Deși pe lista mea de așteptare stau multe femei minunate despre care urmează să scriu, în cazul dat numele Mariannei Zugrav l-am asociat cu Ziua Internațională a Femeii – de recunoaștere a egalității de gen și a drepturilor femeilor pentru că este o adevărată luptătoare. De fapt, cu Marianna planificam să fac un articol încă acum patru ani, pe vremea când avea un restaurant grecesc pe insula Usedom. Atunci na fost să fie. Între timp în povestea Mariannei s-au mai scris câteva capitole demne de un scenariu de film. A plecat clandestin în Grecia la doar 18 ani. După zece ani a revenit în Moldova, dar nu singură, ci cu un copil de mână și cu dorința de a întemeia o nouă familie. Apoi a plecat în Germania, unde a născut alți patru copii, dintre care unul special. A luat în chirie locația unui restaurant impusă de situație și dorința de a oferi mai multe terapii și tratament copilului cu nevoi speciale. A divorțat. A intrat în insolvență. Și-a luat copiii și a plecat la sute de kilometri într-un alt capăt al Germaniei pentru a lua viața de la capăt. Azi Marianna, pe lângă faptul că deține propria firmă de curățenie, ajută femeile victime a violenței în familie. Nu vreau să scriu mai mult pentru că o las pe ea să povestească.
La 18 ani am pornit în lumea mare. La pas. Destinația finală – Grecia.
Fac parte din generația celor care a mers pe jos, clandestin, noaptea, a îndurat foame pentru a ajunge într-o țară europeană. Se întâmpla acum două decenii, pe vremea când eu proaspăt absolventă de liceu, am luat decizia de a merge la părinții stabiliți în Grecia. Am primit refuz pentru viză, așa că ajunsă la hotar cu Bulgaria, restul drumului l-am parcurs pe jos. Eram cam vreo 12 persoane. Vară. Cald. Ardeau pădurile. Peste tot poliție și pompieri. Ziua stam ascunși, iar noaptea mergeam. A fost greu, riscant, dar am reușit. Dacă ar fi să mai merg o dată același drum, aș renunța.
În Grecia, m-am pomenit într-o altă lume. Știam doar că orice ar fi trebuie să mă adaptez. Grecia mi-a devenit acasă. Acolo mi-am făcut prieteni, am lucrat și am învățat. Acolo s-a născut fiica mea mai mare Iakovina și tot acolo m-am despărțit de tatăl ei. Grecia a fost bună cu mine și mi-a oferit multe. Am făcut diferite job-uri – curățenie pe la case private, am asistat un bătrân, am lucrat în hotele.
După zece ani am revenit în țară. Motivul a fost fetița mea. Creștea fără tată și, fiind un copil extrem de afectiv, spunea tată oricui. Între timp, am cunoscut pe net un tânăr și am decis să plecăm în Moldova la el pentru a ne cunoaște. În țară ne-am oficializat relația și am hotărât de comun acord să mergem împreună în Germania.
„Mă visam în Grecia, dar m-am trezit în Germania”
Mă visam în Grecia, dar m-am trezit în Germania, adică într-o țară total opusă de ceea căreia îi spuneam „acasă”. Natura, arhitectura și mai ales oamenii – totul e diferit aici. Pe cât de caldă și luminoasă e Grecia, pe atât de rece și înghețată mi s-a părut Germania.
Primul job la care am fost angajată a fost într-un restaurant grecesc. Fratele meu deja lucra, respectiv mi-a venit ușor să mă adaptez. Dar! Nu-mi plăcea nimic în noua mea viață – țara, anturajul, postul de muncă. Lucram mult, pe bani puțini din care-mi permiteam să-mi achit chiria și… cam atât. Peste șase luni ne-am mutat în Essen, pentru că acolo am găsit o biserică de care mi-am dorit să aparțin.
