În momentul în care am decis să mă implic cu timpul și expertiza mea în proiectul „Convenția Moldo-Germană 2025”, puteam doar să intuiesc ce oameni minunați stabiliți aici, în diasporă, urma să cunosc. Pentru cei care aud de convenție pentru prima dată, acum aveți ocazia să citiți un prim articol (urmat de altele), ca parte a acestui proiect, organizat de Deutsch-Moldauischer Verein e.V., în colaborare cu comunitatea moldovenească din Germania și cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, prin Programul Diaspora Engagement Hub al Biroului de Relații cu Diaspora. Convenția are drept scop să reunească lideri ai comunității, antreprenori, investitori, reprezentanți culturali și factori de decizie și își propune să promoveze valorile, tradițiile și legăturile dintre diasporă și țară. Evenimentul în sine, la care sunteți cu toții așteptați, va avea loc pe 1 noiembrie 2025, în Frankfurt am Main.
Și acum să revin la subiect. Pe unii dintre membrii implicați îi cunoșteam deja, dar cu alții abia urma să colaborez. Și tocmai aici se află frumusețea acestui proiect – să-i cunosc pe #ainoștri (care prin implicarea lor fac diferența) și să vi-i prezint vouă.
Nadejda Șerbescu, președinta Asociației Plai din Krefeld, e una dintre aceste persoane. Ea a completat cu brio o listă imaginară de-a mea cu „femei dedicate comunității”, ce a putut atât de bine să transforme dorul și apartenența de Moldova într-o misiune de viață. Or, să păstrezi limba, cultura și tradițiile moldovenești într-o țară precum e Germania, să creezi punți între generații și să inspiri întreaga comunitate, să știți că nu e deloc ușor. De ce? Pentru că mulți dintre cei plecați nu-și fac timp pentru din astea, prioritățile lor fiind altele. Tocmai de aceea e atât de important să-i cunoaștem pe #ainoștri care se dedică cu adevărat comunității, care fac din implicare un mod de viață și care arată că rădăcinile nu se pierd niciodată, oriunde ne-am afla.
E tare frumos ce a făcut, ce face și ce planifică să facă această femeie. Citiți, și în special, voi cei din zona Krefeld, apreciați și implicați-vă în activitățile acestei asociații. Voi, dar mai ales copiii voștri, vor avea numai și numai de câștigat.
Moldova anilor când copiii aveau grijă mai întâi de gospodărie, apoi de joacă
Am copilărit în Moldova anilor când copiii aveau grijă mai întâi de gospodărie și abia apoi de joacă. Dar cu toate astea, copilăria acelor vremuri astea a fost una fericită, fără griji mari, chiar dacă cu multe responsabilități. Or, de mică, după ce veneam de la școală, mă așteptau treburile casei: să dau apă la pui, la găini, la gâște, să dau mâncare la porc și la oi, și să le fac toată rânduiala. Sâmbăta era zi de curățenie generală, ziua când ștergeam praful de peste tot, spălam, măturam ograda și multe altele. Pentru mine toate astea erau o normalitate. Și azi e la fel – țin ordinea și munca la loc de cinste.
Nu mai puțin frumoasă mi-a fost și adolescența. La școală aveam serate, dansuri, concursuri sportive. Participam mereu la „Zarnița”. Am avut învățători buni și plini de idei, care ne implicau în tot felul de activități. La 14 ani am intrat la Școala Pedagogică „A. Macarenco” din Cahul, unde mi-a plăcut mult să învăț. Patru ani mai târziu eram deja învățătoare la clasele primare în Cantemir.
Filmul lui Grigore Grigoriu în care n-am apucat să joc. Pentru că așa erau vremurile.
Ce să mai… îmi amintesc cu drag de concertele și jocurile pe care le făceam cu colegii și cu copiii din mahala. Fiecare dintre noi intra în rolul unui cântăreț sau actor. Improvizam scenete, dansuri și râdeam din toți rărunchii. Odată chiar am ajuns la o preselecție mare de film în Cahul. Căutau un băiat și-o fată pentru rolurile principale dintr-un film țigănesc cu Grigore Grigoriu, actorul din „O tabără urcă în cer”. Eu aveam părul lung și des, mă potriveam perfect, de asta m-au ales. Dar așa și n-am mai ajuns în etapa finală, căci exact în acea perioadă aveam examen de stat la școala pedagogică. Am ratat ocazia, dar am rămas cu o amintire frumoasă.
