Mereu am fost curioasă să aflu cum ajung #aiNoștri să activeze ca agenți de turism în alte țări sau chiar pe alte continente, construindu-și o carieră departe de casă. Întrebarea mi-a apărut firesc în timpul unei vacanțe, când am cunoscut pe cineva ce activa în acest domeniu. De aceea, când am aflat că moldoveanca noastră, absolventă a facultății de jurnalism din Chișinău, ghidează turiștii prin deșertul din Tunisia, curiozitatea mea a atins cote maxime. Cum a ajuns Olga Cebanenco Hammami să se stabilească la mii de kilometri de casă? Ce a descoperit într-o țară atât de diferită și ce provocări i-au testat limitele, pe plan profesional? În rândurile de mai jos, Olga își povestește călătoria personală și profesională, dezvăluind detalii din culisele experienței care continuă să-i transforme până în prezent viața de zi cu zi.
Soarta…
Sunt din Chișinău și toată viața mi-am petrecut-o la Telecentru. Acolo am mers la școală și tot acolo am făcut primii pași spre ceea ce visam să devin. Am studiat jurnalismul la Universitatea de Stat din Moldova și am continuat cu un master în Științele Comunicării. După facultate, m-am angajat ca jurnalistă, mai întâi la Publika TV, apoi la agenția de știri NewsMaker, unde am scris pentru audiența rusă. Până aici nimic ieșit din comun.
În 2013, însă, am venit pentru prima dată în Tunisia, într-o vacanță cu părinții. Dar înainte să vin, ca o jurnalistă disciplinată ce eram, m-am documentat în prealabil despre ce se merită de vizitat și ce povești ascunde această țară, fără să știu atunci că toate aceste informații erau doar o mică parte din ceea ce aveam să descopăr mai târziu, detalii extrem de prețioase pentru anii când urma să devin agent de turism și să ajut alți turiști să descopere Tunisia exact așa cum am văzut-o eu prima dată.
Zbor direct din Chișinău nu era, așa că am făcut o escală prin Kiev, dar asta n-a fost o problemă. Tunisia m-a surprins din prima – o țară superbă, diferită de tot ce vizitasem până atunci. Țin minte momentul în care am urcat în autocar pentru prima excursie spre Sahara.
Inedită. A fost pentru prima dată când am dormit într-un hotel de patru stele în mijlocul deșertului, iar undeva sus, era un cer plin de stele.
Dar pe lângă tot ce-am văzut și experimentat, tot acolo, în deșert l-am cunoscut pe Yasin, viitorul meu soț, care atunci era ghidul echipei noastre. La final de zi el mi-a cerut numărul de telefon, dar așa cum n-aveam unul local, l-am sunat eu mai târziu. Ulterior am mers împreună la o plimbare în oraș, iar pentru o altă excursie s-a schimbat cu un coleg, doar ca să fie din nou ghidul grupului în care eram. Chiar eu dacă am revenit în țară, am păstrat legătura. Comunicam în limba rusă, or, el era ghid pentru turiștii ruși. Ne scriam, vorbeam la telefon, iar după o lună și jumătate mi-am mai luat un nou concediu și m-am întors în Tunisia. Părinții mei îl cunoșteau deja, așa că… Soarta.
Mutarea mea definitivă în Tunisia
În 2015 ne-am căsătorit, iar în octombrie m-am mutat definitiv în Sousse. Prima mare provocare? Limba. La școală învățasem engleză și germană, dar în Tunisia nu mi-ar fi folosit prea mult, pentru că aici se vorbește arabă și franceză. Așa că, înainte să plec, am făcut un curs de franceză și arabă clasică. Dar când am ajuns aici am înțeles că dialectul tunisian e cu totul altceva. Cuvintele, gramatica, accentul – toate sunt diferite.
N-am disperat. Dacă la început comunicam doar în rusă, cu timpul am învățat arabă, iar Yanis, la rândul lui, a început să învețe româna. Între timp, am învățat dialectul lor local, încât azi dacă mă auzi, nici nu-ți dai seama că sunt străină.
Am perfectat foarte repede actele, deși nu avem o ambasadă a Moldovei aici. Există birocrație, ca peste tot, dar funcționarii publici cu care am contactat m-au ajutat și au fost răbdători, fapt pentru care le sunt recunoscătoare. Într-o lună aveam deja toate actele în regulă, peste doi ani am obținut deja și cetățenia tunisiană.
Nu plănuisem să devin agent de turism.