În Essen s-au născut ceilalți patru copii și tot acolo, pentru o scurtă perioadă de timp am avut parte de o pauză, dacă o pot numi așa, legat de responsabilitățile job-urilor. Am activat în cadrul bisericii, cel mai des în bucătărie, iar în weekend-uri mă ocupam de copiii care veneau cu părinții la slujbe.
„În secția de prematuri zilnic ardea câte o lumânare și era scris un nume, semn că a mai plecat un îngeraș din lumea asta”
Am aflat că sunt însărcinată cu al doilea copil la scurt timp după ce ne-am mutat în Essen. Iar la trei luni după nașterea Andreei-Timeea s-a întâmplat ceva ce mi-a dat toată viața peste cap. Am ajuns la urgențe din cauza unui accident casnic, mai exact au căzut peste mine toate dulapurile din bucătărie pentru că au fost prost montate. Acolo la spital am aflat că sunt din nou însărcinată… cu gemeni. Șoc total. Dar a trebuit să decid repede ce fac mai departe… Am ales să păstrez sarcina. Peste nouă luni în familia noastră au apărut Nathanael și Naomi. Din păcate, pronosticurile medicilor s-au adeverit – Naomi s-a născut cu opt diagnoze și sub diagnoze, printre care hidrocefalie, malformația Arnold-Chiari, parapareză flască la ambele picioare, microcefalie și altele.
Primul lucru pe care l-a trăit Naomi imediat după naștere a fost operația de șase ore. Prima din multele intervenții pe care le-a suportat de-a lungul anilor. Atât de multe încât le-am pierdut și numărul. După operația de șase ore (Myelomeningocele) a intrat în terapie intensivă, astfel că eu am putut s-o pun la piept abia în a treia zi de la naștere. Medicii nu i-au dat mari șanse și au fost sinceri cu mine. Peste șapte zile a urmat o altă operație, de data asta din cauza hidrocefaliei.
Apoi a urmat una din cele mai grele perioade din viața mea. Naomi era în secția prematuri, post operator și de fiecare dată când intram acolo ardea câte o lumânare, semn că a mai plecat un îngeraș din lumea asta. Mergeam zilnic la ea, uneori și de două ori pe zi și de fiecare dată inima mi se făcea cât un purice, mi se muiau picioarele și abia de puteam ajunge până în locul unde ardea lumânarea, alături de care stătea o iconiță și o hârtie cu numele copilului decedat. Pentru că nu erai anunțată în caz de… Uneori ardeau și câte două lumânări. Peste un an de la nașterea gemenilor în familia noastră a apărut și cea de-a cincea minune pe nume Miriam.
Două restaurante și un faliment.
Nașterea lui Naomi ne-a dat de înțeles că dacă dorim ca acest copil să aibă parte de o viață cât de cât normală, are nevoie de multe intervenții și terapii. Iar asta însemna și mulți bani. Fratele având un restaurant deja deschis ne-a sfătuit să facem și noi la fel. Așa că la scurt timp am închiriat un local în care am deschis restaurantul Poseidonis, pe insula Usedom. Lucrurile mergeau foarte bine la început, dar acestea erau câștiguri doar în sezonul estival. Atunci ne-am gândit să facem altceva, care să ne aducă un venit constant. Am deschis încă un restaurant aproape de casă. Ne descurcam bine financiar, dar nu mai eram noi bine ca cuplu și ca părinți. Munceam de la cinci dimineața până noaptea târziu, copiii îi vedeam doar dormind. Cu toate astea am riscat să investim peste 60 de mii de euro în această afacere, care apropo avea mari șanse, dar a venit pandemia și chiar de ziua mea, mai exact pe 15 martie 2020, le-am închis.
Punct și de la capăt.
