Prin acest articol, fata asta a atins câteva corzi sensibile… depresia emigrantului, care după ce trece de euforia stabilirii în țara cu drumuri perfecte și oameni zâmbitori se ciocnește de ceva mult mai profund – adevărata integrare… de aici și expresia devenită aproape iconică – „ne pare rău, dar sunteți prea calificată ca să vă angajăm în firma noastră”. E un drum lung, pe alocuri anevoios de integrare, când conștientizezi că job-ul tău este mai puțin atractiv pentru potențiali angajatori, de aceea, conștientizarea vine la pachet cu reinventarea profesională.
Cu siguranță unii dintre cei care au emigrat în Germania acum cinci – zece ani se vor regăsi în anumite momente din povestea ei, în timp ce alții, care abia au venit sau urmează să se stabilească, ar putea lua aminte la diferite aspecte. Personal pentru mine, e o onoare și o mare bucurie să public azi articolul despre Gaby Galamaga, încă una din #ainostri, asistent social și reprezentant oficial la Messe (expoziție) Frankfurt pentru Republica Moldova și România.
Cine este Gaby Galamaga? Mai întâi de toate mama lui Dieter…
Dacă până acum trei ani la întrebarea „cine este Gaby Galamaga?” începeam să mă descriu din punct de vedere profesional, azi vreau să încep prin a spune că sunt mama lui Dieter, băiețelul meu care mă învață în fiecare zi, de când a apărut în viața mea, să-mi accept momentele de vulnerabilitate pe deoparte, dar și atu-urile pe de alta. Sunt o fire poetică, altruistă, intuitivă, curioasă, creativă, empatică și sensibilă la stres. Sunt un mediator atât în viața profesională, cât și în cea de familie.
Studentă. Editor de imagine. Traducător.
În Moldova, am început să lucrez din al doilea an de facultate în calitate de editor de imagine și traducător. Am absolvit în anul 2008 Facultatea de Informatică și Limbi Moderne Aplicate, la Universitatea Liberă Internațională (ULIM). Deși aveam diplomă de informatician, am continuat să editez filme și să traduc proiecte pentru un birou de traduceri. Tot în 2008 m-am angajat în calitate de redactor la Color IT, o companie care gestiona site-ul Mirc.md pe atunci.
Trei ani mai târziu am primit o ofertă de job la UNIKT București, în calitate de editor de imagine. În același timp, mi-am oferit voluntar serviciile de redactor pentru Revista Atelierul, cel mai mare promotor al industriilor creative din România.
La București am lucrat doar un an și jumătate, după care am revenit la Chișinău pentru că soțul meu venise cu ideea de a emigra în Germania. Am acceptat provocarea pentru că era o dorință mai veche. Germania îmi părea pe atunci, o țară extraordinară. Și acum cred la fel.
Primul a plecat soțul, care primise între timp o ofertă foarte bună la o companie de IT din Augsburg, iar peste trei luni l-am urmat și eu.
Am venit în Germania hotărâtă să urc munți și să înot ape.
Apropo, în vara lui 2010, am făcut un trip cu mașina prin mai multe țări – Ungaria, Austria, Italia, Franța și Germania. Din toate țările vizitate, Italia și Germania mi-au furat inima. Au fost țările care m-au impresionat prin curățenie, punctualitate, varietate, istorie și natura extraordinar de frumoasă. Bineînțeles că impresiile de turist nu se pupă întotdeauna cu cele de rezident. Am venit în Germania hotărâtă să urc munți și să înot ape. Dar ajunsă aici, după doar două săptămâni de viață oarecum sedentară (soțul pleca la muncă ziua, eu rămâneam acasă și citeam) am înțeles că va trebui să fac foarte mult efort pentru a mă încadra în această societate. În primul rând, să învăț limba germană apoi să-mi construiesc o rețea de socializare pe viu cu oamenii. Au urmat cursurile de integrare și orientare, unde am cunoscut oameni extraordinari din toată lumea. După șapte luni de cursuri am început să aplic la diverse joburi.
Realitatea de care m-am lovit – profesiile mele nu valorează nimic.
Ei iată că aici m-am lovit de o realitate pe care nu puteam s-o accept – că profesiile mele nu valorează nimic, că editorii de imagine nu sunt prea căutați, că redactor nu pot să fiu neștiind limba germană la nivel nativ. Mă ajuta să nu cad pradă deznădejdii faptul că încă mai scriam pentru Revista Atelierul și aveam un hobby – crearea diverselor decorațiuni de Crăciun și a păpușilor sau jucăriilor Teddy. Și da, scriam inclusiv versuri și proză.
