E destul să-ți arunci o privire peste pozele ei de pe rețelele sociale ca să simți imediat dorința de a o cunoaște personal – expoziții de vinuri, momente din cursurile de somelier, imagini din podgoriile din Africa de Sud… Într-un cuvânt, o lume captivantă (și necunoscută pentru noi), unde pasiunea pentru vinurile de colecție prevalează. Așa am descoperit-o pe Adela Iacob, director comercial al Grupo Meddis, compania care aduce pe piață vinurile țărilor din Lumea Nouă (America de Sud, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă și Statele Unite) și mentor pentru cei care vor să descopere secretele acestei lumi fascinante. Adela este stabilită de mai bine de două decenii în Spania și tot ea este cea care a adus vinurile moldovenești în rețeaua restaurantelor Michelin din această țară. Povestea ei m-a atras instantaneu, de aceea m-am grăbit s-o scriu și s-o public aici ca să vă inspir și pe voi.
Copilăria m-a învățat să fiu puternică
M-am născut în Risipeni, Fălești și sunt copilul cel mai mare din cinci, crescută de doi părinți muncitori. Și eu am fost, ca și ei, cu drag de muncă, dar mai ales cu sete de carte, pentru că de mică mi s-a spus că dacă vreau să fiu om mare, trebuie să învăț. Mama a fost, în felul ei, o mare vizionară: „Nu stați acasă și nu vă obișnuiți cu ușorul. Ieșiți în lume, că lumea e mare și frumoasă.” Tata, din păcate, ne-a părăsit. Nu, n-a murit. A plecat la muncă în Federația Rusă și a „uitat” să se întoarcă.
După școala din sat, am făcut studiile la Colegiul Industrial din Bălți, apoi am intrat la Politehnică. N-am apucat însă s-o termin, pentru că mama nu putea să ne țină pe toți. A plecat la Moscova, și după un timp, am urmat-o și eu pentru doi ani. Apoi ea a venit în Spania și ne-a adus și pe noi, unu câte unul. Or, cum ne place nouă să glumim, familia noastră e ca un „cubic Rubik” cu șase fețe colorate, care se completează între ele.
Azi, casa din Moldova stă nelocuită, asemeni unei dovezi a acelor vremuri frumoase, dar tare durute… Pentru că așa e în viață – amintirile grele nu te trag înapoi. Dar de un lucru m-am convins cu vârf și îndesat – dacă trăiești greu în copilărie, ca adult înveți să-ți calculezi pașii de două ori înainte de a-i face.
La ce visam atunci? Hmm… Lasă-mă să-mi amintesc. Visam să fiu actriță. Și să nu-mi fac familie. Da, copilăria ne modelează pentru tot restul vieții. Și da, n-am născut copii. Dar la capitolul „măritiș” m-am mai răzgândit între timp.
Ca să reușesc, a trebuit să risc
De ce Spania? Pentru că așa le-a aranjat viața ca într-un joc de zaruri. Era anul 2001. Eu aveam 24 de ani și toată viața înainte. Am venit aici în Valladolid la mama, direct din Moscova. Ce m-a uimit de la început a fost calitatea vieții și zâmbetul oamenilor. Eu nu le înțelegeam limba, dar comunicarea se făcea prin priviri, îmbrățișări și sărutări pe ambii obraji, pe care eu așa și n-am „însușit-o” pentru că tot la strânsul mâinii am rămas. Diferența asta, dar și altele m-au marcat. Cam așa a fost pentru mine trecerea de la Est la Vest.
Primul job? Mi-am ales din ce știam deja – textilele. Asta făcusem și la Moscova – am vândut haine. Cu asta am început și în Spania. A fost greu? Cum să nu…? Dar s-a întâmplat ca după trei luni (da, da ați citit bine – trei luni) să-mi deschid propriul magazin de haine pentru femei. Iar ca să fac față concurenței mergeam la Paris și la Roma după marfă. Nu mi-a fost frică de eșecuri pentru că viața m-a învățat că cine nu riscă, nu câștigă. Am ținut acel magazin opt ani.
De la zero la expert
Apoi a venit criza din 2008–2009 și afacerea n-a mai mers. Prioritățile oamenilor s-au schimbat. Iar eu aveam deja credite, inclusiv pentru prima casă, deci nu era loc de lâncezeală. După faliment, m-am îmbărbătat spunându-mi: „Sunt moldoveancă. Nu știu ce înseamnă „nu pot”. Mă ridic și merg întotdeauna mai departe.” Așa că atunci când a apărut oportunitatea de a lucra în domeniul vinurilor, am acceptat fără a sta mult pe gânduri.
