Asociația Datina vă invită la un workshop de Macramé pentru femei, organizat în Pforzheim.

Date: 12 September, 2026
Time: 1:00 pm - 5:00 pm
În luna septembrie, Asociația Datina vă invită la un workshop de Macramé pentru femei, organizat în Pforzheim.
De această dată vom lucra la un obiect frumos, dar și practic: un suport suspendat pentru plante, realizat integral din fire de bumbac prin tehnica Macramé. Este genul de obiect care își găsește ușor locul într-o casă – lângă o fereastră, pe balcon sau într-un colț cu plante – și care va fi cu atât mai special cu cât va fi făcut chiar de voi.
Invitata noastră și coordonatoarea atelierului va fi Sabina Rotundu, fondatoarea Boho Harmony, care va explica și demonstra fiecare etapă a lucrării.
Macramé este o tehnică de lucru manual în care diferite tipuri de noduri sunt combinate pentru a crea obiecte decorative și funcționale. La atelier vom porni de la simple fire de bumbac și vom construi suportul pas cu pas: vom învăța nodurile necesare, vom forma partea care susține ghiveciul și vom finisa lucrarea astfel încât, la sfârșitul întâlnirii, fiecare participantă să plece acasă cu propriul suport pentru plante, realizat de la început până la sfârșit cu mâinile ei.
Nu este nevoie să fi lucrat vreodată Macramé. Vom lucra împreună, într-un ritm potrivit și pentru cele care descoperă această tehnică pentru prima dată. Toate materialele necesare vor fi pregătite pentru participante.
Workshopul va dura 4 ore, între orele 13:00 – 17:00 – suficient cât să învățăm tehnica și să ducem lucrarea până la capăt, dar și să avem timp să socializăm și să ne cunoaștem.
Astfel de întâlniri sunt și un prilej de a aduce spiritele creative împreună. Dincolo de ceea ce vom învăța, ne dorim câteva ore petrecute frumos, în care să lucrăm, să discutăm și să ne bucurăm de ceva făcut împreună.
Vom avea mici gustări, iar participantele vor avea parte și de câteva surprize pregătite de organizatori.
📍 Kulturhaus Osterfeld, Sala 408 — Osterfeldstr. 12, 75172 Pforzheim
📅 12 septembrie 2026
⏳ Program: 13:00 – 17:00 (4 ore)
💶 Participare: 15 € / persoană (toate materialele sunt incluse)
☎️ Înscrieri la nr. telefon: +49 176 32293029
Numărul de locuri este limitat❗️
Organizator: Asociația Datina Germania
Coordonator atelier: Sabina Rotundu | Boho Harmony
Activitatea face parte din proiectul anual „Moștenire Vie – tradiție, comunitate și educație pentru noile generații din diaspora, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni