Pe 14 iulie, adică în 4 zile, femeia asta împlinește 37 de ani. Și probabil așa s-au aliniat astrele ca eu, deși am aflat de existența ei datorită Sandei Beniamines, să iau legătura cu ea abia acum, ca s-o provoc să-și facă o retrospectivă a întregii vieți.
Voi fi sinceră, mă așteptam la un altfel de poveste – un mix între adaptare de succes și reușită a propriei afaceri în diasporă, dar am găsit o poveste atât de umană, atât de aproape de sufletul meu… Fără să intru prea mult în detalii, voi menționa doar că medicina a fost ca un fir roșu de-a lungul întregii vieți, pornind de la colțul Crucii Roșii de la grădiniță, până la propria academie… un drum lung de asistentă în stomatologie, terapeut de recuperare și fondatoare a unei academii care pregătește terapeuți acreditați internațional, în propriul cabinet transformat, în timp, într-o școală.
Îi spune Alina Negrescu și e #deanoastră, stabilită de aproape un deceniu în Marea Britanie, țara unde a înființat GAMAMED Academy. Și mai are un vis mare și frumos. Dar o las pe ea să povestească.
Un colț medical în miniatură. De acolo a pornit totul.
M-am născut și am copilărit în satul Valea Trestieni, raionul Nisporeni. Am crescut alături de părinții mei și de fratele meu, într-o familie simplă și muncitoare, care mi-a oferit valori ce mă însoțesc și astăzi. Casa părintească era chiar în inima satului, acolo unde se aflau toate punctele importante ale comunității: primăria, punctul medical, biserica și școala. Am crescut într-un loc în care viața satului se desfășura chiar în jurul nostru, iar acest mediu mi-a cultivat încă din copilărie sentimentul de apartenență, precum și respectul pentru oameni și dorința de a fi aproape de cei care au nevoie de sprijin.
Din câte cunosc, nimeni din familia mea nu a avut vreo legătură cu medicina.Cu toate astea, medicina m-a fascinat de mică. Îmi aduc cu drag aminte cum mă jucam de-a doctorița. Aveam acces la „injecții” seringă și cu ele făceam tratamente la toți copiii, la toate păpușile mele, la toți cățeii și toate pisicile din mahală. La grădiniță am ajuns șefa colțului medical. Era un ungheraș clasic ca-n toate grădinițele sovietice cu semnul Crucii Roșii. Și eu acolo mă aflam zilnic. De fapt, de dragul acelui colț mergeam zilnic la grădiniță. Parcă mă văd cu boneta albă de doctoriță, cu semnul Crucii Roșii pe ea și cu banderolă la braț, pregătită să intervin la orice „urgență” din curtea grădiniței. La școală, când eram întrebată: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, nu am avut niciodată un alt răspuns decât: „Să lucrez în halat alb.”
Stagiile de practică din spitale care ne-au format de la vârsta de 15 ani.
În 2005, imediat după gimnaziul din sat, am plecat la Chișinău, la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”.
Programul combina programul școlar din liceu cu medicina generală. Or, noi, cei care veneam direct după gimnaziu, făceam cinci ani de studii, față de trei ani pentru cei intrați după liceu. Acolo mi-am pus temelia în medicină. Dacă m-ai fi văzut atunci? Destul de plăpândă, proaspăt ruptă de lângă mama, dar pusă, de rând cu toți colegii, în fața unei răspunderi colosale pentru tratamentele prescrise pe care le aplicam fiecărui pacient din spital.
La drept vorbind, stagiile de practică au fost destul de crunte pentru psihicul nostru de 15–16 ani. Am trecut prin secții de terapie intensivă, secții chirurgicale, dar și prin cele unde erau internați pacienți cu diferite afecțiuni medicale. Mai ales când era vorba de copii și secțiile de pediatrie. Dar anume această experiență ne-a format ca lucrători medicali pentru mulți ani înainte.
