Convenția Moldo-Germană din această toamnă a scos din anonimat multă lume frumoasă din diasporă, atât de multă încât cu fiecare nouă întâlnire mirarea mea nu avea margini legat de oameni și poveștile lor de integrare. Una din aceste persoane a fost Ludmila Banaru, sau Mila, așa cum o cunosc toți. Ce face Mila și de ce mi-a atras atenția astfel încât azi să scriu despre ea? Este consilieră și coordonare MIGRISx, proiect lansat de guvernul Germaniei pentru moldovenii (și nu doar moldoveni) stabiliți în Saarland, care vor să lanseze start-up-uri. Sună interesant pentru majoritatea, dar mai ales util pentru cei care vor să deschidă aici o afacere, de aceea am zis să-i dau Milei voce pe platformă. Și tot ea mai are o pasiune cu care a pornit de-acasă și pe care a dezvoltat-o în Germania – cea de interpretă și compozitoare. Dacă aveți răbdare să citiți un articol lung dar plin de valoare, urmează să aflațiu lucruri interesante și tare utile, în special pentru cei care doresc să se lanseze în antreprenoriat.
Melodiile din capul meu
Mă numesc Ludmila (Mila) Banaru și m-am născut la Bălți. Părinții mei erau deja oameni maturi, așezați la casa lor și cu studii superioare, și probabil pentru că m-am născut după ce mama trecuse bine de 30 de ani, am rămas unicul copil al familiei.
Copilăria mi-am petrecut-o între Bălți și satul bunicilor, unde am putut trăi din plin toate bucuriile vieții de la sat. Școala am făcut-o la Bălți, iar în paralel am mers la Școala Muzicală, unde am învățat pianul.
De ce muzică? Pentru că mi se trage din familie, pe linia mamei. Bunica cânta mereu, mai ales la sărbători. La fel și mama. Toți din familie din partea ei aveau talent, dar nimeni nu a ales, în mod conștient, drumul muzicii. Eu însă, cu melodii care îmi răsunau necontenit în minte și fără să știu cum să le dau glas, am decis să merg la Școala Muzicală.
După plecarea mamei s-a născut ideea plecării mele
Când aveam 16 ani, mama a plecat în străinătate, iar acest moment m-a derutat crucial. Deși eram destul de măricică, plecarea ei mi-a cam zguduit conceptul legat de copilărie și siguranță. Atunci am înțeles că, mai devreme sau mai târziu, voi pleca și eu, chiar dacă până atunci nu mă gândisem serios la asta. Or, acela a fost declanșatorul când am decis că vreau să-mi continui studiile în străinătate.
Evident că tata a fost împotrivă. Plecarea mamei a mai putut-o tolera, dar pe a mea categoric nu. Majoritatea plecau să facă studii în România și acolo mă vedeam și eu, doar că ai mei s-au opus.
Germana – o limbă care nu era la modă
La 17 ani am început să învăț germana. Nu făcea parte din curriculum școlar, și nici o limbă la modă nu era, dar mie îmi plăcea, așa c-am început singură, acasă. Aveam o prietenă al cărei frate era plecat în Germania și, prin poveștile ei, curiozitatea mea despre viața de acolo creștea tot mai mult. Nu existau YouTube sau aplicații, dar ea-mi aducea CD-uri din care eu învățam. Așa am început. Mai târziu, am luat și ore private, ca să avansez mai repede. Până la absolvirea liceului, ajunsesem la nivelul B1.
Familia germană m-a învățat ce nu știam de acasă
Am venit în Germania, după ce l-am convins pe tata că plec, dar mă-ntorc într-un an. Era 2008, iar eu aveam la 18 ani când am obținut viză prin programul „Au Pair Madchen”. Așa am ajuns în Saarbrücken la o familie cu patru copii.
Jörg si Sandra Schnabel au fost foarte înțelegători cu mine, creându-mi toate condițiile de a studia limba germană la nivel avansat. Ambii erau foarte educați și stabili din punct de vedere financiar, iar eu aflându-mă în mediul lor am văzut și am învățat multe lucruri la care n-am avut acces acasă.