Carantina ne-a băgat în insolvență. Între timp relația dintre mine și fostul soț se înrăutățise foarte mult. Certurile erau la ordinea zilei. S-au spus și s-au făcut multe în acest răstimp, atât de multe încât nu ne mai vedeam conviețuind împreună sub același acoperiș. Ajunsă la disperare, în pragul unui divorț iminent, practic singură cu cinci copii dintre care unul special, m-am gândit să plec în Grecia. Dar din spusele unei echipe de medici conduse de un grec, norocul fiicei mele este că s-a născut anume în Germania.
Ce am făcut? Am renunțat la așa-zisa familie care în loc să-i facă fericiți pe copii, de fapt, îi trauma. A fost și multă implicare din exterior din partea rudelor lui. Despărțirea a fost cea mai bună decizie, pentru că ulterior am aflat din spusele fiicei mai mari că el, după nașterea celui de-al doilea copil începuse să o trateze foarte urât când eu nu eram de față. Ei i-a fost frică să-mi spună… Să știi că nu a fost ușor să-mi asum singură responsabilitatea pentru mine și încă cinci suflete, dintre care unul aflat într-o situație mai specială. Chiar dacă la despărțire mi s-a aruncat replica „cui trebuiești tu cu cinci copii?” n-am privit înapoi.
Cancer de col uterin
După insolvență a urmat depresia din care am fost impusă să ies, după ce însăși viața mi-a dat o palmă de m-a amețit. Era 2021. Naomi tocmai ieșise dintr-o altă operație grea. Poate cea mai grea de la nașterea ei. De data asta totul începuse cu câteva zile înainte, când Naomi devenise un copil inert. Am chemat ambulanța și în seara aia i-au fost făcute cinci rezonanțe magnetice. Avea la cap un aparat care i se blocase și risca în orice clipă să intre în comă, lucru ce nu putea fi admis. A urmat o operație, în timpul căreia a suferit un microinfarct și care i-a făcut pe medici să oprească manevrele medicale. Din ce mi s-a comunicat ulterior, Naomi așa cum era ea cu creierul desfăcut pe masa de operație a fost conectată la aparate, apoi peste câteva ore a intrat din nou în operație ce s-a terminat a doua zi.
După acea zi, nici eu nu am mai fost bine. Am și căzut de câteva ori pe holul spitalului. Mi s-a făcut un set de analize în urma cărora mi s-a comunicat diagnoza de cancer de col uterin.
Când ne-am externat am încercat să găsesc soluții pentru a rezolva problemele de sănătate, doar că de data asta nu doar pentru Naomi, ci și pentru mine. Am sunat la toate spitalele posibile, dar peste tot găseam programări disponibile abia peste câteva luni. Am început să caut alte clinici și am găsit una în Heidelberg la o distanță de 800 de km de Usedom.
A fost o speranță și eu m-am agățat de ea cu ambele mâini. Am luat legătura cu cei de la clinică și am primit confirmarea că se pot ocupa de Naomi. Imediat am început să caut o chirie prin apropiere și am găsit una tocmai în Karlsruhe. Apropo, a fost o întreagă aventură felul cum mi-am găsit o chirie în doar trei săptămâni. Am scris și am cerut ajutor în grupurile de români și moldoveni din această zonă și s-au găsit oameni de bună credință, care fără să mă cunoască personal și-au făcut timp și au mers pentru a discuta cu proprietarul unui apartament care să dădea în chirie. Restul formalităților le-am rezolvat trimițând actele pe mail. A fost un risc enorm, dar s-a meritat.
Am întors pagina și am luat-o de la capăt la peste 800 de km distanță
Pe 15 martie (din nou 15 martie) chiar de ziua mea, am întors din nou pagina. Am împachetat toată viața mea în patru valize mari, mi-am luat cei cinci copii și am urcat în trenul cu destinația Karlsruhe.