Cazuri și cazuri. Multe triste, dar au fost și din cele amuzante, cât de paradoxal n-ar suna… Despre unul dintre ele îmi amintesc acum în timp ce-ți povestesc. Era 2006, iar eu făceam practica la secția de chirurgie a spitalului din sectorul Rîșcani al capitalei. Duceam împreună cu Diana, colega mea, un pacient în sala de operație… cu picioarele înainte. Noroc de o asistentă care ne-a șoptit că așa se duc doar morții la morgă.
Doi copii și două facultăți în paralel
Tot în timp ce învățam la colegiu, mi-a fost dat să-l întâlnesc (sau mai bine zis să-l revăd) pe viitorul meu soț, Vlad, din același sat, pe care îl știam doar din vedere. Ne-am apropiat în navetele de sâmbătă, când amândoi ne întorceam acasă de la studii. Ne-am căsătorit în 2009, iar în 2010 s-a născut Gabriel.
Eu, între timp, terminasem colegiul, dar dorința neîncetată de a învăța nu s-a oprit pentru nicio clipă. Când Gabriel avea un an și cinci luni, m-am înscris simultan la două facultăți, la Universitatea de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău. Prima facultate era de sanologie (o ramură medicală axată pe igiena și siguranța sanitară a produselor de consum), iar în paralel la pedagogie, cu profil de biologie.
Dar n-a trecut mult timp de la începerea studiilor ca să aflu că sunt din nou însărcinată…, o veste care ar fi putut da peste cap toată planificarea următorilor ani. Doar că eu am ales s-o văd altfel. Dacă Dumnezeu a vrut așa, înseamnă că așa trebuie. Nu, nu mi-am abandonat parcursul. Au urmat patru ani de facultate în paralel cu creșterea celor doi copii. Într-un final, m-am descurcat, cred, destul de bine, fiind mereu susținută de familie și prieteni.
Asistenta neoficială a satului
Când Gabriel avea cam două luni, ne-am mutat la sat, în satul natal, într-un început de vară exagerat de cald, din cauza pufului de salcie care plutea peste tot și i-a provocat copilului alergii. Am înțeles atunci că nu vreau să-l cresc într-un mediu urban, ci acasă, la mine, cu lapte de casă și ouă de la găinile din curte, să vadă cum cresc puii, cum cresc legumele și fructele proaspete în grădină și cum se merge desculț prin bătătura casei. Și nu am dat greș. I-am crescut frumos și bine pe ambii până au ajuns la vârsta grădiniței.
Cât timp am stat la sat, nu am fost angajată oficial, dar pentru că satul nu avea un cadru medical permanent (era cineva care venea o singură dată pe săptămână, insuficient pentru nevoile comunității), am devenit eu neoficial asistenta.
Eram aproape zilnic chemată ba la un consătean, ba la altul. Cazuri dintre cele mai diferite. Spre exemplu, am intervenit la o pacinetă cu hemoragie de peste șapte zile, pe care am salvat-o de la moarte pe ultima sută de metri. Sau cazul unei alte femei căreia veneam să-i pun morfină. Parcă o aud: „Alina, când te văd intrând pe ușă, parcă-l văd pe Isus.” De fiecare dată se uita la mine cu atâta bunătate, iar eu mă simțeam binecuvântată că o mai pot ajuta. Deși era vorba de morfină, ceea ce spune multe despre starea pacientei. Eu mă simțeam ușoară pe suflet că pot să-i iau durerea măcar pentru câteva ore. Nu știu dacă mulți înțeleg cum e asta…
Odată reveniți în oraș, copiii au intrat la grădiniță, iar eu am început să lucrez la o clinică privată din sectorul Buiucani al capitalei. Am rămas acolo până la plecarea în Marea Britanie, în 2018. De facto, am activat ca asistentă în stomatologie, dar am acoperit și alte profiluri, cum ar fi terapie pediatrică, ORL etc. A fost o experiență cu adevărat extraordinară.