Dimineața devreme plecam la muncă, iar seara, între șapte și unu noaptea, studiam oenologia — mă documentam, făceam cursuri, învățam tot ce putea despre vinuri. Eram pasionată de zona Douro, Valladolid, din regiunea viticolă Ribeira del Duero. După vreo șase luni de studiu intensiv, am început să ofer inclusiv consultanță comercială — vânzări, poziționare, strategie. Practic, mi-am asumat rolul de expert în vânzarea vinurilor, adică export manager la vinăria Emilio Morro din zonă. În atribuțiile mele intra să mă ocup de vânzări în Europa de Est. Două luni mai târziu deja eram în teritoriu La Rioja.
… printre cele mai rafinate vinuri ale lumii
Cât despre postul meu de director comercial pentru compania Grupo Meddis care importă vinuri din Lumea Nouă, adică din America Latină, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă… e o altă poveste. Viața mea a fost mereu într-o continuă mișcare. Eu între timp m-am căsătorit cu un pilot și, cumva, avioanele și mutările au făcut parte din traseul nostru firesc. Ne-am cunoscut în 2009 și, timp de patru ani, am locuit ba în Cipru, ba în Anglia.
În Londra am avut șansa să mă angajez în buticul de vinuri Hedonism Wines unul dintre cele mai elegante în acea zonă. Unul dintre patroni era rus și m-a susținut mult în procesul meu de formare. Acolo am descoperit școala internațională WSET (Wine & Spirit Education Trust), unde am făcut noi cursuri și am obținut nivelurile doi și trei de certificare avansată în vinuri. Munceam și studiam în paralel și totul cu o sete de cunoaștere incredibilă. Aceste vinuri au fost pentru mine un teritoriu complet nou, dar extrem de intrigant pe care l-am descoperit în procesul de muncă și pe care am vrut să-l cunosc mai bine.
Așa că după 2019, odată cu Brexitul, ne-am întors în Spania și am început să caut o companie care să importe pentru Spania vinuri internaționale. Cine mă știe, cunoaște că-mi plac provocările și drumurile neumblate.
Vin, business și oameni…
Așa am ajuns la compania unde lucrez în prezent – Grupo Meddis, deschisă acum două decenii, dar cu o echipă tânără și entuziastă exact ca mine. Mi s-a oferit postul de director comercial și l-am acceptat fără să stau mult pe gânduri. Ce intră în atribuțiile mele? Să merg pe teren, să cunosc vinificatori, să închei contracte, să organizez degustări, să învăț continuu pentru a prezenta cât mai atractiv vinurile clienților. Am învățat să povestesc despre vinuri așa cum aș povesti despre niște oameni dragi.
Am călătorit mult, dar nu în scop turistic, ci în interes de serviciu. Mereu cu carnetul de notițe în mână, am fost interesată de oameni, de obiceiuri, de sol, de podgorii adică de tot ce are legătură cu asta. Am fost de două ori în Africa de Sud, iar anul acesta planific să merg în Noua Zeelandă și în Chile. Anual merg la iarmarocul internațional de vinuri în Germania – Prowein, pentru a degusta și cunoaște noi producători, dar și pentru a ține mâna pe pulsul direcției în care se mișcă piața vinurilor, care ar putea satisface clienții și piața spaniolă.
În paralel, între 2022 și 2024, am urmat un master în Spania, la Școala Internațională de Business EAE Business School. A fost o experiență extraordinară – două limbi, doi ani, multe provocări și o diplomă finală care a confirmat tot efortul – nota 8,7.
Rolul meu astăzi? Mă ocup de planuri de afaceri, lucrez cot la cot cu echipa, gândesc strategii de vânzare, analizez piața și consumatorul. Iar în centrul acestui sistem stă mereu vinul. Trebuie să cunoști produsul în detaliu la fel de bine cum trebuie să-l cunoști pe client. Publicul nostru este unul de nișă — nu vindem în masă, ci ne adresăm restaurantelor de top, celor cu stele Michelin, unde vinul nu e pur și simplu o băutură, ci parte din gastronomie, una destul de sofisticată. Când caut piețe noi sau urmăresc tendințele de consum, studiez mai întâi obiceiurile culinare. În Spania, de exemplu, vinurile roșii grele nu se consumă la fel de mult ca în alte părți. Aici se preferă vinurile spumante, albe, sau roșii mai ușoare, pentru că gastronomia cere prospețime. Și poate tocmai de asta iubesc munca asta – că te ține mereu treaz, te obligă să fii atent la ce se schimbă, la ce devine important pentru oameni. Iar în ultimii ani, am învățat că nu doar vinurile contează, ci și felul în care ne trăim viața, adică cu grijă legat de ce mâncăm, ce bem și, mai ales, cum ne simțim.