Din nou studentă la Universitatea Tehnică din Augsburg
După doi ani de încercări și eșecuri, am intrat în depresie. La un moment dat nu aveam chef de nimic și chiar mă gândeam să revin la București. Dar soțul a avut minunata idee de a mă convinge să mai fac o facultate. Am dat curs provocării și am aplicat pentru Management Internațional la Universitatea Tehnică din Augsburg.
Pentru a aplica la o universitate în Germania trebuie să ai Bacalaureatul, dar și restul de acte traduse și apostilate la notar, apoi validate și recunoscute în Germania (mai multe detalii despre recunoașterea certificatelor de studii aici – https://www.anerkennung-in-deutschland.de/html/de/hochschule.php#). Ți ce mai cere să cunoști limba germană la nivel de C1-C2. Dovada se face prin copia simplă după atestatul de limbă germană ( DSH, Test DAF sau Goethe Zertifkat C2). Recomand site-ul daad.de dacă planificați să faceți studii în Germania. Găsiți toată informația necesară dar și toate facultățile care vă interesează după orașe.
Studiile la universitățile de stat din Germania sunt, practic, gratuite. Se plătește o taxă pe semestru care variază de la o universitate la alta. În cazul meu a costat mai puțin de 100€ per semestru. Dar cu carnetul de student puteam folosi gratuit transportul public din Augsburg. Studiile au durat șase semestre cu frecvență la zi.
A fost o experiență foarte frumoasă. Am avut colegi de diferite vârste de la 18 la 38 de ani. Cu mulți am rămas în relații de prietenie până în prezent.
Mi-a plăcut foarte mult atitudinea profesorilor față de studenți. Se atârnau cu un respect deosebit față de noi, dar și de materia pe care o predau. Studenția mea din Germania se diferenția mult de cea de acasă. Spre exemplu temele pentru acasă le primeam prin intermediul unui program și tot prin intermediul acestui program trebuia să le transmitem gata făcute. Se lucra foarte mult cu ajutorul tehnologiei.
„Sunteți mult prea bună pentru postul respectiv…”
Între timp, soțul a primit o ofertă foarte bună de a lucra în calitate de inginer de software la Tado GmbH, o firmă de termostate inteligente la Munchen, unde, ulterior, mi-am făcut și eu stagiul practic. După studii, a urmat o altă perioadă de aplicații la diverse companii. Am avut foarte multe interviuri și de multe ori primeam refuzuri din motiv că aș avea o calificare mult prea bună pentru postul respectiv. Bineînțeles că iar am cedat stresului. Mă simțeam inutilă.
Apropo de „calificarea mult prea bună pentru postul respectiv” am ajuns să-l consider un clișeu, care ne dezorientează de multe ori. Am avut un caz când aplicasem pentru o practică în limba engleză la Hubert Burda Media. Primisem invitație la interviu, m-au ascultat și la urmă mi-au spus că le place tare mult de mine dar că studiile, experiența și anii de muncă mă poziționează ca potențial angajat cu normă întreagă, nu ca și practicant. Pentru calificarea mea, aș primi prea puțin și ei nu-și pot permite una ca asta. Rămâneam cu întrebarea retorică, de ce mă mai invitau dacă observau din CV că am ceva mai multă experiență decât un student care face abia prima facultate. Momente de genul au fost și când am vrut să mă angajez la Augsburger Restehaus în timpul pandemiei. Atunci le-am spus că nu contează câte studii și ani de experiență am. Vreau jobul și am să îl fac la cel mai înalt nivel.
Stagiu practic. Pandemie. Punct și de la capăt în căutarea postului de muncă.
Într-o zi am primit un apel și o invitație la interviu, de la Kleeblatt Medien GmbH, companie de producție de film, care lucrează în mare parte cu autoritățile de stat și municipalitățile. Mi-au zis din start că nu au o ofertă de job cu normă întreagă pentru mine, dar pentru că le-am plăcut mult, vor să îmi ofere un loc de practică pentru șase luni cu un salariu minim.
Cum am făcut contact cu ei? La Kleeblatt am trimis un Initiativbewerbung. Nu aveau posturi vacante de nici un fel, dar am vrut doar să îmi încerc norocul în cazul în care aveau totuși nevoie de oameni ca mine. Și aici vin cu o sugestie pentru cei care sunt în căutare de lucru în Germania…
nu vă fie frică să trimiteți CV-ul la companiile care vă interesează, chiar dacă ei la moment nu au oferte de lucru. Majoritatea companiilor iau în considerare CV-urile interesante și le păstrează pentru joburile vacante sau deschid o poziție special pentru voi, dacă consideră că puteți aduce valoare companiei.
Așa a fost în cazul meu. Nu aveau locuri vacante, dar le-am părut interesantă și mi-au oferit această practică cu scopul de a mă ajuta pe viitor să-mi găsesc un job bun. Pentru că unul din criteriile la care se uită majoritatea companiilor este dacă ai practică de lucru în Germania.
