În ultima zi a primăverii, pe 31 mai 2025, Oslo a devenit o adevărată capitală a diversității culturale, găzduind cea mai amplă ediție de până acum a festivalului Verdenskarneval. Aproape 3000 de oameni au participat la parada prin centrul orașului, iar comunitatea de moldoveni s-a numărat printre cele mai vizibile și pline de viață.
Pentru prima dată, Moldova a fost reprezentată la o asemenea scară in cadrul unui eveniment internațional de o asemenea amploare în Norvegia. Asociația Kunst og Kultur for Rumensktalende Barn și-a asumat responsabilitatea de a aduce în prim-plan nu doar Moldova, ci și România, două țări unite prin limbă, tradiții și suflete apropiate. În frunte cu o echipă de moldoveni implicați, printre care Snejana Rogozenco, Aurelia Dub și Natalia Țăranu a fost construită o prezență vizuală și o comunitate activă și unită. „Parada a fost ca un val de culoare și emoție. N-am trecut doar prin oraș ci l-am umplut cu energie și prezență. Am chiuit, am cântat, am strigat din toți plămânii. Dacă vocea mi-a rămas undeva pe Karl Johans gate, sufletul mi-a rămas și mai plin”, își împărtășește experiența Snejana Rogozenco, președinta Asociației Kunst og Kultur for Rumensktalende Barn.
Ziua a început cu o paradă muzicală pe celebra stradă Karl Johans gate, în drum spre Palatul Regal. Muzica răsuna printre clădirile istorice, iar copiii îmbrăcați în costume tradiționale, țineau drapelele sus și fluturau stegulețele. În mijlocul lor, o pictură colectivă de patru metri numită „Râul Dorului” a fost purtată cu grijă, fiind o lucrare realizată în cadrul atelierelor de artă pentru copii din aprilie, ea simbolizând legătura emoțională dintre trecut și prezent, dintre rădăcinile noastre și locul unde ne cresc copiii. „Pentru mine, în calitate de pedagog în arte, atelierul „Râul Dorului” a fost o lecție despre cum arta poate deveni limbajul prin care copiii învață să-și exprime rădăcinile. Iar faptul că ei au purtat pictura în paradă a dat un sens și mai profund lucrării. A fost o formă de mândrie sinceră față de cine sunt și de unde vin”, mai spune ea.
După paradă, ne-am mutat în inima orașului, la Sentralen, spațiul cultural emblematic al Osloului, cunoscut pentru găzduirea inițiativelor artistice și sociale de impact. În pavilionul moldovenesc, vizitatorii au fost întâmpinați de seria de picturi „Plai natal”, semnate de artista Snejana Rogozenco , trei acuarele realizate cu suflet și profunzime, care propun o reinterpretare artistică a dorului de casă.
Alături de ele, instalația „Casa Mare”, concepută de Aurelia Dub ca parte a proiectului Muzeul La Bunei, a invitat vizitatorii într-un colț de suflet moldovenesc la o gospodărie autentică în miniatură, cu tot ce înseamnă acasă pentru un moldovean plecat cu dorul de suflet si rădăcini. „În calitate de coorganizator și coordonator, m-a emoționat profund să văd câtă bucurie și implicare au adus oamenii în păstrarea tradițiilor noastre. A fost o zi plină de căldură sufletească, în care ne-am adunat cu toții în jurul valorilor care ne leagă și ne definesc.” Aurelia Dub, fondatoarea „Muzeului La Bunei” și coordonatoare în cadrul asociației Kunst og Kultur for Rumensktalende Barn.
Scena festivalului a fost deschisă de o defilare internațională de costume tradiționale. Participanți din peste 45 de țări au urcat cu mândrie pe scenă. Moldova și România au fost reprezentate cu demnitate și eleganță de membrii comunității noastre, îmbrăcați în costume autentice din colecția Muzeului La Bunei. Privirile publicului s-au oprit asupra broderiilor fine si detaliilor cusute cu grijă .