Vinul m-a învățat…
Vinul m-a învățat răbdarea, m-a învățat să ascult, să observ și să nu judec după prima înghițitură. Fix c-an viață. Am întâlnit oameni extraordinari pe acest traseu profesional – vinificatori pasionați, femei care conduc podgorii cu aceeași forță cu care își cresc copiii, chefi care îți vorbesc despre un pairing vin-mâncare cu atâta emoție în glas de parcă ar recita o poezie. Pentru mine, vinul s-a transformat dintr-o afacere, într-o formă de identitate, o punte între culturi, iar într-o lume în care totul se schimbă repede, vinul rămâne o constantă, care cere timp, încredere și pasiune.
De când e lumea lume, vinul a fost prezent mereu la negoț, în iubire, în ritualuri religioase. M-a fascinat provocarea de a înțelege cum funcționează papilele gustative, cum se potrivește vinul cu anumite gustări, cum alegi vinul potrivit pentru un moment anume.
Lucrând cu vinuri din culturi diferite, am învățat să am mintea deschisă. Când călătoresc, încerc mereu o băutură locală indiferent dacă e-n sticlă sau într-o ulcică. Mă simt conectată universal în această colaborare cu vinificatori din Africa de Sud, Noua Zeelandă sau Franța etc.
Să fii director comercial într-o companie internațională de vinuri presupune perseverență, curiozitate, viziune. Glam? E glam atunci când clientul cere a doua sticlă. Greu? E greu, pentru că trebuie să știi nu doar ce vin vinzi, ci și cine e producătorul, ce tradiții are țara respectivă, ce cultură vinicolă o definește. Eu mi-am construit autoritatea într-un domeniu dominat de bărbați prin muncă și consecvență, prin faptul că am demonstrat că pot ajunge acolo unde decid eu. Iar cea mai importantă decizie de business de viitor este să devin profesionistă în domeniul vinurilor din Lumea Nouă.
Moldova din inima mea.
În 2020, în plină pandemie de COVID, compania noastră a fost printre primele care a importat vinuri din Republica Moldova. Mă simt mândră de țara noastră și cu siguranță trebuie să fac cunoscute obiceiurile noastre, dar mai ales vinurile. Astfel, de cinci ani vinurile de la Chateau Cristi și Tewa se regăsesc în lista de vinuri din restaurante Michelin sau în locații specializate. De asemenea, am beneficiat de sprijinul Ambasadei noastre din Madrid, alături de care am organizat evenimente și prezentări oficiale, lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare.
Oriunde n-aș fi, Moldova trăiește în mine, pentru că o port în timbrul vocii, în gesturi, chiar și în mirosul bujorilor pe care uneori îi cumpăr doar ca să simt aroma primăverii din grădina copilăriei. O țin vie în familia mea, mai ales cu nepoții, gătind mâncăruri moldovenești și având mereu pe masă un vin de-acasă, așa cum spunea mama: „Să nu uităm niciodată cine suntem și de unde venim.”
Sunt sărbători care mă teleportează instant în Moldova. Anul Nou și Paștele sunt momente sfinte pentru mine, când nu lipsesc bucatele tradiționale, vinurile de acasă și muzica lui Eugen Doga, ce-mi deschide larg poarta amintirilor.
Simt Moldova cel mai aproape atunci când stau la o cafea sau la un pahar de vin cu o prietenă moldoveancă și vorbim în limba noastră, ne amintim de copilărie și de părinți. Sau când merg cu surorile mele la munte… satul nostru are o pădure, iar bunicii locuiau chiar la marginea ei. Începem să cântăm câte o melodie populară și… gata, ne copleșesc emoțiile.
Nu, nu mi-am pierdut niciodată identitatea printre țări și mutări. Poate doar la început, când am simțit rasismul, dar am ales să demonstrez cine sunt prin fapte. Uneori spun în glumă că sunt „din lume”, fiindcă suntem toți locuitori ai aceluiași pământ, dar în adâncul sufletului, știu exact de unde vin.
Le vorbesc tuturor despre Moldova. Și dacă aș putea crea un proiect care să lege Moldova și Spania prin vin, ar fi o vizită organizată pentru somelieri de top din Spania la podgoriile noastre ca să vadă, să guste și să cunoască. Așa am putea ajuta și alți producători moldoveni să intre pe piața spaniolă. Cred că industria vinului din Moldova poate învăța de la Spania despre biodinamică, viticultură ecologică, inovație. Și viceversa – Moldova poate oferi lecții despre respect pentru tradiție și căldură umană.
Și poate cel mai frumos lucru pe care mi l-a oferit acest drum profesional este posibilitatea de a duce Moldova în lume, prin vinurile noastre, prin cultura noastră și oamenii noștri. Oriunde m-a dus viața – Moscova, Valladolid, Londra etc., eu am dus cu mine și o picătură din Risipeni. Pentru că, deși nu mai stă nimeni în casa copilăriei, eu încă port în mine satul și visul de a fi „om mare”, așa cum mi-a spus mama. Și astăzi pot să-i spun:
„Mamă, am învățat. Și am reușit.”
