Poza cu covata de lemn, în care era plămădit cu grijă aluatul pentru pască, mi-a amintit de casă și de copilărie. Mi s-a strâns inima. Nu de dor, ci de recunoștință. Pentru că, oricât ne-am împrăștia prin lume, găsim mereu un motiv – și mai ales un loc – în care tradiția, comunitatea și zâmbetul sincer se adună la aceeași masă. Fetele de la ȘezătorIe – Artă și Tradiție, ca de obicei, știu să surprindă. Au avut grijă ca la Berlin, în pragul sărbătorilor pascale, să adune la un loc comunitatea moldovenească, pentru a „trăi” această sărbătoare, sub îndrumarea Dorinei Sorochin.
Am întrebat-o ce a însemnat pentru ea acest eveniment. Mi-a răspuns simplu:
„A fost despre a țese fire nevăzute între oameni. Între copii și părinți. Între generații. Între noi și acasă. Motivul pentru care a fost organizat a fost dorul. Și faptul că nu voiam ca ai noștri copii din diasporă să crească fără să știe cum miroase un cozonac făcut în covată. Cred că datoria noastră e să păstrăm vie flacăra rădăcinilor.”
Cozonaci, ouă încondeiate și miros de copilărie
Evenimentul intitulat „Sărbătorim împreună Floriile – Brunch cu suflet” a adunat oameni frumoși, dornici să pună mâna la treabă, să frământe, să împartă și să simtă împreună bucuria sărbătorii.
Un atelier gastronomic ca la mama acasă, cu aluat plămădit în covată și cu copii care, deși poate prima dată în viață, au pus mâna cu curaj pe coca moale. Sub îndrumarea Nataliei Glebov, au decorat cozonaci în care au existat povești în simboluri, culori și emoții. „Un mulțumesc aparte Nataliei, sub a cărei ghidare s-a desfășurat întreaga activitate gastronomică – de la rețetă, până la coacere și servire. Datorită ei, totul a ieșit atât de bine!” mai spune Dorina.
„Copiii au fost minunați. Unii nu mai văzuseră cozonaci în faza lor de început. Le-a părut magie – și într-un fel, chiar asta a fost. Magia de a crea ceva împreună, cu mâinile tale,” mi-a mai povestit Dorina.
Pe lângă cozonaci, ouăle încondeiate, sub coordonarea Cristinei Friptuleac, au devenit mici opere de artă. Nici nu mai conta dacă eram în Berlin sau la bunica în curte. Atmosfera aceea, caldă și sinceră, nu ține cont de geografie.
Împreună, dincolo de distanțe
Evenimentul a avut și un scop mai deosebit, acela de a aduna fonduri și sprijin pentru cei care au nevoie. Și oamenii au răspuns. Pentru că atunci când munca e sinceră și mesajul vine din inimă, inimile celorlalți se deschid.
Într-un colț special, Diana Palade, psiholog, a organizat jocuri de conectare între părinți și copii. O pauză de respirație într-o lume grăbită, o ocazie rară de a te uita în ochii copilului tău fără distrageri.
„Cred că ne era tuturor dor să ne simțim aproape. Nu doar fizic, ci sufletește. Să ne amintim că suntem parte dintr-o comunitate vie, frumoasă și dăruitoare”, a explicat Diana.
Cu ce au plecat acasă?
Cu cozonaci calzi. Cu ouă colorate. Cu zâmbete imprimate de Mariana Țicu în colțul foto. Cu o zi întreagă plină de lumină și cântec. Dar, mai ales, cu un sentiment profund că nu sunt singuri.
Colaborarea dintre mediul asociativ și cel de afaceri, Restaurantul Ștefania oferind spațiul și logistica necesară, a arătat că, atunci când oamenii frumoși se adună, se pot crea lucruri minunate.
„Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru activitate! Copiii s-au simțit extraordinar, au fost încântați de rezultatul muncii și la plecare ne-am întrebat când ne vedem din nou. Atmosferă plăcută, caldă, ca între prieteni. I-a bucurat nu doar pe copii, ci și pe noi, părinții. Sperăm la cât mai multe astfel de întâlniri!” a spus Ludmila, una dintre participante.
„Ne-am simțit ca la mama acasă, unde pasca se face în cuptor, înainte de sărbători. A fost o zi plină de emoții pozitive și de bucurie în comunitate. Așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire!” a completat-o Liliana, altă participantă.
Planul fetelor de la Șezătorie?
Să continue. Să facă șezători, ateliere, cine tradiționale, seri de povești. Să-și crească copiii printre oameni, nu doar printre lucruri. Or, în lumea asta atât grăbită, oameni ca Dorina, Cristina, Natalia, Diana, Mariana și toți cei implicați reamintesc că putem duce acasă cu noi oriunde am merge, atât timp cât îl purtăm în inimă și-l împărțim cu ceilalți.
