Când am sunat-o, edita un capitol din propria carte despre blocaje, frică și neîncredere. Se scuza că povestea ei poate nu e suficient de „atrăgătoare” precum a altor femei. Eu însă cred că tocmai asta o face deosebită pentru că este povestea femeii care a plecat, apoi s-a întors mai așezată și mai împăcată cu drumul ei, femeia care și-a purtat cu ea copilăria, profesia, dorul și credința, după care apoi le-a adunat, una câte una, înapoi.
Cea de-a treia protagonistă a proiectului Femeile Moldovei revin acasă este Irina Ivanov, din Sofia, Drochia. A fost o plăcere s-o cunosc și s-o prezint comunității.
Totul începe acolo unde primești dragoste.
M-am născut la Sofia, Drochia, într-o familie de profesori. Părinții mei au fost oameni ai catedrei, dar mai ales oameni ai inimii. Copilăria mea a fost una fericită, trăită în iubire, răsfăț și siguranță. Mai am un frate mai mare, care mi-a fost mereu sprijin și reper în drumul meu.
Părinții au investit în educația noastră, în studii, însă mai presus de toate ne-au dăruit respect și încredere. Și da, ne-au dăruit multă dragoste, iar de acolo a pornit totul. Pentru că atunci când primești dragoste, respect și pozitivism, le porți cu tine întreaga viață. Deși în pașaport am 51 de ani în suflet, cred c-am rămas la vreo 25. Anii de acasă m-au învățat că vârsta nu stă în timp, ci în felul în care știi să iubești.
Am crescut odată cu generațiile mele. Istoria ca vocație, nu ca meserie
Am absolvit școala medie din sat, apoi am plecat la Chișinău, unde am urmat Facultatea de Istorie la USM. Încă din anii de studenție am început să lucrez la școală, fiind cu doar câțiva ani mai mare decât elevii mei.
Cam așa a început drumul meu în educație — un drum lung, de peste trei decenii. Am predat la Liceul „Constantin Negruzzi” din sectorul Ciocana (Chișinău), cunoscut anterior ca Școala nr. 70, fiind profesoară de istorie la clasele liceale.
A fost o responsabilitate mare, dar și o bucurie de a contribui la formarea gândirii tinerilor. Sunt mândră că Dumnezeu mi-a ales această cale, pentru că, atunci când știi să ajungi la sufletul copiilor, descoperi că ei sunt și buni și receptivi. Trebuie doar să le găsești cheia. Iar în momentul în care, ca profesor, reușești acest lucru, meseria devine cu adevărat una nobilă.
Am trăit ani frumoși, ani în care am crescut profesional, susținută de un colectiv extraordinar. Am investit constant în dezvoltarea mea prin traininguri, seminare, conferințe, inclusiv peste hotare, din dorința de a învăța și de a evolua.
România a fost o prezență constantă în viața mea profesională. Am ajuns și la Budapesta, Viena, Praga, Sofia etc. Am fost și speaker, am prezentat și proiecte, dar am fost și simplu participant.
Împreună cu elevii mei am primit delegații străine și am fost și noi oaspeți, la rândul nostru, în alte țări. Să știi că până în prezent țin legătura cu primele generații de elevi. Ne sunăm din toate colțurile lumii. Am ajuns să le cunosc și copiii, iar unora să le fiu și profesoară. Odată cu ei, am crescut și eu.
Familia rămâne axa constantă
Am fost căsătorită. Doar că azi, pe 13 ianuarie s-au împlinit 13 ani de când l-am pierdut pe soțul meu într-un accident rutier. Au trecut ani, dar oricum e un subiect sensibil și așa va rămâne.
Mă alin însă cu băiatul nostru care pe 9 ianuarie a împlinit 25 de ani. A studiat Relații Internaționale la Suceava, dar s-a întors acasă. Spune că nu există oraș mai frumos pe lumea asta decât Chișinăul. Lucrează într-o companie americană și sunt tare mândră de el.
Când tatăl său a decedat, el avea 12 ani, și moartea lui ne-a apropiat mult. Până la 16 ani legătura noastră a fost foarte puternică. Apoi el a rămas cu părinții mei. Mama, la vremea respectivă era profesoară de engleză la Drochia și el s-a mutat la țară. O perioadă grea în viața noastră…
N-am plecat de nevoie, ci dintr-o întâmplare.