Îmi plăcea să admir felul cum își petreceau timpul liber în familie, sau cum își luau timp doar pentru ei ca să poată merge la concerte, cum abordau diverse subiecte, cum le vorbeau copiilor. Iar aceștia din urmă citeau mult, o diferență enormă față de experiența mea. De la ei am înțeles că, cu cât stai mai bine financiar, cu atât copiii au mai puține gadgeturi.
De la ei, direct la C1 și la facultate
Oficial, aveam voie să stau în Germania doar un an. După care dacă doream să rămân mai mult, trebuia să obțin o viză de studii, pentru care era necesar să demonstrez că am în cont opt mii de euro, sumă pe care părinții mei, evident, nu și-o permiteau.
Ce am făcut eu? În anul petrecut în familia respectivă, m-am concentrat aproape exclusiv pe învățarea limbii germane. Pe atunci nu exista o evaluare standardizată a nivelului de cunoaștere a cunoaștere a limbii, așa cum se practică astăzi, însă, în urma testărilor interne, am fost acceptată direct la Oberstufe (școală de stat de limbi străine pentru a studia nivelul superior al limbii germane).
Am avut doi profesori extraordinari, care m-au ajutat enorm. N-am învățat germana din manuale, ci mai mult din articole de presă și din discuții pe teme prestabilite. Am urmat cursuri la Volksschule, iar ulterior la Studiumkolleg, programul pregătitor necesar pentru admiterea la facultate.
A fost, într-un fel, norocul meu. În paralel cu școala, trăiam în familie și vorbeam zilnic germana, iar pe cont propriu mai studiam încă două-trei ore pe zi. Aveam o disciplină constantă, iar săptămânal mă pregăteam pentru examenul DSH, pentru că aveam nevoie de nivelul C1/C2 ca să pot intra la facultate.
De la „nu mă angajează nimeni” la proiect social
Am dat la Kultur Management, mai mult la întâmplare. Studiile în germană mi s-au dat greu, în schimb am avut noroc să găsesc un cămin într-un fost azil, renovat și pus la dispoziția studenților, la un preț destul de modest.
După terminarea studiilor, am încercat să mă angajez în domeniu, dar n-am reușit din prima. Am lucrat un an în diverse joburi, fără legătură cu studiile. Am predat germana ca profesoară pentru străini, iar pentru a completa bugetul am fost inclusiv promoter pentru diferite servicii publice.
În 2014, odată cu venirea românilor și bulgarilor, orașul Saarbrücken a început să se confrunte cu diverse probleme sociale. Mulți aveau nevoie de ajutor în procesul de integrare, a început să crească criminalitatea, astfel că primăria a înțeles destul de repede că e nevoie de oameni care să-i sprijine constant și să ghideze inclusiv copiii. A fost un proiect nou, iar eu am făcut parte din el, de la bun început consiliind, de-a lungul celor opt ani, mai mult de două mii de persoane.
Cum am ajuns să fac asta? Saarland este un land mic, unde aproape fiecare se cunoaște cu fiecare. Respectiv, o prietenă jurnalistă mi-a recomandat să merg la primărie pentru a afla mai multe detalii despre cum aș putea să mă implic. Cam așa am intrat în acest proiect, cu impact asupra comunității.
Un job full-time care nu se termina la program
Am avut un job full‑time. A fost greu. La început, când s-a deschis proiectul, nimeni nu știa cum și ce fel de servicii ar trebui să ofere. Nu exista un plan, iar oamenii veneau și tot veneau ca să-și spună problemele, nu înainte să stea și câte două ore la coadă. Sala era mereu arhiplină, astfel că aveam zile inclusiv când nu făceam nici măcar o pauză, pentru că nu puteai să lași omul cu problema nerezolvată. Unii nu aveau curent, alții apă. Veneau la noi ca să le găsim soluții pentru că aveau datorii, ori și mai grav dosare la tribunale pentru furt etc. Și noi trebuia să luăm legătura cu diferite instituții. Am făcut și consiliere mobilă. Am învățat multe în acest răstimp, atât despre alții, cât și despre mine.