Odată ajunsă aici au început atacurile din partea fostului soț, care mi-a pus piedici să nu pot primi ajutor social pentru copii. Condiția lui era să revin înapoi pe insulă. Unica soluție a fost să mă adresez la Jungentamt (Biroul german de asistență socială pentru tineri), unde am găsit profesioniști care m-au ajutat să rezolv toate problemele cu care mă confruntam în acel moment. Mi s-a oferit spre ajutor suportul unei doamne Familienhilfe (ajutor pentru familie) care m-a însoțit peste tot – la școală, grădiniță, creșă, spitale etc, și asta chiar dacă tată lor a refuzat timp de doi ani să-și dea acordul și semnătura. A fost chemat de nenumărate ori în audiență la ei, dar el a refuzat și prin asta mi-a asigurat un as în mânecă.
Tot în această perioadă am reușit să obține programare la un medic ginecolog român care m-a ajutat cu toate demersurile pentru operații și terapii și căruia îi mulțumesc foarte bun. Am suportat două operații și multe terapii postoperatorii, dar în câteva luni eram mult mai bine. A fost greu, dar de recuperarea mea depindeau cinci copii. Cum era acolo vorba? Mamele nu au timp să fie bolnave! Cam așa a fost la mine.
Când le-am pus pe toate astea la punct, am început să-mi caut de lucru. Dar primeam refuzuri peste refuzuri. Până și cei de la magazinul rusesc Mix Markt, care căutau personal în curățenie, m-au refuzat. Și tot domnul de acolo mi-a explicat de ce – nimeni nu va angaja o mamă singură cu cinci copii, dintre care unul bolnav.
Întâi șomeră, apoi antreprenoare cu 16 angajați
Nu mi-a rămas decât să fac curățenie la negru. Nu îmi era rușine să spăl băi și closete și nu aveam o taxă fixă. Mi s-au refuzat bani de șomaj (știți voi, marea birocrație germană) așa că am continuat cu job-ul la negru. Întâmplarea a făcut să ajung să fac curățenie în casa unui angajat al primăriei. Din vorbă în vorbă, omul mi-a promis că mă ajută, dar mi-a recomandat să-mi deschid o firmă de curățenie, ceea ce eu am și făcut. Să-mi deschid un Gewerbe (formă de activitate economică desfășurată în scopul obținerii de profit, cum ar fi afaceri, comerț sau meserii independente) n-a fost complicat. M-a costat doar 35 de euro. Importanți au fost pașii ulteriori: analiza pieței, stabilirea prețurilor, construirea unei imagini, obținerea asigurărilor necesare, pregătirea documentelor, gestionarea aspectelor administrative etc. Am început singură, dar în scurt timp am pus firma pe picioare și acum am 16 angajați.
Între timp lucrurile au intrat în făgașul normal. Copii merg la școală, cu excepția lui Naomi și Miriam. Sper ca lucrurile să se rezolve și Naomi la fel să devină școlăriță în această toamnă, în pofida diagnozelor, inclusiv a mutismului selectiv, descoperit recent. (Mutismul selectiv este o tulburare de anxietate socială în care o persoană, de obicei un copil, este incapabilă să vorbească în anumite situații sociale sau cu anumite persoane, în ciuda capacităților lor de a vorbi în mod normal în alt context. n.r.)
„…dacă în Germania nu există o școală care ar putea s-o primească pe Naomi, atunci voi veți construi una pentru ea”
Apropo, în procesul de pregătire a lui Naomi de școală m-am ciocnit de o problemă destul de complicată. Din cauza diagnozelor, în special a handicapului locomotor și a mutismului selectiv nici o școală publică nu are capacitatea de integra un copil cu mai multe spectre de diagnosticuri și m-au direcționat către o școală pentru copii cu deficiențe mintale. Am refuzat categoric. Cum poate un copil care vorbește fluent trei limbi să fie înscris într-o astfel de instituție de învățământ? Am scris reclamații la Bundesministerium für Gesundheit (Ministerul Sănătății) și Budesministeriul für Bildung (Ministerul Învățământului) și am cerut reevaluarea cazului. Am avut trei întâlniri cu experți, trimiși în teren pentru a examina situația. Prima întâlnire cu ei cred că n-o voi uita curând. Reacția lor a fost ceva de genul – cum de mi-am permis să-i scot din zona lor de confort și să îi car pe drumuri?! Eu sunt un Auslander (un străin/o străină) și trebuie să accept tot ce mi se oferă… Le-am zis că dacă în Germania nu există o școală care ar putea s-o primească pe Naomi, atunci ei vor construi una pentru fata mea! M-au întrebat de ce sunt atât de impulsivă și le-am răspuns fără ocolișuri că ei m-au făcut așa.