Nu am plecat din lipsuri. Am plecat pentru o prietenă, o fostă elevă, care avea un copil mic și era disperată pentru că nu putea lăsa copilul în grija nimănui. M-am oferit s-o ajut pe perioada verii, cât copiii erau în vacanță, până venea mama ei din țară.
Așa am ajuns la Dublin în 2016, pentru câteva luni de vară. Dar femeia așa și n-a reușit să-și perfecteze actele la timp, respectiv am decis să rămân. Iar pentru asta a trebuit să-mi iau un an de pauză profesională de la școală. Când problema în acea familie s-a rezolvat, nu am revenit în Moldova pentru că mi s-a propus un job într-un laborator farmaceutic.
Ulterior, m-am înscris la un curs de design interior. Au urmat trei ani grei pentru că studiile mi-au cam dat viața peste cap, dar am reușit. Apoi m-am instruit în domeniul securității la muncă. După care am ajuns să țin eu traininguri, adică să fac instruiri în română și rusă pentru angajați veniți din Republica Moldova și aici experiența pedagogică m-a ajutat enorm.
Ajungi să iubești țara prin oameni. Despre Irlanda văzută cu ochi de istoric.
Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am ajuns să lucrez nemijlocit cu irlandezii, a fost să le învăț istoria țării. Am vrut să înțeleg cine sunt oamenii lângă care stau. Am citit cărți de istorie și am privit documentare despre trecutul lor, găsind multe lucruri în comun cu istoria noastră. Apoi le-o povesteam lor. Se mirau pentru că nici ei n-o știau atât de bine. Așa au ajuns să mă respecte, să mă invite la petreceri unde le țineam discursuri despre trecutul lor și să-i las mască de fiecare dată. Să știi că aceasta a fost o mare realizare pentru mine, căci irlandezii sunt destul de rezervați. Dar și-au schimbat atitudinea când au văzut deschidere, respect și interes.
Copiii m-au găsit oriunde aș fi fost. Autism, ABA, lucru cu copiii refugiați.
Apoi începusem să predau ore suplimentare copiilor colegilor mei. Mai târziu am început să lucrez, inclusiv, cu copii cu autism. Mi s-a spus de nenumărate ori că anume asta-i chemarea sufletului meu în această viață.
Am revenit în Moldova în 2021 și am deschis la Chișinău un Centru de dezvoltare pentru copii și adulți „Filosofia Succesului”, care a activat doi ani, timp în care am oferit cursuri și activități menite să dezvolte abilități practice, gândirea pozitivă și încrederea în sine. Veneau mulți copii cu diverse provocări, și mă bucur că am putut să-i ajut, să-i ascult și să-i ghidez către o cale dreaptă, oferindu-le sprijin și încredere în propriile lor abilități.
Am făcut și studii de ABA terapeut, iar în 2022 m-am întors la școală, însă doar pentru un an, pentru că a început războiul și am fost din nou chemată la Dublin pentru a lucra, de data asta cu copii refugiaților ucraineni. În Irlanda m-am reținut alți doi ani.
Am lucrat atât cu copiii refugiați cât și cu copii cu autism. Am avut ore private, dar și experiența de a lucra la o școală unde am avut o clasă cu copii cu autism. Profesorii cu care am colaborat mi-au spus mereu lucruri frumoase și m-au complimentat pentru dedicarea mea, lucru care contat enorm pentru mine. Eu întotdeauna depuneam efort și sunt mândră de ce am realizat. Pentru mine, lucrul cu copiii a fost și rămâne ceva nobil.
În 2024 m-am întors definitiv în țară. Tata decedase. Am rămas cu mama, care mă aștepta la Drochia. Dar nu regret. Am revenit în țară cu un bagaj plin de emoții pozitive și de mulțumire pentru lucrurile frumoase pe care le-am realizat, dar și pentru oamenii pe care i-am cunoscut atunci și care-mi sunt și acum aproape. Păstrăm legătura, deși ei nu sunt doar din Irlanda, ci din toate colțurile lumii. Îmi amintesc, de exemplu, de o doamnă din Afganistan, căreia-i povesteam despre istoria țării ei, și o surprindeam de fiecare dată cu lucruri pe care nici ea nu le știa.
