazul meu nu a fost ceva ce m-a luat prin surprindere, pentru că am urmat sfaturile primite în cadrul cursului „Multiplikatoren-Schulung“. Unele întrebări au fost de-a dreptul banale, în timp ce pentru altele a trebuit să fiu bine pregătită. Am fost întrebată ce calități și defecte am, ce cunosc despre instituția în care vreau să activez, cum văd o zi de lucru cu copiii, ce idei noi am, ce presupune lucru în echipă și multe altele. În timpul interviului am operat cu termeni gen: Basiskompetenzen, Partizipation, Inklusion, Integration, Empathie, Achtsamkeit, Motivation, Akzeptanz, Authentizität, Resilienz, Interaktion etc. Sunt sigură că pedagogii (și nu doar) vor înțelege despre ce e vorba. Eu, la rândul meu, am venit cu un șir de întrebări către angajator pentru a demonstra că am nevoie cu adevărat de acest post, dar și pentru a-mi crește valoarea în ochii lui: Care va fi programul meu de lucru? Când am dreptul la concediu? Cine mă va îndruma la început? Ce salariu voi avea? La final, am mulțumit de fiecare dată pentru atenție și am întrebat în cât timp voi primi decizia finală. Ambele interviuri au durat mai mult de o oră, un indiciu foarte bun, semn că prezinți interes, altminteri discuția ar fi durat câteva minute.

În cazul primului interviu, am primit la scurt timp răspuns negativ, dar doamna directoare m-a întrebat dacă putea să păstreze dosarul meu pentru o eventuală angajare. La al doilea, mi s-a spus că va trebui să aștept cam vreo două săptămâni până va fi luată o decizie. Nu m-am indispus, ci am continuat căutările și tocmai când eram gata să depun candidatura pentru un alt post, am fost contactată. Pur și simplu nu-mi venea să cred… 

Data de 15 noiembrie 2019 a fost prima mea zi de muncă. De îndată ce am intrat, m-am pomenit „scanată” de câteva zeci de perechi de ochișori curioși, cârlionți blonzi și codițe afro. Apariția mea le-a provocat interes. A durat ceva timp până un băiețel s-a apropiat de mine, m-a luat de mână și mi-a zis „să mergem la joacă la Leseecke”. Grupa este împăriță în „centre de joacă“ – Bauecke, Puppenecke, Leseecke unde copiii fac diferite activități în funcție de interesele lor, astea pe lângă cele deja planificate.

Dimineața lucrez cu copiii de creșă. După prânz toate grupele se unesc, copii se joacă împreună, ceea ce înseamnă diversificarea intereselor, respectiv, a activităților. Una din obligațiile zilnice pe care le am este să notez absolut toate activitățile zilnice pe care le fac cu fiecare copil în parte. Este vorba în special de copiii aflați în perioada de adaptare – care le sunt interesele, cu ce se joacă, cum comunică cu alți copii, cum are loc despărțirea de părinte etc. Munca la grădiniță într-un stat precum e Germania te provoacă să fii o persoană multilateral dezvoltată. Copiii vin din diferite medii și culturi, uneori nu cunosc deloc germana și vorbesc doar în limba lor maternă. Dar îmi place să-i vad cum se dezvoltă, cum încep în câteva zile să pronunțe primele cuvinte în germană, cum îi învățăm noi să pronunțe corect cuvintele complicate.

Nu doar copii, ci și întregul colectiv m-a primit călduros. Deviza acestei instituții este – suntem egali și asta ne unește. Toți, fără excepții, s-au arătat interesați de țara din care vin și de cultura pe care o avem. Au rămas impresionați de plăcintele noastre moldovenești și de tortul „Cușma lui Guguță”. Lucrez zilnic cu alte două colege o nemțoaică și o poloneză. Eu sunt Gruppenleitung (un fel de lider de grupă). Pe lângă activitățile de bază de care suntem responsabile, tot de noi ține curățenia dormitorului, a bucătăriei, a sălii de grupă, iar în cazul meu, și protocoalele zilnice.

Părinții ne privesc cu respect, ne cer sfaturi sau ne povestesc ce mai fac copiii lor acasă. Cel mai amuzant este faptul când suntem puse zilnic în situația de a vorbi concomitent în câteva limbi- engleză, română, rusă, iar după plecarea lor, ne ia minute bune până revenim la germana „normală“.  

Deși activez de doar câteva luni, am reușit să adun momente frumoase, iar unele de-a dreptul hazlii. Venisem într-o zi indispusă la muncă. Mi s-a stricat mașina. Un copil văzându-mă m-a întrebat ce-am pățit. La răspunsul meu automobilul în reparații, cel mic m-a lăsat fără replică: „Păi mergi la muncă și fă bani, nu te juca aici cu noi ziua întreagă”.

În contextul situației create noi, educatorii, activăm în continuare de acasă. Zilnic pregătim informații utile pentru copii și părinți. Le facem video-uri scurte cu cântecele și poezii, reportaje foto, îi felicităm cu ocazia zilelor lor de naștere. Iar ultimul meu video a fost o felicitare de Paști. Cam asta este experiența pe care am adunat-o și pe care mi-am dorit să o împărtășesc cu voi. Dacă, în urma acestui articol, au rămas și alte întrebări neclarificate le puteți posta sub articol, iar eu vă voi răspunde cu drag! Sărbători luminate să aveți, dragi Moldoveni!”