Când alții cred în tine, înveți să crezi și tu
După opt ani de proiect am simțit că trebuie să schimb ceva. Și am schimbat. Mindsetul. M-am înscris într-un club de nemțoaice antreprenoare. Intrând în comunitatea lor, am înțeles că pot și eu ca ele. Adevărul e că la început nu crezi în tine atât de mult, ci o fac alții. Apoi începi să crezi și tu. Cumva acesta a fost primul pas.
Faptul c-am ajuns să fac parte din acest club de femei se datorează în mare parte și faptului că soțul meu este antreprenor. Când am început să mă implic mai des alături de el, am înțeles că a fi antreprenor necesită multă disciplină și abilități și că nu e doar despre a-ți face munca.
În tot acest răstimp încercam să-mi dau seama ce vreau eu, de fapt, pe plan profesional. Mi-am luat o pauză care s-a întins pe durata a cinci luni. Dar a fost o pauză necesară care m-a ajutat să-mi pun prioritățile în ordine. Nu știam exact ce vreau să fac, dar știam că vreau să lucrez cu oameni — cu cei care sunt deschiși să se dezvolte, care caută soluții și vor mai mult. În jobul anterior, oamenii veneau cu probleme care se repetau săptămânal, și nu vedeam nici o dezvoltare. Mă simțeam responsabilă, dar și frustrată că nu reușeam să-i ajut să se ajute singuri. De data asta am decis să lucrez cu oameni care vor să facă schimbări în viața lor.
Ajut migranții să devină antreprenori în Germania
Am devenit consilier pentru migranții din Saarland, care doresc să-și deschidă o afacere. Este vorba de MIGRISx, un proiect concept de statul german care are nevoie atât de angajați, pentru a colecta impozite, cât și de angajatori, care crează locuri de muncă disponibile. O bună parte din antreprenori nu mai pot continua din cauza vârstei și nu există succesori, așa că multe afaceri se închid, deci nu există perspective pentru continuare. În plus, statisticile arată că nemții nu sunt interesați să își deschidă afaceri, pentru că este dificil: trebuie să plătești mult, sunt multe reglementări și dezvoltarea afacerii este complexă. Este mai simplu să fii angajat decât să ai o firmă.
Proiectul se reînnoiește la fiecare trei ani, iar studiile demonstrează că persoanele cu background migrațional inițiază afaceri mai frecvent decât nemții. Deși statul sprijină acest demers, procesul nu este simplu și nu poate fi parcurs doar în baza informațiilor disponibile online. Deci, este nevoie de îndrumare, mai ales la început.
O provocare majoră este lipsa de încredere a migranților în instituțiile oficiale. Deși există servicii de consiliere, precum cele oferite de IHK, HWK etc., multe persoane nu le cunosc sau ezită să apeleze la ele. Aici intervine rolul meu și al celorlalți consilieri din proiect: comunicăm în limba beneficiarilor, îi ghidăm pas cu pas și le oferim sprijin constant. Acest tip de acompaniere face diferența pentru cei care doresc să își construiască un drum antreprenorial în Germania.
Consilier pentru migranți fără studii formale
Personal, am ajuns să fac parte din MIGRISx într-un context firesc. Saarland este un land mic, unde contactele profesionale se leagă ușor. Cunoșteam o persoană din echipă care ocupa anterior poziția de manager de proiect și care, între timp, și-a deschis propria afacere. Deși în acest domeniu nu există o formare academică strictă, experiența mea profesională anterioară, capacitatea de a lucra cu oamenii și motivația personală au fost suficiente pentru a fi considerată potrivită pentru acest rol. Am avut, totodată, oportunitatea de a mă forma continuu prin cursuri și traininguri specifice. Institutul FITT GmbH, din care fac parte, aparține universitatii (Hochschule für Technik und Wirtschaft Saarland) și este singura structură oficială de acest tip din land.
Activitatea mea constă în oferirea de sprijin migranților aflați în diferite etape ale parcursului antreprenorial: de la persoane care au doar o idee și caută orientare, până la cei care dețin deja un plan de afaceri sau o firmă activă.
