Alex Nichita, filologul care a devenit contabil în Germania

Când l-am cunoscut pe Alex Nichita, mi-a amintit de Ioana Vulpescu care spunea că „la orice trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni”. Eu căutam un contabil, pentru a continua linia de subiecte despre #ainoștri realizați din punct de vedere profesional în Germania și am găsit ceva mai mult…! Cele câteva ore de discuții le-am rezumat cu greu în acest articol. Pentru că este persona ce-ți face o enormă plăcere s-o asculți..

Încotro Moldova?

Perfect sănătos doar în prima zi de viață! M-am născut perfect sănătos, dar în maternitate m-am pomenit cu prima diagnoză care „merge la braț cu mine” până azi – hemipareză cerebrală infantilă, cu alte cuvinte, paralizie a corpului pe partea stângă. Motivul, unul extrem de stupid – scăpat din brațe de o asistentă medicală, ceea ce a însemnat să-mi petrec ulterior toată copilăria și o bună parte a adolescenței prin spitale, centre de reabilitare și sanatorii. Norocul meu a fost să mă nasc într-o familie iubitoare și cu valori morale sănătoase. Al treilea din opt copii, în pofida diagnozei, am fost tratat pe picior de egalitate cu ceilalți. Părinții mei au refuzat cu vehemență să mă dea la o școală specială, altfel cine știe unde eram azi…

Elev! Student! Bursier! Afecțiunea și încrederea cu care am fost înconjurat de mic m-au ajutat să devin adultul de azi. În școală (o școală de masă) am fost unul din cei mai sârguincioși elevi. După absolvire am făcut Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Cahul. Apropo, în timpul studenției am câștigat și Bursa de Merit Soros datorită eseului scris la subiectul „Încotro, Moldova?” Cu durere în suflet conștientizez că azi, la două decenii distanță conținutul acelui eseu rămâne valabil. Mereu valabil.

Două job-uri ș-un salariu de nimic! Profesor de limbă engleză la școală și de „Bazele informaticii” la un centru de zi pentru copii au fost primele dar și ultimele mele posturi de muncă acasă. Era anul 2003 în calendar și eu, cu toate că „mă rupeam” între cele două job-uri, venitul de la sfârșit de lună era unul mai mult decât modest. Viitorul nu suna prea bine.

Dragoste versus principii. Tabăra pentru copii din vara lui 2004 mi-a scos-o în cale pe Svetlana, viitoarea mea soție. Nemțoaică, cu rădăcini rusești, venită în Moldova în calitate de voluntară pentru schimb de experiență, s-a îndrăgostit de țară, de oameni, de tradiții, de locurile pitorești, de struguri și harbuji, de… Și eu de ea. De fapt, sentimentul a fost reciproc. Iar cele trei săptămâni cât Svetlana a fost în Moldova au fost suficiente pentru ca ambii să înțelegem asta. Nu a deranjat-o nici handicapul meu. Pentru ea nu eram invalid. După plecare, am ținut legătura telefonic și am corespondat prin scrisori, iar în momentul când s-a pus în discuție întemeierea unei familii, a fost clar din start… doar în Germania. Cele două salarii pe care le primeam la final de lună nu-mi permiteau să mă întrețin pe mine, darămite o familie. Apropo, eu naționalist înflăcărat până atunci, care nu „se avea prea bine” cu limba rusă și care se opunea să o vorbească cu „chiochea” Valea de la magazin, am șlefuit-o până la perfecțiune. Morala. Niciodată nu zi niciodată.

Richtung Germania!

În căutarea sinelui… August 2005 m-a găsit în Germania. Era o zi de vineri când am ajuns, iar ziua de luni a următoarei săptămâni mergeam la prima mea oră de limbă germană. După cursul intensiv de limbă germană, am avut câteva tentative de a-mi găsi un job. Evident, munca fizică grea, cum ar fi cea în domeniul construcției a fost exclusă din start din cauza sănătății, dar nici „mâna întinsă la mila statului” nu a fost despre mine. Am reușit în cele din urmă să mă angajez ca și dispecer la o firmă de împachetat legume și fructe. În paralel, am fost intermediar dintre moldovenii din țară și nemți la procurarea automobilor din Germania, inclusiv a celor aduse pe mare din SUA.

