Trăim vremuri în care migrarea a devenit o normalitate, iar rădăcinile par uneori tot mai fragile, există momente care ne reamintesc cine suntem. Paștele, cu toate simbolurile sale – lumina, pasca, ouăle roșii, limba mamei – a fost, și anul acesta, puntea dintre „unde suntem” și „cine suntem”.
La Zürich, în sălile Școlii „Guguță”, copiii au frământat aluat cu mâinile lor mici și au învățat că pasca nu e doar o prăjitură frumoasă, ci o amintire care se frământă cu emoție.
Au împletit, au decorat ouă cu chișița, au modelat lumânări din ceară naturală împreună cu părinții lor – și nu doar mamele au fost prezente, ci și tăticii, care au pus umărul cu mândrie la meșteșugul sărbătorii.
Evenimentul, organizat cu grijă de echipa Școlii Guguță, a devenit deja o tradiție, una care crește, se adaptează și se întoarce mereu la inimă.
„Am vrut ca ei să simtă textura aluatului, să-i simtă mirosul cald, să împletească cu mâinile lor ceea ce acasă, la bunici, poate părea de neatins”, spune Mariana Grati, coordonatoarea școlii. „Să descopere că „Pâinea sfântă” nu e doar un simbol, ci o emoție transmisă din generație în generație.”
Anul acesta, fiindcă Paștele ortodox și cel catolic au coincis, copiii s-au bucurat și de vânătoarea de ouă de ciocolată – o tradiție elvețiană care a fost integrată firesc în povestea românească a zilei.
Iar în nord, la Oslo, altă covată, alte mânuțe, aceeași emoție.
Copiii au frământat aluatul cu entuziasm, sub privirea atentă a adulților. Au vorbit românește, au povestit, au vopsit ouă.
Pentru câteva ore, în mijlocul Norvegiei, au fost „acasă”.
„Nu pentru că era miros de cozonac, ci pentru că era căldură, limbă română și oameni care le dau mai departe ce contează”, spune Snejana, una dintre coordonatoarele evenimentului. „Asta e valoarea Paștelui în diaspora: să nu lăsăm să se piardă ce ne ține oameni. Să le arătăm de unde venim, ca să știe încotro merg. Și chiar dacă nu mai avem prispa de la bunici, avem unii pe alții. Și avem ce da mai departe.”
Evenimentul de la Oslo a fost organizat cu drag de Asociația de Artă și Cultură a Copiilor Vorbitori de Română, în parteneriat cu muzeul „La Bunei”, un spațiu care păstrează viu gustul copilăriei de odinioară și care a devenit, de această dată, locul în care tradițiile s-au copt la foc mic, în sufletele copiilor.
Două orașe. Două evenimente. Aceeași dorință: să nu uităm. Să ne ducem acasă-ul cu noi, oriunde am fi.
Și dacă în unele colțuri ale lumii, prispa a fost înlocuită cu o sală de clasă ori o căsuță-muzeu, atunci poate că nu-i nimic pierdut. Atâta timp cât se vorbește în limba mamei, cât se frământă cu drag și cât în mâinile copiilor pasca devine amintire, suntem bine.
Suntem acasă. Hristos a înviat!