A urmat un moment muzical și coregrafic, prezentat de femeile din comunitate: Ana-Maria Butenco, Cristina Costin, Ana Obreja, Iana Bostan Nadejda Petrușca Caraman, Iulia Alexandru Palanduța, Snejana Rogozenco, Aurelia Dub și Natalia Țăranu. Un spectacol născut din dor pentru cei care păstrează în inimă cântecele și pașii dansului încă de acasă. „Cu ajutorul melodiei și al dansului tradițional, am reușit să aducem în sală o atmosferă plină de veselie și energie, încântând spectatorii și în același timp creând o stare de nostalgie pentru cei ce ne-au fost alături și ne-au susținut cu entuziasm”, a completat Natalia Țăranu, coordonatoare în cadrul asociației Kunst og Kultur for Rumensktalende Barn. „Reprezentând Moldova prin cântec, port popular și tradiții, mi-am amintit cât de mult iubesc muzica. Mi-a fost dor să cânt și m-am simțit acasă pe scenă. Festivalul Națiunilor din Oslo a fost o ocazie minunată să arătăm lumii frumusețea culturii noastre și să fim parte dintr-o atmosferă plină de diversitate și respect între popoare.”
Ana-Maria Țurcanu, voce solo, cântec moldovenesc pe scena festivalului: „Sâmbătă, în inima capitalei Norvegiei, Oslo, a avut loc un eveniment spectaculos și plin de culoare – Carnavalul Națiunilor. Printre participanți ne-am numărat și noi, moldovenii, care am purtat cu mândrie portul național, am cântat, și am dansat pe ritmul melodiilor ce răsunau cu nostalgie. Pe toți cei prezenți ne-a unit dorul de casă – o emoție comună celor care trăiesc departe de țara natală, dar care găsesc în astfel de momente prilejul de a fi din nou “acasă”, chiar și pentru câteva ore.”
Ana Obreja, dans tradițional, parte a echipei artistice: „Spre finalul zilei, copiii au fost invitați să ia parte la un atelier de țesut, o întâlnire cu unul dintre cele mai vechi și prețioase meșteșuguri moștenite din neam în neam. Planificat inițial pentru o oră, atelierul s-a prelungit peste două ore. Cozile s-au format de la sine, iar copiii norvegieni și de alte naționalități, au stat răbdători să încerce, unii pentru prima dată, să treacă firul peste fir. Tema țesutului este centrală în activitățile noastre din acest an, iar atelierul din cadrul festivalului a fost al doilea dintr-o serie începută în aprilie, și va continua cu mai multe sesiuni dedicate artei textile.”
Cristina Costin, autoarea coregrafiei și dansatoare, spune: „Am pregătit dansul în timp record, iar momentul în care l-am dus pe scenă a fost pur și simplu magic. Am simțit cum prezentul se leagă cu amintirile copilăriei și cu bucuria de a face parte dintr-un neam cu suflet frumos. Un festival care mi-a umplut inima și mi-a reamintit cât de frumos e să ne întoarcem, din când în când, la rădăcini.”
Iulia Alexandru Palanduța, parte a echipei artistice, a trăit o zi încărcată de emoție: „Am simțit o zi plină de nostalgie adâncă. Mândră că am putut, aici, în inima Norvegiei, să reprezint două țări: Moldova și România. Plină de bucurie, încântare și curaj. În momentul în care am ieșit pe scenă, purtând costumul tradițional, mi s-a umplut sufletul de prospețime, voioșie și originalitate.”