Am venit cu multe vise pe care acasă nu apucasem să le realizez
Soțul a fost primul care a plecat. Amândoi știam că trebuie să facem ceva până într-o zi când picătura chinezească a umplut paharul. El a venit în Marea Britanie în mai 2017 și imediat s-a angajat. Eu n-am venit odată cu el; l-am lăsat să testeze terenul. Dar la scurt timp, mi-am cumpărat bilet și în toamnă am venit într-o scurtă vacanță. Mă întrebam dacă are rost să ne mutăm și noi trei, pentru a fi împreună așa cum e firesc — copiii să crească frumos alături de părinții lor. Am venit și mi-a plăcut mult. Am revenit acasă, iar la finalul anului cand a venit soțul acasă, și am decis că în primăvară îl urmez, deși eram sceptică legat de job-ul în care m-aș putea încadra.
Am venit cu multe vise pe care acasă nu apucasem să le realizez. Printre ele, să-mi deschid propria academie, dar și un centru de recuperare a pacienților după AVC, diferite forme de paralizie sau imobilizați, pentru că vedeam și văd zilnic cazuri cu prea multă durere. Voiam să deschid un centru de reabilitare și recuperare a pacienților acasă în Republica Moldova sau chiar și în România… Visul era să-l deschid; deja îl vedeam cum arată. Însă îmi dădeam seama că acasă nu poți, cu salariile și corupția înrădăcinată. Așa că am împachetat visul în cutie și l-am luat cu mine.
Proaspăt venită, mă gândeam în ce direcție să-mi îndrept atenția și, tot fiind în căutare, într-o zi am citit o postare în limba română despre faptul că se adunau studenți pentru studii cu profil stomatologic. Cred că a fost din nou voia Domnului. Era o postare scrisă în română despre studii la un colegiu de „dental nurse”, care pregătea asistenți în stomatologie. Am sunat, i-am explicat fetei de la celălalt capăt că abia am venit, că urma să fac acte, că am experiență, dar nu știu engleză suficient de bine. Fata mi-a spus că, având în vedere experiența și studiile mele, nu vede o problemă să mă înregistreze. Am mers la interviu. Acolo era o altă doamnă care vorbea rusă și asta a fost, din nou, o salvare pentru mine. M-au luat. La ore, doamna profesoară preda în engleză, apoi făcea o pauză și trecea la rusă ca să-mi explice ce nu am înțeles eu.
Cursul a durat un an, dar necesita și o componentă practică pentru a putea fi ulterior angajată. Provocarea s-a rezolvat când o angajată de la colegiu mi-a făcut legătura cu un cabinet unde un student de-al lor lucra deja. După două săptămâni de training, pe 6 aprilie am primit contractul în stomatologie și asta ținând cont de faptul că eu venisem în UK pe 1 martie. Părea incredibil faptul că eu continuam să muncesc în domeniu, fără să mă abat de la parcursul meu. Comunicarea era încă dificilă, or engleza pe care o învățasem acasă, din mers, în timpul liber limitat de muncă, nu era suficientă, dar am rezistat perioadei dificile și am obținut calificarea de asistentă stomatologică recunoscută.
De acolo, am mers tot înainte. Am urmat un curs pentru sedarea pacienților „NEBDN Certificate in Dental Sedation Nursing”, utilizarea în sedare intravenoasă și cu mască în administrarea sedativelor la pacienți în stomatologie, apoi unul de radiografie „NEBDN Certificate in Dental Radiography”. În paralel, lucram la visul meu privind centrul de recuperare, continuând să acumulez calificări.
De la masaj terapeutic la acupunctură.
Diplomele aduse din Moldova nu erau recunoscute în Marea Britanie, așa că am luat totul de la capăt, pe partea de terapie manuală. M-am calificat în masaj terapeutic pentru pacienți post-AVC, cu probleme de nerv sciatic, după accidente, rupturi musculare sau pareze — cazuri în care masajul simplu nu era suficient. Se cerea o înțelegere medicală mai profundă a ceea ce se întâmplă în corp. Am urmat și două cursuri avansate de acupunctură, apropiindu-mă de logica medicinei tradiționale chineze, pe care o consider un instrument suplimentar în tratarea durerii.