La a doua întâlnire mi s-a comunicat că încă nu au găsit o soluție cum ar putea rezolva problema mea. De data asta eu eram cu tema pentru acasă făcută. Le-am dat o listă cu școli, cu care am reușit să comunic între timp, și care ar putea să creeze până în septembrie condiții pentru Naomi. La cea de-a treia întâlnire s-a decis ca Naomi să fie înscrisă într-o școală normală care va fi adaptată pentru a întruni toate condițiile unui copil cu astfel de diagnoze. Cu Doamne ajută, în septembrie Naomi va merge la școală având zilnic doi însoțitori – un psiholog și un îngrijitor.
„Nouă femei salvate de abuz și violență domestică. Eu fac parte din povestea lor de salvare.”
Acum ceva timp am ieșit să beau o cafea cu o doamnă, pe care o cunoșteam din mediul online. Ne împrietenisem cumva, dar nu apucasem să ne vedem face-to-face. În ziua când ne-am văzut am aflat că trăiește într-o relație toxică, că e însărcinată cu al doilea copil, că… Am încurajat-o să nu intre în depresie. Am fost ca ea, îmi erau prea proaspete amintirile… Într-un moment de disperare, bătută și umilită a îndrăznit să accepte ajutorul și să vină la mine, dar apoi soțul a convins-o să revină acasă. Nu pentru mult timp, pentru că chiar înainte să nască m-a sunat și printre lacrimi m-a rugat să vin s-o iau. Eu am dus-o la maternitate. Eu am luat-o de la maternitate și am adus-o iar la mine. Am fost cu ea la toate instituțiile – poliție, asistență socială etc. Am început cu o reclamație la poliție pentru ärztliches Attest (certificat medical pentru semnele corporale) pe care le avea, apoi la Sozialdienst (Serviciu Social) ne-a oferit sprijin pentru a lupta mai departe. Datorită suportului psihologic și ajutorului financiar azi această femeie se descurcă din ce în cel mai bine pe toate planurile.
După ea am cunoscut, tot din mediul online, povestea unei alte femei care a scris sub anonimat. Iar era vorba de violență fizică în familie, un copil mic și încă unul pe drum. M-a sunat într-o zi plângând că nu poate intra în casă pentru că soțul se îmbătase și dărâma tot ce-i nimerea în cale. Am mers după ea 150 de km și am adus-o la mine. A urmat același parcursul – poliție, asistență socială, ajutor social, doar că de data asta din casă a plecat el… Am devenit bune prietene, iar fiica mea mai mare a botezat-o pe fetița ei.