Nu plănuisem să devin agent de turism. Nici prin cap nu-mi trecuse, pentru că experiența soțului m-a făcut să înțeleg cât de solicitantă este această muncă, dar și stresantă. Dar totul s-a întâmplat în timpul pandemiei. Turismul căzuse, iar turiștii ruși, principalii clienți ai soțului meu, nu mai veneau. Apoi a început războiul și lucrurile s-au înrăutățit și mai mult. Yasin a primit o ofertă de colaborare cu o agenție care lucra cu grupuri din Armenia, iar eu am început să-l ajut. Mergeam cu el la întrevederi și explicam turiștilor ce pot vizita și ce excursii sunt disponibile.
Apoi, într-o zi, o altă agenție m-a rugat să organizez o excursie în limba română. Era o grupă mică de turiști din România. „Tu vorbești româna, mergi cu ei”, mi s-a spus. Așa am ajuns să petrec o zi întreagă cu acel grup prin Cartagina, Tunis și Sidi bou Said (orășelul fermecător alb-albastru). Le-am povestit despre istoria locului, despre războaiele punice, despre ruinele romane, despre contrastul dintre deșert și mare și despre multe multe altele, pe care eu apucasem între timp să le văd și să le cunosc cu ochi de localnic. La final, cineva dintre turiști mi-a spus: „Se simte că faceți asta cu tot sufletul. Aveți o energie frumoasă.” M-a flatat complimentul și m-am întrebat „de ce nu”? Din acel moment, totul s-a legat firesc.
Așa am început să lucrez cu turiștii din România și o fac până azi, fără să mai caut alte colaborări. Ocazional mai vin și grupuri din Ucraina. Ai noștri din Moldova vizitează Tunisia, de obicei, prin alte companii. Nu lucrez direct cu ei, dar dacă printre doritori sunt cei care doresc ca să le fiu anume eu ghidul, mă contactează și îi preiau cu drag.
Nicio zi nu seamănă cu alta
Nici o zi nu seamănă cu alta, pentru că în activitatea asta poți mereu alte pălării. Sunt și reprezentant al agenției, adică persoana care merge la aeroport, întâmpină oamenii, organizează transferurile, oferă informațiile la hoteluri și rezolvă orice situație când apare, dar sunt și ghid, adică persoana care însoțește turiștii în excursii.
În zilele de excursii, ziua mea începe devreme. De exemplu, pentru excursia în Tunis–Cartagina, mă trezesc la 5:30 dimineața, iar la 07.00 este deja plecarea din punctul de întâlnire. Depinde, desigur, de câte hoteluri avem pe traseu și de câți turiști sunt, dar, în general, drumul durează cam două ore, timp în care le povestesc oamenilor despre programul zilei, despre locurile de vizitat, despre istoria Cartaginei și despre particularitățile Tunisiei. De obicei, ne întoarcem acasă în jur de 17:30–18:00, obosiți, dar plini de atâtea și atâtea amintiri și emoții.
Excursia în Sahara e însă cu totul altă lume – cea mai spectaculoasă și, totodată, cea mai solicitantă. Durează două zile, iar a doua zi a excursiei începe la trei dimineața, pentru a prinde răsăritul soarelui în deșert. Ne întoarcem seara, pe la șase, cu o liniște în suflet, pe care doar deșertul ți-o poate da.
Zilele de aeroport sunt la fel de intense. Totul depinde de numărul de zboruri și de țările din care vin turiștii. Urmărim avioanele pe FlightRadar, verificăm întârzierile, îi așteptăm pe turiști, îi îndrumăm spre autocare, apoi spre hoteluri. Sunt zile în care avem și patru avioane de întâmpinat, așa că petrecem de dimineață până seara, uneori și până noaptea târziu, printre sosiri și plecări. Între timp, mai reușim să facem și întrevederi cu turiștii sosiți mai devreme, dacă sunt prin zonă.
Când nu sunt excursii sau zboruri, urmează ziua de întrevederi. Fiecare turist care ajunge aici are o zi specială dedicată informării, iar eu sunt cea care merge din hotel în hotel pentru a le ține personal. Le povestesc ce pot vizita în oraș, le ofer sfaturi practice despre locuri, cultură, obiceiuri locale și, desigur, le vorbesc despre excursiile noastre — dacă sunt curioși să descopere mai multe despre Tunisia.