A fost o bucurie pentru mine, pentru că era o companie la care îmi doream să ajung încă de când mă mutasem la Augsburg. Știam că aveam să învăț foarte multe acolo. Așa am ajuns să filmez, să fotografiez, să editez pentru diverse filme documentare. Kleeblatt Medien avea la etapa respectivă contracte foarte mari cu primăria din Augsburg. Eu filmam scene de la locurile în construcție sau reparații în diverse instituții. Una din ele era Gara de trenuri aflată în renovare. Sau făceam fotografii pentru arhivă.
La final de stagiu practic începuse pandemia, care a coincis cu „plecarea” tatălui. Situația asta „mi-a pus capacul”… Credeam că mai rău decât atât nu se poate și începusem să mă închid foarte mult în mine și gândurile mele pesimiste. Pentru că deși era pandemie și multe instituții s-au închis, eu am căutat să ies, să merg oriunde numai să nu stau în casă. Știam că așa mă pot ajuta ca să mă lecuiesc de tristețe.
Am aplicat la jobul de consultant la Augsburger Restehaus, departamentul de mercerie. Magazinele au continuat să lucreze în regim special. Am fost acceptată imediat. Între timp am rămas însărcinată și am lucrat până aproape de a naște, după care am stat în concediu de îngrijire a copilului un an și jumătate.
Maternitatea îți atinge cele mai sensibile coarde și te învață să mergi pe sfoară.
Maternitatea este frumoasă, dar și extrem de obositoare și anevoioasă. Îți atinge cele mai sensibile coarde și te învață să mergi pe sfoară. Am ajuns într-o stare depresivă din care simțeam că fără ajutorul unui profesionist în domeniu, pur și simplu n-am cum să ies. Am început să merg la terapie. Încet mi-am revenit și am început să caut oportunități noi de angajare. Am găsit un loc la creșă pentru Dieter și am început să-mi revizui CV-ul.
M-am regăsit în postul de asistent social la Johanniter-Unfall-Hilfe e.V.
La scurt timp, am primit o ofertă de lucru la Johanniter-Unfall-Hilfe e.V, una din cele mai mari organizații de ajutor din Europa, în baza unei recomandări făcute de către o fostă colegă de la școala de germană, cu care făcusem în 2019 cursul de C1-C2. Ea le-a dat linkul meu de profil de pe LinkedIn și ei m-au contactat imediat. Am fost la interviu și peste două zile semnam contractul de angajare. A fost o surpriză, pentru că deși eram în căutare de lucru, nu aplicasem la Johanniter. Ei aveau nevoie de încă un coleg care cunoștea și limba rusă sau ucraineană. Am fost angajată în calitate de asistent social și translator pentru unitatea de primire inițială a refugiaților din Ucraina.
În calitate de asistent social la Johanniter-Unfall-Hilfe e. V. Erstaufnahmeeinrichtung din Augsburg, ajut până în prezent o mulțime de refugiați ucraineni, oferind asistență și informații în procesul de lucru cu autoritățile, vizite la medici, înscrieri la școală și cursuri de limbă germană, deschiderea de conturi bancare, completare de aplicații pentru Centrul de Ocupare a Forțelor de Muncă și Biroului de Asistență Socială, în vederea integrării lor în Germania.
Este un job solicitant, pentru că lucrul direct cu oamenii este cel mai dificil. Vin oameni din diferite pături sociale, cu nivel divers de educație și stare a sănătății. Avem oameni care au nevoie de ajutorul unui tutore care să le fie mereu alături. Sunt oameni cu probleme foarte mari de sănătate pentru care noi, lucrătorii sociali, facem și munca de le terapeuți, de care ei au atâta nevoie. Eu am valori la care țin foarte mult. Și una din ele este altruismul. Îmi place să ajut oamenii. Atunci când văd c-am putut fi de folos sau le-am adus un pic de liniște în suflet sau echilibru mintal, mă încarc pozitiv. Până acum am ajutat peste de șapte mii de refugiați ucraineni să se integreze în Germania.
Lipsisem odată de la lucru mai bine de două săptămâni (fiind în concediu medical cu Dieter) și când m-am întors cineva din refugiați mi-a adus o ciocolată și mi-a spus că m-a așteptat ca pe-o gură de oxigen. E o validare care înseamnă foarte mult pentru mine.
Reprezentant oficial la Messe Frankfurt pentru Moldova și România.
La trei luni de la angajare am primit un email de la directorul Messe Frankfurt din România, cu oferta de lucru prin cumul în calitate de reprezentant oficial al Messe Frankfurt în Moldova și România, pe bază de proiecte. Ne știam din 2017 când am mers la Messe Frankfurt, la târgul Tendence, în calitate de redactor al Revistei Atelierul.