Mi-am deschis inclusiv propriul cabinet, în care lucrez constant. Inițial o făceam doar în weekenduri, în paralel cu jobul din stomatologie. Astăzi, însă, stomatologia îmi ocupă doar zilele de luni și marți, restul săptămânii fiind dedicat studenților din academie și pacienților. Deschiderea cabinetului nu a fost complicată din punct de vedere birocratic, atâta timp cât ai perseverență. Da, poate pe alocuri n-a fost ușor, dar nu am luat niciun împrumut de când am venit în Marea Britanie, fiecare curs și calificare fiind plătiți din banii mei.
GamaMed Academy, de la frustrare, la misiune
Ideea unei academii proprii nu a pornit dintr-un plan de afaceri, ci dintr-o frustrare constantă. Tot mai mulți pacienți ajungeau la mine după ce alți „terapeuți” nu își făcuseră treaba corect. Am realizat, în același timp, că nu mai pot face fizic atât de multă terapie, după 16 ani de activitate, și că pot fi mai utilă formând alți terapeuți decât lucrând singură, la infinit.
Așa a apărut GamaMed Academy — numele vine chiar de la inițialele copiilor mei și ale mele: Gabriel și Mădălina. Academia oferă acreditări internaționale, recunoscute inclusiv în Statele Unite, prin organisme britanice de certificare pe care le menționez sub numele de VTCT și ProQual, cel din urmă fiind un organism care emite o gamă largă de diplome în domeniu. Prin acumularea propriilor calificări, inclusiv rolul de evaluator intern și extern, am ajuns la un nivel mai sus decât instructorul, cu rolul de a verifica și superviza inclusiv activitatea profesorilor din echipa mea.
Sunt, mărturisesc, foarte strictă. Un curs durează până la cinci luni, deși ar putea fi comprimat teoretic în câteva zile. Motivul ține de fond, nu de formă. Vreau ca studenții să aibă timp să aprofundeze anatomia și fiziologia corpului uman, nu doar să bifeze o diplomă. Masajul nu e o tehnică. Cine lucrează pe corpul unui pacient trebuie să înțeleagă ce înseamnă inerția unui mușchi, ce este un nerv comprimat și de ce nu ai voie să intervii cu forță asupra unui mușchi contractat. Piața este plină de cursuri de o zi, superficiale, pe când eu am vrut altceva.
Academia are deja un grup de opt studenți originari din diferite țări, inclusiv din Moldova, care au nevoie de calificare pentru a putea profesa legal. Am fost invitată să extind activitatea inclusiv în Germania, Italia și Irlanda, închiriind spații acolo unde există suficienți studenți interesați.
O zi din viața mea începe devreme: pregătesc micul dejun, soțul pleacă la ora cinci, copiii merg la școală, iar eu ajung la clinica de stomatologie unde lucrez de opt ani alături de același medic. Pentru mine, lucrul în această clinică e ca un copil crescut pe care nu-l poți lăsa. Urmează pregătirea cabinetului de masaj, agenda de pacienți, răspunsurile la mesaje și întrebări medicale primite non-stop. Ziua mea nu se termină niciodată devreme, ci zilnic foarte târziu. Pentru că după clinică și masaj urmează lecțiile cu studenții de la academie.
Un vis care nu s-a oprit la mine
Pentru viitor, îmi doresc ca GamaMed Academy să crească suficient cât să poată fi, într-o zi, moștenită de copiii mei, ca o continuare firească a numelui care le aparține deja. Mă gândesc și la vechiul vis, cel al unui centru de recuperare, pe care nu-l văd neapărat construit în Moldova, deși recunosc că acolo nevoia e mare, ci mai degrabă acolo unde am ajuns să trăiesc, în Marea Britanie, țara pe care o critic, dar o fac cu blândețe, pentru filozofia ei medicală. Ei nu previn, ei tratează. Fizioterapia sau recuperarea propriu-zisă intervine, în sistemul britanic, abia după accidente grave, nu ca măsură preventivă, iar centrele de recuperare de tipul celor din Moldova sunt fie greu de găsit și foarte costisitoare aici în Mare Britanie.