După școala pedagogică, printr-o frumoasă întâmplare, l-am cunoscut pe regizorul Victor Ciutac de la Teatrul „Mihai Eminescu”. Mi-a propus să vin să lucrez acolo ca sufleur, căci zicea că am ținută și trăsături frumoase, potrivite pentru scenă. Dar din nou n-am mai reușit să merg, căci m-am logodit la scurt timp, și pe atunci fata logodită nu mai avea voie să umble prin lume după visuri. Așa erau vremurile. Nu m-am supărat. Am zis că așa mi-a fost scris. Poate n-am ajuns actriță, dar am ajuns învățătoare. Și asta e tot un fel de scenă, doar că în fața copiilor. Și cred că acolo mi-a fost cu adevărat locul.
Recunosc, acele evenimente chiar mi-a modelat caracterul. Când ești singură faci ce vrei, dar din moment ce te căsătorești, nu mai trăiești doar pentru tine. Iar eu între timp, reușisem să devin și mamă. Ce-am învățat? Să fiu mai responsabilă, mai răbdătoare și mai hotărâtă.
Trei modele care m-au făcut omul de azi.
De la mama am învățat să țin liniștea în casă. Ea niciodată nu făcea scandal, oricât de greu îi era. Spunea că într-o familie trebuie să fie pace, nu ceartă.
De la tata am luat principialitatea. El era om de cuvânt. Dacă zicea „da”, era da, dacă zicea „nu”, nu-l mai clinteai. Așa sunt și eu. Mai bine înghit în sec decât să fac strâmb. Odată cu vârsta am învățat să fiu flexibilă și aici mă refer la confruntarea mea cu alți oameni de diferite caractere. De multe ori a trebuit să fac așa încât să împac pe toată lumea.
Am avut și alte modele în tinerețe. E vorba, în primul rând de învățătoarele mele, care m-au făcut să iubesc școala. Dar cea care mi-a rămas cel mai mult în inimă a fost, în special, diriginta mea. Era o femeie corectă, responsabilă și principială. Nu ridica tonul, dar era respectată de toți. Spunea lucrurilor pe nume și nu făcea diferență între copii — toți eram egali în fața ei. De la ea am învățat că dacă vrei să fii respectat, întâi trebuie să ai tu respect față de restul.
Când ți se reconfigurează traseul
Am dorit împreună cu soțul să dezvoltăm o afacere acasă, așa că am plantat vie. Dar la un moment dat ne-a venit foarte greu să restituim creditul pe care-l luasem de la bancă. Eu, aveam un salariu de învățătoare destul era de mic, iar el nu reușea să acopere toate cheltuielile necesare întreținerii viei. Acesta a fost motivul pentru care am hotărât să emigrăm în Germania pentru doi – trei ani, cum credeam atunci, cu gândul să facem niște bani, apoi să revenim în Moldova.
Doar că lucrurile n-au decurs așa cum ne-am imaginat. Toți cei trei copii ai noștri s-au integrat foarte bine în sistemul de învățământ german, așa că după trei ani nu era deloc simplu să-i readucem în școala moldovenească. Adaptarea și integrarea lor ne-a determinat să ne reconfigurăm traseul. Precum vezi, suntem încă și azi aici.
Din nou printre copii. Sau despre cum am ajuns învățătoare în Germania.
Să știi că n-a fost ușor la început. Ba chiar a fost foarte-foarte greu. Nu știam germană și am rămas singură cu copiii, pentru că soțul lucra la 500 km depărtare.
Primeam foarte multe scrisori la care nu știam cum și ce să răspund. Căutam persoane pe stradă, ascultam ce limbă vorbeau trecătorii, trăgeam cu urechea să aud vorbă românească sau ceva crâmpeie în limba rusă, și dacă se întâmpla, îi salutam cu multă îndrăzneală și începeam prima discuția. Am plâns de foarte multe ori, căci nu-mi era deloc ușor să învăț germană la 44 de ani. Mergeam la ședințele de părinți și nu înțelegeam nimic. Frustrarea mă copleșea pe toate planurile. Plângeam de multe ori și la orele de germană, deoarece nu înțelegeam și nici nu-mi intra în cap știința.
Dar a trebuit să mă descurc, că n-am avut încotro. Și am reușit. Pentru început am primit ajutor social de la statul german, am învățat limba și am făcut un curs de asistent de integrare. Le-am bifat pe toate în primii doi ani de aflare aici. Apoi am început să fac traduceri în școli, la ședințele cu părinții. Spre norocul meu, învățătoarele au văzut că vin din domeniul învățământului și i-au spus asta directorului. Iar el m-a sunat într-o zi și mi-a propus să lucrez la școală ca ajutor de învățătoare. După un an, mi-a propus să fiu diriginta clasei a patra.
Am vrut să le vorbesc copiilor în limba mea. Așa s-a născut Asociația Plai.