De asemenea, împreună cu echipa, organizez sesiuni informative pe teme practice, precum formele juridice de organizare, pașii administrativi necesari în diverse meserii, colaborarea cu instituții precum IHK, HWK sau cerințele specifice anumitor domenii profesionale. Tot noi informăm și consiliem comunități diverse de migranți — din Turcia, Siria, America Latină și alte regiuni — adaptând conținutul la contextul lor cultural și profesional. Organizăm evenimente dedicate femeilor, bărbaților sau anumitor profesii și explicăm opțiunile existente pentru cei care doresc să devină independenți din punct de vedere profesional.
Conform ultimelor date ale proiectului, cele mai numeroase comunități sunt cele de ucraineni, sirieni și români. Comunitatea moldovenilor este mai redusă numeric, dar cu potențial de creștere.
În ceea ce privește domeniile de activitate, solicitările pentru consiliere acoperă o paletă largă: în cazul femeilor, frecvent apar afaceri din zona serviciilor de înfrumusețare și alte activități conexe, iar în cazul bărbaților, domenii precum construcțiile, comerțul auto, serviciile de curățenie, dar și alte forme de antreprenoriat.
Nu există un model standard, există soluții pentru fiecare
Cu fiecare caz învățăm și noi lucruri noi. Spre exemplu, avem un cuplu care dorește să deschidă o firmă de tatuaje. Dar au o problemă la care lucrăm acum pentru a o remedia – fostul angajator a pus o clauză în contract prin care ei nu pot activa pe cont propriul într-o rază de 200 km. În astfel de cazuri, consilierea merge diferit, adaptată situației fiecărei persoane. Deci, nu există un model standard. De exemplu, am avut un tânăr căsătorit care își dorește o firmă de curățenie, dar e șomer înscris la Job Center. Provocarea lui și a noastră este să aflăm dacă poate atrage clienți pe piață și dacă Job Centre îl susține. Dacă totul e în regulă, următorul pas este să-l ghidam să pregătească un business plan.
După ce planul este pregătit, corectat și verificat, persoana poate merge la Job Center cu toate actele în regulă, după care începe afacerea. Noi activăm în rețea, și cum am mai zis în Saarland lucrurile se pot clarifica rapid.
Sau un alt exemplu cu o familie de migranți ucraineni. Aceștia au lucrat în țară în domeniul agricol și au experiență cu dronele în agricultură. Au venit la noi și au participat la evenimente, astfel au acumulat multă informație. Ei nu au nevoie de un business plan, pentru că au experiență antreprenorială, dar au nevoie de îndrumare. Doar că aici dronele sunt încadrate într-o categorie specifică. Ca să poți activa trebuie să te înscrii la Autoritatea Aviatică Federală. Am ajutat firma să facă toți pașii necesari pentru înregistrarea firmei și să ia contact cu organizația care reprezintă fermierii din Saarland și chiar au avut ocazia să prezinte drona la un eveniment. Procesul de antreprenoriat necesită timp, răbdare și disciplină, dar premisele pentru succes sunt evidente.
Am revenit la muzică într-un mod asumat.
Paralel cu toate acestea, mai fac și muzică. Când eram mică, compuneam propriile piese, adică îmi veneau idei cu care simțeam că trebuie să fac ceva. Când am venit în Germania, acest proces a fost pus pe pauză.
Dar în perioada studenției am cunoscut tineri pasionați de muzică cu care am deschis un label. Aveam idei despre cum să promovăm piesele, am început mai multe proiecte și chiar am scos câteva piese, dar proiectul în sine nu a avut mare succes și atunci fiecare a luat drumul lui.
În prezent mă ocup de producția artistică a pieselor mele: scriu textul și melodia, cânt la pian și construiesc acompaniamentul, dezvoltând structura completă a fiecărei piese. Ideile sonore pe care le aud în interior încerc să le transpun în muzică și să le aduc în exterior.
Versurile pornesc din frământări personale și reflecții intime, nu întotdeauna destinate expunerii imediate. Am numeroase idei și schițe de piese salvate, aflate în diferite stadii de dezvoltare, care așteaptă momentul potrivit pentru a fi finalizate.