Scrisul m-a adunat
Revenirea în Moldova a fost, la fel, o experiență bună. Sunt o fire adaptivă și reușesc să mă acomodez oriunde, fie că plec, fie că revin. Chiar dacă am avut parte și de evenimente triste, am învățat să preiau asupra mea greutățile și emoțiile negative și să le depășesc, transformându-le în forță.
Acum scriu și public cărți. Am publicat trei până acum și lucrez la alte două. Acest proces mă ajută să mă recuperez mental și emoțional. Fac, de asemenea, meditații. Și fac bijuterii pe care le vând la diferite târguri. Apropo, la un astfel de târg am avut ocazia s-o cunosc pe Iana Stanțieru.
În prezent locuiesc cu mama la Drochia și, pe lângă activitatea de creare de bijuterii, continui să predau lecții online de istorie și să pregătesc elevi pentru bacalaureat. Totodată, mai scriu articole, sau ofer servicii de redactare de texte.
Cărțile publicate sunt trei la număr. „Exerciții pentru fericire” este un ghid practic pentru a aduce mai multă bucurie în viață. „Разговор с ангелом” („Discuții cu îngerul”) este despre cum să-ți găsești pacea interioară și să îți dezvolți intuiția. În „Insula demonilor” am scris despre viciile noastre și cum să le înfruntăm și să le depășim. Când m-ai contactat lucram la noua mea carte „Ziduri”, care e despre despre frică, neîncredere, blocaje.
Experiența pe care am redat-o în cărți vine din copilăria mea. De mică am fost, un fel de psiholog pentru toți și mereu am simțit că în interiorul meu există un ghid care mă ajută să găsesc soluțiile potrivite pentru mine și pentru alții.
Femeile Moldovei sunt putere
Când am venit în sat, doamnele de la Asociația „Băștinașii” din Sofia m-au invitat la niște ședințe. Am participat la una, mi-a plăcut și atunci am decis să mă implic. La a doua ședință am venit cu câteva idei de proiecte. Așa am aflat că „Femeile Moldovei” au foarte multe proiecte frumoase, care contribuie la dezvoltarea personală, culturală și nu numai a femeilor care revin acasă.
Mi-a plăcut mult această implicare, în special exemplul doamnei Stanțieru, care este un model pentru multe dintre noi și pe care ar trebui să-l urmăm. Sunt și alte doamne care participă la acest proiect și se implică cu sufletul, și iată așa se fac curând doi ani de când m-am implicat și eu.
Datorită acestui proiect am învățat că se pot face lucruri frumoase, indiferent unde ești și cine ești. Am descoperit că femeile Moldovei sunt o forță, că pot rezolva orice și pot realiza orice.
Ce fac eu? Ajut persoanele care revin acasă, oferindu-le o parte din experiența mea – le ofer sfaturi, le ajut să depășească greutățile revenirii, să înțeleagă ce ar putea face, cum să se integreze în colective și cum să depășească obstacolele, pentru că revenirea acasă poate fi complicată.
Chiar în această perioadă lucrez la un nou proiect de organizare de traininguri. Am organizat în trecut ateliere de lucru în care am lucrat pe tema încrederii în sine și a gândirii pozitive și au avut un mare succes. Am observat în procesul de lucru cu femeile din sat, dar și cu cele care revin acasă, că deși sunt talentate, nu au încredere în ele și sunt frustrate și anxioase.
Prin astfel de proiecte trezim femeia din noi. Lucrând împreună, ne dorim să fie cald și bine, să se simtă susținute și inspirate, și cred că acest lucru este extrem de valoros pentru fiecare dintre noi.
Femeile Moldovei, femeile lumii, fiecare dintre noi avem puterea de a construi, de a depăși și de a transforma. Drumul nu este niciodată ușor, dar atunci când te înconjori de oameni buni, când împărtășești din experiența ta și când crezi în tine, reușești să aprinzi o lumină în propria viață și în viețile celor din jur.
Platforma Portrete în Cuvinte este partener media al proiectului Femeile Moldovei. Programul pilot Femeile Moldovei Revin Acasă este realizat cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) prin Fondul de Consiliere în Politici GIZ Moldova.