Din nou student! Activitatea mea profesională a fost asemeni unui montagne russe. Urcușuri și coborâșuri. După un refuz din partea statului german de a-mi recunoaște diploma de acasă, am făcut un Weiterbildung (curs de formare continuă) de Bürokaufmann (funționar de birou), pentru care am susținut un examen la Industrie- und Handelskammern (IHK), adică Camera de Comerț și Industrie, după care am lucrat ca și „om de birou” la o agenție importatoare de dulciuri și produse de patiserie. În paralel am mi-am perfecționat limba germană până la nivel C1.

Niciodată nu mai zic niciodată. Vin dintr-o familie de contabili. Probabil, de aia după ce toată copilăria și adolescența n-am văzut decât cifre în casa noastră, am ales să fac exact opusul, adică filologie. Dar vorba ceea, dacă vrei să îl amuzi pe Dumnezeu, spune-i despre planurile tale. 20 de ani mai târziu am ajuns student la contabilitate, în Germania, ceea în termeni nemțești ar însemna Lohn- und Gehaltsbuchhalter. Școlarizarea propriu-zisă a durat cam un an, or asta a presupus să merg zilnic la lecții, dar să învăț totul de sine stătător în sala de curs și numai atunci când apăreau întrebări să am profesorul alături. Am studiat programul de contabilitate DATEV (îl găsiți în fiecare fluturaș de salariu). Cursul, evident, a finalizat cu un examen pe care l-am susținut cu brio. Au urmat câteva luni de practică la Salonul de mașini Mercedez, după care am bifat în CV și experiența de lucrător social la un centru de bătrâni.

Din culisele Agentur. Nu m-am angajat imediat ca și contabil, pentru că următorul job a fost la Agentur für Arbeit Dusseldorf ca și operator service în Departamentul Juridic. Am avut un job destul de interesant. Consta în a-i verifica pe beneficiarii de ajutor social Arbeitslosengeld I (ALG i) dacă primeau și alte surse de venit nedeclarate. Munca mea a presupus, inclusiv, colaborare cu alte instituții cum ar fi Finanzkontrolle Schwarzarbeit (FKS), cunoscut de către toată lumea cu denumirea Zoll, bănci etc. Păcat c-am avut contractul încheiat pe doar un an…

Job Centre și ironia sorții! Imediat după, m-am trezit din nou șomer. Tindeam spre postul de Finanzbuchalter, respectiv, trimiteam cu regularitate CV-uri și scrisori de intenție și tot cu regularitate mergeam la Job Centre pentru a raporta activitatea lunii precedente. Ironia sorții a făcut ca să aplic (mai mult pentru bifa celor de la Job Centre) un CV și o scrisoare de recomandare la o firmă care avea nevoie de contabil (Gehaltbuchhalter), ca să fiu contactat în aceeași zi, iar următoarea – să bifez prima mea zi de muncă. De ce ironia sorții? Pentru că oricât de departe n-am încercat să fug de această profesie, tot peste ea am dat. Ori ea peste mine (râde). Deja al treilea an activez ca și contabil la Prisma GmbH, un birou de ingineri, școlarizați în termocentrale, care pregătește experți pentru întreaga lume. Apropo, contabilitatea și în China tot aia e. Și totuși există o diferență între cea de aici și cea de acasă. În Germania, legea stă în capul mesei în proporție de 99,9% la sută. Personal nu am dus niciodată contabilitate dublă, dar nu exclud că ea nu se întâlnește în alte firme.

Câteva dintre noutățile lui 2021. Zilele trecute treceam în revistă noutățile venite odată cu 2021. Câteva le voi lăsa aici. A fost anulată taxa de solidaritate (Soli-Zuschlag) care constituia 5,5 din impozitul pe salariu. De asemenea, se modifică restituirea costurilor pentru distanța parcursă între locuință și serviciul începând cu km-ul 21. Majoritatea companiilor de asigurări de sănătate vor crește contribuția suplimentară, însă există și dintre cele care o scad. Astfel, fiecare cetățean are dreptul să-și schimbe voluntar casa de asigurări, economisind până la 200 euro pe an. Dacă până nu demult schimbarea clasei de impozitare era posibilă o singură dată pe an, cu excepția căsătoriei, divorțului sau decesului partenerului, începână cu 2021 toți contribuabilii își pot schimba clasa de impozitare ori de de câte ori vor dori.