Au urmat și alte cazuri la care am contribuit pentru soluționarea lor. Nouă la număr. Pe unele femei le-am ajutat/îndrumat să își găsească un loc în Frauenhaus (Casa Femeii), să facă un Ausbildung (curs de formare), pe altele, la rugămintea lor, le-am ajutat să plece cât mai departe de abuzatori în alte landuri, unde au început totul de la zero. Chiar în perioada asta am cazată la mine o tânără mamă căreia i-a fost răpit copilul de tatăl lui. Până la vârsta de trei ani a copilului nu s-a interesat deloc de soarta lui, iar acum a reușit să o ademenească pe femeie ca să vină din Republica Moldova până în Germania. Povestea e lungă, dureroasă. Acum luptăm nu doar împotriva tatălui ci și a unor structuri ale statului, sau mai bine zis a unor oameni care stau în acele fotolii și nu fac nimic. Am apelat la serviciile unui avocat, am contactat oameni cu posturi înalte. S-a stabilit prima ședință de judecată săptămâna viitoare. Așteptăm…
O femeie abuzată care a luat hotărârea de a ieși dintr-o relație toxică trebuie să aibă curajul de a cere ajutor. Primul pas este să depună o plângere la poliție și să consulte un medic în cazul violenței fizice. Serviciul social din regiune (Sozialdienst) și, dacă există copii, Jugendamt-ul sunt primele resurse de protecție. În unele situații, femeile care doresc adăpost pot solicita un loc la FrauenHaus de la Sozialdienst, care oferă mereu o listă online cu locuri disponibile. Dacă rămâne în locuință și partenerul este cel care pleacă, va urma un proces birocratic pentru a primi ajutoarele necesare. Mamele cu copii sub trei ani pot beneficia de ajutor integral pentru cheltuieli, copii și întreținere până când copiii merg la grădiniță. Nu ezitați să solicitați Familie Hilfe de la Jugendamt. Atenție, mamele care revin la partenerii violenți după depășirea momentului, riscă amenzi și supraveghere totală de la Jugendamt. În cazul în care au existat încasări de bani de la Jobcenter, este posibil să fie necesară restituirea acestora.
Naomi a fost muza mea pentru a deschide asociația „Zâmbete fără limită”
Ideea de a deschide Asociația „Zâmbete fără limite” mi-a venit într-o zi în timp ce așteptam împreună cu Naomi sub ușa nu mai țin minte cărui medic, la una din multele clinici pe care le vizităm constant în acești ani. Asistentele medicale o numesc înger și se miră de fiecare dată de felul cum crește și se dezvoltă. În ciuda celor opt diagnoze și sub diagnoze Naomi pare un copil absolut normal. Ea e muza mea, respectiv, prin povestea ei vreau să dau curaj și altor mame de a lupta pentru copiii lor.
Asociația a luat naștere anul trecut în octombrie și în afară de mine mai sunt încă cinci entuziaști stabiliți în diferite colțuri ale lumii. Așteptăm ultimele acte de la Amtsgerichte Register (Registrul instanțelor) și Finanzamt (Administrația Fiscală). Lucrăm toți împreună pentru misiunea și viziunea acestei asociații. Scopul nostru este să construim o punte de legătură între copiii cu dizabilități vorbitori de limba română de aici din Germania cu cei din Republica Moldova și România. Prima campanie organizată a fost de Crăciun, în cadrul căreia s-au adunat colete din Germania pentru 13 copii cu dizabilități din Republica Moldova și România. Actualmente lucrăm la campania de Paști și avem înregistrați peste 30 de copii cu dizabilități.
Pentru a deschide o asociație nonprofit (Verein), se trimite un „Anmeldung eines Verein” (formularul de înregistrare – care poate fi găsit pe site-ul oricărei primării în format PDF) la Amtsgerichte Register (Registrul instanțelor). După înregistrarea organizației, se obține un ID Nummer (număr de identificare) de la Finanzamt (Administrația Fiscală) pentru deschiderea unui cont bancar și declararea oricăror intrări și ieșiri de pe contul bancar la Finanzamt.
Un gând. Un sfat. De 8 martie.
Fiecare femeie merită să iubească și să fie iubită. Copiii cresc fericiți când mama este fericită, iar ea este și rămâne mereu un exemplu pentru copiii săi în viitor. Germania oferă multe avantaje și posibilități pentru o viață decentă, însă uneori, venind în această țară, nu ne informăm corect pentru o integrare în cauză. Ne concentrăm prea mult pe muncă și bani, care niciodată nu par să fie suficienți. Fiți fericite Femeilor, indiferent de împrejurări. Și aveți grijă de voi!