Claudia Lucacel, Co-proprietară și director artistic, Verdensfolk: „Copii îmbrăcați în costume tradiționale, purtând steagurile țărilor lor de origine și zâmbind mândri pe străzile unui oraș care este în același timp „străin” și totuși „acasă” – pentru că aici s-au născut. Pentru mine, acest moment are o semnificație profundă. Am migrat din România la vârsta de șapte ani, am crescut în mai multe țări și abia acum, pentru prima dată, am avut ocazia să port costumul popular românesc, să țin în mână steagul țării mele – fără rușine, fără teamă. A fost un moment de reconectare cu mine însămi, cu rădăcinile mele. O necesitate sufletească. La Verdensfolk, numim participanții din paradă „purtători de tradiție” – pentru că nu vin doar să arate un dans sau un costum, ci aduc cu ei o moștenire vie. Ca organizator și artist, simt o responsabilitate profundă: să creăm spațiu pentru identitate, să spunem împreună „uite cine suntem”. Și da – noi suntem Oslo. Cu toate nuanțele noastre, toate limbile și toate ritmurile.”
„Pentru copiii din diaspora, aceste activități nu sunt doar momente frumoase, ci o reconectare reală cu ceea ce sunt. Așa copiii ajung să-și cunoască rădăcinile, să formeze o legătură emoțională cu limba, cultura și istoria familiei lor.’’ Aurelia Dub, fondatoarea „Muzeului La Bunei” și coordonatoare în cadrul asociației Kunst og Kultur for Rumensktalende Barn.
Sprijinul oferit de Biroul pentru Relații cu Diaspora al Guvernului Republicii Moldova a fost mai mult decât un ajutor logistic — a fost un semn că inițiativele din diaspora pot crește frumos, dacă sunt susținute cu încredere și viziune. Datorită acestui parteneriat, idei aparent mici, precum un atelier pentru copii sau o școală de limbă română, au prins contur și sens, devenind parte dintr-un fir cultural și educațional care țese o comunitate vie, autentică.
Și nu au fost singuri. Ambasada României în Norvegia le-a fost aproape, cu discreție și căldură, oferindu-le vizibilitate și curaj. Le-a amintit că, împreună, români și moldoveni pot forma o voce comună, una demnă, frumoasă și vibrantă. La festival, acest lucru s-a simțit clar — au fost un grup unit, plin de viață, care a atras atenția prin energie, autenticitate și bucurie.
Daniel Solheim, fondator „Portal Norvegia” , participant la eveniment: „Defilarea a fost emoționantă. Am trecut cu demnitate, cu mândrie – da, sunt român și nu mi-e rușine. Am simțit că e momentul nostru, la fel cum e al norvegienilor pe 17 mai. M-am simțit parte din ceva profund: unirea celor două steaguri a adus un sentiment de apartenență sinceră, aproape clandestină, dar totuși permisă – mai ales într-o perioadă în care încrederea între oameni a fost pusă la încercare. Spectacolul a fost plin de culoare și diversitate – de la dansatorii sudanezi la piesa noastră româno-moldovenească, toate au fost impresionante. Dar, dincolo de toate, m-a impresionat cel mai mult solidaritatea voastră, a femeilor – coeziunea din jurul unui vis comun și efortul de a crea ceva pentru noi toți. Iar noi, cei care am primit acest dar, vă mulțumim din suflet.”
Dar povestea nu se încheie aici. Festivalul a fost doar începutul. Vara aduce cu ea și alte momente speciale: pe 14 iunie, „Festivalul Copilăriei” va umple Tøyen Torg-ul din Oslo cu râsete, jocuri și bucurii simple. Apoi, de Ziua Iei, pe 21 iunie, copiii vor broda – la propriu și la figurat – legătura dintre generații, învățând semnele cusute ale trecutului. Iar în toamnă, va prinde viață „Căsuța Licuriciului”, școala de limbă română în care copiii vor învăța să crească cu rădăcini puternice și aripi larg deschise.
În spatele tuturor acestor inițiative sunt oameni. Mame care învață dansuri în două zile. Tați care cară steaguri, costume, pungi și apă. Fotografii care prind lumina și ne dăruiesc amintiri. Voluntari care apar fără să fie chemați, dar exact când e nevoie. O comunitate care, atunci când rostește „hai să facem”, chiar se adună și face.