Contabil versus Steuerberater. Apropo, tot la acest subiect, zilele trecute mă întreba cineva dacă există vreo diferență dintre contabil și Steuerberater. Pentru că nu e prima oară când sunt întrebat, voi încerca să explic aici – contabilul este cel care răspunde de toate mișcările fianciare din cadrul unei firme, pe când steuerberatorul este cel care vine cu propuneri și sugestii vis-a-vis de cadrul de impozitare al ei.

Printre condamnați. Când am venit în 2005 moldovenii erau buni de înscris în Cartea Roșie. Nu găseam nici unul în zona mea. Ce mai, abia dacă găseam un român la o mie de nemți… Îmi amintesc că în momentul când am auzit pentru prima dată vorbă de-a noastră într-un Lidl, m-am luminat la față. Am mers în întâmpinare și am făcut cunoștință. În schimb, cinci ani mai târziu… la inițiativa unui moldovean am creat o grupă de voluntari români și moldoveni pentru a-i ajuta pe #ainoștri ce-și ispășeau pedeapsa în închisoarea din Dortmund. Grupul nostru era centrat pe educația moral spirituală. De altfel, nu eram singurii. Existau și alte grupuri create de voluntari turci, ruși, croați, bulgari, unguri etc., care, la fel, își ajutau conaționalii să socializeze cu lumea din afară.

#Ainoștri inteligenți, dar totuși… Beneficiarii grupul nostru aveau vârste între 25 și 33 de ani. Toți tineri, școliți în țară, inteligenți, dar dornici să se îmbogățească peste noapte. Cele mai frecvente infracțiuni cu care s-au făcut „renumiți” – clonări de carduri, furturi de bancomate, spargeri de mașini și furturi de metale prețioase. Plecam frecvent acasă cu buzunarele pline cu bilețele în care erau scrise numere de telefon și mesaje pentru soții și mame. Iar când luam legătura cu cei de acasă, la celălalt capăt auzeam femei plângând și tânduindu-se că „s-au legat cu cine nu trebuie”.

Diaspora noastră „cea de toate zilele” mi-a lăsat, de multe ori, un gust amar. Am avut frecvent ocazia să traduc pentru #ainoștri. Iar cazurile sărmanilor oameni care lucrau pe șantier câte 200 ore lunar pentru 250 de euro net îi lăsau mască până și pe angajații de la Zoll. Culmea era că sărmanii oameni erau trași în țeapă tot de #ainoștri.

Sfaturile pe care le-aș avea pentru #ainoștri din punct de vedere al unui contabil sau, pur și simplu, al unui om cu un pic mai multă experiență de Germania este să nu cheltuie mai mult decât câștigă, să nu intre în datorii iraționale (gen mașini scumpe, telefoane de brand etc.) să nu omită pașii integrării și dacă au nevoie de ajutor să-l ceară, să scoată din cap ideea îmbogățirii peste noapte, dar nici să nu cadă în cealaltă extremă luându-și câte trei – patru job-uri. Vor avea numai de suferit.

În loc de P. S. Dorul de Moldova îl port mereu în suflet. El nu se șterge indiferent de ani sau distanțe! Chiar dacă parinții împreună cu restul fraților și surorilor sunt plecați de ani buni în SUA, revin împreună cu soția și copii acasă o dată la câțiva ani. De facto, nu mă mai așteaptă nimeni, cu excepția câtova rude mai îndepărate, dar mă cheamă amintirile. Svetlana nu încetează să se minuneze de simplețea oamenilor și lucrurilor care nu s-a deteriorat cu anii, cei patru copiii ai noștri – să alerge cu picioarele goale prin rouă, să mănânce fructe direct din copac, să prindă puișori, să mâne rațele la baltă.

În loc de P. S. S. Însă Germania este țara care mi-a oferit cel mai înalt nivel de trai, în pofida handicapului meu și căreea îi mulțumesc pentru tot și toate. Este țara unde s-au născut copii mei și căreia ei îi spun acasă, este țara care niciodată n-o să mă lase de izbeliște. Dar pentru tot și pentru toate îi mulțumesc, în primul rând, lui Dumnezeu, cel care îmi călăuzește pașii în această viață