Am acceptat cu mare plăcere această ofertă. Activitatea mea implică apeluri telefonice și corespondență oficială cu potențiali clienți sau vizitatori ai târgurilor, evenimentelor sau congreselor organizate de Messe Frankfurt Exhibition GmbH, din Republica Moldova și România. Adesea implică traducerea textelor din germană în română sau rusă. Lucrez remote, iar uneori plec în deplasări la conferințe de presă sau târguri, unde iarăși comunic cu reprezentanții țărilor noastre.
Germania nu este tocmai țara tuturor posibilităților sau a celor mai îndrăznețe vise.
Planuri de viitor? Încerc să nu mă gândesc foarte mult la viitor. Am învățat, fiind în Germania, că dacă ai prea multe așteptări, mai ales de la sine, riști să te dezamăgești sau să intri în depresie, dacă trebuie să iei foarte multe lucruri de la început. Germania nu este tocmai țara tuturor posibilităților sau a celor mai îndrăznețe vise. Aici trebuie să te acomodezi după situație și realitate. Recunosc că am un vis, acela de a scrie o carte de poezie sau poate o poveste pentru copii. Sper să trăiesc acest vis în viitorul apropiat.
Eu nu îndemn pe nimeni să-mi urmeze parcursul profesional. Mai degrabă le-aș spune să vină aici bine informați. Să accepte orice ofertă care-i poate ajuta să se dezvolte profesional și nu doar, chiar dacă poate la început nu e cel mai bine plătit. Să își construiască o rețea de oameni buni cu care să se întâlnească, să facă schimb de experiență sau pur și simplu să petreacă timpul calitativ. Să vorbească cum pot și știu limba germană, fără a se rușina c-o fac cu greșeli. Doar vorbind o înveți. Să respecte oamenii și tradițiile de aici, dar să nu-și uite rădăcinile de unde se trag. Să nu vorbească limba română pe sub mustață când sunt în public, ci clar și cu mândrie, pentru că e una din cele mai frumoase limbi din lume. Am auzit asta de la profesoara mea de germană, iar eu sunt absolut de acord. Să ceară ajutor de la specialiști, dacă simt că intră în depresie. Partea bună este că dacă ai asigurare medicală obligatorie, poți beneficia de ajutorul unui terapeut, fără a achita nimic în plus. Să meargă regulat la controale medicale făcându-și programările din timp. Asta salvează tare mult din timp și sănătate. Și bineînțeles, să savureze frumusețea locului în care se află. Să iasă cât mai mult în natură și să se bucure de lucrurile simple.
Muza mea și-a îmbrăcat azi rochia
roșie de catifea
și a plecat din lumea mea.
S-a mutat în a patra dimensiune,
acolo unde Soarele-i pe dos,
răsare de sus în jos.
Are însă aceeași misiune.
Face posibilă întreaga viață
în acel Univers,
dis-de-dimineață.
lar păpădiile deja pufoase
se transformă treptat în florile galbene
frunzele cărora,
unii oameni le pun în salată,
câteodată.
Fluturii grăbiți își strâng aripile suveică și devin pupă, pupa – larvă, iar larva – ou.
Apoi se nasc din nou.
Păsările paradisului aici construiesc cuiburi din puf de bumbac,
în papucii oamenilor,
nu pe copac.
Oamenii în această lume sunt mai simpli și mai ușori.
Umblă desculț iar gravitația-i ridică cu capul la nori.
Au o tradiție minunată, nu la fel ca noi.
Culege fiecare câte-un nor în fiecare zi și-l pune pe cap.
Femeile își fac din el broboadă, bărbații-pălărie
și poartă fiecare podoaba capilară cu mândrie.
Se dau ținându-se de mâini în dulap, un fel de scrânciob al zeului Esculap.
Cea mai bună terapie prescrisă pe săptămână.
Apoi aleargă cu bucurie, ținându-se tot strâns de mână.
Nu la școală, serviciu, război, ci la Spălătorie.
Acolo-și spală grijile de fiecare dată, reinstalează în corp mintea curată
apoi mănâncã și câte-o ciocolată.
Ce lume ciudată dar liberă totodată,
niciodată enervantă, atât de exuberantă.
Îmi bubuie necontenit silabele în cap și nici pădurea nu îmi mai aduce liniște.
În rochia pe care tu mi-ai dăruit-o, nu încap și nici picioarele nu fug desculț pe pajiște.
Ți-aș fi împrumutat cu drag un pic din gândul meu, să vezi de-i plin sau gol și dacă-i sincer.
Azi am pictat pe foaie-n acuarelă-un curcubeu. Dar ce frumos ar fi de-ar răsări la locul lui pe cer.
De-aceea dacă vrei, citește aceste rânduri sau dacă poți, găsește sensul printre ele…
Cocorii se adună iarăși în perechi pe câmpuri,
iar eu am început din nou să cresc lalele.