Programul zilei depinde și de numărul hotelurilor și de regiuni. Țara are patru zone mari unde, de obicei, sunt cazați turiștii: Monastir, Mahdia, Hammamet și Sousse. Asta înseamnă că uneori ziua mea începe cu mult înainte de răsăritul soarelui și se termină seara târziu, după ce am străbătut kilometri întregi dintr-o regiune în alta.
Sunt și zile în care programul se complică. Spre exemplu, abia de se termină o întrevedere și eu imediat trebuie să merg la aeroport, sau invers. Întâlnesc turiști abia sosiți și merg apoi la hoteluri pentru discuțiile planificate. Adevărul e că, în meseria asta, nu există pauze. Chiar și când ajung acasă, telefonul continuă să sune. Sunt mesaje de la turiști care au întrebări, oameni care au nevoie de ajutor urgent sau doar solicitări de informații suplimentare despre excursii. E un „non stop” continuu fără ore fixe sau zile libere. Uneori lucrăm de la cinci dimineața până la zece seara, iar când terminăm excursiile, imediat urmează întrevederi, întârzieri de avioane sau alte situații care necesită rezolvare imediată. Nu există un regim fix, dar tocmai această disponibilitate face parte din meseria noastră.
Și nu, nu aceasta e partea cea mai dificilă? La excursiile spre Tunis, organizarea e relativ simplă — rezervările se fac pentru prânz, în funcție de numărul de persoane. În schimb, la Cartagina sau la traseele mai complexe se cere rezervări de jeepuri, cazare la hotel, mese și tot ce ține de logistică. Partea complicată apare atunci când nu știi exact câți turiști vei avea. Sunt oameni care vin în zile diferite și trebuie să combini grupurile astfel încât să se adune numărul minim pentru a porni excursia. În timp, înveți să jonglezi cu ore, oameni și destinații, totul pentru ca fiecare să aibă parte de o experiență frumoasă.
Cel mai greu nu e drumul… e munca invizibilă
Însă dincolo de toate astea, cea mai grea parte rămâne a fi lucrul cu oamenii. Fiecare turist e diferit, cu așteptări și nevoi proprii, iar tu trebuie să fii atent la fiecare detaliu — poate cineva are o problemă de sănătate, altcineva călătorește cu un copil mic, poate un cuplu e certat, sau există persoane care n-au vrut inițial să vină, dar au fost convinse de parteneri. Tu, ca ghid, trebuie să simți atmosfera grupului și să te adaptezi din mers. Să găsești acel ton potrivit care să le stârnească interesul, să-i faci să se simtă bine, indiferent de dispoziția lor.
Sau sunt turiști nemulțumiți de hotel, nu le plac camerele, au avut alte așteptări, și tu trebuie să rezolvi rapid situația. Uneori sun și pentru lucruri mici, alteori pentru probleme mai mari, și nu toată lumea înțelege că fac tot posibilul să ajut.
Și da, e o muncă non stop. Chiar și atunci când ești epuizat, trebuie să te ridici dimineața și să o iei de la capăt. Poate ai avut o zi mai proastă sau o problemă acasă, dar turistul nu are nicio vină. El a plătit ca să aibă parte de o experiență frumoasă, și e datoria ta să i-o oferi.
Sunt momente, firește, când simți c-ai vrea să renunți sau măcar să iei o pauză. Cred că fiecare om are astfel de clipe, indiferent de meseria pe care o face. Să renunț de tot? Nu cred c-aș putea vreodată. Dar da, uneori simt nevoia unei pauze. Nu din oboseală fizică, ci mai degrabă din oboseală sufletească. Când investești timp și suflet oferind informații, răspunzând la mesaje, ajutând cu detalii despre cazare, locuri de vizitat, operatori telefonici, ca la final, omul să dispară, fără să-ți zică un simplu mulțumesc. Asta e greu de înțeles. Unii se răzgândesc, alții aleg o altă agenție, înțeleg, există concurență, dar fiind o persoană sensibilă recunosc că mă afectează.
De ce mulți turiști pleacă dezamăgiți din Tunisia
Cea mai mare greșeală pe care o fac turiștii care vin în Tunisia este că nu se informează din timp despre destinație, și-și creează așteptări nerealiste, mai ales acum, când există atâtea forumuri, grupuri și site-uri cu recenzii despre hoteluri și țară. Uneori își imaginează că vor ajunge într-un hotel de lux, iar în realitate ajung într-unul obișnuit, în raport cu prețul plătit. Alteori nu cunosc politica hotelului sau nu știu ce servicii sunt incluse. Nu cunosc locurile de vizitat, costurile suplimentare ce pot apărea, avantajele și minusurile etc. Nu este neapărat vina turistului, ci uneori a agentului care nu explică suficient ce este inclus în preț și ce nu.