Sfaturi pentru cei care vor să devină asistenți medicali în stomatologie
Pentru cineva cu pregătire medicală din Moldova care ar vrea să urmeze același drum, i-aș spune următoarele. În cazul meu, pregătirea medicală din Republica Moldova a fost un avantaj important, dar nu este o condiție obligatorie pentru a deveni dental nurse (echivalentul britanic al asistentei medicale în stomatologie) în Marea Britanie. Acest drum este deschis oricui, chiar și celor care vin dintr-un domeniu complet diferit, economie, artă sau psihologie.
Pentru cei care au studii medicale obținute în Republica Moldova, primul pas util este evaluarea diplomei prin UK ENIC (organismul cunoscut până în 2019 sub numele de NARIC). Acesta compară calificările obținute în străinătate cu sistemul educațional britanic și stabilește nivelul academic echivalent. Procesul nu transformă automat diploma moldovenească într-o calificare britanică și nu oferă o recunoaștere completă, însă validează anii de studiu deja parcurși, un avantaj real atât în fața angajatorilor, cât și pentru continuarea unei noi formări profesionale.
În prezent, un curs de Dental Nursing costă, în medie, între 1500 și 2000 de lire sterline și durează aproximativ un an de zile (acum opt ani, când am urmat eu acest drum, prețurile erau ceva mai accesibile). Programul îmbină pregătirea teoretică, o lucrare scrisă, experiența practică într-un cabinet stomatologic și un examen final complex. Diploma este acordată de NEBDN (National Examining Board for Dental Nurses), unul dintre cele mai respectate organisme de certificare din domeniu, iar absolvirea deschide drumul spre înregistrarea la General Dental Council, pasul care permite exercitarea profesiei de dental nurse în Marea Britanie.
Ce m-a învățat viața până acum?
În ce mă privește, privind în urmă la cei 36 de ani deja trăiți, dacă ar fi să numesc un singur lucru pe care acest drum mi l-a arătat despre mine, aș spune că m-a învățat să rămân fidelă valorilor mele, indiferent cât de mult s-a schimbat viața în jurul meu.
Am înțeles că adevărata forță nu stă doar în a merge înainte, ci în a nu pierde ceea ce te definește ca OM. Cred în prietenie adevărată, în empatie, în respect, în integritate și în bunătate – valori pe care le consider rare astăzi, tocmai pentru că nu se cumpără și nu se învață peste noapte, ci se construiesc cu timpul, prin fiecare alegere pe care o faci atunci când nimeni nu te vede. Cred în oamenii care își respectă cuvântul, care aleg corectitudinea chiar și atunci când aceasta este mai dificilă și care nu renunță la integritatea lor pentru un câștig de moment.
Poate sunt dintr-o generație care încă mai crede în omenie și în bun-simț, dar nu consider că acestea sunt valori învechite, ci valori care vor rămâne mereu actuale. Am alături prieteni adevărați, oameni care mă susțin fără interes și cred că tocmai acolo se vede cine ești cu adevărat, nu în reușitele afișate, ci în felul în care rămâi loială celor care merg alături de tine.
Dacă am reușit să construiesc ceva în acest parcurs, este pentru că nu am lăsat niciodată circumstanțele să-mi schimbe sufletul. Pentru mine, acesta este cel mai mare succes.
Viața îți poate schimba adresa, profesia și chiar limba în care vorbești, dar nu ar trebui să-ți schimbe sufletul. Pentru mine, aceasta este cea mai importantă lecție a acestui drum.