Cu toate succesele mele de integrare, am fost mereu afectată de faptul că nu puteam să le transmit copiilor noștri tradițiile și obiceiurile moldovenești. Îmi era dor de rude, dor de limba mea română așa c-am început să caut soluții. După vreo trei ani, ajutată de un domn, emigrant și el, am reușit să pun bazele asociației aici la mine în Krefeld. Așa s-a născut Plai, a cărei misiune era, cum am spus și mai devreme, să păstrăm limba, tradițiile și cultura, și să aducem comunitatea împreună, iar visul meu era ca despre Plai să audă cât mai mulți moldoveni, astfel ca eu să pot să organizez evenimente cu și pentru #ainoștri.
Zis și făcut. Am început cu evenimente mici, dar care în ani au crescut: evenimente culturale, festivaluri, sărbători tradiționale și proiecte pentru copii și adulți. Între timp am învățat să scriu proiecte de finanțare, unul dintre ele fiind de 10.000 de euro pentru costume naționale, iar anul acesta am bifat cu succes cea de-a doua ediție a Festivalului „Hora Dorului”.
Proiectele le alegem în funcție de nevoile comunității, iar criteriile cele mai importante sunt: să fie folositoare, să aducă oameni împreună, să păstreze tradițiile noastre și să fie bine organizate.
Asociația Plai nu sunt eu. Suntem noi toți împreună.
Actualmente din echipa Plai fac parte o mulțime de oameni minunați. În primul rând aș dori să menționez familia mea, adică soțul și cei trei copii ai noștri. Avem doi băieți și o fată, toți maxim implicați. Ei fac parte din echipa organizatoare a evenimentelor culturale. Soțul meu este mâna mea dreaptă. Cu el mă consult, de la el am parte de cele mai bune idei și critici, el mă ajută, inclusiv, în calcule și planuri de organizare, ca să iasă totul ca la carte. Toți patru contribuie cu idei și energie, pentru că singură n-aș fi reușit atât de multe.
Tot din această listă fac parte și prietenii noștri, precum și membri din comunitate, unii dintre care locuiesc la 70 sau 100 km depărtare. Comunitatea noastră numără în jur de 30 de persoane și cu toții lucrăm împreună la organizarea evenimentelor culturale.
Printre cei implicați se mai numără voluntari și parteneri. Nici fără ei n-am reuși. Spre exemplu la Festivalul „Hora Dorului” au venit persoane tocmai din Italia ca să fie arbitri pentru trînta națională, fotografi și ansambluri folclorice care și-a asumat cheltuielile pe cont propriu. Nu-i așa că astfel de oameni inspiră și demonstrează că împreună se pot face lucruri cu adevărat mărețe? Până și beneficiarii au un rol foarte mare în succesul Asociației Plai.
Mă inspiră astfel de oameni care se implică și nu fac lucrurile doar de formă. Diferența între a fi implicat și a face o schimbare este dedicarea și continuitatea. De exemplu, o doamnă a copt colaci pentru „Hora Dorului”, o alta a copt prăjituri și a cumpărat dulciuri, alte două doamne au decorat întreg festivalul „Hora Dorului” cu prorpiile resurse. Așa și doar așa putem dovedi că munca noastră poate schimba comunitatea.
Roadele muncii noastre
Datorită proiectelor și evenimentelor organizate ajungem la sute de beneficiari – copii, părinți și chiar bunici. Într-un cuvânt este vorba de moldovenii și românii din diasporă, cu dor de casă. E vorba inclusiv și de germani, dar și alte naționalități, care vin curioși să ne descopere cultura și să vadă ce înseamnă portul popular și obiceiurile noastre.
Până acum am organizat mai multe festivaluri, ateliere și activități culturale. De exemplu, proiectul cu portul popular ne-a permis să cumpărăm și să confecționăm costumele naționale pentru toți participanții. Acesta e unul din motivele pentru care oamenii vin cu drag la evenimente. Cu alte cuvinte, succesul unui proiect înseamnă pe lângă vizibilitate, rezultate concrete și schimbările reale în comunitate – oamenii implicați, copiii care învață, părinții care se implică.
De asemenea, în cadrul asociației avem persoane și grupuri care s-au dezvoltat și și-au făcut vizibilă activitatea, prin participare la evenimentele noastre. De exemplu, ansambluri folclorice sau voluntari care la început erau mai timizi, dar odată cu implicarea lor în cadrul festivalurilor și activităților culturale au câștigat încredere și au devenit mai activi în comunitate.
Prietenia între asociații? Da, există.
Nu, nu suntem singuri. Asociația Plai are și parteneri. Avem alături Asociația de români „Datina”, Asociația „Dor Călător”, Asociația „Moldova Noastră”, „ȘezătorIe”, „Noroc” din Bruxelles, Belgia. Noi mergem la evenimentele lor, ei vin la ale noastre. Ne ținem unii pe alții.