Mulți turiști greșesc și atunci când compară Tunisia cu alte destinații, cum ar fi Egiptul sau Turcia. Mi se pare ciudat când cineva spune „am fost în Egipt, tot la un hotel de cinci stele, dar acolo era mai luxos”. Nu poți compara pentru că sunt culturi, stiluri și standarde diferite.
Aici e cu totul altceva. Nu e vorba doar de hoteluri și lux, nici măcar în hoteluri de cinci stele. E despre de atmosferă, de trăiri. Spre exemplu, după perioada recoltării iasomiei, mirosul ei rămâne peste tot, iar aerul capătă o notă aparte, iar asta nu mai găsești nicăieri.
Tunisia e pentru cei care caută „altceva” – istorie, sate din piatră, deșert, oaze de munte (cum ari fi Chebika, Tamerza, Midès). Plus la asta, țara asta una sigură. Nu sunt insistențe ca în alte părți, nimeni nu te trage de mână la bazar, nimeni nu te deranjează pe stradă. Poți ieși liniștit seara în oraș.
Eu locuiesc în Sousse, al treilea oraș ca mărime din țară, și pot spune că aici avem de toate: medina, port, hoteluri, viață și m-am simțit mereu în siguranță. Când ieși, poți lua un taxi, fără stres. Dacă lași un bacșiș — bine, dacă nu, nu se supără nimeni. Iar deșertul? Oh, deșertul tunisian e mai frumos decât cel din Egipt. Are un farmec aparte, mai autentic, mai „mistou”, cum spunem noi.
Când lumea e în vacanță, tu ești la datorie
Celor care își doresc să lucreze în turism i-aș întreba dacă pot face față stresului? În activitatea asta se pot întâmpla tot felul de situații: cineva se îmbolnăvește, altcineva pierde excursia pentru că a adormit, se strică autocarul, se întârzie avionul — sunt lucruri care nu țin de tine. Și tu trebuie să înțelegi că nu poți controla totul. În astfel de cazuri nu-ți rămâne decât să rămâi calm și organizat. E o muncă de teren, cu reacții rapide și decizii de moment. Dacă intri în panică, transmiți asta și turiștilor. De aceea, cheia succesului este echilibrul — și, cum glumesc uneori, „un stoc bun de pastile antistres”.
Și încă ceva. E important să ai empatie și răbdare, dar și să înveți să te protejezi emoțional. Oamenii vin cu stări diferite, unii sunt fericiți și recunoscători, alții nemulțumiți sau obosiți. Trebuie să fii acolo pentru ei, dar fără să te pierzi pe tine.
„Cine trăiește, de fapt, mai bine?” așa niște gânduri…
Cea mai mare diferență dintre oamenii de aici și cei de acasă nu ține de religie, ci de mentalitate. În Tunisia, viața are un alt ritm. Oamenii nu se grăbesc. Niciunde și niciodată. Totul se face încet, cu o răbdare care, la început, mă scotea din sărite. Noi, cei de acasă, trăim mereu pe fugă — vrem să facem cât mai mult, cât mai repede, să reușim și la serviciu, și acasă, și în viață.
Aici însă, timpul curge altfel. Probabil și clima își are partea ei de vină. Căldura e constantă, toridă, iar aerul parcă te obligă să încetinești. Poate de aceea expresia „Inshallah” – adică „dacă o vrea Dumnezeu” – e atât de prezentă în viața lor de zi cu zi.
Pe de o parte, îi admir pentru liniștea lor. Nu sunt stresați, nu se complică. Pe de altă parte, uneori mă deranjează lipsa lor de grabă. Dar cel mai interesant lucru pe care l-am observat este felul lor de a fi recunoscători. Noi, avem tendința de a alerga mereu spre mai mult: mai mult succes, mai mulți bani, mai multe realizări. Ei, nu. Ei sunt împăcați cu ce au. Dacă au de lucru, e bine. Dacă nu, spun „lasă că va fi mâine.” Trăiesc cu o pace interioară rar întâlnită la noi. Și de multe ori m-am întrebat – cine trăiește, de fapt, mai bine?
Ce mai apreciez la tunisieni? Bunătatea lor simplă și sinceră. Sunt oameni deschiși, săritori, fără pretenții. Străinii nu sunt o excepție. Dacă ai nevoie de ajutor, nu trebuie decât să-l ceri. Îți oferă telefonul lor ca să suni, te conduc până la destinație, te numesc „frate” sau „soră” – și o fac din inimă, fără să aștepte nimic în schimb.
Deși nu mai locuiesc demult în Moldova, de fiecare dată când mă întorc acasă simt diferența. Ai noștri sunt mai rezervați, mai închiși în ei. Poate pentru că viața ne-a învățat să fim precauți, să ne păstrăm distanța. Dar cumva, de fiecare dată, ajung să mă gândesc la diferențe, înțeleg că fiecare lume are felul ei de a fi frumoasă.
Și da! Încă mai sunt atâtea lucruri care mă țin legată de Moldova. Mi-e dor de părinți, cel mai mult. Oamenii s-au schimbat, mulți au plecat, puțini au rămas. Mâncarea e altfel, natura e diferită. În Moldova avem atâtea parcuri unde să ieși la o plimbare, să stai pe o bancă în timp ce copii se joacă. Aici, în Tunisia, sunt multe blocuri și puțină verdeață. Dar cumva, și aici înveți să găsești frumosul. Dacă îl cauți.
Am fost de multe ori în Moldova. În fiecare iarnă, când copiii încă nu mergeau la școală stăteam câte trei luni. Le place Chișinăul, le place mâncarea noastră. Uneori, mai în glumă mai în serios Yasin spune că regretă că n-a apucat să obțină cetățenia moldovenească.
Paștele și Ramadanul
Familia. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu trei copii. Avem o fată de nouă ani, un băiat de șapte și surpriza familiei – mezina de șase luni.
Despre familia noastră pe scurt: păstrăm tradițiile din Moldova – vopsim ouă de Paște, sărbătorim Crăciunul și Revelionul. Yasim are o mentalitate europeană, e deschis și înțelegător, așa că ne susține cu multă înțelegere, chiar dacă copii sunt botezați în religia musulmană. Desigur că respectăm și sărbătorile lor: Ramadan, Eid și altele. Nu suntem foarte religioși, dar tradițiile fac parte din educația lor și din familia noastră.
Familia lui este minunată. Trăim în orașe diferite, dar vorbim des la telefon și ne înțelegem foarte bine, ne ajutăm. Nu se implică în relațiile noastre de familie, în schimb putem oricând conta pe ajutorul lor.
Dar la fel de mult suntem susținuți și de părinții mei, care vin frecvent în Tunisia pentru a ne ajuta cu copii. Spre exemplu, acum când o avem pe mezina, mama își ia frecvent concedii pentru ne fi alături și a ne ajuta cu copiii.
Trăiesc ceea ce am visat
E greu să vorbesc acum despre visuri, pentru că, într-un fel, trăiesc deja ceea ce mi-am dorit. Sunt fericită și împlinită atât profesional, cât și personal. Am un soț iubitor, trei copii minunați și un echilibru pe care l-am construit în timp.
În plan profesional, îmi doresc să evoluez în continuare, să devin tot mai bună în ceea ce fac. Deși, la prima vedere, pare că zilele mele seamănă între ele, în realitate fiecare e diferită: fiecare grup are energia lui, fiecare turist reacționează altfel, fiecare experiență mă învață ceva nou.
Mă simt bine în rolul pe care îl am acum, apreciată de agenție, de colegi, de turiști. Iar asta, pentru mine, înseamnă împlinire. Nu mă grăbesc să fac schimbări mari, cum ar fi să deschid propria agenție. Deocamdată, locul meu e aici unde simt că pot aduce valoare.
Sigur, îmi doresc ca în anii următori să avem și mai mulți turiști, mai multe proiecte frumoase, mai multe experiențe de împărtășit. Ceea ce mă motivează sunt oamenii. Zâmbetele lor, feedback-ul sincer, bucuria când descoperă ceva nou – toate acestea mă fac să merg mai departe. Simt că am găsit locul meu și fac ceea ce trebuie, cu suflet și cu pasiune.
Dacă ți-a plăcut povestea Olgăi și modul în care și-a construit drumul ca agent de turism în Tunisia, s-ar putea să te inspire și cele două femei minunate de mai jos:
-
Vezi cum Victoria Cebotari și-a schimbat cariera și a devenit agent de turism în Germania — „niciodată nu e târziu să te reinventezi”.
Citește povestea ei aici -
Descoperă cum Ana „de la Moldavie” a devenit ghid turistic în Franța și transformă vacanțele clienților în povești memorabile.
Citește povestea ei aici