Restart artistic. Transform ideile în piese
Stilul meu de muzică este dream pop sau indie pop, adică ceva mai lent decât muzica obișnuită, mai melancolic, folosesc, inclusiv, elemente folclorice. Folclorice pentru că Moldova a rămas în mine și asta se simte în muzica mea.
Din 2018 fac ore de canto continuu, în încercarea de a înțelege ce se întâmplă cu vocea mea. O perioadă am făcut ore de canto și cu Ella (Elaiza), participanta la Eurovision din partea Germaniei. După Eurovision, ea a rămas la Berlin, dar continuă să mă îndrume de la distanță. Un alt mentor este și interpreta Dara.
Cânt solo, mai mult din lipsă de timp. Pentru că am și alte obligații – copil, job, casă, doi căței, un soț antreprenor care e mult plecat de acasă, așa că mi-ar fi greu să formez o trupă. Or, aceasta necesită mult mai mult timp. Scriu muzică nu doar în română, ci și în engleză. Am o piesă în două variante: „Gheața” și „Foc”, și sunt activă pe aproape toate platformele de muzică: Spotify, Apple Music, YouTube etc. Pe 28 decembrie am lansat o nouă piesă – „Zbori”.
În piesele mele abordez teme diverse, adesea cu substrat filozofic. Muzica mea invită la introspecție și reflecție asupra întrebărilor fundamentale: facem ceea ce ne dorim cu adevărat și cine suntem în esență? Scopul meu este să stârnesc în ascultători gânduri și conștientizare de sine.
Pe lângă activitatea profesională, muzica rămâne pentru mine un mod de a mă exprima și de a ajunge la oameni. La evenimente, când cânt în română, văd cum oamenii se opresc și mă ascultă cu atenție. E liniște totală și un sentiment extraordinar. Oamenii mă complimentează, spunându-mi că e frumos și unii întreabă ce limbă e. „E wow, ce melodioasă!” — astfel reacționează.
De asemenea, sunt implicată și în evenimente dedicate femeilor din muzică, prin Female Producer Collective, un spațiu în care împărtășim experiențe, provocări și idei. Este inspirația care mă ajută să cresc și să descopăr ce vreau cu adevărat să fac mai departe.
Un Crăciun ca acasă pentru comunitatea noastră din Saarland
Anul acesta am simțit că lipsea ceva important pentru sufletul meu. Și nu doar al meu. Nu exista nicio oportunitate ca familiile vorbitoare de limba română din Saarland să se adune și să simtă magia Crăciunului așa cum o simțim acasă. Așa că pe 30 noiembrie 2025 am organizat un mic concert de Crăciun, cu sprijinul la House of Resources Saar (un proiect de stat ce susține inițiativele de grup).
Am invitat și câțiva artiști dragi mie din Moldova: Lucia Leu și Ion Dabija la voce, Cristina Pintea cu poezii, iar eu am acompaniat la pian și am cântat colinde. Atmosfera a fost autentică, cu decoruri tradiționale create de Daniela Covali. A fost magic. Copiii au participat la activități creative, iar părinții s-au bucurat de momente de muzică și poezie, simțind că sunt „acasă”.
Viitorul. Cultură și comunitate
Pentru viitor, mi-am pus o întrebare și încă nu știu exact ce răspuns să-mi dau, dar am înțeles că îmi place foarte mult partea culturală și vreau s-o dezvolt. Vreau să aduc un pic din rădăcinile mele aici, să promovez tradițiile noastre. Aș vrea să fac asta atât ca individ, cât și eventual printr-o asociație sau printr-un proiect, astfel încât să putem promova cultura noastră într-un mod frumos. Scopul meu nu este să promovez doar ce fac eu, ci să promovez cultura, limba, muzica și obiceiurile noastre.
Planurile mele nu se opresc aici. În martie 2026, cu ocazia Mărțișorului, voi organiza un nou eveniment pentru familii și copii. Iar în septembrie voi merge să cânt la un concert în Bochum, unde voi interpreta în special piese în limba română. Am prins curaj datorită concertului de Crăciun, care mi-a demonstrat că se poate, că există nevoie, că oamenii apreciază, și că merită să investești timp, energie și inimă.