Colaborările frumoase pornesc de la oameni frumoși la suflet, oameni care vorbesc și acționează, oameni care nu sunt zgârciți să-și arate recunoștința și știu să respecte munca celorlalți, oameni care dacă promit ceva, se țin de cuvânt. Așa se câștigă încrederea. De exemplu, când am organizat festivalul „Hora Dorului”, ei au venit cu ansambluri, cu dansatori, cu ajutor, pe cheltuiala lor. La rândul nostru, când au avut ei sărbători, ne-am dus și noi cu ce am putut — fie cu oameni, fie cu expoziții, fie cu voie bună. Cred că asta e cea mai verificată formulă despre prietenia între asociații.
Viitorul Asociației Plai sună bine.
Planurile de viitor ale Asociației Plai sunt tot mai îndrăznețe – să extindem actualele proiectele și să creștem comunitatea și impactul asupra ei, să organizăm mai multe evenimente culturale.
Deja am început lucrul la cea de-a treia ediție a Festivalului „Hora Dorului”, care va avea lor în iunie 2026 în Krefeld. De asemenea, planificăm să organizăm „Toamna de Aur” și sărbătoarea de 1 Martie, implicând cât mai mulți copii și tineri, precum și să colaborăm cu alte asociații atât din Germania cât și din străinătate. Chiar în moment, sunt implicată de rând cu alți oameni minunați în „Convenția Moldo-Germană 2025”, un proiect ambițios, aflat la prima ediție dar cu continuitate.
Ajutor fără graniță
Deși trăiesc de ani buni în Germania, gândul meu se întoarce mereu acasă, în Moldova. Nu pot să stau liniștită știind că în spitale lipsesc lucruri esențiale sau că sunt familii care nu-și permit nici haine, nici o masă caldă. Așa a început dorința mea de a face ceva concret pentru cei de-acasă. Așa că împreună cu organizația Malteser, am reușit până acum să ducem la capăt patru proiecte umanitare pentru oameni din locurile unde am copilărit.
Am trimis spre Spitalul Raional Cantemir două camioane pline cu paturi multifuncționale, echipamente și aparate medicale. Tot pentru același spital am reușit să donăm un autobuz transformat în ambulanță. În satul Enichioi, împreună cu primăria, am deschis un depozit de haine pentru familiile nevoiașe, iar în satele Tolica și Hîrtop, de Crăciun, am dus cadouri copiilor. Acum lucrez la un proiect nou, foarte drag mie: deschiderea unei cantine sociale în satul Tolica. Vreau ca acolo oamenii să poată primi o masă caldă și o vorbă bună, pentru că știu cât de mult contează asta.
Povestea nu se oprește aici. În decembrie 2025, pleacă următorul camion umanitar spre Moldova. Mă rog să aducă din nou speranță, pentru că de acolo vine toată puterea mea – din dorul de acasă și din credința că binele poate schimba destine.
În loc de epilog. Rădăcini moldovenești, impact german
Experiența mea din Moldova a fost fundația a tot ce fac astăzi la Asociația Plai în Germania. Acolo, la școală, lucram cu copiii, dar nu doar cu ei. Implicam și părinții, organizam serate, întâlniri, construiam legături și încurajam oamenii să se cunoască mai bine. Aici, în Germania, am ales să continui – ziua sunt învățătoare la clasele primare, iar prin Asociația Plai adun comunitatea adultă. Învăț, apropii și inspir oamenii, doar că acum „sala mea de clasă” s-a extins în întreaga diasporă.
Valorile pe care le-am prețuit în Moldova — respectul pentru familie, munca cinstită și ajutorul oferit celor din jur — le-am adus cu mine aici. Ele ghidează fiecare proiect, fiecare eveniment, fiecare întâlnire, și mă ajută să transmit mai departe tradițiile și limba română, chiar departe de casă. Răbdarea, perseverența și legătura cu rădăcinile mele sunt tot ce mă susține în această misiune de a păstra vie comunitatea noastră.
Acest articol face parte din proiectul „Convenția Moldo-Germană 2025”, organizat de Deutsch-Moldauischer Verein e.V., în colaborare cu comunitatea moldovenească din Germania și cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, prin Programul Diaspora Engagement Hub al Biroului de Relații cu Diaspora. Convenția reunește lideri ai comunității, antreprenori, investitori, reprezentanți culturali și factori de decizie, și își propune să promoveze valorile, tradițiile și legăturile dintre diaspora și țară. Evenimentul va avea loc pe 1 noiembrie 2025, la Frankfurt am Main.
